ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 514/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 514/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153/ PI din6 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul D.A.C. împotriva ordonanței din 20 martie 2007 dată de prin

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, în dosarul nr. 200/P/2005

și a rezoluției din 25 iunie 2007

emisă de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 405//II/2/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut

următoarele:

Petiționarul D.A.C. a formulat plângere împotriva ordonanței din 20

martie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sânicolau Mare, în dosarul nr. 200/P/2005 și a rezoluției din 25 iunie 2007

emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 405//II/2/2007,

solicitând admiterea acesteia, desființarea ordonanței și a

rezoluției atacate și pe fond, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea

prevăzută de art. 25 raportat

la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C.

pen.

În motivarea plângerii s-a arătat că, din materialul probator

administrat în cauză de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, nu

rezultă existența faptelor de instigare la fals și uz de fals.

Petiționarul a susținut că, dimpotrivă, rezultă că el, în numele

creditoarei P.D.F., de mai bine 3 ani, a solicitat executorului judecătoresc O.B.,

desăvârșirea executării silite pornită în temeiul unui titlu executoriu

pronunțat într-un litigiu început în anul 1998, iar în cele din urmă,

constatând că solicitările nu au avut finalitate, a hotărât schimbarea

executorului judecătoresc cu un altul.

Totodată, petiționarul a mai învederat că, nu a fost prezent la

efectuarea actelor procedurale execuționale din datele de 13 noiembrie 2003

și 11 martie 2004, iar semnarea proceselor

verbale în numele creditorului s-a

făcut doar pentru luarea la

cunoștință despre conținutul acestora.

Petiționarul a mai arătat în motivarea plângerii că, din cuprinsul

deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în litigiul în care

afirmativ, în mod nelegal ar fi fost folosite cele două procese verbale, s-a

consemnat că, o nouă încuviințare a executării silite nu era necesară, chiar

dacă s-a schimbat executorul judecătoresc, executarea fiind încuviințată la

cererea primului executor investit cu executarea silită, iar pe de altă parte,

în mod greșit instanța civilă a constatat, ca fiind perimată, executarea silită

în procedură necontencioasă de încuviințare a executării silite, această

constatare putând fi făcută doar într-o contestație la executare promovată de

partea debitoare.

Prima instanță a arătat în considerente că, la dosarul cauzei a fost

atașat dosarul nr. 200/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau

Mare și dosarul nr. 405//II/2/2007 al de Parchetului de pe lângă Tribunalul

Timiș.

Prin ordonanța din 20 martie 2007 dat de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sânicolau Mare, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., raportate la art. 91 C. pen.,

scoaterea de sub urmărire penală a avocatului D.A.C. și a executorului

judecătoresc O.B., pentru instigare la

infracțiunea

de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 raportat la art.

289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

A fost aplicată o amendă administrativă de 1100 lei pentru fiecare

învinuit, apreciindu-se că faptele săvârșite în împrejurările date, nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin rezoluția din 25 iunie 2007 emisă de prim procurorul Parchetul de

pe lângă Tribunalul Timiș a fost admisă plângerea debitorului J.O.T., a fost

infirmată soluția dispusă prin ordonanța din 20 martie 2007 dat de Parchetul de

pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare și s-a dispus reluarea urmăririi penale în

cauză, fiind respinse plângerile formulate de învinuiții D.A.C. și O.B.

Prima instanță a mai reținut în considerente că, din analiza probelor

existente la dosar, rezultă că, la data de 22 mai 2005, numitul J.O.T. s-a

adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, reclamând faptul

că, pentru a întrerupe prescripția dreptului de a cere executarea silită a

sentinței civile nr. 787/2000 a Judecătoriei Sânicolau Mare, executorul

judecătoresc O.B. a întocmit în fals două procese verbale din datele de 13

noiembrie 2003 și 11 martie 2004, prezentate ulterior ca probe de avocatul D.A.C.

în calea de atac formulată împotriva încheierii nr. 343 din 17 martie 2004,

dată în dosarul nr. 400/2004 al Judecătoriei Sânicolau Mare, având ca obiect

încuviințarea executării silite de către creditoarea P.D.F. împotriva

debitorului J.O.T.

S-a mai reținut că, învinuitul D.A.C., în calitate de avocat ales al

creditoarei P.D.F., a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței

civile nr. 78 din 9 iunie 2000 a Judecătoriei Sânicolau Mare, având ca obiect

pretenții în valoare de 78.386.000 ROL, din care, 75.848.000 ROL, reprezentând

sulta și 2.538.000 ROL cheltuieli de judecată datorate de debitorul J.O.T. S-a

mai solicitat actualizarea creanței cu indicele de inflație și ridicarea silită

a bunurilor ce compun lotul A din cuprinsul dispozitivului sentinței.

S-a mai arătat în motivare că, titlul executoriu a fost pus în

executare prin executor judecătoresc O.B., dosar execuțional nr. 5/2001,

ultimul act de executare făcut de acesta fiind datat 1 iulie 2003 și a constat

în publicație de vânzare.

Prin încheierea nr. 343 din 17 martie 2004, Judecătoria Sânicolau

Mare, în dosar nr. 469/2004, a respins, ca

prescrisă, cererea de executare silită

formulată de creditoarea P.D.F.

împotriva debitorului J.O.T.

De asemenea, s-a mai reținut că, în calea de atac a apelului, cauza

fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 3326/C/2004, avocatul D.A.C.,

a arătat că, din eroare a indicat ca ultim act de executare publicația de

vânzare din data de 1 iulie 2003, în realitate existând un proces verbal din

data de 13 noiembrie 2003 și unul din 11 martie 2004.

S-a mai arăta că, aceste procese verbale au fost întocmite de

executorul judecătoresc O.B., fiind semnate la

rubrica petiționar de

avocatul D.A.C., iar la rubrica debitor fiind

mențiunea „refuză”.

A mai reținut în motivare prima instanță că, procesul verbal întocmit,

la data de 13 noiembrie 2003, atestă faptul că, executorul judecătoresc și

avocatul D.A.C. s-au deplasat la un imobil situat pe strada Gării în

localitatea Sânicolau Mare, unde se aflau sechestrate bunuri,

acordându-se un termen de 30 de zile debitorului J.O.T.,

pentru a

achita suma, acesta refuzând însă semnarea procesului verbal.

Prin procesul verbal din 11 martie 2004 se atestă faptul că, învinuiții s-au

deplasat la aceeași adresă, unde debitorul a mai solicitat un termen de două

săptămâni pentru achitarea debitului, iar acesta a refuzat din nou semnarea

procesului verbal.

S-a mai reținut că, ambele procese verbale nu poartă mențiuni la

rubricile „organ de poliție” și „martori”.

A mai arătat prim instanță în considerentele hotărârii că, din

declarațiile martorilor K.M.T., din copia xerox a filelor pașapoartelor

debitorului J.O.T. și adresele nr. 779 din 18 martie 2005 a P.T.F. Cenad nr. 917676

din 3 aprilie 2005 a I.J.P.F. rezultă că numitul J.O.T. a părăsit România la

data de 7 martie 2004 și s-a reîntors la data de 21 martie 2004, prin vama

Nădlac. În consecință, nu avea cum să fie de față la întocmirea procesului

verbal din data de 11 martie 2004 și să refuze semnarea acestuia.

Deși prin procesul verbal din 11 martie

2004 s-a mai acordat un termen

de două săptămâni pentru

achitarea debitului în mod nejustificat, avocatul

D.A.C. s-a prezentat la executorul judecătoresc C.

l., depunând o

nouă cerere de executare silită.

S-a mai arătat că, dosarul execuțional a fost înmânat avocatului D.A.C.,

direct de executorul judecătoresc O.B., din dosar lipsind însă, procesele

verbale din 13 noiembrie 2003 și 11 martie 2004.

De asemenea, s-a mai reținut că, din

declarațiile numitei P.D.F.

, rezultă faptul că, aceasta nu

l-a împuternicit pe avocatul D.A.C. să o reprezinte și să exercite activități

în fața executorului judecătoresc, iar semnătura la poziția „client", din

împuternicirea avocațială nr. 0020092/28 mai 2001, nu îi aparține.

S-a mai arătat că, în cauza. A mai fost efectuată o constatare

tehnico-științifică criminalistică, din care a rezultat că, semnătura depusă la

poziția „client”, de pe împuternicirea avocațială menționată nu a fost

executată de P.D.F. sau de mama acesteia, P.A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul D.A.C.

solicitând admiterea acestuia și în principal, casarea hotărârii atacate,

admiterea plângerii sale, desființarea rezoluției și a ordonanței atacate,

reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs și achitarea sa

pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută

de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raporta la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele nu există în

materialitatea lor.

În subsidiar, petiționarul a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii pronunțată în cauză, admiterea plângerii, infirmarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

în vederea reluării urmăririi penale, întrucât acesta este unitatea de parchet

competentă, conform dispozițiilor art. 28

1

C. proc. pen., să

efectueze urmărirea penală în cauză între timp.

Examinând motivele de recurs invocate de petiționar se constată că

acestea sunt nefondate.

Din analiza actelor dosarului se constată

că, atât hotărârea instanței de

fond cât și rezoluția din

25 iunie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș

în dosarul nr. 405//11/2/2007 sunt legale și temeinice.

Astfel, din materialului probator administrat în cauză, rezultă că,

atât prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cât și instanța

de fond au reținut în mod corect că, pentru obținerea unei soluții favorabile

în calea de atac a apelului, într-o cauză civilă, avocatul D.A.C. l-a instigat

pe executorul judecătoresc O.B. să întocmească în fals două procese verbale

prin care să ateste fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, procese

verbale semnate și de către ei și depuse ca probe în dosarul civil nr. 3326/C/2004

al Curții de Apel Timișoara.

Pe de altă parte, petiționarul a reprezint-o și a exercitat activități

în fața executorului judecătoresc pe creditoarea P.D.F., nu avea împuternicire

din partea acesteia, fapt dovedit atât prin depozițiile acestora cât și prin

împuternicirea avocațială nr. 0020092 din 28 mai 2001, care l-a la poziția

„client”, nu le aparține, realitate atestată și prin expertiza

tehnico-științifică efectuată în cauză.

Așadar, se constată că nu există temeiuri

pentru a se dispune achitarea

petiționarului în sensul

solicitat, faptele reținute în sarcina sa existând în materialitatea lor.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat prim procurorul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a infirmat soluția dispusă prin

ordonanța din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau

Mare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a avocatului D.A.C.

și a executorului judecătoresc O.B., făcând aplicarea dispozițiilor art. temeiul

art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. lit. b

1

) C. proc.

pen., raportate la art. 91 C. pen., întrucât nu se poate aprecia că faptele

pentru care aceștia au fost cercetați, nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni, având în vederea

calitatea lor

de avocat și respectiv, de executor judecătoresc care le impunea

obligația

să-și exercite profesiile cu bună credință, să respecte legea și să o aplice în

mod corect, astfel ca persoanele care le solicită serviciile, să aibă deplina

convingere a legalității acțiunilor întreprinse.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în perioada

22

mai 2005 - 20 martie 2007, când au fost

cercetați învinuiții competența de a efectuată urmărirea penală în cauză,

revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, având în vedere

calitatea de avocat a petiționarului D.A.C. și cea de executor judecătoresc a

învinuitului O.B., fiind incidente dispozițiile art. 28

1

lit. b) C.

proc. pen., până la modificarea și completarea lor prin Legea nr. 79/2007 din

26 martie 2007, astfel că materialul probator administrat rămâne valabile,

neexistând motive pentru desființarea rezoluției mai sus menționată.

De altfel, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluția din 25

iunie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în

dosarul nr. 405//11/2/2007 este și inadmisibilă, având în vedere că

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

prevăd în mod expres că,

împotriva măsurilor luate sau a actelor

procurorului, respectiv a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, sau a

ordonanței după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot

face plângerea în fața judecătorului.

Ori, prin rezoluția atacată a fost infirmată ordonanța din 20 martie

2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare și s-a dispus

reluarea urmăririi penale în cauză, astfel că, această măsură nu făcea parte

dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva cărora se putea formula plângere.

Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat

de petiționarul D.A.C. este nefondat și în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va

fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.A.C.

împotriva sentinței penale nr. 153/ PI din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

februarie 2008.