ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

12152 din 20 decembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis acțiunea formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA în contradictoriu cu

pârâta SC P. SRL și a obligat pârâta SC P. SRL și pârâtul C.S.C., în solidar,

la plata către reclamantă a sumei de 56.164,84 lei cu titlu de chirie și

56.164,84 lei cu titlu de penalități de întârziere; a respins, ca neîntemeiată,

cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SRL; a respins cererea de

chemare în judecată a altor persoane pentru lipsa capacității procesuale de

folosință a C.L.M. Brăila; a anulat cererea de intervenție în interes propriu

formulată de C.L.M. Brăila pentru lipsa capacității procesuale de folosință a

acestuia.

Apelurile declarate

împotriva acestei hotărâri de SC P. SRL Brăila, C.S.C. și C.L.M. Brăila au fost

respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr. 329 din 20 iunie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că potrivit probelor cauzei, pârâții nu au solicitat

reclamantei să dovedească calitatea de proprietar asupra terenului, fapt ce

conduce la concluzia că acest aspect nu a fost determinant pentru încheierea

contractului, iar potrivit reglementărilor aplicabile contractului de locațiune

obligația principală a reclamantei era aceea de a asigura liniștita folosință a

bunului dat în locațiune.

Ca urmare, nu poate fi

reținut ca motiv de nulitate absolută lipsa calității de proprietar a

reclamantei asupra terenurilor.

Nefondată s-a reținut și

critica adusă modului de soluționare al excepției lipsei capacității de

folosință, prin încheierea actului juridic care se înscrie în categoria actelor

de administrare, neaducându-se atingere obiectului de activitate al societății.

Cu privire la vicierea

consimțământului, prin dol s-a reținut că acesta constituie un motiv de anulare

nou invocat direct în apel, ceea ce contravine art. 294 C. proc. civ. și, deci,

nu poate face obiect de analiză în apel.

În ce privește capacitatea

procesuală a C.L.M. Brăila, prin aplicarea dispozițiilor art. 42 C. proc. civ.,

combinat cu Legea administrației locale, s-a reținut că instanța de fond a dat

o rezolvare corectă și acestei excepții.

Pârâții SC P. SRL Brăila și

C.S.C. au formulat recurs împotriva acestei hotărâri solicitând modificarea

deciziei în sensul admiterii apelurilor formulate și au invocat aceleași motive

de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Au arătat că motivarea

conform căreia recurenta era obligată să solicite intimatei la momentul

încheierii contractului dovada calității sale de proprietar nu este legală

deoarece, prin art. 948 C. civ., capacitatea de a contracta trebuia să o aibă

locatorul la momentul încheierii actului, locatarul fiind de bună credință

astfel că, în aprecierea acestora, actul juridic a fost greșit interpretat.

Referitor la imposibilitatea

analizării în calea de atac a apelului a consimțământului exprimat prin dol,

deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 294 C. proc. civ., motivarea este, de

asemenea, greșită, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 2 din Decretul nr.

167/1958, privind prescripția extinctivă care prevăd că nulitățile pot fi invocate

oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, sens în care și art. 306

alin. (2) C. proc. civ., considerându-le motive de ordine publică, permite

invocarea lor chiar și în recurs.

Analizând recursurile prin

prisma motivelor de fapt și de drept invocate se găsesc nefondate pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății se constată că instanța

s-a pronunțat cu privire la legalitatea contractului de închiriere din

perspectiva motivelor de nulitate invocate fără a schimba natura contractului

astfel că nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ., critica subsumându-se în realitate motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legată de analizarea obiectului și cauzei

acțiunii care nu se confundă cu actul juridic dedus judecății.

Sub acest aspect, corect instanța

de apel a reținut că locațiunea fiind în principiu, un act juridic de

administrare prin care se transmite temporar doar folosința bunului, poate

încheia valabil un asemenea contract, în calitate de locator și un

neproprietar.

Prin urmare, neproprietarul

are capacitate și poate fi parte în contractul de locațiune, astfel că, nu se

poate susține nulitatea actului juridic pentru acest motiv, buna credință a

locatarului invocată în această situație fiind lipsită de relevanță juridică,

iar dovezi privind caracterul determinant al calității de proprietar a

locatorului nu s-au făcut.

În privința celei de a doua

critici, întemeiată tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată că instanța de apel a aplicat corespunzător dispozițiilor art. 294 C.

proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Înțelegându-se prin cauză

temeiul juridic al acțiunii, solicitarea constatării nevalabilității actului

juridic pentru vicierea consimțământului prin dol, sancțiunea fiind nulitatea

relativă și nu nulitatea absolută, în condițiile în care la fond s-a solicitat

constatarea nulității pentru lipsa capacității de a contracta și lipsa

consimțământului prin eroare asupra persoanei cu care s-a contractat, echivalează

cu schimbarea acesteia, căci o asemenea nulitate constituie un nou temei

juridic, referirea recurenților la incidența dispozițiilor privitoare la prescripție

și motivele de ordine publică trebuind a fi analizată prin raportare la același

principiu rezultat din art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia nu se devoluează

decât ceea ce s-a judecat.

Așa fiind, recursurile sunt

nefondate și urmează a fi respinse, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții SC P. SRL Brăila și C.S.C., împotriva deciziei nr. 329 din

20 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2008.