ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1034/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1034/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70 din 29 octombrie 2009 a

Tribunalului Sălaj, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. a

fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv, începând cu

data de 21 aprilie 2009 la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 10.000 RON daune morale către partea vătămată O.M.A., reprezentată de

O.R. și la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

În seara zilei de 20 aprilie 2009,

în jurul orei 21,30, partea vătămată O.M., în vârstă de 13 ani, s-a întâlnit cu

inculpatul M.A. pe stradă, acesta i-a cerut părții vătămate să-l însoțească

pentru a discuta, iar întrucât aceasta l-a refuzat, a prins-o de mână,

trăgând-o spre partea opusă a drumului, peste calea ferată, unde era o parcelă

cu lucernă și împotriva voinței acesteia, prin constrângere a întreținut de

două ori relații sexuale cu aceasta, folosind două prezervative.

După terminarea raporturilor

sexuale, când victima și-a revenit s-a îndreptat spre casă, fiind urmată de

inculpat care a amenințat-o că o omoară dacă spune cuiva ce s-a întâmplat. Când

a ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei sale cele întâmplate, tatăl

acesteia a telefonat la poliție reclamându-l pe inculpat de violarea fiicei

sale.

În cursul urmăririi, în declarațiile

pe care le-a dat în fața organelor de urmărire penală și a procurorului, în

prezența avocatului, inculpatul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu

partea vătămată prin constrângere, întrucât aceasta l-a refuzat și că a

amenințat-o cu moartea dacă va spune cuiva despre actul sexual.

În cursul judecății, inculpatul și-a

schimbat declarația, arătând că partea vătămată a fost cea care l-a provocat,

trimițându-i un mesaj pe telefon în acest sens, fiind de acord și neopunându-se

la actul sexual pe care l-au întreținut. Recunoaște că a sunat-o pe partea

vătămată la telefon și a amenințat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, dar

își motivează gestul prin aceea că s-a aflat în stare de ebrietate.

Potrivit dispozițiilor art. 69 C.

pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la

aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

Or, declarația inculpatului din

cursul judecății a fost combătută de declarația martorului R.V., acesta fiind

cel care a transmis mesajul telefonic părții vătămate însă conținutul acestui

mesaj se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj

cu tentă sexuală, aceasta trimițând la rândul ei mesajul telefonic persoanelor

ale căror numere erau în memoria telefonului.

Dacă mesajul era cu tentă sexuală,

și partea vătămată la rândul ei trebuia să se considere provocată de martorul

R.V. pentru a întreține relații sexuale, însă așa cum a declarat și acesta,

nici el nu a înțeles acel mesaj ca o provocare la un act sexual, fiind de fapt

o glumă.

De asemenea, din raportul de

constatare medico-legală din 21 aprilie 2009 rezultă că partea vătămată

prezintă ruptură himenală recentă și sufuziune sanguină la nivelul himenului

(deflorare recentă), leziunile putându-se produce în urma unui contact sexual

și pot data din data de 20 aprilie 2009, iar din adeverința medicală din 20

aprilie 2009 a Serviciului Unitate Primire Urgențe Spitalul Județean de Urgență

Zalău rezultă că victima prezintă echimoză în trapez dr., ceea ce confirmă că

aceasta a fost forțată pentru a întreține raportul sexual.

Martorul S.V. a declarat că a

participat în calitate de martor asistent la declarația dată de O.C., tatăl

victimei în fața organelor de poliție și care a relatat că a fost sunat de

către o persoană care s-a prezentat drept avocat cerându-i să se întâlnească

pentru a discuta despre viol.

Apărările inculpatului referitoare

la atitudinea provocatoare a victimei și comportamentul acesteia după

săvârșirea faptei nu au niciun suport probator și nici nu are relevanță având

în vedere vârsta victimei de doar 13 ani, maturitatea acesteia vis-a-vis de

vârsta inculpatului de 20 ani.

Față de cele expuse, instanța a

reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective,

condiția referitoare la existența actului sexual este îndeplinită. S-a

demonstrat fără niciun dubiu că acest act sexual a avut loc, atât din cuprinsul

certificatului medico-legal, cât și din declarațiile părții vătămate,

declarațiile inculpatului și din procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Condiția referitoare la lipsa consimțământului victimei este de asemenea

dovedită. Apreciem că în cauză sunt aplicabile ambele modalități enunțate de

legiuitor și anume, atât constrângerea, cât și imposibilitatea de a-și exprima

voința. Astfel, pe de o parte, inculpatul a exercitat asupra victimei atât acte

de constrângere fizică cât și psihică, amenințând-o cu bătaia, iar pe de altă

parte, având în vedere vârsta victimei, imaturitatea acesteia, s-a apreciat că

aceasta nu putea înțelege semnificația unui act sexual, neputând astfel să-și

exprime voința.

Sub aspectul laturii subiective,

fapta s-a comis cu intenție directă, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei,

urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

În cauză sunt aplicabile prevederile

art. 197 alin. (3) C. pen. care reprezintă în fapt o formă de agravare a faptei

întrucât victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Referitor la încadrarea reținută

prin actul de sesizare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea acesteia

în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual

cu un minor.

Potrivit textului incriminator,

actul sexual cu un minor se definește ca un act sexual de orice natură, cu o

persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, elementul de

periculozitate față de infracțiunea de viol constituindu-l tocmai existența

unui consimțământ. Or, așa cum s-a arătat anterior, nu se poate reține

existența unui consimțământ din partea victimei, pe de o parte datorită

constrângerii, iar pe de altă parte vârsta acesteia, motiv pentru care

încadrarea corectă a faptei este cea reținută în rechizitoriu. Însă instanța,

din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul

reținerii și a alin. (1) al infracțiunii prevăzută de art. 197, întrucât alin.

(1) este forma de bază a infracțiunii, alin. (3) fiind cauză de agravare a

pedepsei, în condițiile săvârșirii infracțiunii descrise în alin. (1), dacă

victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său desființarea sentinței

atacate și judecând cauza, să se dispună condamnarea sa pentru săvârșirea

infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă orientată spre minimul

special.

Prin Decizia penală nr. 130 din 16

decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestul preventiv începând

cu data de 21-04-2009 până în prezent.

A obligat inculpatul să plătească în

favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Inculpatul a întreținut relații

sexuale cu partea vătămată prin constrângere, astfel că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de viol. Chiar inculpatul a

recunoscut, în fața procurorului și în fața judecătorului când a fost luată

măsura arestării preventive, că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată

prin constrângere, aceste declarații fiind date în prezența unui avocat. Aceste

declarații de recunoaștere se coroborează că declarațiile părții vătămate, cu

raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată

prezenta la data examinării deflorare recentă, precum și cu declarațiile

părinților părții vătămate, cărora aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat chiar

imediat după săvârșirea faptei. Pe lângă elementul constrângerii caracteristic

infracțiunii de viol în speță există și imposibilitatea părții vătămate de a-și

exprima voința în mod deplin raportat la vârsta de 13 ani a acesteia, vârstă pe

care inculpatul o cunoștea.

Toate aceste aspecte, ce rezultă din

probele dosarului, respectiv examinările medico-legale, declarațiile

inculpatului, declarațiile martorilor precum și probatoriul administrat cu

ocazia efectuării cercetării judecătorești în instanță: declarația

inculpatului, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, au

determinat instanța de apel să rețină la rândul ei că inculpatul a întreținut

relații intime cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, săvârșind astfel

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Raportat la gradul de pericol social

ridicat al infracțiunii comise de inculpat (asupra unei minore de 13 ani),

instanța de fond a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată acestuia,

ținând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu

se impune reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

O primă critică întemeiată pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. pen. vizează greșita condamnare a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen., întrucât faptei îi lipsește latura obiectivă.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit că

inculpatul a exercitat acțiuni de constrângere fizică sau psihică a victimei

pentru a întreține relații sexuale, aceasta și-a exprimat consimțământul în

acest sens, i-a trimis inculpatului mesaje cu tentă sexuală, confirmându-i

faptul că are 15 ani, motive pentru care se solicită admiterea în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cea de-a doua critică se referă la

greșita încadrare juridică a faptei, inculpatul solicitând schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

întrucât a avut convingerea că victima are vârsta de 15 ani, iar în subsidiar

în dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen., reținându-se că actele sexuale au

avut loc cu consimțământul victimei, și aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de textul de lege.

Examinând recursul declarat de

inculpat prin primirea criticilor formulate, Înalta Curte reține că acesta este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima critică formulată de inculpat

este neîntemeiată, dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

nefiind incidente.

Probele administrate demonstrează

fără dubiu că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin

constrângerea fizică și psihică a acesteia.

Declarațiile părții vătămate O.M. în

acest sens, se coroborează cu declarațiile părinților acesteia O.R. și O.C., cu

declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, prin care acesta

recunoaște că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin

constrângerea acesteia, întrucât partea vătămată a refuzat, cu Adeverința

medicală din 20 aprilie 2009 a Spitalului Județean de Urgență Zalău din care

rezultă că victima prezintă echimoze în trapez drept, aspect ce confirmă că

victima a fost agresată de inculpat.

De asemenea, după comiterea faptei

inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și a amenințat-o cu moartea dacă va

relata cuiva cele întâmplate, amenințare ce nu se justifică în ipoteza în care

partea vătămată și-ar fi exprimat consimțământul.

Inculpatul a mai susținut că a fost

în eroare cu privire la vârsta victimei, susținere ce este infirmată de probele

din dosar.

Astfel, partea vătămată declară că

i-a spus inculpatului într-o convorbire telefonică faptul că are 13 ani, că

este elevă în clasa a VI-a, iar inculpatul, în declarația dată la procuror, în

prezenta apărătorului, arată că o cunoștea pe aceasta de aproximativ 3 ani, de

când era în clasa a III-a, fiind prieten cu partea vătămată două săptămâni.

În ceea ce privește mesajul

telefonic trimis de partea vătămată inculpatului, acesta se referea la

extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală,

declarația părții vătămate în acest sens coroborându-se cu cea a martorului

R.V. de la care a primit la rândul său mesajul.

Prin urmare, întrucât probele

administrate au dovedit că inculpatul cunoștea vârsta victimei, fapta acestuia

a fost corect încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică a

faptei este de observat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 198 alin.

(1) C. pen. referitoare la actul sexual cu un minor întrucât, așa cum s-a

arătat, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu victima prin constrângerea

acesteia.

Pedeapsa aplicată inculpatului a

fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise,

implicațiile acesteia asupra dezvoltării fizice și psihice a minorei, persoana

inculpatului care, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu avea ocupație la

data comiterii faptei, a recunoscut săvârșirea acesteia în primele declarații

pentru ca ulterior să revină asupra acestora și să aibă o atitudine nesinceră.

Față de considerentele expuse, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar conform art. 385

16

raportat la art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive de la 21 aprilie 2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 130/A din 16

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

arestării preventive de la 21 aprilie 2009, la 18 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea

civilă O.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2010.