ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6953/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6953/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, la 22 iunie 2006

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului

la libera circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult

3 ani a pârâtului M.N.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 10 august 2006 pârâtul a fost returnat din Franța în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința

civilă nr. 89 C din 24 ianuarie 2007 Tribunalul Bihor, secția civilă, a respins

cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că este adevărat că potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005 până la

aderarea României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român

în cazul unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al

Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în

străinătate trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor, cu excepția

celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Pe de altă

parte, Legea nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului nr. 11 la Convenția

pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale prevede, la art. 2,

libertatea de circulație.

Din

declarația redactată de organul de poliție și necoroborată cu alte probe nu

rezultă că pârâtul ar reprezenta un pericol pentru a i se restrânge dreptul la

libera circulație.

Apelul declarat de Direcția

Generală de Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 190 A din 9 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că odată cu aderarea

României la Uniunea Europeană au încetat de drept efectele tratatelor pe care

România le încheiase cu state membre ale Uniunii Europene.

Expulzarea dispusă de autoritățile franceze nu este, prin ea însăși,

suficientă pentru

ca instanța

română să interzică la rândul ei, dreptul de circulație al cetățeanului său pe

teritoriul Franței, ci trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii unui

astfel de drept la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei

eventuale astfel de măsuri. În prezent, în materia liberei circulații a

persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E.

precum și art. 4 din Directiva 2004/38/CE.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această măsură.

Din

prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând

criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a

reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art.

39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar,

luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în

lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește

că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să

se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat

că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor

membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE.

Drept urmare,

normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au

pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr.

190 A din 9 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 octombrie 2007.