ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 15/PI din data de 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 453 raportat la 459 din C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. cu referire la Sentința penală nr. 238 din 30.03.2018 a Curții de Apel Timișoara din Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 344/A din data de 18 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 238 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2017, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. și respectiv, în două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în ce o privește pe inculpata A..
În temeiul art. 124 din C. pen. anterior, a fost respinsă excepția prescripției răspunderii penale a inculpatei A. în ce privește săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul disp. art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen..
Inculpata A., a fost condamnată pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei A., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 din C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatei A., iar în baza art. 82 din C. pen. anterior, s-a fixat un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 din C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (ultim din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul disp. art. 397 alin. (2), (3) din C. proc. pen. rap. la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii civile formulată de comuna Ghioroc, alăturată procesului penal în ce privește infracțiunile de pericol - trafic de influență și luare de mită, precum și fals în înscrisuri sub semnătură privată, invocată de inculpata A..
Prin Decizia penală nr. 344/A din 18.12.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/2017 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 238/PI din 30 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost desființată sentința apelată și reținând cauza pentru rejudecare:
l. În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. și respectiv, în două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în ce o privește pe inculpata A..
În temeiul art. 255 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., inculpata A., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 65 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 5 din C. pen. inculpata A., a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 1 an și 6 închisoare.
În temeiul art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 5 din C. pen., inculpata A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33, 34 lit. b) din C. pen., art. 35 din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 din C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de mai sus pe durata unui termen de încercare de 4 ani, compus din pedeapsa aplicată la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani conform art. 82 din C. pen..
În baza art. 359 din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 din C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (ultim din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii și complementare.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța procurorului din 15.02.2017 emisă în Dosar nr. x/2013, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Timișoara, asupra bunurilor imobile ale inculpatei A..
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiași sentințe.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 08.10.2020 sub nr. dosar x/2020, apelanta A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 238/30.03.2018 (și a încheierilor) pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2017; a hotărârii penale din 15.09.2017 (și a încheierilor) pronunțate în Dosarul nr. x/2017 în etapa camerei preliminare; a Deciziei penale nr. 344/A/18.12.2018 și a hotărârilor penale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, pe care le consideră nelegale și netemeinice, fiind lovite de nulitate absolută conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., având în vedere nelegala compunere a completului de judecată de la prima instanță.
În motivare, revizuenta a arătat că, dosarul a fost judecat în primă instanță de un complet care nu era un complet specializat să judece infracțiuni de corupție și nu întrunea condițiile prevăzute de lege, iar din răspunsurile primite de la Curtea de Apel Timișoara, INM, CSM și IJ a rezultat că domnul judecător B., care a făcut parte din completul PI 13 căruia i-a fost repartizată cauza pe fond nu ar fi urmat vreun curs de formare profesională pe tema combaterii corupției, cerință specificată de lege.
A mai arătat că la Curtea de Apel Timișoara nu au fost înființate/constituite completuri specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate, în disprețul normei imperative clare conținute în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și nici nu există o hotărâre a Colegiului de conducere de stabilire a componenței completurilor specializate privind infracțiunile de corupție în perioada anilor 2016 - 2018.
Nu în ultimul rând a solicitat să se aibă în vedere că art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție stabilește, în mod imperativ, că pentru soluționarea cauzelor de corupție, în fond, se constituie complete specializate. De asemenea a precizat că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 417/03.07.2019 s-a statuat că nelegala compunere a instanței reprezintă o nulitate absolută, fiind încălcată o normă ce ocrotește un interes public și o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, sens în care a susținut că motivele de revizuire mai sunt susținute de Decizia nr. 11/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia Curții Constituționale a României nr. 417/2019, adresa CSM nr. 7814, adresa x/2019 din 11.11.2019 și din 19.11.2019 a Curții de Apel Timișoara, solicitările depuse la CSM, IJ și INM, precum și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
În drept, cererea de revizuire a fost motivată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
În completarea motivelor de revizuire depuse la data de 12.10.2020, revizuenta a arătat că Dosarul nr. x/2017 a fost " dat" completului PI 13 la data de 28.04.2017, deși nu era un complet specializat să judece infracțiuni de corupție și nu întrunea condițiile prevăzute de lege; că abia după pronunțarea Deciziei nr. 417/2019 a Curții Constituționale a României, la Curtea de Apel Timișoara prin hotărârea Colegiului de conducere nr. 16/11.07.2019 "s-a aprobat solicitarea de a propune președintelui instanței înființarea completelor de judecată care să judece cauze privind infracțiuni de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000. Revizuenta a considerat că o soluție de respingere a revizuirii ar fi contrară deciziilor Curții Constituționale a României și Înaltei Curți de Casație și Justiție obligatorii, precum și practicii naționale existente, astfel că se impune constatarea nulității absolute a sentinței și trimiterea spre rejudecare pe fond a cauzei, pentru a avea posibilitatea să fie judecată de o instanță imparțială, a cărei competență a fost stabilită prin lege, astfel cum o impune și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza pendinte, din examinarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, instanța de fond a constatat că nu există o decizie a Curții Constituționale urmare a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuenta A. prin care să fi fost declarată neconstituțională o normă legală. Astfel, lipsa specializării judecătorului ce a soluționat cauza, invocată ca temei al revizuirii nu se încadrează printre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 453 lit. f) din C. proc. pen. menționat la temei de drept. Nu în ultimul rând, cu privire la aplicabilitatea în speță a Deciziei nr. 417 din 03.07.2019 pronunțată de Curtea Constituțională, Curtea a constatat că prin aceasta a fost soluționat un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva Sentinței penale nr. 15/PI din data de 19 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat prezentul apel revizuenta A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei, precum și în scris, astfel cum se află depuse la dosarul cauzei.
În esență, revizuenta a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și admiterea cererii de revizuire, apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât, în mod greșit, instanța de fond a ignorat considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 417/03.07.2019 care sunt obligatorii.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a solicitat să se constate nulitatea absolută a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare față de nelegala compunere a judecătorului fondului. În acest sens, a arătat că judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță nu era un complet specializat să judece infracțiuni de corupție, nu întrunea condițiile prevăzute de lege și nici nu ar fi urmat vreun curs de formare profesională pe tema combaterii corupției, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate. De asemenea, a mai arătat că la nivelul Curții de Apel Timișoara nu există hotărâre a Colegiului de conducere prin care să se înființeze/stabilească completuri specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate prevăzute de Legea nr. 78/2000 contrar dispozițiilor imperative ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În susținerea celor arătate, revizuenta a invocat Decizia nr. 11/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia Curții Constituționale a României nr. 417/2019; adresa CSM nr. 7814 din data de 15.04.2019 către Curtea Constituțională a României, ca răspuns la adresa Curții Constituționale a României nr. 2859 din data de 12 aprilie 2019 privind comunicarea de informații în vederea soluționării dosarului nr. x/2019 al Curții Constituționale a României, având la bază și comunicarea Curții de Apel Timișoara de neconstituire a unor completuri specializate în corupție la nivelul instanței și adresa nr. x/11.11.2019 a Curții de Apel Timișoara.
Examinând apelul formulat de revizuenta A., în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prealabil analizării apelului formulat de revizuenta A., Înalta Curte reține limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 din C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
De asemenea, Înalta Curte reține că cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. trebuie să existe ca situație premisă ipoteza conform căreia hotărârea atacată se întemeiază pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate, ridicate în acea cauză și este incident doar în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, din examinarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, situația în care se găsește revizuenta nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acest temei fiind invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare.
Astfel, prin Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 pronunțată de Curtea Constituțională asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, publicată în Monitorul oficial al României nr. 825 din 10 octombrie 2019 s-a dispus:
"1. Admite sesizarea formulată de președintele Camerei Deputaților și constată că a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. 2. Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."
Totodată, la pct. 4 al Deciziei Curții Constituționale a României invocată se arată următoarele: "(4) Efectele deciziei Curții Constituționale și conduita constituțională de urmat
Odată constatat un conflict juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională, în virtutea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "este garantul supremației Constituției", are obligația să soluționeze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, Curtea are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție, în conformitate cu care România este stat de drept, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească, stat în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, iar colaborarea între autoritățile/instituțiile statului se fundamentează pe principiul colaborării loiale și al respectului reciproc [Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, parag. 49, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, parag. 123, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, parag. 139]. Una dintre condițiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcționare a autorităților publice, cu respectarea principiilor separației și echilibrului puterilor, fără blocaje instituționale [Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, parag. 49, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, parag. 123]. De asemenea, textul art. 146 lit. e) din Constituție nu conferă Curții Constituționale atribuția de a constata doar existența conflictelor juridice de natură constituțională, ci pe aceea de a soluționa aceste conflicte. Prin urmare, în exercitarea atribuției sale, Curtea aplică o procedură în două trepte, și anume analiza existenței conflictului juridic de natură constituțională și, în măsura unui răspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de către autoritățile publice implicate în conflict [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, parag. 120].
Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale generate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție [a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, parag. 198], efectele deciziilor pronunțate vizează, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, situații juridice nedefinitiv consolidate. În cadrul acestei noțiuni autonome se includ cauzele aflate în curs de judecată, cele care, deși au fost soluționate printr-o hotărâre definitivă, pot fi contestate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, precum și cauzele viitoare. Având în vedere obligația constituțională a Curții Constituționale de indicare a conduitei de urmat de către autoritățile publice implicate în conflict, revine acesteia competența de a particulariza, în funcție de specificul fiecărei cauze în parte, situațiile juridice nedefinitiv consolidate cărora li se aplică decizia astfel pronunțată.
Raportat la decizia de față și ținând seama de faptul că judecata în primă instanță a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 a fost afectată de conduita neconstituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a produs un blocaj instituțional implicit, Curtea identifică două categorii de cauze ce vizează situații juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanță a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019 și, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecății în primă instanță a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) și ale art. 126 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, urmează a fi rejudecate, în condițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data publicării prezentei decizii, și anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală.
De asemenea, Curtea reține că, din moment ce conduita neconstituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție a afectat judecata în primă instanță [spre deosebire de situația constatată în Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, care a privit modul de compunere al completurilor de 5 judecători] a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, nu devin incidente dispozițiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., potrivit cărora "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri [...] d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii [...]". Curtea subliniază că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost soluționate definitiv cauzele care intră sub incidența Legii nr. 78/2000, până la data publicării prezentei decizii, nu este atinsă."
De altfel, invocarea efectelor deciziei Curții Constituționale menționate de revizuentă cu referire la nelegala compunere a completului de judecată s-ar fi circumscris cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., numai dacă excepția ar fi fost invocată în cauză, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, decizia Curții Constituționale ar fi declarat neconstituțională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, ceea ce nu este cazul în speță.
Or, cazul de revizuire invocat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., constituie o excepție de la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, care prevăd că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, cu condiția însă ca în cauzele în care decizia Curții Constituționale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate este invocată ca și temei al revizuirii, să fi fost invocată excepția de neconstituționalitate a textelor de lege declarate neconstituționale, până la data publicării.
Această condiție rezultă în primul rând din conținutul cazului de revizuire invocat, iar în al doilea rând este conturat cu evidență de jurisprudența Curții Constituționale, care a și condus de altfel la modificarea textului de lege care reglementează cazurile de revizuire la forma pe care o are în prezent.
Astfel, în considerentele Deciziei nr. 126/2016, instanța de contencios constituțional a stabilit limitele în care o decizie de admitere poate constitui temei al revizuirii și a statuat explicit că în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicare, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată, iar "o decizie de admitere nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei pentru trecut" (parag. 25, teza finală).
De altfel, în considerentele Deciziei 26/2019, parag. 210, Curtea Constituțională reia argumentele privind efectele deciziilor sale: "În jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea unei decizii a Curții Constituționale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată Curtea a reținut că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. Cu același prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătorești care reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat cauza, a reținut că opțiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești trebuie să se realizeze în limite constituționale (a se vedea Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185/11.03.2016, paragrafele 27 și 30)."
În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la invocarea excepției de neconstituționalitate în cauza a cărei revizuire se solicită, astfel că soluția de respingere pronunțată de instanța de fond apare ca legală și temeinică.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge apelul formulat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 15/PI din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 15/PI din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2021.