ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 782 din 19 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu pârâta C.S.A., solicita anularea Deciziei pârâtei nr. 113359 din 05 septembrie 2006, de sancționare a reclamantei cu amendă de 0,5% din capitalul social, conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins cererea reclamantei privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment scris și a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G.

nr. 2/2001, coroborat cu art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, dispunând modificarea art. 1 din Decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006, în sensul stabilirii limitei maxime a amenzii contravenționale la 100.000 RON. De asemenea, a fost respinsă excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, invocată de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, următoarele: Actul administrativ atacat este decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006 emisă de pârâta C.S.A., ca urmare a controlului inopinat efectuat la societatea reclamantă SC O. SA, ocazie cu care a fost întocmit și procesul verbal de constatare nr. 132288 din 03 august 2006, semnat cu obiecțiuni.

Controlul efectuat de organele de specialitate ale autorității pârâte a avut ca obiect verificarea activelor lichide ale societății în perioada mai - iunie 2006. Decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006 a fost emisă conform dispozițiilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru faptul că, în balanțele analitice de verificare întocmite de societate pentru datele de 31 mai 2006 și 30 iunie 2006, nu sunt înregistrate distinct: - conturile curente deschise de societate pe fiecare instituție de credit (banca) și/ sau valute, societatea având în balanțele analitice doar 2 conturi sintetice alocate pentru disponibilitățile totale aflate în conturile curente, ceea ce nu permite analizarea concordanței dintre disponibilitățile existente în conturile societății și disponibilitățile raportate către C.S.A.; - societatea nu a respectat prevederile art. 18 alin. (1) din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor (R.C.A.) de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurărilor, puse în aplicare prin Ordinul nr. 3108/2004, neevidențiind prime de asigurare R.C.A.;

- depozitele bancare constituite de societăți în lei sau devize pe termen de până la un an sunt reflectate în conturi sintetice alocate depozitelor bancare pe termen lung sau în conturi cu aceeași numerotare, dar cu denumire diferită, fapt ce a condus la raportarea eronată a valorii dobânzilor aferente.

Pentru aceste fapte, reclamanta a fost sancționată cu amendă de 0,5% din capitalul social, conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, care sancționează cu amendă, de la 0,5% până la 1% din capitalul social, „săvârșirea cu intenție sau din culpă, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (2)". Or, în conținutul prevederilor alin. (2), la care face trimitere alin. (3), mai sus citat, se regăsește, la lit. f), fapta constând în „încălcarea, în orice mod, de către asigurător/reasigurator .. a obligațiilor privind ținerea evidențelor și transmiterea rapoartelor prevăzute de lege și/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia". Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 stabilește că „Asigurătorul are obligația să conducă evidența contabilă și operativă care să permită întocmirea rapoartelor cerute de C.S.A.

și analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări, în scopul de a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă". Astfel, reține instanța de fond, nu se poate susține că reclamanta a fost sancționată fără a cunoaște ce fapte îi sunt imputabile, de vreme ce acestea i-au fost aduse la cunoștință detailat, prin conținutul considerentelor deciziei atacate. Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, întemeiată pe art. 17 din O.G. nr. 2/2001, este nefondată. În ce privește cererea reclamantei de anulare a deciziei de sancționare, instanța de fond a reținut că faptele enumerate în procesul - verbal de constatare și evidențiate în decizia de sancționare au fost săvârșite, că ele constituie contravenție, potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. f), coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, și Normelor puse în aplicare prin Ordinele președintelui C.S.A.

nr. 3110/2003, nr. 3111/2003 și nr. 3117/2005. Așadar, apreciază prima instanță, sancțiunea amenzii se justifică, fapta fiind săvârșită din culpă, întrucât reclamanta nu se poate apăra invocând necunoașterea legii, de vreme ce avea obligația, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, să-și conducă astfel evidența contabilă și operativă, încât să permită întocmirea rapoartelor cerute de autoritatea pârâtă și analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru realizarea scopului înființării C.S.A. Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins ca nefondate susținerile reclamantei privind netemeinicia constatărilor C.S.A., apreciind ca nefondată cererea privind anularea deciziei de sancționare cu amendă.

Cu privire la cererea de înlocuire a sancțiunii aplicate, prima instanță a constatat că aplicarea sancțiunii avertismentului scris ar fi o sancțiune mult prea blândă în raport cu faptele săvârșite de reclamată, respingând această cerere ca neîntemeiată. Instanța de fond a apreciat, însă, ca fiind justificată cererea formulată de reclamantă cu privire la incidența în cauză a tezei finale a lit. c) a alin. (3) al art. 39 din Legea nr. 32/2000 și, făcând aplicațiunea principiului proporționalității sancțiunii, raportat la faptele săvârșite, a procedat la modificarea cuantumului amenzii aplicate, dispunând modificarea art. 1 din Decizia de sancționare atacată.

În acest sens, instanța de judecată a avut în vedere prevederile legale sus menționate, potrivit cărora „în cazul în care prin aplicarea acestor amenzi ( cele prevăzute de Legea nr. 32/2000) se depășește limita maximă prevăzută pentru amenzi în legea-cadru care reglementează regimul juridic al contravențiilor, se va aplica aceasta (O.G. nr. 2/2001), precum și prevederile art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform cărora limita maximă a amenzii contravenționale este de 250.000 lei iar limita maximă nu poate depăși un miliard de lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și Ordonanță. Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că, întrucât amenda, în speță, este stabilită prin Legea nr. 32/2000, sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G.

nr. 2/2001, impunându-se modificarea art. 1 din Decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006, în sensul stabilirii limitei maxime a amenzii contravenționale la un miliard lei (100.000 lei RON). De asemenea, ținând seama de capitalul social al societății reclamante la data emiterii Deciziei de sancționare, instanța de fond a constatat că amenda ar însuma 129.048 lei RON (1.290.480.000 ROL), iar raportat la capitalul social majorat în cursul anului 2007 cuantumul amenzii aplicate ar fi de 516.190 RON. Reținând că însuși minimul amenzii aplicate (1,5% din capitalul social) depășește 1 miliard lei, prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, apreciind că, astfel,caracterul punitiv al amenzii își realizează scopul în raport de faptele comise.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC O. SA, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Criticile aduse soluției date de instanța de fond au fost grupate de către recurentă astfel: 1. Excepția nulității absolute a deciziei de sancționare a primit o greșită rezolvare, nefiind motivată respingerea acesteia și ignorându-se dispozițiile art. 17 din O.G.

nr. 2/2001 privitoare la elementele a căror lipsă atrage nulitatea procesului - verbal; 2. Concluziile la care s-a ajuns pe fondul pricinii sunt neîntemeiate și se impune înlăturarea lor deoarece presupusele fapte reținute în sarcina recurentei nu au adus atingere prevederilor legale, iar scopul legii a fost atins; 3. În privința înlocuirii sancțiuni se impunea în cel mai grav caz aplicarea avertismentului scris pentru că faptele reținute în sarcina SC O. SA au fost comise în cea mai ușoară formă, fiind lipsite de pericol social și neaducând nici o vătămare interesului asiguraților sau asupra solvabilității societății comerciale. Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimata C.S.A. a reiterat apărările prezentate instanței de fond și a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinței atacate, astfel că va respinge recursul pentru cele ce se vor arăta în continuare. 1. Dezlegarea dată excepției nulității absolute fundamentată de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 17 din O.U.G. nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor – este cea corectă și legală.

În Decizia de sancționare nr. 113359 din 5 septembrie 2006 emisă de C.S.A., actul administrativ contestat în cauză (filele 20-23 dosar fond), au fost analizate punctual constatările organelor de specialitate ale acestei autorități în urma controlului inopinat efectuat la SC O. SA și care a avut ca obiect verificarea activelor societății în perioada mai – iunie 2006. Așa cum se poate observa din conținutul actului dedus judecății, precum și din considerentele sentinței ce face obiectul recursului de față, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 pentru a atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.

Susținerea reclamantei privind lipsa mențiunii privind fapta săvârșită din perspectiva art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, pentru care a fost aplicată sancțiunea prevăzută de alin. (3) lit. c) din art. 39 al aceluiași act normativ nu poate fi primită deoarece, așa cum subliniază și judecătorul fondului în expunerea făcută, în actul dedus judecății se indică în mod evident fapta prevăzută de lit. f) a alin. (2) din art. 39, constând în „încălcarea în orice mod, de către asigurator/reasigurator […] a obligațiilor privind ținerea evidențelor și transmiterea rapoartelor prevăzute de lege și/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia”. La sancționarea recurentei-reclamante s-a procedat după ce acesteia i-au fost aduse la cunoștință faptele nelegale reținute de organul de control în sarcina sa, așa încât excepția nulității absolute a deciziei de sancționare este neîntemeiată.

2. Asupra fondului pricinii instanța fondului a motivat atât în fapt cât și în drept soluția pronunțată, subliniind că fapta a fost săvârșită din culpă, că reclamanta nu se poate apăra invocând necunoașterea legii în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 și că în acest context este justificată măsura sancționării societății comerciale. 3. În privința proporționalității acțiunii aplicate de C.S.A., instanța a cenzurat în temeiul dispozițiilor legale incidente sancțiunea aplicată, reținând ca fiind corectă aplicarea unei amenzi în raport de gravitatea faptelor constatate cu ocazia controlului din 3 august 2006. Afirmația recurentei referitoare la „vădita lipsă de importanță a faptelor săvârșite”, este lipsită de suport legal și aceasta cu atât mai mult cu cât autorității administrative autonome de specialitate - C.S.A.

- îi revine sarcina punerii în executare a Legii nr. 32/2000, precum și a supravegherii și controlului respectării dispozițiilor legale în discuție. Cum în cauză s-au constatat încălcări ale Legii nr. 32/2000 și s-a apreciat ca necesară și eficientă sancțiunea cu amendă, în aplicarea principiului proporționalității prima instanță a procedat însă la modificarea art. 1 din decizia de sancționare, mai exact la modificarea cuantumului amenzii la 100.000 lei (RON) prin utilizarea art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere capitalul social al societății reclamante la data emiterii actului de sancționare. În consecință, pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SA împotriva sentinței nr. 782 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.