ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81/PI din 28 martie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 194 din 13 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2014, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 04 ianuarie 2022, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În motivarea cererii, în esență, revizuentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 459 din C. proc. pen., să se constate admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. În temeiul dispozițiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea, în tot, a executării hotărârii.

Pe fond, în baza dispozițiilor art. 462 alin. (1) din C. proc. pen., s-a solicitat anularea sentinței penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 20/A din 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., să se dispună achitarea sa.

S-a arătat că cererea de revizuire a hotărârii de condamnare a revizuentului sub aspectul infracțiunilor de distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu și favorizare a făptuitorului se întemeiază pe cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și d) din C. proc. pen.

I. S-a susținut că împrejurarea care nu a fost cunoscută la soluționarea cauzei constă în aceea că dosarul de urmărire penală nr. x/P/2008 a fost predat nesoluționat la 04 iulie 2010 de către procurorul B., fapt ce se dovedește prin mijlocul de probă constând în fișa dosarului nr. x/2008 ținută în sistem informatizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, înscris autentic emanând de la o instituție publică. Mijlocul de probă și probele conținute de acest înscris nu au mai fost prezentate, invocate, dar mai ales cunoscute cu ocazia soluționării cauzei în fond, apel ori cu ocazia primei cereri de revizuire formulate în cauză.

S-a arătat că predarea, ca nesoluționat, a dosarului nr. x/2008 de către procurorul B. rezultă neechivoc din secțiunea nr. 2 a fișei dosarului sub denumirea:

"Istoric desemnare procurori la dosar", unde se observă, pe de o parte, că dosarul nr. x/2008 s-a aflat în supravegherea și asupra acestuia începând cu data de 08 octombrie 2008 până la 04 iulie 2010, fiind ulterior repartizat procurorului C. începând cu data de 05 iulie 2010, iar, pe de altă parte, din secțiunea 4 a aceleiași Fișe "Istoric stadii urmărire penală și soluții în cauză" reiese că singura soluție înregistrată și dispusă în cauză a fost trimiterea în judecată dispusă de procurorul C., la data de 31 ianuarie 2011.

Astfel, s-a susținut că nu a existat o soluție de trimitere în judecată dispusă de procurorul B. în dosarul nr. x/2008 nici cu ocazia predării dosarului la grefă, în data de 04 iulie 2010 și nici anterior, întrucât fișa dosarului ținută în sistem informatizat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea probează și faptul că fiecare act procesual esențial al cauzei era înregistrat în ziua emiterii.

În susținerea acestei împrejurări, a fost anexată și fișa dosarului nr. x/2008, aflat în supraveghere și soluționat de procurorul B., pentru a se dovedi că fișele dosarelor ținute în sistem informatizat reprezintă "oglinda" actelor procesuale efectuate într-o cauză, fiind riguros ținute din perspectiva identității datelor și elementelor conținute.

În mod punctual, pe baza faptului nou prezentat și probat în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) și 459 alin. (3) lit. d) și e) din C. proc. pen., s-a arătat că reiese netemeinicia hotărârii de condamnare, după cum urmează:

La soluționarea cauzei, sub aspectul dovedirii acțiunii materiale de rupere fizică a pretinsului rechizitoriu emis de procurorul B. în dosarul nr. x/2008, au fost reținute elemente de fapt relatate de martorul procuror C., care a arătat pe tot parcursul procesului penal că, mai înainte de a-i fi repartizat dosarul nr. x/2008, cu 1-2 zile/2-3 zile anterior repartizării, a fost chemat în birou de către prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la acea vreme revizuentul, care a rupt în fața sa rechizitoriul întocmit de B. și i-ar fi cerut acordul de a-i repartiza dosarul spre soluționare.

Revizuentul a susținut că împrejurarea relatată de martorul procuror C. nu există, întrucât, înainte cu 1-2 zile/2-3 zile de repartizarea cauzei nr. x/P/2008 către acesta, astfel cum s-a reținut în cauză, dosarul se afla asupra procurorului B., nefiind soluționat, și a fost predat la 04 iulie 2010, fiind imposibil să fi fost predat grefei și să fi ajuns la prim-procurorul A. înainte de 05 iulie 2010 (zi de luni), nefiind înregistrată nici soluție de trimitere în judecată cu ocazia predării ori anterior.

S-a mai arătat că, la soluționarea cauzei, a fost avută în vedere și discuția avută de procurorii B. și C., ulterior promovării primului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor (01 iulie 2010), C. interpelându-l pe B. cu privire la soluția pe care ar fi dat-o cu privire la al patrulea inculpat din dosar. Aceste elemente de fapt reținute pentru a se susține existența unei soluții de trimitere în judecată din partea procurorului B. nu există. Fișa dosarului nr. x/2008, la secțiunea 6 "Făptuitori/Suspecți/Inculpați" reflectă exclusiv trei asemenea persoane: D., E. și F., fapt dublat și confirmat de secțiunea nr. 9 a Fișei "Propuneri și soluții cu privire la fiecare făptuitor/suspect/inculpat", unde se remarcă propuneri și soluții dispuse doar față de cele trei persoane. Astfel, discuția cu privire la soluția dispusă cu privire la al patrulea inculpat nu există pentru că, în realitate, B. nu a soluționat dosarul, predându-l grefei abia la 04 iulie 2010.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că este cert că, până în momentul promovării, B. nu a soluționat dosarul nr. x/2008, iar în intervalul 01 iulie - 04 iulie 2010 nu mai avea competența funcțională de a-l soluționa, fiind predat la grefă în ziua de 04 iulie 2010, astfel cum rezultă din fișa dosarului. În raport de starea de fapt reținută în cauză, nu numai că B. nu a soluționat dosarul nr. x/2008 în vara anului 2010, până când a promovat - fapt care ar fi fost reflectat de fișa dosarului, dar acesta a rămas în gestiunea sa faptică și după acest moment, fiind predat la grefă doar la 04 iulie 2010, fără a fi emisă vreo soluție în cauză. De altfel, dosarele nesoluționate ale procurorului B. nu putea fi nici preluate la parchetul ierarhic fără să fi fost predate la grefa parchetului de pe lângă judecătorie, iar eventuala lor soluționare prin rechizitoriu s-ar fi reflectat neîndoielnic în fișa dosarului.

Cel de-al doilea fapt nou și necunoscut la soluționarea cauzei a cărei revizuire se cere constă în conivența ocultă dintre prim-procurorul adjunct G. și procurorii B. și C. pentru favorizarea rețelei de falsificatori de permise pretins emise de autoritățile din Slovacia și care se impunea a fi identificați și trași la răspundere penală în dosarul nr. x/2008.

În susținerea acestui fapt nou, au fost invocate mijloace de probă care nu au fost cunoscute, astfel:

a) înregistrarea audio între numitul H. și I. din data de 30 iunie 2020. Probele conținute de această înregistrare relevă că H. era intermediarul permiselor de conducere false, pretins emise de autoritățile din Slovacia, cunoștea persoanele implicate în emiterea acestora și beneficiarii finali. Cei trei inculpați din dosarul nr. x/2008 au fost beneficiarii permiselor de conducere false, pe care le-au obținut de la H. prin intermediul lui F.

b) audierea procurorului J. Acest martor nou, neaudiat și necunoscut la momentul soluționării cauzei, a fost primul magistrat care a observat că modul de lucru al procurorului B. în dosarele cu permise slovăcești false era caracterizat prin omisiunea cercetării autorilor falsurilor materiale în înscrisuri oficiale, sesizându-se din oficiu în legătură cu dosarul nr. x/2008 (cauză în care a fost urmărit și trimis în judecată H. pentru fapte proprii, printre care conducere cu permis fals slovăcesc) și prezentându-i prim-procurorului A. deficiențele urmăririi penale în acea cauză, instrumentată de B. Momentul sesizării din oficiu a acestui procuror și prezentarea acestei situații revizuentului (24 martie 2010) "l-a obligat" pe procurorul B. să procedeze la prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul nr. x/2008, urmărire penală "finalizată" fără cercetarea autorilor infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Particularitatea dosarului nr. x/2008 a fost identică cu cea a dosarului nr. x/2008: nu s-au urmărit și nu s-au efectuat cercetări cu privire la autorii falsurilor materiale în înscrisuri oficiale. Relația procurorului judiciar cu revizuentul este surprinsă în mod fidel și similar de o discuție din anul 2014 (ascunsă de la dosarul cauzei), în care aceasta îi devoala revizuentului deficiențe similare în activitatea procurorilor, dar și teama celorlalți procurori de conduita corectă și verticală a acesteia în scopul înfăptuirii justiției.

c) raportul de expertiză extrajudiciară din data de 22 decembrie 2021, care relevă că prim-procurorul adjunct G. a înregistrat în parchet, la 16 aprilie 2010, dosarul nr. x/2008, fără ca prim-procurorul A. să cunoască acest fapt (deși era în parchet și atribuția îi revenea), că în măsura în care revizuentul ar fi promovat începând cu 15 iunie 2010 urma să preia funcția de prim-procuror (în această calitate putea verifica legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse în dosarul nr. x/2008), dar și că ea este cea care a verificat pentru legalitate și temeinicie rechizitoriul emis de procurorul C., reușind astfel să scape de tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru patru infracțiuni. De altfel, în calitate de prim-procuror adjunct, G. conducea ședințele de analiză a soluțiilor în parchet, fiind cea care avea cunoștință de toate aspectele mai sus evocate, împrejurare care denotă gravitatea acțiunilor sale - fapte și împrejurări necunoscute la soluționarea cauzei.

Analizând în mod coroborat elementele de fapt noi prezentate, astfel cum sunt în parte probate și pot fi dovedite în mod complet prin audierea procurorului J. în rejudecarea acestei cauze, revizuentul a susținut că se observă, cu titlu de noutate, că s-a căutat și s-a reușit ca el să nu cunoască faptul că în dosarele de conducere pe drumurile publice cu permise de conducere false nu au fost urmăriți și trași la răspundere penală membrii/liderii rețelei de falsificatori de permise de conducere, cunoscuți de către organele judiciare, inclusiv de B.

S-a menționat că B. a căutat și a găsit sprijin în persoana prim-procurorului adjunct G., care a înregistrat dosarul nr. x/2008 la parchet și i l-a repartizat, în acest mod reușind să îi ascundă revizuentului dosarul, așteptând prilejul soluționării sale în lipsa revizuentului din parchet și trecerea la comanda unității a prim-procurorului adjunct, ceea ce nu s-a mai întâmplat până la promovarea procurorului B., acesta din urmă fiind nevoit să predea dosarul nesoluționat la 04 iulie 2010.

Cauza nr. x/P/2008 a fost soluționată la data de 31 ianuarie 2011, după promovarea revizuentului (15 decembrie 2010), cu sprijinul prim-procurorului adjunct G. și în baza conivenței acestuia cu cei doi procurori martori, reușindu-se astfel favorizarea membrilor rețelei de falsificatori de permise.

II. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (procurorul sau persoana care a efectuat acte de urmărire a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză), s-a arătat că procurorul K. și comisarul șef L. au săvârșit infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., în intervalul 02 octombrie 2014 - 08 octombrie 2014, constând în aceea că, în cursul efectuării unor acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală (dosarul de urmărire penală al prezentei cauze), deși au solicitat condicile penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru procurori și registrele de evidență a activității de urmărire penală și supravegherea a acesteia, după ce le-au analizat și au observat că, în dosarul nr. x/2008, procurorul B. nu a dispus o soluție de trimitere în judecată, au ascuns acest înscris, prin restituirea sa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, fără a păstra o copie la dosar, în scopul împiedicării aflării adevărului în cauză. Păstrarea acestui înscris ar fi reliefat că procurorul B. nu a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 și că, în fapt, dosarul a fost predat nesoluționat la 04 iulie 2010, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauza a cărei revizuire se solicită. În cele din urmă, condica penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru procurorul B. nu a mai fost găsită, corespondența purtată pe palierul identificării acestui înscris reliefând că Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea nu a mai păstrat condica de lucrări penale pentru procurorul B., nefiind predată nici Arhivelor Naționale potrivit obligațiilor legale în materie.

S-a susținut că probele care dovedesc săvârșirea infracțiunii menționate rezultă din următoarele:

La 02 octombrie 2014, procurorul K. a dispus, în temeiul art. 170 din C. proc. pen., predarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a registrelor și condicilor privind evidența dosarelor nr. x/2008 și nr. y/2008, precum și a acestor dosare. Documentele au fost predate, în mod suspect, de procurorul M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor la aceeași dată, pe baza procesului-verbal întocmit în acest sens. Caracterul suspect al predării de către prim-procurorul adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se probează prin Registrul de evidență curentă a intrărilor-ieșirilor documentelor din arhivă, din care rezultă că nu există un document care să ateste preluarea de către prim-procurorul adjunct a celor două dosare - fără a se cunoaște măcar calitatea acesteia în actul de procedură în discuție. Rațiunea pentru care s-a procedat astfel a fost devoalată în dosarul nr. x/2008, pe parcursul procesului penal și constă în sustragerea de la dosar a unei cereri de urgentare a soluționării cauzei formulată după pretinsul rechizitoriu emis în acel dosar, probă care a demonstrat inexistența faptei. În mod similar, s-a susținut că este posibil să fi fost sustrase documente din dosarul nr. x/2008, care ar fi devoalat nesoluționarea acestuia prin rechizitoriu. Consecutiv, au fost predate toate registrele de evidență a activității de urmărire penală și supraveghere a acesteia și condicile procurorilor pentru intervalul 2008-2010.

La 06 octombrie 2014, comisarul șef L. a întocmit un proces-verbal, prin care a atestat că a xerocopiat, doar din registre, filele aferente dosarelor vizate, fără a efectua vreo copie de pe condici, ignorându-le complet, iar la 08 octombrie 2014, toate aceste registre și condici au fost restituite, pe bază de proces-verbal, de către procurorul N. procurorului M.

S-a susținut că, din fișa dosarului nr. x/2008, rezultă neîndoielnic predarea ca nesoluționat a dosarului menționat, la 04 iulie 2010, de către procurorul B.

În acest context, s-a arătat că înscrisurile (condicile parchetului pentru procurori) au fost examinate, analizate și cunoscute celor doi, conținând probe esențiale aflării adevărului în cauză, însă acestea au fost ascunse, fiind restituite parchetului fără a fi păstrate la dosar copii xerox (astfel cum s-a procedat în cazul registrelor), ulterior nefiind de găsit. Toate persoanele audiate în cauză au confirmat că dosarele soluționate se predau pe bază de condică, astfel încât condica parchetului pentru procurori ar fi reflectat predarea dosarului nr. x/2008 ca nesoluționat, întrucât, dacă s-ar fi predat dosarul cu soluție de trimitere în judecată, s-ar fi probat neîndoielnic existența rechizitoriului emis de B., iar o atare probă ar fi fost păstrată la dosar.

Deși le era cunoscut că dosarul a fost predat nesoluționat la 04 iulie 2010, mențiunea existând și în condica parchetului pentru procurorul B., prin ascunderea condicii parchetului s-a realizat tipicitatea infracțiunii atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv. Faptul predării, ca nesoluționat, a dosarului nr. x/2008, la 04 iulie 2010, este proba incontestabilă că s-a ascuns condica parchetului, iar intenția de a ascunde înscrisul pentru a elimina posibilitatea dovedirii faptului contrar rezultă ex re. Revizuentul a susținut că cererile formulate pe acest palier, privind administrarea probei cu înscrisuri, constând în condicile menționate ori de percheziționare informatică a computerului utilizat de B. în perioada respectivă, au fost respinse nemotivat, tocmai pentru a se împiedica cunoașterea faptului că B. nu a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008.

III. Tot în ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (procurorul sau persoana care a efectuat acte de urmărire a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză), s-a arătat că procurorul N. și comisarul șef L. au săvârșit infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., pe întreg parcursul urmăririi penale, constând în aceea că, în calitate de beneficiari primari ai înregistrărilor obținute prin mijloacele de supraveghere tehnică autorizate în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție - Structura Centrală (dosarul de urmărire penală al prezentei cauze), după ce le-au analizat și au observat că traficul integral al revizuentului și al persoanei vătămate O. conține probe esențiale care infirmă existența infracțiunii de șantaj, au reținut și ascuns notele de redare și au blocat accesul la traficul integral, în scopul împiedicării aflării adevărului.

Potrivit art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., dovedirea cazului de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. poate fi făcută cu orice mijloc de probă în procedura de revizuire. În mod evident, termenul general al prescripției răspunderii penale cu privire la această infracțiune este împlinit.

Revizuentul a menționat că probele care dovedesc săvârșirea infracțiunii prev. de art. 275 din C. pen. rezultă din corespondența purtată între organele de urmărire penală și instituția care a pus în executare mandatele/autorizațiile de supraveghere tehnică, care atestă că primii beneficiari ai înregistrărilor erau procurorul N. și comisarul șef L., care au primit suporții cu toate discuțiile înregistrate, supravegherile operative, notele de redare ale acestora și au făcut adnotări specifice asupra lor. În virtutea atribuțiilor care le reveneau, aceștia au ascultat toate discuțiile, în perioada de referință a acuzației de șantaj, ale revizuentului și ale persoanei vătămate și au analizat notele de redare primite de la instituția care a pus în executare mandatele, însă au folosit la dosarul cauzei doar unele discuții, ascunzând note și interceptări anterioare, concomitente ori ulterioare stărilor de fapt esențiale cauzei, care făceau dovada inexistenței infracțiunii de șantaj. O parte a traficului integral al revizuentului, din 18 aprilie 2014 - august 2014 și al persoanei vătămate, din mai 2014 - iulie 2014, obținut de apărare după soluționarea definitivă a cauzei, relevă ascunderea intenționată a acestora deoarece conțin elemente de fapt esențiale din perspectiva inexistenței șantajului. Acțiunea a fost determinată de scopul împiedicării aflării adevărului în cauză, conținutul discuțiilor evocate fiind proba de netăgăduit atât a necesității ascunderii acestora, dar și a intenției celor doi.

Discuțiile menționate trebuiau să îmbrace forma unor procese-verbale de redare, dar ele au fost reținute și ascunse. Acestea dovedesc că toate stările factuale reținute de instanțe pe baza celor declarate de persoana vătămată și soțul ei, P., sunt nereale și, în același timp, probează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către O. în dauna revizuentului, alte infracțiuni săvârșite de familia Lozincă, precum și elemente de fapt de o concludență și utilitate incontestabilă cu privire la vădita eroare judiciară produsă prin condamnarea revizuentului.

IV. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză), s-a arătat că agenda personală a persoanei vătămate, cu mențiunea SNPPC, ridicată cu ocazia percheziției la imobilele acesteia, a reprezentat dovada cuantumului părții din împrumutul acordat de revizuent și fosta sa soție persoanei vătămate și a pretinsei plăți a acestuia.

În opinia revizuentului, înscrisul sub semnătură privată este fals din trei perspective: a) nu i-au fost restituite numitei Q. (fosta soție a revizuentului) sumele de bani consemnate în agendă în decursul anilor 2013 - 2014; b) prin dublarea sumelor pretins restituite în centralizatorul de la finalul agendei - fila x agendă - referirile din cuprinsul hotărârilor de condamnare fiind făcute expres la această filă; c) prin consemnarea nereală a restituirii a 3 tranșe a câte 500 RON către revizuent în perioada relevantă pentru șantaj. Altfel spus, din 21 de remiteri consemnate, 13 sunt false (raportat la fila x), neexistând în realitate.

S-a susținut că din discuția telefonică dintre revizuent și fosta soție rezultă faptul că O. nu i-a restituit acesteia niciun ban încă din 2012, fiind excluse restituiri în anii 2013 ori 2014. Discuția nu a mai fost prezentată în cauză, astfel încât elementele de fapt conținute de aceasta nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. În același timp, la camera corpuri delicte din cadrul Curții de Apel Timișoara se regăsește și agenda persoanei vătămate ținută pentru anul 2013, mijloc de probă care dovedește că nu a existat nicio remitere către familia Popa, A. sau Q., pe parcursul acestui an, iar acest mijloc de probă nu a fost niciodată analizat, administrat, invocat ori reținut la soluționarea cauzei. În opinia revizuentului, agenda din 2013 se coroborează cu discuția spontană dintre el și fosta soție, ceea nu face altceva decât să dovedească caracterul fals al celor consemnate. În fine, din discuția ascunsă dintre revizuent și O., din data de 08 mai 2014, rezultă că aceasta nu a mai restituit vreo sumă fostei soții.

Pe cale de consecință, s-a arătat că, în mod nereal, au fost consemnate remiteri de câte 100 RON către Q. în perioada decembrie 2013 și ianuarie - martie 2014 în cele două agende. S-a susținut că acest fals este urmat de un altul, prin dublarea sumelor de 100 RON pretins restituite acesteia din cuprinsul agendei din 2014, practic consemnarea restituirii a câte 200 RON, astfel cum rezultă din fila x a agendei din 2014, un veritabil fals urmat de un alt fals. S-a precizat că pentru datele de 01 martie 2014 și 08 martie 2014 nu sunt consemnate aceste restituiri în cuprinsul agendei.

Revizuentul a arătat că restituirea sumelor de bani din 22 mai 2014, 26 mai 2014 și 18 iulie 2014, indicate în agenda personală a persoanei vătămate, sunt alte falsuri consemnate, fapte probate de măsurile de supraveghere și înscrisurile existente la dosar. De asemenea, traficul ascuns de organele de urmărire penală relevă că nu au existat deplasări la spălătoria persoanei vătămate din partea revizuentului ori a numitului R. pentru a primi respectivele tranșe de bani (22 mai 2014 și 26 mai 2014).

Așadar, s-a apreciat că agenda personală a persoanei vătămate a fost falsificată de către aceasta, prin consemnarea unor restituiri din împrumut inexistente, fiind anume întocmită și folosită de persoana vătămată pentru a-i dovedi revizuentului restituirea împrumutului, ceea ce verifică tipicitatea obiectivă și subiectivă a săvârșirii acestei infracțiuni. De asemenea, falsificarea acestei agende a constituit și mijlocul fraudulos prin care persoana vătămată l-a înșelat pe revizuent.

S-a invocat și comiterea infracțiunii de fals intelectual cu privire la declarațiile din faza de urmărire penală ale numiților O. și P. În opinia revizuentului, ambele declarații date de martorii O. și P., în faza de urmărire penală, sunt false sub aspectul organului de urmărire care i-a audiat și, în consecință, sub aspectul conținutului, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză. Astfel, S. au fost audiați în faza de urmărire penală la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, în același interval orar, de aceleași organe de urmărire penală K. și T. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, astfel cum rezultă din conținutul acestor declarații. În realitate, potrivit depozițiilor date în calitate de martori în dosarul nr. x/2018 la 12 octombrie 2021, O. a afirmat că a fost audiată de către procurorul N., iar soțul ei, P., de către comisarul șef L. Din moment ce S. nu au fost audiați de procurorul K. și comisarul șef T., revizuentul a apreciat că nu este corespunzător realității conținutul acestor declarații.

V. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (s-au descoperit fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei), s-a arătat că faptul necunoscut la soluționarea cauzei constă în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., săvârșită de O. în dauna revizuentului, tocmai în contextul șantajului la care ar fi fost expusă, ceea ce determină vădita netemeinicie a condamnării revizuentului pentru infracțiunea de șantaj și reclamă revizuirea hotărârii, care reprezintă o veritabilă eroare judiciară.

Deși infracțiunea de înșelăciune are două componente, respectiv obținerea împrumutului și nerestituirea sa conform înțelegerii, la nivelul anului 2010, în termen de 2 săptămâni, acțiunile relevante cererii de revizuire se referă la perioada aprilie- august 2014. Astfel, O., în perioada aprilie-mai 2014, l-a indus și menținut în eroare pe revizuent, prin aceea că l-a mințit și amânat sub diferite pretexte nereale că îi va restitui împrumutul, acțiuni de care a uzat cu scopul de a nu mai restitui suma și a-l păgubi pe revizuent de diferența de restituit - 7.700 RON, iar în intervalul mai- august 2014 l-a indus și menținut în eroare cu privire la cuantumul sumelor restituite, cauzându-i o pagubă de 3500 RON și obținând un folos injust pentru sine, constând în diferența de împrumut nerestituită. Pe fondul situației de fapt expuse, O. a avut o stare financiară extrem de bună, putând oricând să restituie diferența din împrumut, în decursul intervalului relevant șantajului, doar din încasările avute la spălătorie în decursul unei singure zile. Cu toate acestea, l-a indus în eroare pe revizuent sub motivul că nu are bani și a încercat într-o primă fază să-l determine să renunțe la sumă, iar ulterior să îi restituie mai puțin decât îi datora, uzând de mijlocul fraudulos falsificat în acest scop - agenda personală - în care a consemnat remiteri către fosta soție a revizuentului, dar mai ales către acesta, restituiri inexistente, dar consemnate exclusiv în scopul obținerii unui folos injust și a-l păgubi pe revizuent.

S-a susținut că săvârșirea infracțiunii de înșelăciune este un fapt nou, necunoscut de instanțe la soluționarea cauzei și dovedește prin sine inexistența infracțiunii de șantaj, întrucât o persoană care se pretinde șantajată nu înșală persoana care o șantajează.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în cea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) și (2) din C. pen., formulată de inculpatul A.

În baza art. 386 din C. proc. pen., a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpatul A., după cum urmează: din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (5 acte materiale); din infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. din infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (3 infracțiuni); din infracțiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracțiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 65 din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reținerii din 09 octombrie 2014, durata arestării preventive din 09 octombrie 2014 până la 27 ianuarie 2015 și durata arestului la domiciliu din 27 ianuarie 2015 până la 08 iunie 2015.

Ulterior, prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, sens în care:

S-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 65 din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 259 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin decizie, respectiv 3 ani închisoare, 2 ani închisoare și 1 an închisoare, rezultând în spor de 2 ani, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa 6 ani închisoare.

În baza art. 65 din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reținerii din 09 octombrie 2014, durata arestării preventive din 09 octombrie 2014 până la 27 ianuarie 2015 și durata arestului la domiciliu din 27 ianuarie 2015 până la 08 iunie 2015.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității în principiu, Curtea de Apel Timișoara a constatat următoarele:

Potrivit art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

a. Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus indicate, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, potrivit art. 455 alin. (1) din C. proc. pen. "Pot cere revizuirea: a) părțile din proces, în limitele calității lor procesuale; b) un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului."

Instanța a constatat că este îndeplinită această condiție raportat la faptul că, prin sentința penală nr. 194/P1 din 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, revizuentul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor mai sus indicate. De asemenea, cererea a fost formulată în termen, întrucât, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând (...), or, în prezenta cauză, titularul cererii de revizuire este condamnatul.

b. Curtea de Apel Timișoara a constatat că cererea revizuentului a fost formulată în scris, cu indicarea motivelor, a cazurilor de revizuire și a mijloacelor de probă invocate în susținerea revizuirii, conform art. 456 din C. proc. pen.

c. În vederea examinării celorlalte elemente ale procedurii admisibilității în principiu a cererii de revizuire - dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanța a procedat la verificarea fiecărui caz de revizuire invocat de către revizuent în cererea dedusă judecății.

Cu titlu prealabil, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

d. Revizuentul a invocat cazul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., constând în aceea că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri și favorizarea făptuitorului.

Față de natura juridică de cale extraordinară de atac a revizuirii, s-a reținut că faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei trebuie să se refere la descoperirea de noi probe, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., adică acele împrejurări care permit aflarea unor elemente noi susceptibile de a servi ca probă în justiție și de natură a aduce o lumină nouă asupra faptelor constatate prin hotărârea de condamnare definitivă. De asemenea, în raport de soluția dispusă prin sentința de condamnare, probele noi trebuie să fie de natură a dovedi în mod vădit fie că infracțiunea nu a existat, fie că cel condamnat n-ar fi luat parte la comiterea ei.

În cauza de față, instanțele inițial învestite cu rechizitoriul nr. x/2013 din 17 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost chemate să analizeze, printre altele, dacă inculpatul A., în prezent persoană condamnată, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, nu a dispus soluția infirmării rechizitoriului emis de procurorul B. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ci l-a distrus fizic, prin rupere, iar apoi a repartizat nelegal dosarul nr. x/2008 către procurorul C., fără a exista o dispoziție motivată de repartizare în acest sens, și dacă aceste fapte întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. și a infracțiunii prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Astfel cum reiese din decizia penală nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, revizuentul A. a fost condamnat, în apel, pentru aceste fapte, fiind găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, de sustragere sau distrugere de înscrisuri și de favorizarea făptuitorului.

Prin cererea de revizuire, persoana condamnată a susținut că în dosarul penal nr. x/2008 nu a existat un rechizitoriu întocmit de către procurorul B. și că acesta a predat dosarul, la data de 04 iulie 2010, nesoluționat, fapt ce s-ar dovedi cu fișa informatizată - Ecris a dosarului nr. x/2008, fișă ce nu a fost depusă la dosarul de fond și nu