Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2007
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6193/2007

HOTĂRÂRE
01.10.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6193/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 septembrie 2004, pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 1788/2004, reclamanta L.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Prefectura județului Argeș, obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în raport cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a notificat Prefectura județului Argeș solicitând suma de un miliard lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren în suprafață de 3000 mp și pavilionul și instalațiile de băi din comuna Bughea de Sus, proprietatea autorilor săi.

Reclamanta a arătat că este proprietara imobilului din anul 1934 conform actului de dotă nr. 4902/1934, act întocmit în momentul încheierii căsătoriei cu numitul D.G., iar în anul 1945 imobilul a trecut, în mod abuziv, în proprietatea statului. S-a mai susținut că pârâta nu a dat nici un răspuns, cu privire la notificarea reclamantei, până la data introducerii acțiunii. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că notificarea formulată de reclamantă a fost înaintată către SC M. SA, unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, iar aceștia le-au restituit notificarea cu mențiunea de a fi înaintată către A.P.A.P.S., întrucât este vorba de o societate privatizată prin cumpărarea de acțiuni.

Totodată pârâta a susținut că reclamanta nu poate opta pentru despăgubiri bănești potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, pârâta era obligată să emită decizie în termen de 60 de zile de la primirea notificării.

Împotriva sentinței mai sus menționată, în termen legal, a declarat apel Prefectura j udețului Argeș, cu motivarea că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece apelanta nu are calitate procesuală pasivă, iar notificarea cu privire la plata despăgubirilor bănești trebuia să fie înaintată către A.P.A.P.S., potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, autoritatea în măsură să stabilească măsurile reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, pentru imobilele solicitate corespunzătoare valorii acestora.

În motivare, instanța de apel a reținut că la data notificării, unitatea deținătoare a imobilului era SC M. SA, societate privatizată, astfel că potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 notificarea trebuia să fie adresată instituției publice implicate, care a efectuat privatizarea A.P.A.P.S., deoarece într-o asemenea situație persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 27 din acest act normativ. Față de faptul că notificarea a fost adresată greșit prefecturii, deci unei persoane fără calitate procesuală, instanța de apel a admis apelul pârâtei. În contra acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta I.D.L., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critica vizând aspectul că instanța de apel a greșit atunci când a considerat că pârâta ar fi lipsită de calitate procesuală atâta vreme cât notificarea la care nu s-a răspuns nici până în prezent a fost adresată tocmai acestei instituții. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea prefecturii la emiterea deciziei de restituire prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 3000 mp și pavilionul și instalațiile de băi din comuna Bughea de Sus, proprietatea autorilor săi.

Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată "notificările prin care persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești sau optează pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv în termenul și în condițiile reglementate de art. 21", din același act normativ.

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 statuează că "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură", iar art. 24 din aceeași lege prevede că "dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă , după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățită o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului". În această situație, în mod corect instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei întemeiată, obligând pârâta să emită decizie având în vedere notificarea acesteia care are ca obiect imobilul situat în comuna Bughea de Sus, juudețul Argeș.

Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca fondate, recursul urmând a fi admis cu consecința respingerii apelului pârâtei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. PENTRU

ÎN

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta I.L.D. împotriva deciziei nr. 71/A din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o modifică în sensul că respinge apelul pârâtei Prefectura județului Argeș împotriva sentinței nr. 28 din 21 martie 2005 a Tribunalului Argeș, secția civilă, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3503/2007
ată instanța nu a stabilit cuantumul despăgubirilor, cuantum care urmează să fie determinat după evaluarea imobilului în condițiile prevăzute de art. 31 din lege. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. București invoc
ÎCCJ 2007-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7603/2007
cerere privitor la acordarea de despăgubiri. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 300 din 17 decembrie 2003, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința și, pe fond, a admis în parte contestația, a desființ
ÎCCJ 2007-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4819/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 5 octombrie 2001, P.T.V. a cerut Primăriei municipiului Pitești, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau acorda
ÎCCJ 2006-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2609/2006
decizia instanței de apel pe considerentul că în mod greșit a apreciat instanța că Prefectura județului Argeș are calitate procesuală pasivă în cauză. În acest sens, recurenta arată că măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de art.
ÎCCJ 2006-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5942/2006
rârea Consiliilor de Miniștri, Protocolul de predare-primire din 15 martie 1996 și Instrucțiunile nr. 19 din 1966, acte care se înscriu în dispozițiile art. nr. 22 pct. 22.1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 1
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă