ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3226/2007

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 408

din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița s-a dispus condamnarea

inculpatului P.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din

l

egea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a)

și c) și art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Potrivit art. 81 C. pen., a

fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe durata

termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prevăzut de art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror

nerespectare au ca urmare revocarea suspendării, conform art. 83 C. pen..

În temeiul prevederilor art.

346 C. proc. pen., raportat la art. 14 și 15 C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 8.824 lei, cu titlul de despăgubiri către partea

civilă M.C., reprezentată de S.C.P.A. N.B. și Asociații, reprezentând paguba

nerecuperată din prejudiciul total de 14.763 lei.

A fost obligat inculpatul,

în baza art. 191 C. proc. pen., la plata sumei de 120 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul P.I. îndeplinește

funcția de director executiv al Asociației „Înapoi la muncă” Târgoviște,

înființată în scopul implementării unor măsuri privind combaterea șomajului,

organizarea de cursuri de calificare și acordarea de consultanță pentru

obținerea de finanțări.

În această calitate, pentru

desfășurarea activităților persoanei juridice create, inculpatul a reprodus

neautorizat pe sisteme de calcul, 6 programe de calculator, respectiv Office

97, instalat pe 4 calculatoare, Office 2000, instalat pe 2 calculatoare și

Office 2002, Office 10, Visual Fox Pro și Visual Studio, instalate pe câte un

calculator, actele materiale fiind descoperite la data de 28 februarie 2006, cu

ocazia controlului efectuat de către S.I.F. din cadrul I.P.J. Dâmbovița.

Situația de fapt descrisă

mai sus a fost stabilită prin coroborarea procesului verbal încheiat de

lucrătorii de poliție, cu înscrisurile reprezentând facturi și chitanțe

fiscale, întocmite în realizarea activității infracționale, cu adresele de

evaluare a prejudiciului transmise la 23 octombrie 2006 de către partea civilă,

precum și cu declarațiile inculpatului date atât în faza de urmărire penală,

cât și în cursul cercetării judecătorești.

În drept, fapta inculpatului

de a reproduce neautorizat pe sisteme de calcul, programe pentru calculator

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 (privind dreptul de autor și drepturile conexe),

modificată.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat apel inculpatul P.I., care a apreciat că fapta

săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, solicitând

a-i fi aplicate dispozițiile art. 18

1

C. pen.

În subsidiar, inculpatul a

cerut a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante judiciare ce i-au

fost recunoscute de prima instanță, cu consecința aplicării unei amenzi penale.

Sub aspectul laturii civile

a cauzei, inculpatul a susținut că pretențiile formulate de partea civilă M.C. au

fost greșit admise în totalitate, atâta timp cât ofertele de servicii lansate

pe piață de partea civilă sunt mult inferioare ca preț de contractare, sumelor

calculate drept prejudiciu efectiv. Totodată, a apreciat că prejudiciul

încercat de partea civilă, este în cuantum de doar 5919,70 lei, suma pe care a

achitat-o la C.E.C., pe parcursul cercetărilor.

Prin decizia penală nr. 26 din

8 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de

inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 408 din 22 decembrie 2006 a

Tribunalului Dâmbovița.

A fost desființată în parte,

în latură penală, sentința primei instanțe și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., combinat cu art.

18

1

C. pen., a fost achitat inculpatul P.I. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, modificată și

completată, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 91 alin. (1) lit.

c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amendă administrativă în sumă de 1000 lei.

Au fost înlăturate

dispozițiile art. 81 – art. 83 C. pen., privind suspendarea condiționată a

executării pedepsei de 6 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că, față de împrejurările concrete

ale comiterii faptei și față de persoana inculpatului care este infractor

primar, fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Critica vizând greșita

rezolvare a laturii civile a cauzei a fost apreciată de instanța de apel ca

fiind nefondată.

Din normele metodologice

date în aplicarea Legii nr. 8/1996, modificată și completată, rezultă că în

cazul infracțiunilor având ca obiect reproducerea neautorizată pe sisteme de

calcul a programelor de calculator, calculul pagubei materiale se efectuează

ținându-se seama de mărfurile pirat identificate și de prețul per unitate al

produselor originale, neavând relevanță eventualele oferte de servicii lansate

pe piață de proprietarul dreptului de autor și drepturilor conexe, care sunt

supuse regulilor negocierii contractuale.

Întrucât dispozițiile legale

mai sus menționate sunt de strictă interpretare, iar relația contractuală între

entitatea reprezentată de inculpat și partea civilă prejudiciată a intervenit

la 24 mai 2006, deci ulterior descoperirii faptei prevăzută de legea penală,

instanța de apel a apreciat că, în mod întemeiat prima instanță a reținut suma

de 14.763 lei ca fiind paguba certă, lichidă și exigibilă produsă în

patrimoniul acesteia din urmă.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 și pct. 21 C. proc. pen.

S-a susținut că, în apel

cauza a fost soluționată cu lipsă de procedură cu partea civilă „M.C.” SUA,

care a fost nelegal citată și că, în mod netemeinic, instanța de apel a

apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, dispunând achitarea acestuia.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță, a

reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului

pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor

comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.

Motivul de recurs invocat de

parchet vizând soluționarea cauzei în apel, fără citarea legală a părții civile

„M.C.” S.U.A. este nefondat.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că în cursul urmăririi penale „M.C.” S.U.A. a fost

reprezentată, conform procurii speciale emise la data de 01 iulie 2003, de

avocat B.N., care a fost citat la sediul Societății civile de avocați „B.A.”.

În faza cercetării

judecătorești, reprezentantul legal al „M.C.” S.U.A. a fost schimbat, prin

procura specială emisă la data de 13 iulie 2007, fiind împuternicită să

reprezinte interesele legale ale societății, avocat P.M.D., care a furnizat

instanței de fond relațiile solicitate și care a fost citată la sediul ales din

București, Bulevardul Carol I.

În apel, întrucât pentru

partea civilă nu s-a mai depus procură specială de reprezentare, aceasta a fost

legal citată, conform dispozițiilor art. 177 alin. ultim C. proc. pen., la

sediul Consiliului Local de la locul săvârșirii infracțiunii, partea civilă

nefiind prejudiciată în nici un mod.

Înalta Curte constată, de

asemenea, că este nefondat și motivul de recurs vizând greșita achitare a

inculpatului, dispusă de instanța de apel, cu motivația că fapta săvârșită de

acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18

1

alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală,

dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin

conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 18

1

alin.

(2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama

de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi

putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Probele administrate în

cauză au demonstrat că, în vederea implementării unor măsuri privind combaterea

șomajului, prin organizarea de cursuri de calificare și acordarea de

consultanță pentru obținerea de finanțări, în anul 2006 inculpatul P.I., în

calitate de director executiv, a acceptat instalarea neautorizată a șase

programe, pe un număr de zece calculatoare și folosirea lor de către cursanți,

deși nu achiziționase licența Microsoft Open, proprietatea părții civile M.C. –

S.U.A.

Aceste acte materiale

constând în instalarea, stocarea, rularea, afișarea și transmiterea în rețea pe

sisteme de calcul a programelor de calculator, având ca urmare prejudicierea

materială a titularului dreptului de autor, sunt incriminate prin Legea penală

specială nr. 8/1996, modificată, ce asigură protecția dreptului de autor și a

drepturilor conexe, în dispozițiile art. 139

9

, fiind sancționate cu

închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă de la 100 milioane lei la 400

milioane lei.

Având în vedere limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, faptul că, ulterior

constatărilor din 28 februarie 2006 (când au fost identificate instalarea

neautorizată și folosirea programelor, proprietatea părții civile M.C. S.U.A.)

inculpatul a procedat la achiziționarea, în condiții legale, a licențelor

piratate, achitând, la scurt timp suma de 5919,70 lei, reprezentând parte din

prejudiciul produs, precum și împrejurarea că inculpatul este infractor primar,

că are în întreținere doi copii (din care unul minor, iar celălalt în

continuarea studiilor) și că a avut o conduită sinceră pe parcursul

cercetărilor, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel i-a

aplicat acestuia dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva

deciziei penale nr. 26 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul P.I.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 iunie 2007.