ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36

din 22 ianuarie 2007, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul N.D., în

baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art.

13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la 5 ani și 6 luni închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și (b) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 lit.

a) și (b) C. pen.

A confiscat de la inculpat

suma de 700 lei (RON).

A admis acțiunea civilă

formulată de partea civilă C.M.V. și l-a obligat pe inculpat la 10.000 lei

(RON) despăgubiri cu titlu de daune morale.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt,

că în seara de 13 mai 2003, aflându-se cu mama sa în orașul Comănești, județul

Bacău, partea vătămată C.M.V., în vârstă de 15 ani și 6 luni, a fost răpită de

inculpatul N.D. de pe stradă, din apropierea gării, urcată cu forța într-un

autoturism ARO, legată de mâini și la gură după care a fost transportată

împotriva voinței sale în comuna Popești Leordeni, platforma Danubiana, județul

Ilfov.

Aici, partea vătămată a fost

vândută numitului N.V. cu suma de 700 lei (RON), inculpatul cerându-i minorei

să-i spună cumpărătorului că este majoră și că a mai practicat prostituția.

Deși inculpatul N.D. nu a

recunoscut săvârșirea faptei, instanța a reținut vinovăția acestuia în baza

materialului probator.

Astfel, martorul N.V. a

declarat în cursul urmăririi penale că a cumpărat-o pe partea vătămată de la

inculpat, recunoscând pe acesta din urmă din planșele fotografice prezentate de

poliție, ocazie cu care i-a aflat și numele.

Același martor a precizat că

partea vătămată era foarte speriată și îi făcea semne disperate să o salveze.

Deși în cursul judecății

martorul N.V. a retractat cele susținute la organul de urmărire penală,

precizând și că nu l-a cunoscut anterior pe inculpat, instanța a înlăturat

declarația de retractare, constatând că aceasta nu este concordantă cu o altă

împrejurare, și anume cu aceea, dovedită și prin declarațiile inculpatului N.D.,

că martorul cu inculpatul se cunoșteau de mai mulți ani, având chiar și un

incident prin anul 2001 legat de recuperarea unui imobil.

Apoi, s-a reținut că partea

vătămată a declarat constant că inculpatul N.D. este cel care a răpit-o și apoi

a vândut-o martorului N.V.

Instanța a dat valoare

probatorie și declarației martorului cu identitate protejată T.E., ascultat de

procuror la data de 29 noiembrie 2005 și care precizează că familia

inculpatului N.D. împreună cu avocatul ales au luat legătura cu martorii L.V.,

G.Ș. și P.I.V., pe care i-au influențat să declare că nu inculpatul este cel care

a vândut-o pe partea vătămată ci o altă persoană, respectiv G. din Vidra.

În sfârșit, au fost

coroborate aceste mijloace de probă cu cele constând în procesul verbal de

recunoaștere din grup și după planșa foto a inculpatului de către partea

vătămată, concluziile raportului de expertiză privind detecția psihologică a

comportamentului simulat din care rezultă că nu s-au evidențiat modificări ale

stresului emoțional, semnificativ caracteristice indicilor comportamentului

simulat, în răspunsurile părții vătămate și ale martorului N.V. (primele

declarații de la urmărirea penală), procesul verbal de confruntare dintre

inculpat și partea vătămată.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, susținând că nu este autorul faptei, semnalând

contradicții evidente în declarațiile părții vătămate.

Astfel, inculpatul a arătat

că datele prezentate de partea vătămată referitoare la fizionomia persoanei care

a răpit-o, nu i se potrivesc, că nu a fost niciodată în orașul Comănești, că la

data de 13 mai 2003, când se pretinde săvârșirea faptei s-a aflat la

Dispensarul din comuna Gălbinași, conform fișei de consultații medicale și că

greșit a fost înlăturată declarația martorului N.V., dată în fața instanței,

acesta motivând prima declarație prin promisiunea făcută de anchetatori de

reducere a pedepsei în cauza separată, în care se afla în curs de judecată.

Prin decizia penală nr. 219

din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului și,

desființând hotărârea instanței de fond în rejudecare în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul N.D,

constatând, totodată, conform art. 346 alin. (3) C. proc. pen., că nu pot fi

acordate despăgubiri civile.

Instanța de control judiciar

a constatat că declarațiile părții vătămate C.M.V., date succesiv la urmărirea

penală, instanța de fond și la cea de apel conțin contradicții legate de locul

săvârșirii actului de răpire (în orașul Comănești sau la gară), a aspectului

fizic al răpitorului (constituție atletică sau, în altă declarație, cu burtă),

a numărului persoanelor aflate în autoturismul cu care a fost transportată

(inițial, arătând că pe lângă răpitor se mai aflau în cabină alți doi bărbați,

apoi că nu mai exista nimeni), a momentului în care răpitorul i-a făcut o

injecție în picior pentru a o adormi (inițial injecția a fost făcută în stradă,

apoi că aceasta a fost făcută după urcarea în autoturism).

Semnificativă, această

instanță, este descrierea făcută de partea vătămată feței autorului răpirii,

respectiv cu o tăietură (o cicatrice) de la lobul urechii dreapta pe maxilar

spre bărbie iar pe obraji gropi (urme) de vărsat de vânt.

Curtea de Apel Bacău a

dispus expertizarea facială a inculpatului iar prin Raportul de expertiză al

I.M.L. Iași s-a constatat că inculpatul nu prezintă cicatrici la nivel facial

și cervical și că cicatricile nu puteau fi eliminate prin nicio metodă fără a

lăsa semne vizibile.

Asemenea, nici instanța,

nici expertul nu au constatat existența unor gropi (urme) de vărsat de vânt în

zona facială a inculpatului.

Referitor la declarațiile

martorului N.V., instanța de apel a reținut conținutul lor contradictoriu, după

cum au fost date în cursul urmăririi penale sau al judecății. Constatând

implicarea acestuia în traficul de persoane, inclusiv în cel ce o privește și

pe partea vătămată C.M.V., pentru care a și fost condamnat, a apreciat

declarațiile sus-numitului martor în contextul întregului material probator,

care nu îl indică pe inculpat ca autor al faptei.

Aceleași rezerve sunt

evocate și în privința declarației martorului cu identitate protejată T.E.,

care, folosind sintagmele „știu”, „cunosc”, „am aflat”, „am cunoștință” în

referire la faptele imputate inculpatului, evidențiază necunoașterea directă a

unor împrejurări relevante.

Nici susținerile potrivit

cărora concubina inculpatului și avocații acestuia au contactat partea

vătămată, promițându-i bani pentru a-și retracta declarațiile, nu conving, în

opinia instanței, faptul neputând fi exclus dar putând fi explicat prin dorința

inculpatului, recidivist, de a evita orice răspundere penală.

Analizând fișa de

consultații medicale de la Dispensarul comunei Gălbinași, județul Călărași,

localitate în care locuiește obișnuit inculpatul, instanța de apel a constatat consemnările

în continuitate în timp, începând din anul 1981 și în care apare și cea din 13

mai 2003, dată la care i se impută și realizarea actului de răpire a părții

vătămate în orașul Comănești, județul Bacău.

În sfârșit, au fost

analizate de instanța de apel și datele și informațiile referitoare la conduita

părții vătămate, reținând conform plângerii depuse la poliție de mama acesteia,

că în precedent partea vătămată s-a împrietenit cu o altă tânără, B.A., care

are dosar la poliție pentru prostituție și care a corupt-o, existând toate

indiciile că și la data de 13 mai 2003 tot împreună să fi plecat.

Conchizând, instanța de apel

a constatat că scenariul răpirii este plin de contradicții și că probele nu

creează convingerea că autorul faptei de trafic de persoane este inculpatul N.D.

Decizia penală sus-menționată

a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen., a susținut greșita interpretare a probelor de către instanța de

apel, acestea confirmând vinovăția inculpatului, dacă nu în răpirea părții

vătămate din orașul Comănești, faptă în privința căreia există dubii asupra

identității făptuitorului, cel puțin în vânzarea părții vătămate către martorul

N.V. și solicitând, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii instanței de

apel și menținerea celei a instanței de fond.

Prin motivul formulat oral

de procurorul de ședință a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., respectiv ședința de judecată la instanța de

apel, contrar legii, a fost publică.

Verificând hotărârea

criticată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că

recursul nu este fondat.

Instanța de apel, în

lămurirea tuturor aspectelor cauzei a procedat la readministrarea materialului

probator, reaudiind inculpatul, partea vătămată și martora C.L.

Asemenea, a făcut demersuri

pentru ascultarea martorului cu identitate protejată T.E., rămase fără

rezultat, după cum acesta nu a putut fi audiat nici la instanța de fond.

În sfârșit, a fost dispusă

și s-a efectuat expertiza medico-legală traumatologică, fiind atașate la dosar

și alte înscrisuri depuse de inculpat în apărare.

Curtea constată că instanța

de apel a făcut o riguroasă analiză a probelor administrate atât în cursul

urmăririi penale cât și în cel al judecății iar hotărârea este rezultatul

interpretării judicioase a acestora.

Declarațiile părții

vătămate, repetate, în ambele faze ale procesului, conțin detalii care sunt

contradicții, iar elementele particulare de identificare a celui care a

răpit-o, furnizate de aceasta, nu se regăsesc în fizionomia inculpatului.

Expertiza medico-legală

traumatologică efectuată la nivelul I.M.L. Iași concluzionează că la data

examinării, 27 septembrie 2007, inculpatul N.D. nu prezintă cicatrici la nivel

facial și cervical și întrucât acestea nu puteau fi eliminate prin nici o

metodă fără a lăsa urme vizibile, se apreciază că sus-numitul nu a prezentat

astfel de cicatrici nici la data de 13 mai 2003.

Împrejurarea că, la data de

13 mai 2003, inculpatul se afla pe raza comunei Gălbinași, județul Călărași,

conform copiei fișei de consultații de la Dispensarul comunal, face greu de

crezut că acesta putea ajunge în aceeași zi, în orașul Comănești, județul

Bacău, să gândească și să răpească o tânără și apoi să ajungă spre dimineața în

municipiul București, unde s-a realizat vânzarea părții vătămate către martorul

N.V.

Este cert, potrivit

declarațiilor părții vătămate, că cel care a răpit-o din orașul Comănești este

și cel care a vândut-o în municipiul București.

Ori, nefiind dovedit că

inculpatul N.D. a acostat-o și răpit-o pe partea vătămată, nici al doilea act

de trafic, respectiv vânzarea, nu-i poate fi imputat acestuia.

În același sens sunt

argumentele hotărârii instanței de apel, urmare analizării declarațiilor

martorului N.V., declarații privite cu rezerve și care, în versiunea inițială,

nu se coroborează cu celelalte probe.

Declarațiile martorului cu

identitate protejată T.E. nu oferă elemente de fapt care să vizeze perceperea

directă a actelor de trafic ci doar date referitoare la comportamentul ulterior

al familiei inculpatului și avocatului, conduită care poate avea ca motivație

și temerea de a nu fi tras inculpatul la răspundere penală nevinovat.

Pe de altă parte,

ineficiența demersurilor ascultării, în condiții speciale a martorului cu

identitate protejată, în fața instanței impune, odată în plus, în raport de

prevederile art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., aprecierea

declarațiilor acestuia date în cursul urmăririi penale ca servind aflării

adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Ori, sub acest aspect,

probele existente în cauză nu susțin și nu fac dovada săvârșirii faptelor de

către inculpat.

Așa fiind, constatând că

decizia atacată este legală și temeinică, recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva

deciziei penale nr. 219 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpatul N.D.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 martie 2008.