Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
22.01.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020 Asupra apelurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014, în baza art. 386 din C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în cea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) și (2) din C. pen., formulată de inculpatul A.. În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de D.N.A.

- Serviciul Teritorial Timișoara, sens în care: - s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (5 acte materiale), cu privire la inculpatul A.; - s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 291 din C. pen.., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul A.; - s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracțiuni), cu privire la inculpatul A.; - s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen.

rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracțiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul A.; - s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracțiunea de cumpărare de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic.

art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul B.; - s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracțiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul C.. I. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 din C. pen. (5 acte materiale). În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic.

art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic.

art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic.

art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic.

art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen.

rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, cu executare în regim de detenție. În baza art. 65 din C. pen.

s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reținerii din 09.10.2014, durata arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 și durata arestului la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015. În baza art. 397 din C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 16.500 RON și asupra imobilului situat în comuna Sânmartin, sat Haieu nr. 44/A, jud. Bihor, dispusă prin ordonanța 421/P/2013 din 13.09.2014 a D.N.A. - Structura Centrală. A fost respinsă cererea formulată de procuror cu privire la confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani și a autoturismului marca x. II. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap.

la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. III. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată. În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act că persoanele vătămate D., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei față de inculpații B. și C., au rămas în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș a sumei de câte 350 RON, reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu către avocații E. și F., respectiv 100 RON, reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu către avocatul G.. În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de transport pentru termenul din 2 noiembrie 2016, formulată de martora H.. În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc.

pen. a fost admisă în parte cererea formulată de martorul A. cu privire la acordarea cheltuielilor legate de deplasarea la instanță. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 480 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare privind pe martorul A., pentru termenele de judecată din 31 octombrie 2017 și 7 noiembrie 2017 și respinge în rest cererea formulată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din 17.12.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, înregistrat la Curtea de Apel Oradea sub nr. dosar x/2014 la data de 19.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din L. 78/2000 rap.

la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din L. 78/2000; infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 13 1 din L. 78/2000; 3 infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 13 2 din L. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. 3 infracțiuni de distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. 3 infracțiuni de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen. infracțiunii de instigare la efectuarea unor prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 și a infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000; C., pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată și B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. Totodată, s-a dispus clasarea față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic.

art. 5 din C. pen., constând în aceea că ar fi primit prin intermediul comisarului - șef I. suma de 6.000 euro de la J. și K., precum și pentru operațiuni financiare incompatibile cu funcția sau însărcinarea deținută, prev. de art. 12, lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu există suficiente probe care să ateste vinovăția inculpatului; disjungerea cercetărilor față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune și declinarea acestora la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea; menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpatul A., precum și menținerea sechestrului asigurător.

În actul de sesizare a instanței s-au reținut în fapt următoarele: La data de 11.10.2013, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a fost înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu prin care se semnalau acte de corupție în care era implicat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor - A.. Urmare acestei sesizări, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a format dosarul nr. x/2013 și, ulterior, dosarul nr. x/2014, reunit la 24.09.2014 la dosarul x/2013 Prin ordonanța din 14.02.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile de luare de mită și dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 din C. pen., iar la data de 12.06.2014 a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru operațiuni financiare incompatibile cu funcția sau însărcinarea deținută, prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv șantaj, conf. art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 13 1 din Legea nr. 78/2000. Prin ordonanța 421/P/2013 din 24.09.2014, a fost dispusă extinderea cercetărilor și cu privire la instigare la efectuarea unei prelevări, atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condițiile legii, prev. de art. 47 din C. pen.

rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006. Ulterior, la 02.10.2014, prin ordonanța nr. 421/P/2013 din 02.10.2014, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul A. pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 5 din C. pen. luare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, totul cu aplic.

art. 38 alin. (1) din C. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus și extinderea urmăririi penale față de suspectul A. pentru comiterea infracțiunilor de: abuz în serviciu conf. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.. abuz în serviciu, conf. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic.

art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. trafic de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza I); abuz în serviciu conf. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II); distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II); favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

(teza II), totul cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. (infracțiuni pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanța din data de 28.10.2014).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă