ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 181

din 18 octombrie 2007, Tribunalul Călărași, secția penală, în baza art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a

condamnat pe inculpatul C.A., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A menținut starea de

arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția la zi. În

temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost admisă acțiunea

părții civile și obligat inculpatul la 20.000 lei daune morale către părțile

civile C.T. și C.D. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

În esență, s-a reținut că,

în seara zilei de 7 iulie 2007, prin violență și amenințate, inculpatul a

întreținut două raporturi sexuale cu partea vătămată C.D., în vârstă de 13 ani

împotriva voinței acesteia.

În termen legal atât

parchetul cât și inculpatul au exercitat calea ordinară de atac a apelului,

criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie,

întrucât despăgubirile civile trebuiau acordate minorei C.D. prin

reprezentanții legali, părinții săi, C.T. și C.D., iar pe de altă parte

pedeapsa aplicată nu și-ar îndeplini funcțiile, așa cum sunt reglementate de art.

52 C. pen. și nici nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.; în

mod nelegal nu s-a dispus restituirea articolelor de îmbrăcăminte ridicate de

la inculpat și expertizate pentru descoperirea probelor biologice.

Inculpatul, prin apărător,

în ședința publică, oral, a criticat soluția instanței de fond sub aspectul

cuantumului ridicat al pedepsei în raport cu atitudinea sa sinceră și cu

circumstanțele sale personale, iar personal a susținut că nu ar fi cunoscut că

partea vătămată era minoră.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr.

101/ A din 17 aprilie 2008, cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat în parte sentința

penală nr. 181 din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Călărași și rejudecând, a

majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.A. de la 10 ani la 13 ani închisoare;

l-a obligat pe inculpat la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei către

partea civilă C.D. prin reprezentanții săi legali și a dispus restituirea

bunurilor ridicate de la inculpat și consemnate în dovada seria B, nr. 10830

din 25 iulie 2007, către acesta, menținând celelalte dispozițiile ale hotărârii

atacate.

Prin aceeași decizie s-a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului, s-a menținut starea de arest a

acestuia și s-a dedus prevenția de la 8 iulie 2007 la zi, dispunându-se și

obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii

infracțiunii, respectiv lovirea și amenințarea părții vătămate de către

inculpat, aducerea acesteia (în vârstă de 13 ani) în starea de a nu se putea

apăra, respectiv într-o stare de șoc și întreținerea, în aceste împrejurări, a

unor raporturi sexuale repetate consecutiv producerii unor traume, se justifică

aplicarea unei pedepse majorate, cu respectarea criteriilor impuse de

dispozițiile art. 72 C. pen.

Instanța de apel a mai avut

în vedere caracterul premeditat al faptei comise de către inculpat, dar și

circumstanțele personale ale acestuia, apreciind că scopul educativ și

preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi

atins în cauza de față decât prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum

orientat spre mediu, astfel că a majorat pedeapsa principală aplicată de prima

instanță.

Cât privește susținerea

inculpatului în sensul că nu ar fi cunoscut împrejurarea că partea vătămată era

minoră, instanța a apreciat că în mod corect prima instanță a înlăturat această

apărare, în condițiile în care inculpatul era vecin de mai mult timp cu familia

părții vătămate, proprietățile acestora fiind despărțite doar de un gard, iar

inculpatul avea cunoștință că partea vătămată era elevă la școala primară.

În raport de traumele fizice

dar și psihice suferite de partea vătămată, care aflată în stare de șoc a fost

internată de urgență, s-a apreciat ca fiind justificată acordarea unor daune

morale părții vătămate, reprezentată de părinții săi.

Referitor la obiectele de

îmbrăcăminte ridicate de la inculpat în vederea prelevării probelor biologice,

s-a dispus de către instanța de apel restituirea acestora inculpatului, în

condițiile în care nu au existat temeiuri pentru confiscarea acestora.

Față de considerentele avute

în vedere de instanța de apel pentru a dispune majorarea pedepsei aplicate

inculpatului, cererea acestuia de ai se reduce pedeapsa a fost apreciată, ca

nefondată, astfel că apelul declarat de inculpat a fost respins.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă și a cărei reducere o

solicită, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Recursul nu este întemeiat.

La individualizarea pedepsei

aplicată, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise de

inculpat, determinat de împrejurările în care s-a consumat infracțiunea și de

modalitatea în care a acționat inculpat, care și-a premeditat fapta dar și

circumstanțele personale ale acestuia, orientându-se în mod corect spre o

pedeapsă situată peste limita minimă prevăzută de textul incriminator, majorând

justificat cuantumul pedepsei aplicată de prima instanță.

S-a apreciat în mod

întemeiat de către instanța de apel că scopul educativ preventiv, dar și

coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu ar fi

putut fi atins în cauza de față, prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă

situată la minimul special, așa cum greșit a considerat prima instanță, astfel

că majorarea cuantumului pedepsei principale este întemeiată, iar critica

invocată de inculpatul recurent nefondată.

Așa fiind, recursul formulat

de inculpat urmează a fi respins potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa timpul arestării preventive și văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din

17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2007 la 23

iulie 2008.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iulie 2008.