ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6910/2007

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că libera circulație a persoanelor constituie una dintre

cele patru libertăți din cadrul pieței interne, de esența căreia se află

eliminarea discriminării între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia

se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state

membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestuia. Prin asigurarea unui regim

nediscriminatoriu se realizează libera circulație a persoanelor în spațiul

comunitar.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că norma

internă înscrisă în

art. 38 lit.

a) Legea nr. 248/2005 este parțial incompatibilă cu norma comunitară din art.

27 din Directiva 2004/38/CE în ceea ce privește excepțiile la libera circulație

a persoanelor, altele decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea

publică.

Art. 27 din

Directivă stabilește într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de

la principiul liberei circulații a persoanelor. România avea obligația ca până

la

1 ianuarie 2007 să transpună

dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost

îndeplinită,

Legea nr. 248/2005 nefiind modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în

Directivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta critica,

nemotivată în drept,

vizând

următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această măsură.

Din prevederile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară

pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25

din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând

criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a

reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39

alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,

la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa

unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește

că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să

se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul

ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor

membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele

de drept intern.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva deciziei civile nr.

132 A din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.