ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6914/2007

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt

imperative iar în speță, restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație nu constituie o măsură necesară.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că simpla neîndeplinire a formalităților privind

intrarea, circulația și ieșirea străinilor nu este de natură a constitui, în

sine, o conduită ce să justifice prin ea însăși, o măsură de limitare a

libertății de circulație. Aceasta implică, în plus față de tulburarea ordinii

sociale pe care orice încălcare a legii o dispune, existența și a unei

amenințări serioase, suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a

afecta interesele fundamentale ale societății.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta critica, nemotivată în drept, vizând următoarele

aspecte:

Autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de

această măsură.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate,

Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de

care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat

restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele

Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din

lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la

solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea

circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25

alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1.

TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept

urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în

raport

cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat,

în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost

respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

București împotriva deciziei civile nr. 197 A din 10 mai 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2007.