ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1332 din data de 15.11.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția Penală, potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., în infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpata A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. și din infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. din 1968.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpata A., la pedeapsa de 3 ani închisoare (106 acte materiale).

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Dâmbovița sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere,s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 zile lucrătoare, la una dintre cele două instituții din comunitate, care va fi stabilită de Serviciul de Probațiune Dâmbovița, respectiv Arhiepiscopia Târgoviștei - Mânăstirea Stelea sau Ansamblul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca hotărârea să fie comunicată Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

Potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 68 alin. (3) din C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii, s-a dispus suspendarea și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 41.762 RON (reprezentând sume de bani și contravaloarea bunurilor primite de inculpată de la denunțători), din care suma de 7.580 RON a fost ridicată de la domiciliul inculpatei și consemnată la CEC- Sucursala Târgoviște, conform chitanței nr. x și recipisei de consemnare nr. x din 15 februarie 2007.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A., în cazul în care vor fi identificate.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate evidențiate în cuprinsul notelor de constatare întocmite de organele de control din cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția Audit Intern și Control.

În baza art. 386 alin. (1) din C. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată prev. de art. 248 C. pen. din 1968 combinat cu art. 2481 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 183 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15.06.2016 s-a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (3030 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița, având ca obiect obligarea inculpatei A. la plata către partea civilă a sumei de 50.532.591 RON - reprezentând prestații sociale cu titlu de pensie de invaliditate.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, inculpata A. și partea civilă Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Prin Decizia penală nr. 648 din data de 27 iulie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 1332 din data de 15.11.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Ploiești și partea civila Casa Județeană de Pensii Dâmbovița împotriva Sentinței penale nr. 1332 din data de 15.11.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A fost desființată sentința penala apelată și, rejudecând:

În baza art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioada de 3 ani de la executarea pedepsei dispusă prin prezenta hotărâre.

În baza art. 65 din C. pen. a fost aplicată aceleași inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

A fost menținută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatei A. pentru infracțiunea de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, urmând ca în final inculpata A. sa execute pedeapsa rezultanta de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei dispusă prin prezenta hotărâre.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

S-a dispus ca pedeapsa să fie execută în regim de detenție.

În baza art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 C. proc. pen. raportat, la art. 998 - 999 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și a obligat inculpata A. la plata sumei de 50.532,591 RON către partea civila Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor - decizii medicale emise fără respectarea prevederilor legale, conform anexei la sentința penală nr. 1332/15.11.2018.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată apelanta inculpată A. la plata sumei de 1000 (una mie) RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat ca inculpata A. a fost asistată de apărător ales iar onorariul avocatului din oficiu în suma de 868 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpata A. .

În motivarea scrisă a recursului în casație inculpata A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din C. pen.

S-a arătat că instanța de apel a reținut că "prin legislația primară aferentă perioadei 1993 - 2007 sunt stabilite prevederi generale care au fost încălcate de inculpată în activitatea sa infracțională iar legislația secundară completată cu fișa postului detaliază în mod concret modul de respectare a acestor obligații".

Inculpata susține că fapta pentru care a fost condamnată nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu privind încălcarea unor atribuții de serviciu expres reglementate de legislația primară, din moment ce, nici măcar una din dispozițiile normative invocate de acuzare, prin precizările formulate și enumerate în decizia recurată nu face referire la vreo sarcină de serviciu a asistentului social, fiind exclusiv vorba despre obligații ale Comisiilor de expertiză medicală și ale Comisiilor de pensii și asigurări sociale.

Nelegalitatea vădită a soluției de condamnare, arată inculpată, rezultă din o simplă lecturare a conținutului fișei postului medicului șef din cadrul Cabinetului de Expertiză și recuperare a capacității de muncă Moreni, conform cu care: sarcinile de serviciu ale acestuia priveau avizarea propunerilor la pensionare de invaliditate pentru persoanele care provin din muncă, verificarea documentației medicale și solicitarea investigațiilor suplimentare,

Totodată, medicul avea obligația de a analiza corectitudinea diagnosticului funcțional al capacității de muncă și de încadrare în grad de invaliditate, fiind răspunzător pentru aprobarea acestuia, precum și pentru valabilitatea deciziei de încadrare în grad de invaliditate. Similar, medicul răspundea de completarea corectă a deciziilor medicale emise pentru cazurile noi și pentru cele revizuite, acestea fiind identice cu concluziile din documentația de expertiză medicală, după cum avea obligația de a analiza solicitările și documentația medicală, de a proceda, în acest scop, la examinarea bolnavului emițând avize, recomandări și certificate medicale asupra capacității de muncă. Toate atribuțiile medicului, menționate mai sus și indicate în fișa postului, sunt reglementate tocmai de legislația primară invocată de instanța de apel pentru a-și fundamenta soluția de condamnare a recurentei, fără să existe vreo norma care să refere, măcar cu titlu incidental, la obligațiile de serviciu ale asistentului social.

Concret, potrivit dispozițiilor art. 53, alin. (1) și (2) din Legea nr. 3/1977, "expertiza medicală, în vederea pensionării se efectua de către Comisia de expertiză medicală și recuperare a capacității de munca, care funcționa în cadrul Cabinetelor de expertiză medicală și recuperare a capacității de munca, având în componență pe șeful cabinetului sau oficiului de expertiză medicala, un medic din specialitate afecțiunii principal invalidate a bolnavului și un medic de medicina muncii sau un medic de întreprindere, Comisia fiind și entitatea care emitea decizia de încadrare sau respingere a încadrării într-un grad de invaliditate.

Prin urmare, inculpata susține că mențiunea instanței de apel potrivit căreia "Curtea, din analiza actelor normative incidente pentru întreaga perioada infracționala reținută cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu și atribuțiile stabilite în sarcina inculpatei prin fișa postului, constată că aceasta a încălcat, cu ocazia emiterii deciziilor privind încadrarea în grad de invaliditate, pentru perioada mai sus amintita, și prevederi din legi primare" este una extrem de lapidară, situându-se în vădită contradicție cu cele reținute în cuprinsul Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, în sensul că "unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite, nedeterminabile la nivel normativ".

Prin urmare nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu pentru neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui defectuoasă, dacă actul/acțiunea în discuție este prevăzută exclusiv într-un act normativ inferior legii pretins însă a fi prescrise în baza legii, respectiv în fișa construcție fiind profund ajuridică și încălcând în mod nepermis standardele legale și convenționale.

Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea, deciziei recurate și, în rejudecare, în baza art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., să se pronunțe o soluție de achitare pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. raportat la art. 309 din C. pen., întrucât fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 441 din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii de condamnare până la judecarea recursului în casație cu luarea măsurii controlului judiciar în temeiul art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 29.09.2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 28.10.2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 28 octombrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată de către recurenta - inculpata A., instanța a constatat că în speța de față nu se impune luarea acestei măsuri.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 441 din C. proc. pen.,"(1) Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare.

Evaluând argumentele prezentate de recurenta inculpată A. Înalta Curte constată că acestea nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 25 noiembrie 2020, când s-au luat concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel. (...) verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..) " (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Tot în jurisprudență s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte poate analiza dacă fapta, astfel cum a fost reținută prin decizia recurată corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei A..

Din această perspectivă, se constată că, prin Decizia penală nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata A., s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Ploiești și s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Astfel a fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând; în baza art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (...).

În baza art. 65 din C. pen. a fost aplicată aceleași inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

A fost menținută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatei A. pentru infracțiunea de luare de mită - prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, urmând ca în final inculpata A. sa execute pedeapsa rezultanta de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei dispusă prin prezenta hotărâre.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

S-a dispus ca pedeapsa să fie execută în regim de detenție.

S-a reținut în fapt, în esență, că, "în perioada 1993 - 2007, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase materiale, A., în calitate de asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Moreni, județul Dâmbovița, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, a contribuit, cu știință, la stabilirea unor grade de invaliditate și la eliberarea deciziilor asupra capacității de muncă pentru un număr total de 3.030 persoane, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, situație care a generat Casei Județene de Pensii Dâmbovița, prin plata pe nedrept către beneficiari a unor prestații sociale cu titlu de pensie de invaliditate, un prejudiciu în sumă totală de 50.532.591 RON, sumă care reprezintă o consecință deosebit de gravă, în sensul art. 146 din C. pen. din 1969, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prev. de art. 248 din C. pen. din 1969, combinat cu art. 248 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din 1969 (3.030 acte materiale), corespunzătoare dosarelor de încadrare în grad de invaliditate, la a căror întocmire a contribuit, cu aplic. art. 5 C. pen.

În legătură cu această faptă, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu privind încălcarea unor atribuții de serviciu expres reglementate de legislația primară, din moment ce, nici măcar una din dispozițiile normative invocate de acuzare, prin precizările formulate și enumerate în decizia recurată nu face referire la vreo sarcină de serviciu a asistentului social, fiind exclusiv vorba despre obligații ale Comisiilor de expertiză medicală și ale Comisiilor de pensii și asigurări sociale.

S-a susținut că nelegalitatea soluției de condamnare rezultă din lecturarea fișei postului medicului șef din cadrul Cabinetului de Expertiză și recuperare a capacității de muncă Moreni, conform cu care sarciniile de serviciu ale acestuia priveau avizarea propunerilor la pensionare de invaliditate pentru persoanele care provin din muncă, verificarea documentației medicale și solicitarea investigațiilor suplimentare.

Totodată, medicul avea obligația de a analiza corectitudinea diagnosticului funcțional al capacității de muncă și de încadrare în grad de invaliditate, fiind răspunzător pentru aprobarea acestuia, și pentru valabilitatea deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Ca element de conținut obiectiv propriu infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., folosul necuvenit pe care îl obține funcționarul public prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, cu încălcarea legii, a atribuțiilor sale de serviciu este reprezentat fie de avantaje de ordin patrimonial - bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestații de servicii în mod gratuit, angajarea ori promovarea în serviciu - fie de avantaje nepatrimoniale, cu condiția ca acestea să fie legal nedatorate.

Analizând aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că actele normative incidente în cauză pentru perioada 1993 - 2007 sunt Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială; Decretul nr. 217/1977 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de pensii și asigurări sociale și a comisiilor de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă; Decretul nr. 216/1977 privind criteriile și normele de încadrare în grade de invaliditate; Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum și de modificare și completare a unor reglementări din legislația de asigurări sociale și pensii; Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor; Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale; Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările anterioare și H.G. nr. 1229/2005, completată și modificată cu H.G. nr. 1057/2010 privind regulamentul de organizare și funcționare a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă- sunt stabilite prevederi generale care au fost încălcate de inculpata A. în activitatea sa infracțională iar legislația secundară completată cu fișa postului detaliază în concret modul de respectare a acestor obligații.

Astfel, aceste dispoziții legale la care a făcut trimitere instanța de apel și pe care și-a întemeiat soluția de condamnare, prevăd faptul că inculpata A., în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de funcționar public în sensul C. pen. din1969 art. 147 alin. (1), reglementare care se regăsește în prevederile art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen., a încălcat cu ocazia emiterii deciziilor medicale privind încadrarea în grad de invaliditate în perioada 1993 - 1 aprilie 2001 prevederile art. 24, art. 53 din Legea nr. 3/1977, ale Decretului 216/1977 și ale art. 14 din Legea nr. 80/1992, iar în perioada 1.04.2001 - 2007 prevederile art. 56, art. 62, art. 63 și art. 92 din Legea nr. 19/2000.

Astfel, instanța de recurs constată că în perioada 1993 - 2007 inculpata A. prin încălcarea prevederilor legale mai sus menționate în legislația primară, a prevederilor legale din legislația secundară cât și prin încălcarea atribuțiilor stabilite prin fișa postului, a dus la stabilirea unor grade de invaliditate și la eliberarea deciziilor asupra capacității de muncă, pentru un număr total de 3.030 de persoane, în mod nelegal cu consecința efectuării de plăți nelegale reprezentând indemnizații de invaliditate.

Prin urmare, instanța de recurs, raportat și la probele reținute de către instanța de apel, constată existența infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., comiterea faptei de către inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege și inexistența vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate, sens în care în mod corect s-a dispune condamnarea acesteia pentru săvârșirea faptei.

Față de cele reținute, se constată că dispozițiile, invocate a fi încălcate de către inculpată, sunt prevăzute de lege, și se încadrează în categoria actelor normative care pot constitui temei al răspunderii penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu, astfel cum au fost stabilite prin Decizia nr. 405/2016 și nr. 392/2017 ale Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că într-adevăr urmarea imediată a acțiunii/inacțiunii constituie elementul material la modalitatea tip și constă în crearea unei pagube sau vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, și potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15.06.2016 "nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală. Însă analiza intensității vătămării produse prin fapta ilicită este o chestiune de apreciere a împrejurărilor cauzei (fiind necesară pentru delimitarea răspunderii penală de celelalte forme de răspundere juridică), care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului demers judiciar.

Astfel cum s-a mai precizat, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen.., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va oblige recurenta inculpată A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 648 din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2020.

GGC - MM