ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Prin Sentința penală nr. 150 din 6 aprilie

2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 13 alin.

(1), (2) și (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat

inculpatul T.(V.)F., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a

II-a, și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani, după executarea pedepsei

principale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 71 C.

pen., au fost interzise inculpatului T.(V.)F. drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen.

În baza art. 13 alin.

(1), (2) și (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul

R.G., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și lit. b)

C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 71 C.

pen., au fost interzise inculpatului R.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a), teza a II-a, și lit. b) C. pen.

În baza art. 346 C.

proc. pen., raportat la art. 17 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998

- 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații T.(V.)F. și

R.G., în solidar, către partea vătămată B.L. la plata sumei de 10.000 RON,

reprezentând daune morale.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul T.(V.)F. la plata

sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul R.G. la plata sumei

de 900 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma

de 200 RON, onorariu pentru avocat din oficiu, se înaintează din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În cursul lunii

februarie 2007, partea vătămată B.L., minoră, în vârstă de 16 ani, la acea dată

și însărcinată, a fost racolată de inculpatul R.G., cu scopul de a o trimite în

Italia, pentru a practica prostituția, acest inculpat având o prealabilă

înțelegere cu inculpatul T.(V.)F., care se afla în Italia. Inculpatul R.G. a

luat legătura cu martorul D.N., despre care știa că efectuează transport de

persoane, pentru a o transporta pe partea vătămată B.L. cu autoturismul

proprietate personală, către frontiera România cu Ungaria, la P.T.F. Nădlac,

unde urma să se întâlnească cu inculpatul T.(V.)F., inculpatul R.G. plătind

martorului D.N. suma de 300 - 350 RON, ce reprezenta o parte din contravaloarea

transportului, iar diferența de bani martorul a primit-o de la inculpatul

T.(V.)F., când s-au întâlnit.

Martorul D.N. a fost

cel care a condus autoturismul său, cu care a transportat-o pe partea B.L., martorul

G.D.G. și o altă tânără neidentificată, pe distanța Giurgiu - Arad, iar, când

au ajuns în Arad, în urma indicațiilor telefonice, martorul D.N. a parcat

autovehiculul la o benzinărie, unde au venit, ulterior, cu autoturismul

martorului D.I.L., inculpatul T.(V.)F., numitul T.L. și martorul D.I.L.

Apoi, partea vătămată

B.L. împreună cu acea tânără s-au urcat în autoturismul condus de martorul

D.I.L. și a fost trecută frontiera, nelegal, în urma unor înțelegeri ilegale

dintre inculpatul T.(V.)F. și polițiștii de frontieră, partea vătămată B.L.

fiind transportată în Bologna - Italia, în vederea exploatării sexuale.

S-a reținut că partea

vătămată B.L. a fost obligată să practice prostituția în Bologna - Italia, în

zona Borgo Panigale, aceasta declarând că întreținea relații sexuale cu circa

doi-trei bărbați pe zi, pentru suma de 25 Euro pentru fiecare raport, fiind

depistată de organele de poliție italiene, apoi, ulterior, la data de 22 martie

2007, a fost găzduită într-un centru pentru protecția minorilor, din Bologna,

respectiv Centrul de primire "La Ginestra".

Situația de fapt,

astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza coroborării

declarațiilor părții vătămate B.L. din etapa urmăririi penale, care a fost

audiată de autoritățile italiene, ca urmare a solicitării unei comisii

rogatorii, de către autoritățile române, la data de 01 aprilie 2009, cu

declarațiile martorilor D.I.L., D.N., T.P., B.G.P., G.D.G. și C.S., precum și

procesele-verbale de confruntare și adresa nr. 95615 din 25 iunie 2007 a

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Instanța de fond a

concluzionat că, în drept, fapta inculpatului T.(V.)F. - constând în aceea că,

în luna februarie 2007, după o prealabilă înțelegere cu inculpatul R.G., a

transportat-o ilegal pe partea vătămată B.L., în vârstă de 16 ani, în Italia,

profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra ori de a-și exprima

voința, în scopul exploatării acesteia, prin practicarea prostituției, încasând

sumele obținute de partea vătămată - întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3),

teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de art.

13 alin. (1), (2) și (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, gradul de pericol

social al faptei comisă de inculpat, persoana acestuia, precum și împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește

pericolul social al faptelor comise de inculpat, tribunalul a reținut că este

extrem de ridicat, pericolul faptelor rezidând din modul, mijloacele și

împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, inculpatul fiind acela care a

trecut-o ilegal frontiera pe partea vătămată și a transportat-o în Italia

pentru a o exploata, inculpatul profitând atât de vârsta părții vătămate, cât

și de starea sa medicală, inculpatul fiind cel care a beneficiat material din

practicarea de către partea vătămată a prostituției.

Pericolul social

ridicat al infracțiunii comise de inculpat a rezultat și din faptul că prin

săvârșirea unor astfel de infracțiuni se aduce atingere unor drepturi

fundamentale ale ființei umane și anume dreptul la libertatea de mișcare,

dreptul la libertatea sexuală și chiar se aduce atingere vieții și integrității

corporale, fenomenul traficului de persoane cunoscând o recrudescență în ultima

perioadă, cu atât mai mult cu cât victima era minoră și se afla și într-o situație

specială, fiind însărcinată.

S-a mai reținut și

atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, concretizată în negarea

săvârșirii infracțiunii, precum și lipsa acestuia de la toate termenele de

judecată, dar și antecedentele penale ale acestuia, astfel cum au fost

evidențiate în fișa de cazier judiciar, care, chiar dacă nu atrag starea de

recidivă, potrivit art. 38 C. pen., dovedesc o perseverență infracțională a

inculpatului, încercând astfel să împiedice organele judiciare să afle

adevărul.

Totodată, instanța a

reținut că, față de inculpatul T.(V.)F. a fost luată, inițial, de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Giurgiu, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Giurgiu, prin

ordonanța nr. 43 D/P/2007 din 30 septembrie 2009, însă acesta a încălcat, cu

rea-credință, măsurile dispuse prin această ordonanță, iar, prin încheierea nr.

26/UP din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr.

1643/122/2009, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.(V.)F. pentru o

perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, fiind emis mandatul de

arestare preventivă nr. 31/UP din data de 22 octombrie 2009, însă inculpatul

T.(V.)F. s-a sustras atât urmăririi penale, cât și judecății, nefiind pusă în

executare măsura arestării acestuia.

Față de aceste

considerente, instanța de fond a apreciat că, pentru a se realiza funcția de

constrângere a pedepsei, cât și funcția de reeducare, de influențare și

modificare a conduitei și atitudinii inculpatului, în sensul respectării

valorilor ocrotite de legea penală, se impune aplicarea pedepsei închisorii,

constatând că nu se poate reține existența unor circumstanțe atenuante.

Cu privire la

inculpatul R.G., instanța de fond a concluzionat că - în drept - fapta

acestuia, constând în aceea că, în luna februarie 2007, după o prealabilă

înțelegere cu inculpatul T.(V.)F., a racolat-o pe partea vătămată B.L., în

vârstă de 16 ani, în Italia, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a

se apăra ori de a-și exprima voința, în scopul exploatării acesteia, cu

ajutorul inculpatului T.(V.)F., prin practicarea prostituției, achitând parte

din transportul părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3),

teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului R.G., judecătorul fondului a avut în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă

fixate de art. 13 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, gradul de

pericol social concret al faptei, raportat la împrejurările în care s-a

săvârșit infracțiunea, modul și mijloacele de săvârșire, consecințele produse,

precum și atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, care nu a

recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă s-a prezentat la organele de cercetare

penală și în fața instanței și nu are antecedente penale.

Astfel, s-a avut în

vedere că partea vătămată avea vârsta de 16 ani, din cauza situației sale

medicale, nu avea maturitatea suficientă pentru a avea reprezentarea faptelor,

prezentând diagnosticul "întârziere mentală ușoară", fiind încadrată

în gradul de handicap II - accentuat, iar fapta inculpatului poate avea

consecințe grave pentru partea vătămată, pe plan psihologic, din punct de

vedere al relațiilor afective, dar și sociale, consecințe care pot apare

ulterior în dezvoltarea minorului și nu pot fi evaluate în prezent.

Instanța de fond a

luat în considerare, pe lângă vârsta inculpatului, de 32 ani, că acesta are o

relație de concubinaj și un copil minor, pregătirea profesională a acestuia,

respectiv că a absolvit 5 clase, nu are un loc stabil de muncă, însă realizează

venituri din prestarea de activități în domeniul construcțiilor, nu are

antecedente penale, precum și concluziile referatului de evaluare efectuat de

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, din care reiese că

inculpatul, deși realizează venituri de 2000 - 4000 RON lunar se declară

nemulțumit de nivelul acestora, având expectații financiare ce depășesc

posibilitățile efective ale acestuia de a realiza venituri, raportat la lipsa

pregătirii profesionale, perspectivele de reintegrare socială a inculpatului

fiind condiționate și de dezvoltarea capacității acestuia de asumare a

responsabilității în raport cu acțiunile proprii.

Față de aceste

considerente, instanța de fond a apreciat că, pentru a se realiza funcția de

constrângere a pedepsei, cât și funcția de reeducare, de influențare și

modificare a conduitei și atitudinii inculpatului, în sensul respectării

valorilor ocrotite de legea penală, trebuie aplicată pedeapsa închisorii, cu

reținerea existenței circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen., în consecință, sub nivelul minimului special prevăzut de art.

13 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, făcându-se aplicarea

dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen.

Trecând la

soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că partea

vătămată B.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Însă, potrivit art.

17 C. proc. pen., având obligația de a se pronunța, din oficiu, asupra

daunelor, deoarece partea vătămată era minoră, judecătorul fondului a constatat

- din materialul probator administrat în etapa urmăririi penale - că, prin

infracțiunea de trafic de minori, săvârșită de inculpații T.(V.)F. și R.G., s-a

produs un prejudiciu moral părții vătămate, astfel că sunt îndeplinite condițiile

angajării răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.,

precum și incidența dispozițiilor art. 1003 C. civ.

La stabilirea

cuantumului daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de

partea vătămată, instanța a avut în vedere împrejurările în care s-a săvârșit

fapta, consecințele faptei pe plan psihologic și în planul relațiilor sociale,

intensitatea suferințelor fizice și psihice ale părții vătămate, precum și

vârsta mică a acesteia și afecțiunile sale medicale, astfel că, în baza art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 17 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen.,

art. 998 - 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., instanța de fond a obligat

inculpații T.(V.)F. și R.G., în solidar, către partea vătămată B.L. la plata

sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale.

Împotriva sentinței

Tribunalului Giurgiu au declarat apel inculpații R.G., T.(V.)F. și partea

civilă B.L., iar prin Decizia penală nr. 169 din 7 iunie 2012, Curtea de Apel

București a admis apelurile formulate.

S-a desființat în

parte în parte, Sentința penală nr. 150 pronunțată la data de 06 aprilie 2011

de către Tribunalul Giurgiu, secția penală - cauze cu minori și în fond:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina fiecărui

inculpat din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a

din Legea nr. 678/2001 în art. 13 alin. (1) și (3) teza a II-a din aceeași

lege.

În baza art. 13 alin.

(1) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen.

și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.(V.)F. la 3 ani și 6 luni

închisoare cu aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 65 C.

pen. a aplicat inculpatului T.(V.)F. pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepse principale.

În baza art. 13 alin.

(1) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a) și 76

lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.G. la 3 ani și 6 luni închisoare cu

aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată

de 2 ani după executarea pedepse principale.

A înlăturat, pentru

ambii inculpați, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 6

ani după executarea pedepse principale pentru inculpatul T.(V.)F. și de 4 ani

pentru inculpatul R.G.

În baza art. 346 C.

proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. și art. 14 C. proc. pen., art. 998 -

999 și art. 1003 C. civ. a obligat pe inculpați, în solidar către partea

vătămată la plata sumei de 12.000 RON reprezentând daune morale.

În baza art. 199

alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus scutirea de amendă judiciară a avocatului

ales al inculpatului T.(V.)F. - U.D. - în cuantum de 500 RON dispusă prin

încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2011.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Onorariul avocatului

din oficiu, în cuantum de 200 RON pentru inculpatul R.G. a fost suportat din

fondul Ministerului Justiției.

În motivare, s-au

reținut următoarele:

Apărătorii celor doi

inculpați au solicitat - în principal - achitarea acestora, respectiv a

inculpatului T.(V.)F., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar a

inculpatului R.G., în baza art. 10 lit. a) din același cod.

Aceste cereri nu au

fost primite, deoarece toate probele cauzei au pus în evidență faptul că

inculpații s-au făcut vinovați de comiterea faptelor descrise în actul de

inculpare.

În acest context, au

fost avute în vedere declarațiile inculpaților T.(V.)F. și R.G. și ale părții

vătămate B.L. din etapa urmăririi penale; precum și înregistrările audio și

audio-video efectuate în baza autorizației provizorii nr. 04 din 15 mai 2007

emisă de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu și confirmată prin încheierea

nr. 3 din 17 mai 2007 a Tribunalului Giurgiu și prelungită ulterior prin

încheierile nr. 9 din 14 iunie 2007 și nr. 14 din 13 iulie 2007 pronunțate de

Tribunalul Giurgiu, procesele-verbale de redare integrală a acestor

înregistrări, procesele-verbale de confruntare și adresa nr. 95615 din 25 iunie

2007 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Dovezile enumerate au

relevat următoarea situație de fapt:

Partea vătămată B.L.,

cu ajutorul inculpatului R.G., în cursul lunii februarie 2007, s-a deplasat în

Italia, cu scopul de a practica prostituția, fiind sprijinită în acest demers

de către inculpatul T.(V.)F., care la acel moment se afla pe teritoriul acestei

țări.

Modalitatea de

operare a fost evidentă, ea arătând că între cei doi inculpați a existat o

înțelegere prealabilă, în baza căreia, partea civilă B.L. a fost racolată și

ajutată apoi să ajungă în Italia pentru a practica prostituția. Astfel,

inculpatul R.G. a luat legătura cu martorul D.N., despre care știa că

efectuează transport de persoane, pentru a o transporta pe partea vătămată B.L.

cu autoturismul proprietate personală, către frontiera România cu Ungaria, la

P.T.F. Nădlac, unde urma să se întâlnească cu inculpatul T.(V.)F., inculpatul

R.G. plătind martorului D.N. suma de 300 - 350 RON, ce reprezenta o parte din

contravaloarea transportului, iar diferența de bani martorul a primit-o de la

inculpatul T.(V.)F., când s-au întâlnit.

Autoturismul a fost

condus de însuși martorul D.N. care a transportat-o pe partea B.L., martorul

G.D.G. și o altă tânără neidentificată, pe distanța Giurgiu - Arad, iar, când

au ajuns în Arad, în urma indicațiilor telefonice, martorul D.N. a parcat

autovehiculul la o benzinărie, unde au venit, ulterior, cu autoturismul

martorului D.I.L., inculpatul T.(V.)F., numitul T.L. și martorul D.I.L.

Partea vătămată B.L.

împreună cu tânăra (rămasă necunoscută) s-au urcat în autoturismul condus de

martorul D.I.L. și, trecând frontiera, în mod nelegal, în urma unor înțelegeri

dintre inculpatul T.(V.)F. și polițiștii de frontieră, partea vătămată B.L.

fiind transportată în Bologna - Italia, în vederea exploatării sexuale.

S-a reținut că partea

vătămată B.L. a practicat prostituția în Bologna - Italia, în zona Borgo

Panigale, aceasta declarând că întreținea relații sexuale cu circa doi-trei

bărbați pe zi, pentru suma de 25 Euro pentru fiecare raport, fiind depistată de

organele de poliție italiene, apoi, ulterior, la data de 22 martie 2007, a fost

găzduită într-un centru pentru protecția minorilor, din Bologna, respectiv

Centrul de primire "La Ginestra".

În speță, în cursul

urmăririi penale, inculpatul R.G. nu a recunoscut comiterea infracțiunii,

susținând că nu el a racolat-o pe partea vătămată B.L., ci martorul G.D.G. a

fost cel care l-a întrebat dacă el cunoaște pe cineva pentru a efectua un

transport la Arad, iar el l-a recomandat pe martorul D.N. pentru aceasta.

Inculpatul R.G. a negat existența unei înțelegeri dintre el și inculpatul

T.(V.)F. cu privire la racolarea părții vătămate și chiar a achitării

contravalorii transportării părții vătămate până la Arad.

Inculpatul T.(V.)F. a

negat comiterea infracțiunii, susținând că nu a avut nicio înțelegere cu

inculpatul R.G. pentru racolarea părții vătămate, pe care a învederat că nu o

cunoaște. De asemenea, inculpatul a arătat că, la începutul anului 2007, când

era în Italia, a stabilit cu soția sa ca aceasta să vină cu trenul până la

Arad, unde a mers și el împreună cu martorul D.I.L., cu autoturismul acestuia,

pentru a o lua o pe soția sa, dar aceasta nu a mai venit, iar, ulterior, martorul

D.I.L. a găsit în Arad o tânără ce dorea să ajungă în Italia la soțul său și a

transportat-o și pe aceasta până în Bologna.

Aceste susțineri,

însă, au fost lipsite de orice suport probator, pentru că martorul D.N. a

relatat cum inculpatul R.G. a fost cel care, în luna februarie 2007, l-a

abordat, știindu-se că efectuează transport de persoane, și l-a întrebat dacă

face o cursă până la Arad, iar, după ce a fost de acord martorul, inculpatul

R.G. i-a plătit contravaloarea transportului, în sumă de 300 - 350 RON,

martorul ducându-i pe partea vătămată, martorul G.D.G. și o altă tânără până

aproape de punctul de trecere a frontierei de la Nădlac. Martorul D.N. a mai

arătat și că s-a oprit într-o benzinărie, în apropiere de punctul de trecere a

frontierei, unde a văzut autoturismul fiului său, martorul D.I.L., în care se

aflau inculpatul T.(V.)F. împreună cu fiul său și un alt bărbat, ulterior,

partea vătămată și cealaltă fată urcându-se în acel autovehicul, iar el

împreună cu martorul G.D.G. s-au întors la Giurgiu.

Această depoziție a

fost întărită de declarațiile martorului D.I.L., care a arătat că T.(V.)F.,

fiind în Italia, i-a solicitat să meargă împreună, cu autoturismul său, în

România, la Arad, la punctul de trecere a frontierei, iar el a fost de acord,

mergând cu ei și numitul T.L., însă autoturismul său a fost condus de inculpat.

Martorul a precizat că, la o benzinărie, după trecerea frontierei, s-au

întâlnit cu tatăl său, martorul D.N., care venise cu autoturismul său, împreună

cu partea vătămată și martorul G.D.G., pe care nu îi cunoscuse anterior, apoi,

au luat-o pe partea vătămată și s-au întors în Italia, la Bologna, la o casă

părăsită; a mai menționat că, înainte de a pleca cu inculpatul T.(V.)F. din

Italia, pentru a o lua pe partea vătămată din Arad, a auzit o discuție

telefonică între cei doi inculpați, discuție care a determinat plecarea lor.

Martorul a precizat că valoarea combustibilului pentru transportul părții

vătămate a fost achitată de inculpatul T.(V.)F.; în cursul urmăririi penale, acest

martor a declarat că a fost anunțat telefonic de către inculpatul R.G., că

partea vătămată a plecat de la T.(V.)F., întrebându-l unde este aceasta, ca mai

apoi, în fața instanței de fond, să adauge că a aflat de la unul dintre

inculpați că partea vătămată fugise, iar mama acesteia intenționa să meargă la

poliție să facă plângere penală împotriva lor; a mai menționat martorul că, la

trecerea frontierei, inculpatul T.(V.)F. a fost cel care s-a ocupat de

documentele pentru ieșirea din țară a părții vătămate, iar, în timpul

cercetărilor penale, a aflat că inculpatul R.G. o racolase pe partea vătămată

și o trimisese inculpatului T.(V.)F. cu scopul de a practica prostituție în

Italia.

Declarațiile acestor

doi martori - D.N. și D.I.L. s-au coroborat și completat reciproc, iar

susținerea inculpatului T.(V.)F., în sensul că nu a cunoscut-o pe partea

vătămată, a fost contrazisă și de declarația martorei T.P., care a arătat că

mama acestui inculpat i-a dat actul de identitate al părții vătămate și l-a dus

mamei acesteia, după plecarea părții vătămate în Italia.

La acestea, s-a

adăugat depoziția martorului G.D.G. care a arătat că a mers cu partea vătămată

și o altă tânără la Arad, cu autoturismul condus de martorul D.N. (cunoscut și

sub numele de M.) și acesta i-a spus că transportul a fost plătit de inculpatul

R.G., iar, într-o benzinărie, s-au întâlnit cu inculpatul T.(V.)F., martorul

D.I.L. și un alt bărbat, iar fetele s-au dus la autovehiculul cu care veniseră

aceștia. Martorul G.D.G. a precizat instanței că au venit diverse persoane la

domiciliul său, pentru a-l atenționa asupra declarației pe care o va da în

cursul judecării cauzei, susținând că nu-și amintește exact ce a declarat în

cursul urmăririi penale, însă și-a menținut acele declarații. În declarația

dată în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că partea vătămată i-a spus

că inculpatul R.G. o trimite în Italia pentru a practica prostituție, apoi a

aflat că scoaterea părții vătămate din țară fusese organizată de inculpatul

T.(V.)F., care l-a contactat telefonic și l-a amenințat că dacă nu primește

banii de la inculpatul R.G. va avea de suferit, pentru că fugise partea

vătămată.

O poziție aparte a

avut-o martorul C.S., care în faza de urmărire penală, a arătat că, în

primăvara anului 2007, în Italia, Bologna, i-a întâlnit pe inculpatul T.(V.)F.

împreună cu partea vătămată și o altă tânără, el cunoscându-i pe inculpat și pe

partea vătămată pentru că au locuit în același sat și i-a identificat și din

fotografiile prezentate de organele de poliție.

Audiat în fața

instanței, martorul C.S. a revenit asupra declarației dată în cursul urmăririi

penale, învederând că l-a întâlnit, în anul 2007, în Italia, Bologna, pe

inculpatul T.(V.)F., dar nu era cu partea vătămată, făcând această precizare și

în fața Curții. Însă, ca și instanța de fond, Curtea a apreciat că declarația

acestui martor nu corespunde adevărului, a fost contrazisă de restul probelor

propuse cauzei; de altfel, ezitările și contradicțiile ce s-au regăsit în

conținutul declarațiilor date în fața instanțelor de către acest martor, precum

și faptul că nu a putut să dea explicații cu privire la schimbarea de poziție

(precizând chiar că nu a fost constrâns în niciun mod de organele de urmărire

penală) denotă, mai de grabă, că presiunile au fost exercitate asupra sa chiar

de către cei doi inculpați - astfel cum a declarat martorul G.D.G.

Inițial, în prima

declarație dată în fața autorităților italiene, în contextul efectuării

comisiei rogatorii, partea civilă B.L. a dat o declarație, la data de 01

aprilie 2009 o declarație amplă, prilej cu care a arătat că martorul G.D.G. și

prietena sa - pe nume M. - au fost cei care i-au organizat plecarea în Italia,

unde a fost transportată de martorul D.N., însoțită de martorul G.D.G. și o

altă tânără neidentificată, până la punctul de trecere a frontierei, de unde a

fost luată de inculpatul T.(V.)F., acesta din urmă spunându-i că urma să-i

trimită bani martorului G.D.G. De asemenea, partea vătămată a declarat că a

fost preluată de inculpatul T.(V.)F., de martorul D.I.L. și o persoană de sex

masculin necunoscută, identificată, ulterior, în persoana numitului T.L., și

transportată în Italia, Bologna, cu autoturismul condus de martorul D.I.L., la

o casă părăsită din zona Casteldebole, apoi, s-a prostituat în zona Borgo

Panigale, întreținând două-trei raporturi sexuale cu clienți ocazionali,

încasând câte 25 Euro, iar banii îi dădea unei tinere românce, care, ulterior,

îi dădea inculpatului T.(V.)F.; a mai declarat că inculpatul R.G. se ocupa cu

racolarea unor tinere, în România, pe care le vindea, ulterior, inculpatului

T.(V.)F., iar, înainte de a pleca în Italia, inculpatul R.G. i-a spus că, dacă

va fugi de la inculpatul T.(V.)F., va fi obligat să-i plătească acestuia 4.000

euro despăgubire.

Audiată de Curte

(întrucât la urmărirea penală și la judecata în fond nu s-a prezentat pentru a

da declarații), această parte civilă a încercat să acrediteze ideea că cel care

a ajutat-o să se prostitueze nu ar fi fost inculpatul T.(V.)F., sporind astfel

dubiile pe care le-a lansat încă de la început, cu privire la data plecării

sale din România și la persoanele care au racolat-o și au exploatat-o.

Partea civilă B.L.,

în declarațiile sale, a furnizat repere importante cu privire la activitatea

infracțională a celor doi inculpați și, deși a încercat să denatureze adevărul,

aceste repere se coroborează cu celelalte probe.

Astfel, analizând

declarațiile martorilor D.N., D.I.L. și G.D.G., a reieșit că partea vătămată a

fost racolată de inculpatul R.G., care a plătit transportul părții vătămate

până la Arad, efectuat de martorul D.N., după o înțelegere prealabilă cu

inculpatul T.(V.)F., cu scopul de a fi transportată în Italia pentru

practicarea prostituției; partea vătămată a precizat clar - în primele

declarații - că știa că inculpatul R.G. se ocupa cu racolarea unor tinere, în

România, pe care le vindea, ulterior, inculpatului T.(V.)F., iar, înainte de a

pleca în Italia, inculpatul R.G. i-a spus că, dacă va fugi de la inculpatul

T.(V.)F., va fi obligat să-i plătească acestuia 4.000 euro despăgubire, o

astfel de susținere, în condițiile în care martorul G.D.G. s-ar fi ocupat de

racolarea părții vătămate, nu ar fi avut niciun sens. Mai mult, din

declarațiile inculpatului T.(V.)F. și ale martorului G.D.G., reiese că aceștia

nu se cunoșteau anterior, martorul D.I.L. susținând că cei doi inculpați, R.G.

și T.(V.)F., au discutat telefonic despre preluarea părții vătămate de la

punctul de trecere a frontierei, iar, ulterior, inculpatul R.G. s-a interesat

de situația părții vătămate care fugise de la inculpatul T.(V.)F. De asemenea,

partea vătămată a precizat că a fost preluată de inculpatul T.(V.)F. împreună

cu martorul D.I.L. și un alt bărbat, autoturismul cu care au ajuns în Italia

fiind condus de martor, dar acesta, după ce au ajuns în Casteldebole, a plecat.

În fața instanței de

apel s-a mai încercat acreditarea susținerilor părții civile referitoare la

ideea că fapta nu a fost săvârșită de inculpatul T.(V.)F., ci de G.D.G.), de

către martorele B.E. și Z.E.; declarațiile acestor martore, însă, sunt pline de

contradicții și ezitări, ducând la concluzia că au fost făcute "pro

causa", numai cu scopul de a determina instanța să-i absolve de răspundere

penală pe cei doi inculpați; de altfel, declarația dată de martora Z.E. (în

două etape, reprezentantul Parchetului arătând că, din oficiu, s-a sesizat cu

privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă), pe lângă faptul că

este contradictorie, nu se coroborează cu nicio altă probă, cu excepția

declarației dată de partea civilă B.L. în instanță și cu privire la care

Parchetul - din oficiu - s-a sesizat pentru săvârșirea infracțiunii de

favorizare a infractorului (încheierea de ședință din 04 aprilie 2012).

S-a apreciat că, în

mod corect, instanța de fond nu a luat în considerare declarația martorei

B.G.P., întrucât aceasta nu a făcut altceva decât să redea ceea ce a aflat de

la fiica sa, B.L. - care a prezentat în moduri contradictorii situația de fapt

- acest ultim aspect fiind subliniat chiar și de această martoră.

Așadar, toate probele

administrate în cauză, în toate etapele procesului penal, au dus spre o singură

concluzie: inculpații au săvârșit faptele prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și

(3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că - în baza unei

înțelegeri prealabile - au racolat-o, au transportat-o și au găzduit-o pe

partea civilă, în vederea exploatării sexuale.

Niciuna din probele

administrate pe întregul parcurs al procesului penal nu au evidențiat, însă, că

cei doi inculpați au recurs la vreo amenințare, violență, acțiune abuzivă pentru

a o pune pe B.L. în imposibilitate de a-și exprima acordul pentru practicarea

prostituției pe teritoriul Italiei.

Drept, urmare, Curtea

a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina inculpaților, în sensul înlăturării dispozițiilor alin. (2) din art. 13

al Legii nr. 678/2001.

Astfel, presupunerea

că partea civilă B.L. s-a aflat în imposibilitate de a se apăra și-a avut

fundamentul în ideea că aceasta era minoră - la data faptelor - și că actele

medicale au demonstrat că ea prezintă și un ușor handicap, constând în

"întârziere mentală ușoară".

Aceste aspecte însă,

la care se adaugă și starea de graviditate, în care ea s-a aflat la acea dată,

nu au echivalat cu acțiuni venite din partea inculpaților, prin care ea să fi

fost pusă în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima consimțământul.

Dimpotrivă, din toate declarațiile martorilor (chiar și a celor propuși de

partea civilă), inclusiv din declarația părții vătămate a rezultat că în niciun

moment aceasta nu ar fi fost obligată să plece în Italia sau să practice

prostituția, sugerându-se chiar că aceasta ar fi solicitat celor doi inculpați

să o ajute să ajungă în Italia, cu scopul de a se prostitua, pentru a obține

venituri bănești.

La individualizarea

pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, în raport de noua încadrare

juridică stabilită, Curtea a avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă stabilite de textul de lege, gradul de

pericol social concret al faptelor, raportat la împrejurările în care s-au

consumat acestea, modul și mijloacele de săvârșire, consecințele produse,

precum și atitudinea inculpaților, pe tot parcursul procesului penal.

Astfel, niciunul

dintre cei doi inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptelor, iar inculpatul

T.(V.)F. nu s-a prezentat în fața instanțelor de judecată, ignorând chemările

organelor judiciare, manifestând chiar rea-credință atunci când s-a pus

problema respectării unor dispoziții dispuse de instanță (încălcând măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Giurgiu, luată împotriva sa

la data de 30 septembrie 2009).

Aspectele enumerate

mai sus au determinat instanța să dispună executarea pedepsei în condiții de

detenție, o altă modalitate, cum ar fi suspendarea condiționată a executării

acesteia nefiind justificată.

La stabilirea

cuantumului pedepselor, însă, Curtea a apreciat că ar fi oportun a se reține în

favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1), lit.

a) C. pen., având în vedere, în principal, împrejurarea că cei doi nu sunt

recidiviști, inculpatul R.G. aflându-se chiar la prima sa confruntare cu legea

penală.

Pentru ambii

inculpați, Curtea a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) din C. pen.,

pedeapsă aplicată prin sentința penală recurată pentru o perioadă de 6 ani,

această măsură a înlăturării pedepselor complementare a fost justificată de

noua încadrare juridică a faptelor, subliniindu-se totodată că inculpații au

fost condamnați la pedepse cu închisoarea ce urmează a fi executate efectiv în

condiții de detenție.

Cât privește apelul

părții civile, Curtea l-a admis, apreciind că au fost îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale a celor doi inculpați, precum și incidența

dispozițiilor art. 1003 C. civ., a procedat la majorarea cuantumului daunelor

morale ce i-au fost acordate de către instanța de fond.

Împotriva Deciziei

nr. 169 din 7 iunie 2012 a Curții de Apel București au declarat recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații R.G. și T.(V.)F.

Parchetul a invocat

cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14

C. proc. pen., motivând că încadrarea juridică corectă a faptelor inculpaților

este cea prevăzută de art. 13 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea nr.

678/2001, întrucât nu există probe că inculpații au exercitat vreo formă de

constrângere asupra părții vătămate. De asemenea, s-a solicitat majorarea

pedepselor inculpaților prin raportare la gradul de pericol social ridicat al

infracțiunilor săvârșite și modalitatea de comitere a acestora.

Inculpații R.G. și

T.(V.)F. au invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 18, 9, 10 C. proc. pen. arătând, în esență, următoarele: decizia atacată

este nemotivată, instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe și nu a examinat o

probă de la urmărire penală; motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii și se impune achitarea recurenților în temeiul dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât autorii

traficului de minori sunt martorii G.D.G., D.N. și D.I.L.

Recursurile

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și inculpaților R.G. și

T.(V.)F. sunt fondate.

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a

comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de achitare sau de condamnare.

În speță, nu ne aflăm

în ipoteza unei situații de fapt stabilită contrar probelor dosarului.

Depozițiile

coroborate ale martorilor D.I.L., D.N., T.P., G.D.G., C.S. și părții vătămate

B.L. au confirmat că în cursul lunii februarie 2007, după o înțelegere

prealabilă cu inculpatul T.(V.)F., inculpatul R.G. a recrutat-o pe minora B.L.

(în vârstă de 16 ani) în scopul exploatării prin obligarea la practicarea

prostituției în Italia de către inculpatul T.(V.)F.. Minora a fost transferată

din România nelegal, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac prin

intermediul inculpatului T.(V.)F.

Martorul D.I.L. a

confirmat că împreună cu inculpatul T.(V.)F., la solicitarea acestuia, s-au

deplasat din Italia în România, la Arad și au preluat-o pe partea vătămată din

autoturismul martorului D.N. Inculpatul T.(V.)F. a facilitat minorei trecerea

ilegală a frontierei (fără consimțământul părinților), ajungând în Italia -

Bologna.

Martorul D.N. a

atestat că la cererea inculpatului R.G. (care i-a achitat contravaloarea

cursei) a transportat-o pe minora B.L. și martorul G.D.G. din Giurgiu în Arad,

fiind transferată în autoturismul martorului D.I.L. în care se afla și inc.

T.(V.)F..

Depoziția martorului

D.N. concordă cu cea a martorului G.D.G. ce a confirmat că a însoțit-o pe

partea vătămată în Arad s-au întâlnit cu inculpatul T.(V.)F. și martorul

D.I.L., minora urcându-se în autoturismul acestora. Martorul a afirmat în

cursul urmăriri penale că partea vătămată i-a specificat că urma să practice

prostituția în Italia și în acest scop, inculpatul T.(V.)F. a procurat-o de la

inculpatul R.G.

Partea vătămată B.L.,

audiată fiind prin comisie rogatorie de către autoritățile italiene a relevat

că de la frontiera României a fost preluată de inculpatul T.(V.)F.. Inculpatul

R.G. recruta tinere din România și le transmitea inculpatului T.(V.)F. pentru

practicarea prostituției.

Astfel, a practicat

prostituția în Bologna - Italia, în zona Borgo Panigale, declarând că

întreținea raporturi sexuale pentru 25 euro, fiind depistată de autoritățile

italiene, iar la 22 martie 2007 plasată într-un centru pentru protecția

minorilor din Bologna "La Ginestra".

Martorul C.S. a

relevat că în primăvara anului 2007, în Italia, Bologna s-a întâlnit cu

inculpatul T.(V.)F. însoțit de partea vătămată.

Din transcrierea

convorbirilor telefonice și ambientale purtate între martora B.G. (mama părții vătămate)

și martorul S.M., între B.G. și G.D.G. a reieșit cu evidență că recrutarea s-a

realizat de către inculpatul R.G., care a stabilit împreună cu inculpatul

T.(V.)F. transferarea minorei în străinătate în scopul obligării la practicarea

prostituției. Aceleași probe au evidențiat că inculpatul R.G. a primit bani de

la inc. T.(V.)F. pentru transmiterea părții vătămate, la dispoziția celui din

urmă.

Inculpații T.(V.)F.

și R.G. au contestat comiterea faptelor, susținând în recurs că autorii

traficului de minori sunt martorii G.D.G., D.N. și D.I.L., aspecte dovedite cu

depozițiile martorilor B.E., B.G., Z.E., C.S., în opinia apărării.

Depozițiile

martorilor nu confirmă apărarea inculpaților, întrucât se referă la fapte ce nu

au legătură cu cele ale inculpaților și desfășurate într-o altă perioadă de

timp decât cea la care acuzarea se referă.

Spre exemplu, B.E.

precizează că în anul 2007, minora i-a relatat că G.D.G. o obliga să întrețină

raporturi sexuale pentru obținerea de foloase bănești; Z.E. a afirmat că

inculpatul T.(V.)F. i-a propus să-l însoțească la muncă în Belgia; C.S. și-a

schimbat depoziția în cursul judecății, spunând că de fapt nu s-a întâlnit în

Italia - Bologna cu inculpatul T.(V.)F. însoțit de partea vătămată, iar martora

B.G. - mama părții vătămate a relatat aspecte cunoscute de la fiica sa.

De asemenea, partea

vătămată și-a modificat depoziția în cursul judecății, afirmând, în esență, că

cei doi inculpați nu au avut nicio implicare în recrutarea, transportarea și

obligarea la practicarea prostituției în Italia.

Martorul C.S. și

partea vătămată nu au oferit vreo explicație pentru schimbarea depozițiilor în

instanță și având în vedere că au fost date la 4 ani de la comiterea faptelor,

nu se coroborează cu celelalte probe, reiese cu evidență că declarațiile din

cursul urmăririi penale sunt cele ce reflectă realitatea, fiind luate la scurt

timp de la săvârșirea faptelor și în coroborare cu materialul probator.

Oricum, schimbarea

depozițiilor în instanță de către părți, la 4 ani de la faptă, când posibilitatea

de redare exactă a evenimentelor petrecute scade odată cu trecerea timpului; în

condițiile în care nu se coroborează cu probele administrate (constând în

depozițiile martorilor constante la urmărire penală și judecată, convorbirile

telefonice și ambientale ale martorilor B.G., S.M., G.D.G.) nu pot fundamenta o

soluție de achitare.

Elementul material al

laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori se realizează prin acțiuni

alternative de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primirea unui

minor.

Probele au relevat că

inculpații au recrutat, transportat, transferat minora în Italia - Bologna, în

scopul practicării prostituției, banii obținuți fiind însușiți de inculpatul

T.(V.)F.

Se reține că eroarea

gravă de fapt (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.) poate exista numai dacă se constată că situația de fapt stabilită de

prima instanță, confirmată în apel se află în contradicție evidentă cu ceea ce

rezultă din probele administrate. Eroarea de fapt, ca motiv de casare, nu poate

rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o

discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al

probelor.

În speță, nu există

vreo denaturare vădită a probelor sau contrarietate între ceea ce rezultă din

actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea

infracțiunilor de către inculpații T.(V.)F. și R.G., situația de fapt reținută

fiind în concordanță cu dovezile administrate, cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., nefiind incident în cauză.

Prevederile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. (invocate de apărare) sunt aplicabile în trei situații:

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și când dispozitivul

hotărârii nu se înțelege.

Niciunul dintre

cazurile prevăzute de dispozițiile legale enunțate și care impun rejudecarea

cauzei nu se regăsesc în speță.

În conformitate cu

prevederile art. 383 C. proc. pen., decizia instanței de apel trebuie să

cuprindă în partea introductivă mențiunile prevăzute în art. 355, iar în

expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia

dintre soluțiile prevăzute în art. 379 pct. 2.

Dreptul la un proces

echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, include printre altele și

dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră

relevante pentru cauza lor și obligația instanței de a proceda la o analiză

efectivă a mijloacelor/argumentelor și propunerilor de probă ale părților, ceea

ce nu înseamnă un răspuns detaliat pentru fiecare argument, cum Curtea

europeană a statuat constant prin jurisprudența sa (în acest sens și cauza

Boldea v. România).

Se constată că

instanța de apel în cuprinsul deciziei a expus temeiurile de fapt și de drept

care au condus la admiterea apelurilor inculpaților R.G. și T.(V.)F. și părții

civile B.L. și a realizat o analiză efectivă, reală a apărărilor inculpaților,

o referire concretă la elementele de fapt ce au justificat concluzia

referitoare la vinovăția acestora, procedând la interpretarea elementelor

constitutive ale infracțiunii.

De asemenea,

motivarea soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, însă faptei săvârșite

de către inculpați i s-a dat o greșită încadrare juridică. În acest sens, în

raport cu situația de fapt reținută prin hotărârea atacată, instanța de apel a

apreciat în mod greșit dispozițiile din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea

și combaterea traficului de persoane (normele de încriminare), condamnându-i pe

inculpați pentru o altă infracțiune decât cea ale cărei elemente constitutive

sunt întrunite.

Sub acest aspect,

critica parchetului este fondată, fiind incident cazul de casare prevăzut în

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și impune rejudecarea de către

instanța de recurs în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., iar nu rejudecarea de instanța de apel, cum susține apărarea.

Se reține că fapta de

trafic de minori a celor doi inculpați nu a fost săvârșită în vreuna din

modalitățile alternative prevăzute de dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea

nr. 678/2001 - prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin

răpire, fraudă ori înșelăciune/abuz de autoritate sau profitând de

imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Probele administrate

constând în depozițiile părții vătămate și martorilor nu au relevat exercitarea

de către inculpați a vreunei constrângeri asupra minorei, care a avut

semnificația faptelor pe care le împlinește, și-a dat seama de ceea ce se

petrece și nu și-a manifestat dezacordul cu privire la acțiunile făptuitorilor,

astfel cum rezultă din depozițiile martorilor D.I.L., D.N. și G.D.G.

Ca atare, în recurs,

în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., se impune schimbarea

încadrării juridice a faptelor inculpaților R.G. și T.(V.)F. din infracțiunea

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza II din Legea nr. 678/2001 în

infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din același act

normativ.

În cursul judecății

în apel, apărătorul inculpatului T.(V.)F. a solicitat ca instanța să dispună

adrese la Procuratura Republicii Italiene de pe lângă Tribunalul din Bologna și

Tribunalul din Bologna pentru comunicarea soluției dispusă cu privire la

numitul T.A. trimis în judecată pentru că împreună cu B.A. și alte persoane au

recrutat-o și obligat-o să se prostitueze pe minora B.L.

Proba solicitată este

neconcludentă și inutilă cauzei, întrucât cercetarea penală a numitului T.A.

pentru exploatarea sexuală a părții vătămate B.L. în Italia nu este în măsură

să infirme probele administrate în cauză, (analizate în primă instanță și căi

de atac), ce au dovedit ca inculpații au recrutat, transportat, transferat

minora din România în Bologna - Italia în scopul practicării prostituției,

banii obținuți revenindu-i inculpatului T.(V.)F.

Pe de altă parte, la

termenul din 16 mai 2011, când cauza s-a judecat în apel, apărătorul

inculpatului T.(V.)F. nu a mai solicitat administrarea probei, ci a formulat

doar o cerere de eliberare a înregistrărilor ședințelor de judecată, respinsă

de instanță.

Se reține că instanța

de apel a încuviințat inculpaților probele solicitate - martori și înscrisuri,

procedând, inclusiv la reluarea cercetării judecătorești prin audierea părții

vătămate și reaudierea martorilor D.I.L., C.S., G.D.G.. De asemenea, a examinat

probele administrate în proces, inclusiv din faza urmăririi penale,

coroborându-le și a răspuns argumentat la criticile formulate în apel.

Prin urmare, cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., nu se identifică

în cauză.

Înalta Curte,

constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților pentru faptele

săvârșite, au fost avute în vedere corect criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura

și gravitatea faptelor comise - infracțiune contra libertății de voință și

acțiune a persoanei - circumstanțele reale în care au fost săvârșite, asupra

unui minor și datele care caracterizează persoana inculpaților - necunoscuți cu

antecedente penale.

Pedepsele stabilite

inculpaților T.(V.)F. și R.G., în apel, reflectă într-o măsură suficientă atât

datele care circumstanțiază persoana inculpaților (vârsta, antecedentele

penale), cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de

împrejurările și modalitatea în care au acționat, iar în raport de criteriile

enunțate nu se justifică majorarea pedepselor inculpaților, așa cum parchetul a

solicitat.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații R.G. și T.(fost V.)F.

împotriva Deciziei penale nr. 169 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Va casa, în parte,

decizia atacată și Sentința penală nr. 150 din data de 06 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, numai în ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor și, rejudecând:

În baza art. 334 C.

proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina

fiecărui inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3)

teza a II-a din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin.

(1) și (3) teza I din aceeași lege.

Va menține pedepsele

principale, complementare și accesorii stabilite inculpaților R.G. și T.(fost

V.)F. prin decizia instanței de apel.

Va menține

dispozițiile din decizia instanței de apel referitoare la latura civilă cu

privire la partea vătămată B.L.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului T.(fost V.)F., durata reținerii și arestării

preventive de la 27 septembrie 2012 la 14 februarie 2013.

Va menține restul

dispozițiilor hotărârilor atacate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina

statului.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, va fi plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150

RON, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații

R.G. și T.(fost V.)F.

Împotriva Deciziei

penale nr. 169 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte,

decizia atacată și Sentința penală nr. 150 din data de 06 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, numai în ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor și, rejudecând:

În baza art. 334