ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 181 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Călărași, secția penală, în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.A., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția la zi. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost admisă acțiunea părții civile și obligat inculpatul la 20.000 lei daune morale către părțile civile C.T.

și C.D. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului. În esență, s-a reținut că, în seara zilei de 7 iulie 2007, prin violență și amenințate, inculpatul a întreținut două raporturi sexuale cu partea vătămată C.D., în vârstă de 13 ani împotriva voinței acesteia. În termen legal atât parchetul cât și inculpatul au exercitat calea ordinară de atac a apelului, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât despăgubirile civile trebuiau acordate minorei C.D. prin reprezentanții legali, părinții săi, C.T. și C.D., iar pe de altă parte pedeapsa aplicată nu și-ar îndeplini funcțiile, așa cum sunt reglementate de art. 52 C. pen. și nici nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.; în mod nelegal nu s-a dispus restituirea articolelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat și expertizate pentru descoperirea probelor biologice.

Inculpatul, prin apărător, în ședința publică, oral, a criticat soluția instanței de fond sub aspectul cuantumului ridicat al pedepsei în raport cu atitudinea sa sinceră și cu circumstanțele sale personale, iar personal a susținut că nu ar fi cunoscut că partea vătămată era minoră. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 101/ A din 17 aprilie 2008, cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat în parte sentința penală nr. 181 din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Călărași și rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.A. de la 10 ani la 13 ani închisoare; l-a obligat pe inculpat la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei către partea civilă C.D.

prin reprezentanții săi legali și a dispus restituirea bunurilor ridicate de la inculpat și consemnate în dovada seria B, nr. 10830 din 25 iulie 2007, către acesta, menținând celelalte dispozițiile ale hotărârii atacate. Prin aceeași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, s-a menținut starea de arest a acestuia și s-a dedus prevenția de la 8 iulie 2007 la zi, dispunându-se și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, respectiv lovirea și amenințarea părții vătămate de către inculpat, aducerea acesteia (în vârstă de 13 ani) în starea de a nu se putea apăra, respectiv într-o stare de șoc și întreținerea, în aceste împrejurări, a unor raporturi sexuale repetate consecutiv producerii unor traume, se justifică aplicarea unei pedepse majorate, cu respectarea criteriilor impuse de dispozițiile art. 72 C. pen.

Instanța de apel a mai avut în vedere caracterul premeditat al faptei comise de către inculpat, dar și circumstanțele personale ale acestuia, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi atins în cauza de față decât prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre mediu, astfel că a majorat pedeapsa principală aplicată de prima instanță. Cât privește susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi cunoscut împrejurarea că partea vătămată era minoră, instanța a apreciat că în mod corect prima instanță a înlăturat această apărare, în condițiile în care inculpatul era vecin de mai mult timp cu familia părții vătămate, proprietățile acestora fiind despărțite doar de un gard, iar inculpatul avea cunoștință că partea vătămată era elevă la școala primară.

În raport de traumele fizice dar și psihice suferite de partea vătămată, care aflată în stare de șoc a fost internată de urgență, s-a apreciat ca fiind justificată acordarea unor daune morale părții vătămate, reprezentată de părinții săi. Referitor la obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat în vederea prelevării probelor biologice, s-a dispus de către instanța de apel restituirea acestora inculpatului, în condițiile în care nu au existat temeiuri pentru confiscarea acestora. Față de considerentele avute în vedere de instanța de apel pentru a dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cererea acestuia de ai se reduce pedeapsa a fost apreciată, ca nefondată, astfel că apelul declarat de inculpat a fost respins.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă și a cărei reducere o solicită, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul nu este întemeiat. La individualizarea pedepsei aplicată, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, determinat de împrejurările în care s-a consumat infracțiunea și de modalitatea în care a acționat inculpat, care și-a premeditat fapta dar și circumstanțele personale ale acestuia, orientându-se în mod corect spre o pedeapsă situată peste limita minimă prevăzută de textul incriminator, majorând justificat cuantumul pedepsei aplicată de prima instanță.

S-a apreciat în mod întemeiat de către instanța de apel că scopul educativ preventiv, dar și coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu ar fi putut fi atins în cauza de față, prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă situată la minimul special, așa cum greșit a considerat prima instanță, astfel că majorarea cuantumului pedepsei principale este întemeiată, iar critica invocată de inculpatul recurent nefondată. Așa fiind, recursul formulat de inculpat urmează a fi respins potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa timpul arestării preventive și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2007 la 23 iulie 2008. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iulie 2008.