ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 216/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 216/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar,

reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 15 februarie

2006, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe inculpatul N.C., la:

- 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

(parte vătămată C.M.);

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

(parte vătămată

N.A.D.) prin schimbarea încadrării

juridice a faptelor, conform art. 334 C. proc. pen.;

- 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) (parte vătămată C.M.);

- 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen. (parte vătămată N.A.D.).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocată

suspendarea condiționată a

executării pedepsei de un an și

6 luni închisoare prin sentința penală nr. 9 din 4 ianuarie 2005 a Judecătoriei

Petroșani, urmând ca pedeapsa să fie executată alături de cea aplicată prin prezenta

sentință, în total 11 ani și 6 luni închisoare.

Inculpatul F.A.A. a fost condamnat, la 9 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și art. 2

1

lit. a) C. pen. (parte vătămată C.M.);

- 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată C.M.);

- 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată N.A.D.).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea

mai grea de 9

ani închisoare.

Inculpatul V.S. a fost condamnat, la 4 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de

art. 26 raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin.

(2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (parte vătămată N.A.D.).

În cauză s-a făcut aplicarea art. 71 și

64 C. pen. și în temeiul art. 350

C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a acestora.

În temeiul art. 88 C. pen., a fost dedus din pedepsele aplicate

inculpaților timpul reținerii și arestării preventive pentru inculpatul F.A.A. și

V.S. de la 6 iulie 2005 la 15 februarie 2006.

Instanța a constatat că a fost recuperat

prejudiciul cauzat părții civile

N.A.D. și parțial

prejudiciul cauzat părții civile C.M. și a obligat în solidar inculpații N.C.

și F.A.A. să plătească părții civile C.M. suma de 200 lei RON și 400 EURO sau

echivalentul în lei la data executării.

S-a dispus restituirea unui tricou către partea civilă N.A.D.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în

esență că, în data de 17 iunie 2005, vătămată C.M. din orașul Uricani după ce a

fost contactat telefonic de inculpatul F.A.A. zis „B.” a acceptat să se

întâlnească cu acesta la Hotelul G.

La această întâlnire, inculpatul F.A.A. i-a propus părții vătămate C.M.

să ducă în Italia, două tinere pentru prostituție contra sumei de 1000 EURO.

Partea vătămată a refuzat propunerea, motivând că în Italia, are un loc de

muncă și nu vrea să aibă probleme.

Văzând că partea vătămată refuză

propunerea, inculpatul i-a cerut să

le conducă pe cele

două tinere (martorele C.M.M. și P.D.A.) la domiciliu, în orașul Vulcan.

S-a mai reținut că, partea vătămată C.M., a acceptat să le conducă pe

cele două tinere în orașul Vulcan și în timp ce aștepta în fața blocului uneia

dintre ele, a fost răpit de inculpatul N.C. iar inculpatul F.A.A. I-a răpit pe

N.A., I-a urcat într-un autoturism taxi condus de numitul Prian Alin. Cele două

părți vătămate au fost duse la locul stabilit de inculpatul N.C., respectiv pe

Dealul B., în orașul Vulcan, lângă Schitul Sf. Nicolae unde au fost lovite și

deposedate de bani.

După ce Ie-a bătut, inculpatul N.C. a obligat părțile vătămate să

declare în fața unei camere video că ei (părțile vătămate) au cerut „fete”

pentru prostituție și că el (inculpatul) nu se ocupa de așa ceva.

S-a mai reținut că, inculpații N.C. și F.A.A. au sustras de la partea

vătămată C.M. un telefon mobil NOKIA 7250 în valoare de 300 EURO și sumele de

100 EURO și 200 lei RON.

Inculpatul N.C. a sustras de la partea vătămată N.A.D. un telefon mobil

SAMSUNG în valoare de 500 EURO.

După aceste fapte, inculpații ajutați de alți complici au dus părțile

vătămate într-un bar din Vulcan și apoi în apartamentul numitului C.G., unde au

fost ținute în mod ilegal, până a doua zi, fiind păziți de inculpatul F.A.A. și

numiții „M.” și „l.”.

A doua zi, inculpatul N.C. i-a cerut părții vătămate C.M. să dea o

procură notarială pe numele inculpatului F.A.

A.

prin care să arate că îi lasă acestuia autoturismul proprietate personală

marca

OPEL CALIBRA și dacă vrea să-i fie restituit, să achite 2000 EURO.

Nu s-a reușit efectuarea actului notarial, deoarece era o zi de sâmbătă,

astfel că părțile vătămate au fost eliberate, însă autoturismul în valoare de

9000 EURO a fost reținut de inculpatul N.C.

La întâlnirea care a avut loc, în data de 6 iulie 2005, între părțile

vătămate și inculpatul F.A.A., acesta a fost surprins în flagrant în timp ce a

primit suma de 2000 Euro de la partea vătămată C.M., în schimbul restituirii

autoturismului (procesul verbal de prindere în flagrant).

În urma loviturilor primite părțile vătămate C.M. și N.A.D. au suferit

leziuni ce au necesitat

11-12

zile de

îngrijiri medicale și respectiv 15-16 zile, pentru vindecare.

Ulterior, părțile vătămate au identificat printre agresori pe

inculpatul V.S., cel care a lovit-o pe partea vătămată N.A. și pe numiții B.M. zis

„M.”, T.I. zis „l.”, B.R.

zis „B.”, P.A. și

G.C., față de aceștia din urmă în baza art. 45

raportat la art. 33 lit.

a) și art. 38 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara

dispunând disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.

Instanța de fond a reținut că tot acest

scenariu, după care au avut loc

faptele, a fost pus la

cale de inculpatul N.C., care a doua zi a și părăsit județul Hunedoara,

neprezentându-se la urmărirea penală și la judecată, fiind dat în urmărire

generală.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații.

Inculpatul N.C. a criticat sentința, susținând că infracțiunea de

tâlhărie nu a fost săvârșită de el, ci de alte persoane, iar pentru

infracțiunea de lipsire de libertate pedeapsa aplicată este prea mare.

Inculpatul F.A.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de șantaj și reducerea pedepsei.

Inculpatul V.S. a solicitat achitarea.

Prin decizia penală nr. 140/A/2006, Curtea de Apel Alba lulia a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din declarațiile

inculpaților, coroborate cu declarațiile părților vătămate, precum și cu

declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că infracțiunile reținute în

sarcina fiecărui inculpat, sunt dovedite, participarea fiecăruia fiind bine

stabilită în concret. Inculpatul N.C. a contribuit la luarea prin violență a

bunurilor, săvârșind infracțiunea de tâlhărie. întrucât între actele de

violență, de amenințare și deposedarea de bunuri a părților vătămate a fost un

timp foarte scurt, instanța a apreciat că aceste activități nu pot fi

considerate ca acte ale infracțiunii de șantaj. Pedeapsa aplicată acestui inculpat

pentru infracțiunea de lipsire de libertate, s-a reținut că este corect

individualizată.

Aceleași considerente au fost reținute și

în cazul inculpatului F.

A.A. cu privire la schimbarea

încadrării juridice.

Împotriva deciziei au declarat recurs

inculpatul F.A.A. și

soția inculpatului N.C., N.G.

pentru acesta din urmă.

Prin decizia penală nr. 7306 din 15 decembrie 2006 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat pentru inculpatul N.C.

de soția acestuia, N.D.G. împotriva deciziei penale nr. 140/ A din 27 aprilie

2006 a Curții de Apel Alba lulia, a casat în parte decizia penală

sus-menționată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de acest

inculpat, la Curtea de Apel Alba lulia.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul F.A.A. împotriva aceleiași decizii

penale, față de

acest inculpat hotărârea rămânând

definitivă.

Cu referire la recursul inculpatului N.C., Înalta Curte a reținut că

acesta este fondat, subzistând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., deoarece instanța de apel a soluționat cauza cu

procedura nelegal îndeplinită. Astfel, s-a reținut că pentru data de 20 aprilie

2006, când a avut loc judecata apelului, inculpatul a fost citat greșit la

Bumbești, sat Picit în loc de Bumbești PITIC cum era corect, iar în localitatea

Vulcan s-a greșit numărul blocului, trecându-se nr. x în loc de nr. xx.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 8371/1/2006,

și soluționată prin decizia penală nr. 44/ A din 20 martie 2007, prin care a

fost respins apelul declarat de inculpatul N.C. împotriva sentinței penale nr. 58

din 15 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut în urma

analizării probelor de

la dosar că inculpatul N.C. a contribuit direct la luarea prin violență a

bunurilor săvârșind infracțiunea de tâlhărie, între actele de violență și

amenințare și deposedarea de bunuri fiind un timp foarte scurt, așa încât a

considerat instanța că aceste activități nu pot fi considerate ca acte ale

infracțiunii de șantaj. S-a mai reținut că pedeapsa aplicată inculpatului

pentru infracțiunea de lipsire de libertate, este corect individualizată.

Împotriva deciziei Curții de Apel pronunțată în rejudecare, a declarat

în termen legal recurs inculpatul N.C.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerea orală a

acestuia,

de către apărătorul desemnat din

oficiu, au fost invocate cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

S-a solicitat, în principal admiterea recursului și achitarea

inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, întrucât din probele de la dosar

nu rezultă că inculpatul ar fi comis această faptă.

În subsidiar a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 – art. 76 C. pen., și redozarea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul N.C.

împotriva

deciziei instanței de apel, în raport de

motivele invocate ce se vor analiza

prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen.

, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a materialului probator, rezultă că primele

instanțe au reținut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și

vinovăția inculpatului N.C.

Astfel, din declarațiile părților vătămate C.M. și N.A., ale martorilor

C.M.M., P.D.A. rezultă că inculpatul N.C. nu numai că a pus la cale întreg

scenariul prin care părțile vătămate au fost deposedate de bunuri, dar a și

avut un rol activ în răpirea acestora, pe care Ie-a lovit după care, Ie-a

deposedat de bunuri.

Astfel, din declarația celor două martore rezultă că inculpații N.C. și

F.A.A., Ie-a cerut să se prezinte la întâlnirea cu părțile vătămate (băieții

din Italia), să pretindă că sunt prostituate și că acceptă să fie duse în

Italia pentru a practica prostituția.

Partea vătămată N.A. a declarat constant că inculpatul N.C. zis S., cu

un par în mână i-a cerut portmoneul, și când i-a

spus că nu are așa ceva, I-a lovit cu parul pese cap și spate. Fiindcă

partea

vătămată nu a avut bani, inculpatul i-a luat telefonul mobil.

Referindu-se la

ce s-a întâmplat lângă

Schitul Sf. Gheorghe, partea vătămată a arătat „am

fost legați de câte

un picior și mai apoi unul de celălalt, fiind bătuți cu pumnii și picioarele de

S., B., l.M.S. „iar cu referire I-a momentul când au fost lăsați să plece din

apartament, a arătat”

S. și B., ne-au spus

mie și lui C. că dacă vrem mașina înapoi să le aducem 2000 EURO în termen de 30

de zile, ca răscumpărare, S. și

B., i-au luat lui C. și toate actele

mașinii în original”.

Partea vătămată C.M. în declarațiile date,

a descris amănunțit

cum a fost reținut de inculpatul N.C.,

cum a fost lovit de acesta și de prietenii lui, deposedat de bunuri, iar după

ce a fost lipsit de libertate până a doua zi, inculpatul N. i-a reținut

autoturismul și actele acestuia, cerându-i în schimb suma de 2000 Euro, pe care

trebuia să i-o înmâneze în termen de 30 de zile.

Că inculpatul N.C. Ie-a lovit pe cele două părți vătămate rezultă și

din declarațiile inculpaților F.A., V.S. și martorului Ș.A.

Declarația inculpatului F.A. se coroboreză cu declarațiile părților

vătămate, în sensul că inculpatul N.C. a fost cel care a reținut autoturismul

părții vătămate C.M. și tot el i-a solicitat acesteia să achite suma de 2000

euro.

Față de aceste probe directe administrate

legal și nemijlocit de instanța

de judecată, susținerea apărătorului inculpatului că acesta nu a

participat la

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie este

nefondată.

Din probele analizate rezultă fără dubiu că inculpatul N.C. a pus la

cale acest plan, că a participat la realizarea lui, începând cu răpirea

părților vătămate, lovirea în mod repetat a acestora, deposedarea lor de bunuri

(telefoane, bani, autoturism), și lipsirea lor de libertate timp de aproape 24

de ore.

Fapta inculpatului care împreună cu coinculpații le-au răpit pe părțile

vătămate, timp de mai multe ore (peste noapte), întrunește elementele

constitutive a două infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal

prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta inculpatului de a aplica împreună cu coinculpatul F.A.A., în

mod repetat lovituri părții vătămate C.M.

provocându-i leziuni care

au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de

îngrijiri medicale sustrăgându-i un telefon mobil NOKIA 7250 în valoare de 300

EURO, sumele de 100

EURO și 200 lei RON și

un autoturism în valoare de 9000 EURO întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.

art. 211

alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen.

Fapta aceluiași inculpat de a o lovi pe partea vătămată N.A.D. provocându-i

leziuni care au necesitat pentru vindecare 15-16 zile de îngrijiri medicale,

după care i-a sustras un telefon mobil SAMSUNG în valoare de 500 EURO,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.

art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen.

Nu poate fi primit nici cel de al doilea motiv de recurs formulat de

inculpat, care vizează individualizarea pedepsei, întrucât primele instanțe au

făcut o corectă aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere pericolul

social concret al faptelor inculpatului, caracterizate ca fiind foarte grave,

având în vedere că acesta este autorul planului

după care s-au desfășurat faptele, violența de care a dat dovadă, lovind

părțile vătămate cu bâta, cu o

scândură și cu picioarele, că Ie-a legat

un de alta și a continuat să le bată, că Ie-a lipsit de libertate ducându-le

într-un apartament unde Ie-a ținut sub

„pază”,

precum și periculozitatea manifestată de persoana inculpatului care

este

recidivist și care s-a sustras atât de la urmărirea penală cât și de la cercetarea

judecătorească.

Față de aceste circumstanțe reale și personale reținute în cauză,

instanța de recurs apreciază nu se impune reducerea pedepsei aplicate care

oricum a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia

recurată este temeinică și legală, că nu există nici un motiv de casare a acesteia,

astfel că, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul inculpatului N.C., ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva

deciziei penale nr. 44/ A din 20 martie 2007 a Curți de Apel Alba lulia, secția

penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22 ianuarie 2008.