ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul N.D., în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și (b) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) și (b) C. pen. A confiscat de la inculpat suma de 700 lei (RON). A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M.V. și l-a obligat pe inculpat la 10.000 lei (RON) despăgubiri cu titlu de daune morale.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 13 mai 2003, aflându-se cu mama sa în orașul Comănești, județul Bacău, partea vătămată C.M.V., în vârstă de 15 ani și 6 luni, a fost răpită de inculpatul N.D. de pe stradă, din apropierea gării, urcată cu forța într-un autoturism ARO, legată de mâini și la gură după care a fost transportată împotriva voinței sale în comuna Popești Leordeni, platforma Danubiana, județul Ilfov. Aici, partea vătămată a fost vândută numitului N.V. cu suma de 700 lei (RON), inculpatul cerându-i minorei să-i spună cumpărătorului că este majoră și că a mai practicat prostituția. Deși inculpatul N.D. nu a recunoscut săvârșirea faptei, instanța a reținut vinovăția acestuia în baza materialului probator.

Astfel, martorul N.V. a declarat în cursul urmăririi penale că a cumpărat-o pe partea vătămată de la inculpat, recunoscând pe acesta din urmă din planșele fotografice prezentate de poliție, ocazie cu care i-a aflat și numele. Același martor a precizat că partea vătămată era foarte speriată și îi făcea semne disperate să o salveze. Deși în cursul judecății martorul N.V. a retractat cele susținute la organul de urmărire penală, precizând și că nu l-a cunoscut anterior pe inculpat, instanța a înlăturat declarația de retractare, constatând că aceasta nu este concordantă cu o altă împrejurare, și anume cu aceea, dovedită și prin declarațiile inculpatului N.D., că martorul cu inculpatul se cunoșteau de mai mulți ani, având chiar și un incident prin anul 2001 legat de recuperarea unui imobil.

Apoi, s-a reținut că partea vătămată a declarat constant că inculpatul N.D. este cel care a răpit-o și apoi a vândut-o martorului N.V. Instanța a dat valoare probatorie și declarației martorului cu identitate protejată T.E., ascultat de procuror la data de 29 noiembrie 2005 și care precizează că familia inculpatului N.D. împreună cu avocatul ales au luat legătura cu martorii L.V., G.Ș. și P.I.V., pe care i-au influențat să declare că nu inculpatul este cel care a vândut-o pe partea vătămată ci o altă persoană, respectiv G. din Vidra.

În sfârșit, au fost coroborate aceste mijloace de probă cu cele constând în procesul verbal de recunoaștere din grup și după planșa foto a inculpatului de către partea vătămată, concluziile raportului de expertiză privind detecția psihologică a comportamentului simulat din care rezultă că nu s-au evidențiat modificări ale stresului emoțional, semnificativ caracteristice indicilor comportamentului simulat, în răspunsurile părții vătămate și ale martorului N.V. (primele declarații de la urmărirea penală), procesul verbal de confruntare dintre inculpat și partea vătămată. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, susținând că nu este autorul faptei, semnalând contradicții evidente în declarațiile părții vătămate.

Astfel, inculpatul a arătat că datele prezentate de partea vătămată referitoare la fizionomia persoanei care a răpit-o, nu i se potrivesc, că nu a fost niciodată în orașul Comănești, că la data de 13 mai 2003, când se pretinde săvârșirea faptei s-a aflat la Dispensarul din comuna Gălbinași, conform fișei de consultații medicale și că greșit a fost înlăturată declarația martorului N.V., dată în fața instanței, acesta motivând prima declarație prin promisiunea făcută de anchetatori de reducere a pedepsei în cauza separată, în care se afla în curs de judecată. Prin decizia penală nr. 219 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului și, desființând hotărârea instanței de fond în rejudecare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., l-a achitat pe inculpatul N.D, constatând, totodată, conform art. 346 alin. (3) C. proc. pen., că nu pot fi acordate despăgubiri civile. Instanța de control judiciar a constatat că declarațiile părții vătămate C.M.V., date succesiv la urmărirea penală, instanța de fond și la cea de apel conțin contradicții legate de locul săvârșirii actului de răpire (în orașul Comănești sau la gară), a aspectului fizic al răpitorului (constituție atletică sau, în altă declarație, cu burtă), a numărului persoanelor aflate în autoturismul cu care a fost transportată (inițial, arătând că pe lângă răpitor se mai aflau în cabină alți doi bărbați, apoi că nu mai exista nimeni), a momentului în care răpitorul i-a făcut o injecție în picior pentru a o adormi (inițial injecția a fost făcută în stradă, apoi că aceasta a fost făcută după urcarea în autoturism).

Semnificativă, această instanță, este descrierea făcută de partea vătămată feței autorului răpirii, respectiv cu o tăietură (o cicatrice) de la lobul urechii dreapta pe maxilar spre bărbie iar pe obraji gropi (urme) de vărsat de vânt. Curtea de Apel Bacău a dispus expertizarea facială a inculpatului iar prin Raportul de expertiză al I.M.L. Iași s-a constatat că inculpatul nu prezintă cicatrici la nivel facial și cervical și că cicatricile nu puteau fi eliminate prin nicio metodă fără a lăsa semne vizibile. Asemenea, nici instanța, nici expertul nu au constatat existența unor gropi (urme) de vărsat de vânt în zona facială a inculpatului. Referitor la declarațiile martorului N.V., instanța de apel a reținut conținutul lor contradictoriu, după cum au fost date în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Constatând implicarea acestuia în traficul de persoane, inclusiv în cel ce o privește și pe partea vătămată C.M.V., pentru care a și fost condamnat, a apreciat declarațiile sus-numitului martor în contextul întregului material probator, care nu îl indică pe inculpat ca autor al faptei. Aceleași rezerve sunt evocate și în privința declarației martorului cu identitate protejată T.E., care, folosind sintagmele „știu”, „cunosc”, „am aflat”, „am cunoștință” în referire la faptele imputate inculpatului, evidențiază necunoașterea directă a unor împrejurări relevante. Nici susținerile potrivit cărora concubina inculpatului și avocații acestuia au contactat partea vătămată, promițându-i bani pentru a-și retracta declarațiile, nu conving, în opinia instanței, faptul neputând fi exclus dar putând fi explicat prin dorința inculpatului, recidivist, de a evita orice răspundere penală.

Analizând fișa de consultații medicale de la Dispensarul comunei Gălbinași, județul Călărași, localitate în care locuiește obișnuit inculpatul, instanța de apel a constatat consemnările în continuitate în timp, începând din anul 1981 și în care apare și cea din 13 mai 2003, dată la care i se impută și realizarea actului de răpire a părții vătămate în orașul Comănești, județul Bacău. În sfârșit, au fost analizate de instanța de apel și datele și informațiile referitoare la conduita părții vătămate, reținând conform plângerii depuse la poliție de mama acesteia, că în precedent partea vătămată s-a împrietenit cu o altă tânără, B.A., care are dosar la poliție pentru prostituție și care a corupt-o, existând toate indiciile că și la data de 13 mai 2003 tot împreună să fi plecat.

Conchizând, instanța de apel a constatat că scenariul răpirii este plin de contradicții și că probele nu creează convingerea că autorul faptei de trafic de persoane este inculpatul N.D. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susținut greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, acestea confirmând vinovăția inculpatului, dacă nu în răpirea părții vătămate din orașul Comănești, faptă în privința căreia există dubii asupra identității făptuitorului, cel puțin în vânzarea părții vătămate către martorul N.V. și solicitând, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea celei a instanței de fond.

Prin motivul formulat oral de procurorul de ședință a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., respectiv ședința de judecată la instanța de apel, contrar legii, a fost publică. Verificând hotărârea criticată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Instanța de apel, în lămurirea tuturor aspectelor cauzei a procedat la readministrarea materialului probator, reaudiind inculpatul, partea vătămată și martora C.L. Asemenea, a făcut demersuri pentru ascultarea martorului cu identitate protejată T.E., rămase fără rezultat, după cum acesta nu a putut fi audiat nici la instanța de fond. În sfârșit, a fost dispusă și s-a efectuat expertiza medico-legală traumatologică, fiind atașate la dosar și alte înscrisuri depuse de inculpat în apărare.

Curtea constată că instanța de apel a făcut o riguroasă analiză a probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății iar hotărârea este rezultatul interpretării judicioase a acestora. Declarațiile părții vătămate, repetate, în ambele faze ale procesului, conțin detalii care sunt contradicții, iar elementele particulare de identificare a celui care a răpit-o, furnizate de aceasta, nu se regăsesc în fizionomia inculpatului. Expertiza medico-legală traumatologică efectuată la nivelul I.M.L. Iași concluzionează că la data examinării, 27 septembrie 2007, inculpatul N.D.

nu prezintă cicatrici la nivel facial și cervical și întrucât acestea nu puteau fi eliminate prin nici o metodă fără a lăsa urme vizibile, se apreciază că sus-numitul nu a prezentat astfel de cicatrici nici la data de 13 mai 2003. Împrejurarea că, la data de 13 mai 2003, inculpatul se afla pe raza comunei Gălbinași, județul Călărași, conform copiei fișei de consultații de la Dispensarul comunal, face greu de crezut că acesta putea ajunge în aceeași zi, în orașul Comănești, județul Bacău, să gândească și să răpească o tânără și apoi să ajungă spre dimineața în municipiul București, unde s-a realizat vânzarea părții vătămate către martorul N.V. Este cert, potrivit declarațiilor părții vătămate, că cel care a răpit-o din orașul Comănești este și cel care a vândut-o în municipiul București.

Ori, nefiind dovedit că inculpatul N.D. a acostat-o și răpit-o pe partea vătămată, nici al doilea act de trafic, respectiv vânzarea, nu-i poate fi imputat acestuia. În același sens sunt argumentele hotărârii instanței de apel, urmare analizării declarațiilor martorului N.V., declarații privite cu rezerve și care, în versiunea inițială, nu se coroborează cu celelalte probe. Declarațiile martorului cu identitate protejată T.E. nu oferă elemente de fapt care să vizeze perceperea directă a actelor de trafic ci doar date referitoare la comportamentul ulterior al familiei inculpatului și avocatului, conduită care poate avea ca motivație și temerea de a nu fi tras inculpatul la răspundere penală nevinovat.

Pe de altă parte, ineficiența demersurilor ascultării, în condiții speciale a martorului cu identitate protejată, în fața instanței impune, odată în plus, în raport de prevederile art. 86 1 alin. (6) C. proc. pen., aprecierea declarațiilor acestuia date în cursul urmăririi penale ca servind aflării adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ori, sub acest aspect, probele existente în cauză nu susțin și nu fac dovada săvârșirii faptelor de către inculpat. Așa fiind, constatând că decizia atacată este legală și temeinică, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 219 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpatul N.D. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2008.