ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5796/2007

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 14

august 2001 S.C.M. a solicitat Primăriei municipiului București, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 53 al imobilului situat în

București, în legătură cu care a pretins că a fost preluat abuziv de stat, de

la mama unchiului său, în baza Decretului nr. 224/1951.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea

anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie 2005) persoana îndreptățită

s-a adresat instanței, prin acțiunea formulată la 22 septembrie 2006 solicitând

obligarea pârâtei de a emite o dispoziție prin care să răspundă notificării,

vizând acordarea uneia din măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1349 din 23

octombrie 2006, a admis cererea și a obligat pârâtul să emită dispoziție

motivată, ca răspuns la notificarea formulată de reclamant la 14 august 2001,

reținând în esență că obligația impusă prin lege entității notificate, de a

răspunde prin decizie sau dispoziție motivată, trebuie adusă la îndeplinire,

indiferent de natura răspunsului, respectiv de faptul aprobării sau respingerii

cererii de restituire în natură sau prin echivalent, neexistând motive sau

împrejurări care să justifice întârzierea cu peste patru ani a soluționării

notificării.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, care, prin decizia nr. 4/A din 8 ianuarie 2007 a

respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând că reclamantul este, conform art.

25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, creditorul obligației de

soluționare a notificării în termenul de 60 de zile instituit prin acest act

normativ, în virtutea art. 1073 C. civ., având dreptul de a dobândi

îndeplinirea exactă a obligației în timp ce apelanta pârâtă este ținută să se

pronunțe asupra cererii de restituire, în natură sau prin echivalent, a

imobilului, indiferent de natura soluției.

În cauză a declarat recurs în termen

legal Municipiul București, prin Primarul General care, invocând temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că notificarea nu

a fost soluționată întrucât reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor din

Normele Metodologice (pct. 23.1 al H.G. nr. 498/2003) care fac vorbire de

necesitatea existenței alături de notificare și actele doveditoare, a unei

precizări a persoanei îndreptățite în sensul că nu mai deține alte dovezi în

sprijinul solicitării de acordare a măsurilor reparatorii.

Or, în speță, se mai arată,

reclamantul nu a învederat care este data depunerii ultimului înscris și nici

nu a făcut dovada unei astfel de precizări, context în care solicitarea de a

emite notificarea, este prematură.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Cazul dedus recursului de față, pune

în discuție ipoteza clasică, nereglementată dealtfel de legiuitor, în care

lipsește răspunsul entității investită cu soluționarea notificării, lipsă care,

în speță, se datorează, fără putință de tăgadă, conduitei imputabile a

acesteia.

Astfel, este de necontestat că

reclamantul a declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea

nr. 10/2001 și a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din acest

act normativ, în redactarea anterioară republicării, notificând la data de 14

august 2001 Primăria Municipiului București, căreia i-a solicitat restituirea

în natură sau stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru

apartamentul nr. 53 al imobilului din București.

Din actele cauzei rezultă că,

alăturat notificării, persoana îndreptățită a depus și actele ce atestă

calitatea sa de moștenitor al fostului proprietar al imobilului precum și alte

acte de proprietate în copii certificate și legalizate iar prin adresa din 15

septembrie 2005, a precizat că nu mai deține alte documente care să vină în

sprijinul cererii sale privind stabilirea măsurilor reparatorii prevăzute de

lege, manifestându-și totodată nemulțumirea pentru tergiversarea soluționării

notificării.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 [art. 23 alin. (1), în redactarea anterioară republicării] în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Conform art. 26 alin. (1) din

aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.

25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau

servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este

posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Din ambele texte, rezultă deci fără

echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură

imobilul, ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un

atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată

pe calea notificării să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

În speță, de la data formulării

notificării și până la inițierea demersului judiciar au trecut mai mult de 5

ani, interval în care reclamantul a revenit cu solicitarea de a i se acorda una

din măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Critica vizând nerespectarea

cerințelor pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003, este neavenită în contextul în care

reclamantul a făcut dovada că prin adresa din 15 septembrie 2005 a menționat

explicit că nu mai deține alte acte doveditoare ale pretențiilor formulate pe

calea notificării (f.9, dosar 31998/3/2006 al Curții de Apel București, secția

a VII-a).

Or, nici după depunerea acestei

precizări, pârâtul nu a dat curs cererii și nu și-a respectat obligația

prevăzută de lege, lăsând să mai treacă încă 1 an, până la data introducerii

acțiunii, fără a da vreun răspuns.

Așa fiind, față de cele ce preced,

recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 4 A din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 septembrie 2007.