ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
22.11.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 123 din 19 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus:

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la punctul 1 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la punctul 19 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

A respins cererile inculpaților C., D., E. prin apărător și B. prin apărător privind nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică; a activității efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în dosarul cu nr. x/2014, respectiv a mijloacele de probă obținute prin punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică cu nr. x.

A respins cererile inculpatului F. prin apărător privind constatarea nulității absolute a urmăririi penale și a actului de sesizare a instanței determinată de necompetența materială a procurorului DNA - ST Oradea de a efectua urmărirea penală și de trimitere a cauzei la secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

În baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatului A. în raport cu infracțiunea sus menționată un avertisment.

În baza art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul F., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

În baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatului F. în raport cu infracțiunea sus menționată un avertisment.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 31.10.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 9.479 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 31.10.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului B., până la concurența sumei de 17.420 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 14.11.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului J., până la concurența sumei de 8.011 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 31.10.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului H., până la concurența sumei de 327.128 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 02.11.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST.Oradea, asupra sumei de 420 RON, pusă la dispoziție de inculpata C.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 02.11.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST. Oradea, asupra sumei de 1.460 RON, pusă la dispoziție de inculpatul E.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța din data de 28.12.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST. Oradea, asupra sumei de 2.683 RON, consemnată de inculpatul I. la K. - filiala Oradea la data de 07.11.2016, pe numele acestuia și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpații A., F. la plata sumei de 2.500 RON fiecare (1.000 RON aferente urmăririi penale și 1.500 RON aferente fazei de cameră preliminară și fazei de judecată în primă instanță) cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat cu privire la infracțiunea de fals în declarații în formă continuată pentru care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei față de inculpații B., E., G., J., C., H., I., D., și celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului A., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpații J., A., B., E., G., C., I., avocat L., în sumă de 8.771 RON ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, a rămas în sarcina statului.

Prin Decizia penală nr. 380/A din 28 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus următoarele:

A extins efectele apelului asupra situației juridice a inculpatului I.

A desființat în parte sentința penală atacată, numai cu privire la:

· Greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților

și G. raportat la infracțiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

· Greșitul temei juridic al achitării inculpaților G.

G., E., B., C., D., A. și I.;

· Greșita rezolvare a acțiunii penale privind pe inculpații A.

și F. raportat la infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 326 C. pen.

· Greșita obligare a inculpaților A. și F. la plata de cheltuieli judiciare față de stat.

A reținut cauza spre rejudecare și pe fond:

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu) în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului G., din infracțiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), în infracțiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

A menținut, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., soluția de achitare privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

A înlăturat dispoziția de obligare a inculpaților A. și F. la plata de cheltuieli judiciare față de stat cu privire la infracțiunea de fals în declarații în formă continuată.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei de față au rămas în sarcina statului.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchet, au rămas în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelantul inculpat F. și pentru apelanții intimați inculpați G., E., B., C., D. și A., precum și pentru intimații inculpați H. și I., în sumă de câte 313 RON, au rămas în sarcina statului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 8 octombrie 2020, sub nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Judiciară - Serviciul Judiciar Penal a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 380/A din 28 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, arătând că, prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 753/19.08.2020, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 881 alin. (6) și ale art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a reținut că art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și 5), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituție permițând procurorului șef al secției pentru investigarea infracțiunilor din justiției să controleze activitatea procurorului de ședință și conferind aceluiași procuror șef al secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție o poziție supraordonată în ierarhia Ministerului Public.

A apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. și a fost invocată o excepție de neconstituționalitate (cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind atașată prezentei cereri de revizuire) cu privire la textele de lege care împiedică admiterea în principiu a cererii de revizuire:

- lit. a) cererea a fost formulată de procuror în termenul prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., decizia Curții Constituționale fiind publicată în M. Of. nr. 753/19.08.2020;

- lit. b) cererea a fost formulată în scris și a fost motivată;

- lit. c) cererea este întemeiată pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind indicată prevederea legală care permitea declararea apelului doar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, și care ulterior a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 547/2020;

- lit. d) nu au mai fost formulate cereri anterioare de revizuire având același obiect;

- în ce privește condiția de la lit. e) "faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea" urmează a se observa că în cauză a fost formulată o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (3) și art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., care vizează chiar dispozițiile legale care ar împiedica admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Totodată, a susținut că este incident în cauză cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât:

- Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 547/2020 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 881 alin. (6) și ale art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale;

- această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 753/19.08.2020, deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

- la pronunțarea Deciziei nr. 380 din 28 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație.și Justiție, secția penală, a avut în vedere prevederile art. 881 alin. (6) și ale art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție poate declara căile, de atac în cauzele de competența secției;

- consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea Deciziei nr. 380 din 28 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

A apreciat că, deși Decizia nr. 547/2020 a Curții Constituționale a fost admisă ca urmare a sesizării făcute în alte dosare, aceasta poate fi avută în vedere în cauză, întrucât a fost invocată și în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționat definitiv, anterior publicării acesteia (în acest sens menționând Decizia Curții Constituționale nr. 182/2017 - parag. 20: chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în temeiul deciziei anterior menționate prin care s-a admis excepția, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, cu respectarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și a Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016).

În susținerea cererii de revizuire, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale s-a format dosarul asociat nr. x/2020

Având în vedere că, în raport de dispozițiile art. 456 alin. (1) C. proc. pen., art. 458 C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2020, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire la Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte, în majoritate, va dispune și trimiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., la Curtea de Apel Timișoara, spre competentă soluționare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații F. și J. în sumă de câte 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații B., G., D., I., C., H., E. și A., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 458 teza I C. proc. pen., trimite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Judiciară - Serviciul Judiciar Penal, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., la Curtea de Apel Timișoara, spre competentă soluționare.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații F. și J. în sumă de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații B., G., D., I., C., H., E. și A., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale în cauza având ca obiect revizuire este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere caracterul accesoriu al cererii și faptul că soluționarea cererii principale este de competența instanței supreme pentru considerentele avute în vedere în cadrul opiniei separate exprimate în dosarul având ca obiect cererea de revizuire.

Astfel, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizează chiar Decizia nr. 380 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de instanța supremă ca instanță de apel și se întemeiază pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., motivat în fapt de pronunțarea Deciziei nr. 547 din 7 iulie 2020 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a fost constatată neconstituționalitatea art. 881 alin. (6) și art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004.

Se susține de revizuent că respingerea apelului declarat de parchet ca inadmisibil, s-a întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale prin decizia amintită, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea deciziei.

S-a mai arătat că excepția respectivă a fost invocată și în cauza a cărei revizuire se cere.

Se reține că prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 881 alin. (6) și ale art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituționale.

Potrivit art. 881 alin. (6):"Ori de câte ori C. proc. pen. sau alte legi speciale fac trimitere la procurorul ierarhic superior» în cazul infracțiunilor de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin acesta se înțelege procurorul șef al secției, inclusiv în cazul soluțiilor dispuse anterior operaționalizării acesteia." iar art. 888 alin. (1) lit. d) prevede "(1) Atribuțiile secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție sunt următoarele: [...] d) exercitarea și retragerea căilor de atac în cauzele de competența secției, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanțelor sau soluționate definitiv anterior operaționalizării acesteia potrivit O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție."

Așadar, excepția de neconstituționalitate vizează în concret calitatea procurorului de titular al apelului și, ca atare, încălcarea dispozițiilor constituționale pretinsă de revizuent în baza acestei decizii, nu poate să se fi produs decât în această cale de atac, motiv pentru care apreciez că revizuirea ca remediu procesual în această ipoteză nu poate viza decât decizia penală și nu poate opera decât în limitele sesizării. Ca atare, având în vedere și caracterul specific de cale de atac de retractare a revizuirii, competența de soluționare revine instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, opinez în sensul că revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. din punct de vedere al titularilor și al obiectului cererii de revizuire prezintă elemente comune cu celelalte cazuri de revizuire, însă, în situația de față, se diferențiază de acestea prin aceea că nu constituie un remediu procesual vizând erorile de fapt, ci un remediu procesual prin care se dă efect deciziei de neconstituționalitate, prin înlăturarea încălcării normelor constituționale, iar, sub acest aspect,revizuirea ce face obiectul cauzei,se apropie de cazul de revizuire reglementat de art. 465 din C. proc. pen., remediu procesual prin care se înlătură consecințele unei încălcări constatate printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În statuarea asupra competenței sunt relevante considerentele cuprinse în Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a stabilit, în esență, că, în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii, reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., se procedează la rejudecarea în calea de atac a recursului în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial.

Astfel, norma care reglementează competența, respectiv art. 465 alin. (3) din C. proc. pen.:

"Cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.", a fost interpretat în sensul că se referă la instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului.

Argumentele avute în vedere de instanța supremă, în sensul că această cale extraordinară de atac are o natură juridică aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcționalitatea și funcția sa procesuală, care o deosebește de celelalte căi extraordinare de atac prin aceea că determină examinarea cauzei subsecvent retractării propriei soluții de către instanță, sunt valabile și în prezenta cauză.

Astfel, în decizia amintită s-a arătat că aceste caracteristici impun instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea în momentul încălcării dreptului, recunoscându-i acesteia posibilitatea de a relua judecarea unei căi de atac ce a fost valabil exercitată la un anumit moment procesual și care, prin raportare la modul în care a fost soluționată, a generat o vătămare ce continuă să își producă efectele și nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului.

Or, scopul prevederii art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., este similar celui ce a stat la baza instituirii art. 465 din C. proc. pen., respectiv de a remedia încălcarea constatată prin decizia de neconstituționalitate prin repunerea în situația juridică anterioară încălcării sau, mai exact, în dreptul conferit de calea de atac exercitată la momentul declarării și judecării ei.

Este adevărat că, potrivit art. 458 din C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire, este instanța care a judecat cauza în primă instanță, însă acest text de lege are în vedere revizuirea ca și cale de atac îndreptată împotriva temeiniciei unei hotărâri judecătorești definitive, astfel cum reiese din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 452 și art. 453 din C. proc. pen.

Or, în prezenta cauză, revizuirea se întemeiază pe efectul obligatoriu al unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională în cauza în care se pretinde că au fost aplicate dispoziții a căror neconstituționalitate a fost constatată de aceasta, invocată în cauza a cărei revizuire se cere.

Astfel, deși, în principiu, revizuirea are în vedere temeinicia soluției pe fond și, pe cale de consecință, este de competența primei instanțe, în cauza de față, revizuirea vizează strict soluția de respingerea apelului declarat de parchet ca inadmisibil, pe considerent că nu a fost exercitat de titular și, ca atare, este îndreptată împotriva deciziei pronunțate în calea de atac și limitată exclusiv la acest aspect, or, competența de a retracta hotărârea în această privință nu poate reveni decât instanței de apel, fiind absurd ca prima instanță să dispună asupra admisibilității revizuirii și eventualei rejudecări a apelului, împrejurare de natură a ridica chiar problema încălcării competenței funcționale.

Fără a tranșa problema admisibilității unei astfel de căi de atac, este cert că nu ne aflăm în ipoteza unei revizuiri tipice, iar practica recentă a instanței supreme este constantă în a recunoaște posibilitatea valorificării deciziilor de admitere pronunțate de Curtea Constituțională atunci când încălcarea s-a produs în etapa admiterii în principiu a recursului în casație, cererea de revizuire fiind îndreptată împotriva încheierii instanței de recurs în casație și, ca atare, de competența acesteia (în acest sens încheierea din 31 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, încheierea din 22 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Decizia 914 din 29 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Decizia nr. 371/A, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019 publicată pe www.x.ro, Decizia penală nr. 16 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Compl

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă