ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 514/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 153/ PI din6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.A.C. împotriva ordonanței din 20 martie 2007 dată de prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, în dosarul nr. 200/P/2005 și a rezoluției din 25 iunie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 405//II/2/2007. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Petiționarul D.A.C.

a formulat plângere împotriva ordonanței din 20 martie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, în dosarul nr. 200/P/2005 și a rezoluției din 25 iunie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 405//II/2/2007, solicitând admiterea acesteia, desființarea ordonanței și a rezoluției atacate și pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. În motivarea plângerii s-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, nu rezultă existența faptelor de instigare la fals și uz de fals.

Petiționarul a susținut că, dimpotrivă, rezultă că el, în numele creditoarei P.D.F., de mai bine 3 ani, a solicitat executorului judecătoresc O.B., desăvârșirea executării silite pornită în temeiul unui titlu executoriu pronunțat într-un litigiu început în anul 1998, iar în cele din urmă, constatând că solicitările nu au avut finalitate, a hotărât schimbarea executorului judecătoresc cu un altul. Totodată, petiționarul a mai învederat că, nu a fost prezent la efectuarea actelor procedurale execuționale din datele de 13 noiembrie 2003 și 11 martie 2004, iar semnarea proceselor verbale în numele creditorului s-a făcut doar pentru luarea la cunoștință despre conținutul acestora.

Petiționarul a mai arătat în motivarea plângerii că, din cuprinsul deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în litigiul în care afirmativ, în mod nelegal ar fi fost folosite cele două procese verbale, s-a consemnat că, o nouă încuviințare a executării silite nu era necesară, chiar dacă s-a schimbat executorul judecătoresc, executarea fiind încuviințată la cererea primului executor investit cu executarea silită, iar pe de altă parte, în mod greșit instanța civilă a constatat, ca fiind perimată, executarea silită în procedură necontencioasă de încuviințare a executării silite, această constatare putând fi făcută doar într-o contestație la executare promovată de partea debitoare.

Prima instanță a arătat în considerente că, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 200/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare și dosarul nr. 405//II/2/2007 al de Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Prin ordonanța din 20 martie 2007 dat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., raportate la art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a avocatului D.A.C. și a executorului judecătoresc O.B., pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost aplicată o amendă administrativă de 1100 lei pentru fiecare învinuit, apreciindu-se că faptele săvârșite în împrejurările date, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin rezoluția din 25 iunie 2007 emisă de prim procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a fost admisă plângerea debitorului J.O.T., a fost infirmată soluția dispusă prin ordonanța din 20 martie 2007 dat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare și s-a dispus reluarea urmăririi penale în cauză, fiind respinse plângerile formulate de învinuiții D.A.C. și O.B. Prima instanță a mai reținut în considerente că, din analiza probelor existente la dosar, rezultă că, la data de 22 mai 2005, numitul J.O.T.

s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, reclamând faptul că, pentru a întrerupe prescripția dreptului de a cere executarea silită a sentinței civile nr. 787/2000 a Judecătoriei Sânicolau Mare, executorul judecătoresc O.B. a întocmit în fals două procese verbale din datele de 13 noiembrie 2003 și 11 martie 2004, prezentate ulterior ca probe de avocatul D.A.C. în calea de atac formulată împotriva încheierii nr. 343 din 17 martie 2004, dată în dosarul nr. 400/2004 al Judecătoriei Sânicolau Mare, având ca obiect încuviințarea executării silite de către creditoarea P.D.F. împotriva debitorului J.O.T.

S-a mai reținut că, învinuitul D.A.C., în calitate de avocat ales al creditoarei P.D.F., a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 78 din 9 iunie 2000 a Judecătoriei Sânicolau Mare, având ca obiect pretenții în valoare de 78.386.000 ROL, din care, 75.848.000 ROL, reprezentând sulta și 2.538.000 ROL cheltuieli de judecată datorate de debitorul J.O.T. S-a mai solicitat actualizarea creanței cu indicele de inflație și ridicarea silită a bunurilor ce compun lotul A din cuprinsul dispozitivului sentinței. S-a mai arătat în motivare că, titlul executoriu a fost pus în executare prin executor judecătoresc O.B., dosar execuțional nr. 5/2001, ultimul act de executare făcut de acesta fiind datat 1 iulie 2003 și a constat în publicație de vânzare.

Prin încheierea nr. 343 din 17 martie 2004, Judecătoria Sânicolau Mare, în dosar nr. 469/2004, a respins, ca prescrisă, cererea de executare silită formulată de creditoarea P.D.F. împotriva debitorului J.O.T. De asemenea, s-a mai reținut că, în calea de atac a apelului, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 3326/C/2004, avocatul D.A.C., a arătat că, din eroare a indicat ca ultim act de executare publicația de vânzare din data de 1 iulie 2003, în realitate existând un proces verbal din data de 13 noiembrie 2003 și unul din 11 martie 2004. S-a mai arăta că, aceste procese verbale au fost întocmite de executorul judecătoresc O.B., fiind semnate la rubrica petiționar de avocatul D.A.C., iar la rubrica debitor fiind mențiunea „refuză”.

A mai reținut în motivare prima instanță că, procesul verbal întocmit, la data de 13 noiembrie 2003, atestă faptul că, executorul judecătoresc și avocatul D.A.C. s-au deplasat la un imobil situat pe strada Gării în localitatea Sânicolau Mare, unde se aflau sechestrate bunuri, acordându-se un termen de 30 de zile debitorului J.O.T., pentru a achita suma, acesta refuzând însă semnarea procesului verbal. Prin procesul verbal din 11 martie 2004 se atestă faptul că, învinuiții s-au deplasat la aceeași adresă, unde debitorul a mai solicitat un termen de două săptămâni pentru achitarea debitului, iar acesta a refuzat din nou semnarea procesului verbal. S-a mai reținut că, ambele procese verbale nu poartă mențiuni la rubricile „organ de poliție” și „martori”.

A mai arătat prim instanță în considerentele hotărârii că, din declarațiile martorilor K.M.T., din copia xerox a filelor pașapoartelor debitorului J.O.T. și adresele nr. 779 din 18 martie 2005 a P.T.F. Cenad nr. 917676 din 3 aprilie 2005 a I.J.P.F. rezultă că numitul J.O.T. a părăsit România la data de 7 martie 2004 și s-a reîntors la data de 21 martie 2004, prin vama Nădlac. În consecință, nu avea cum să fie de față la întocmirea procesului verbal din data de 11 martie 2004 și să refuze semnarea acestuia. Deși prin procesul verbal din 11 martie 2004 s-a mai acordat un termen de două săptămâni pentru achitarea debitului în mod nejustificat, avocatul D.A.C. s-a prezentat la executorul judecătoresc C. l., depunând o nouă cerere de executare silită.

S-a mai arătat că, dosarul execuțional a fost înmânat avocatului D.A.C., direct de executorul judecătoresc O.B., din dosar lipsind însă, procesele verbale din 13 noiembrie 2003 și 11 martie 2004. De asemenea, s-a mai reținut că, din declarațiile numitei P.D.F. , rezultă faptul că, aceasta nu l-a împuternicit pe avocatul D.A.C. să o reprezinte și să exercite activități în fața executorului judecătoresc, iar semnătura la poziția „client", din împuternicirea avocațială nr. 0020092/28 mai 2001, nu îi aparține. S-a mai arătat că, în cauza. A mai fost efectuată o constatare tehnico-științifică criminalistică, din care a rezultat că, semnătura depusă la poziția „client”, de pe împuternicirea avocațială menționată nu a fost executată de P.D.F.

sau de mama acesteia, P.A. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul D.A.C. solicitând admiterea acestuia și în principal, casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii sale, desființarea rezoluției și a ordonanței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs și achitarea sa pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raporta la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele nu există în materialitatea lor.

În subsidiar, petiționarul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată în cauză, admiterea plângerii, infirmarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în vederea reluării urmăririi penale, întrucât acesta este unitatea de parchet competentă, conform dispozițiilor art. 28 1 C. proc. pen., să efectueze urmărirea penală în cauză între timp. Examinând motivele de recurs invocate de petiționar se constată că acestea sunt nefondate. Din analiza actelor dosarului se constată că, atât hotărârea instanței de fond cât și rezoluția din 25 iunie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 405//11/2/2007 sunt legale și temeinice.

Astfel, din materialului probator administrat în cauză, rezultă că, atât prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cât și instanța de fond au reținut în mod corect că, pentru obținerea unei soluții favorabile în calea de atac a apelului, într-o cauză civilă, avocatul D.A.C. l-a instigat pe executorul judecătoresc O.B. să întocmească în fals două procese verbale prin care să ateste fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, procese verbale semnate și de către ei și depuse ca probe în dosarul civil nr. 3326/C/2004 al Curții de Apel Timișoara. Pe de altă parte, petiționarul a reprezint-o și a exercitat activități în fața executorului judecătoresc pe creditoarea P.D.F., nu avea împuternicire din partea acesteia, fapt dovedit atât prin depozițiile acestora cât și prin împuternicirea avocațială nr. 0020092 din 28 mai 2001, care l-a la poziția „client”, nu le aparține, realitate atestată și prin expertiza tehnico-științifică efectuată în cauză.

Așadar, se constată că nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea petiționarului în sensul solicitat, faptele reținute în sarcina sa existând în materialitatea lor. De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a infirmat soluția dispusă prin ordonanța din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a avocatului D.A.C. și a executorului judecătoresc O.B., făcând aplicarea dispozițiilor art. temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. lit. b 1 ) C. proc.

pen., raportate la art. 91 C. pen., întrucât nu se poate aprecia că faptele pentru care aceștia au fost cercetați, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, având în vederea calitatea lor de avocat și respectiv, de executor judecătoresc care le impunea obligația să-și exercite profesiile cu bună credință, să respecte legea și să o aplice în mod corect, astfel ca persoanele care le solicită serviciile, să aibă deplina convingere a legalității acțiunilor întreprinse. De asemenea, Înalta Curte constată că, în perioada 22 mai 2005 - 20 martie 2007, când au fost cercetați învinuiții competența de a efectuată urmărirea penală în cauză, revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, având în vedere calitatea de avocat a petiționarului D.A.C.

și cea de executor judecătoresc a învinuitului O.B., fiind incidente dispozițiile art. 28 1 lit. b) C. proc. pen., până la modificarea și completarea lor prin Legea nr. 79/2007 din 26 martie 2007, astfel că materialul probator administrat rămâne valabile, neexistând motive pentru desființarea rezoluției mai sus menționată. De altfel, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluția din 25 iunie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 405//11/2/2007 este și inadmisibilă, având în vedere că dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., prevăd în mod expres că, împotriva măsurilor luate sau a actelor procurorului, respectiv a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, sau a ordonanței după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângerea în fața judecătorului. Ori, prin rezoluția atacată a fost infirmată ordonanța din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare și s-a dispus reluarea urmăririi penale în cauză, astfel că, această măsură nu făcea parte dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva cărora se putea formula plângere.

Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul D.A.C. este nefondat și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.A.C. împotriva sentinței penale nr. 153/ PI din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2008.