ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 782 din 19 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta SC O. SA, în

contradictoriu cu pârâta C.S.A., solicita anularea Deciziei pârâtei nr. 113359

din 05 septembrie 2006, de sancționare a reclamantei cu amendă de 0,5% din

capitalul social, conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Prin

aceeași sentință, instanța de judecată a respins cererea reclamantei privind

înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment scris și

a constatat

incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001,

coroborat cu art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000,

dispunând modificarea art. 1

din Decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006, în sensul

stabilirii limitei maxime a amenzii contravenționale la 100.000 RON.

De asemenea, a fost respinsă excepția nulității absolute

a deciziei de

sancționare,

invocată de reclamantă.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență,

următoarele:

Actul

administrativ atacat este decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006

emisă de pârâta C.S.A., ca urmare a controlului inopinat efectuat la societatea

reclamantă SC O. SA, ocazie cu care a fost întocmit și procesul verbal de

constatare nr. 132288 din 03 august 2006, semnat cu obiecțiuni.

Controlul

efectuat de organele de specialitate ale autorității pârâte a avut ca obiect

verificarea activelor lichide ale societății în perioada mai - iunie 2006.

Decizia de sancționare nr. 113359 din 05 septembrie 2006 a fost emisă conform dispozițiilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind

activitatea de

asigurare

și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările

ulterioare, pentru faptul că, în balanțele

analitice de verificare întocmite de

societate pentru datele de 31 mai 2006

și 30 iunie 2006, nu sunt înregistrate distinct:

- conturile curente deschise de societate pe fiecare instituție de

credit (banca) și/ sau valute, societatea având în balanțele analitice doar 2

conturi sintetice alocate pentru disponibilitățile totale aflate în conturile

curente, ceea

ce

nu permite analizarea concordanței dintre disponibilitățile existente în

conturile societății și disponibilitățile raportate către C.S.A.;

- societatea nu

a respectat prevederile art. 18 alin. (1) din Normele

privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor (R.C.A.) de răspundere

civilă

pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule și

autorizarea asigurărilor, puse în aplicare prin Ordinul nr. 3108/2004,

neevidențiind prime de asigurare R.C.A.;

-

depozitele bancare

constituite de societăți în lei sau devize pe termen de până la un an sunt

reflectate în conturi sintetice alocate depozitelor bancare pe termen lung sau

în conturi cu aceeași numerotare, dar cu

denumire

diferită, fapt ce a condus la raportarea eronată a valorii dobânzilor

aferente.

Pentru aceste

fapte, reclamanta a fost sancționată cu amendă de 0,5%

din capitalul social, conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000,

care

sancționează cu amendă, de la 0,5% până la 1% din capitalul social,

„săvârșirea cu intenție sau din culpă, prin

comisiune sau omisiune, a vreuneia

dintre faptele prevăzute la alin. (2)".

Or, în conținutul prevederilor alin. (2), la care face trimitere alin. (3), mai

sus citat, se regăsește, la lit. f), fapta constând în „încălcarea, în orice

mod, de către asigurător/reasigurator .. a obligațiilor

privind ținerea evidențelor și transmiterea rapoartelor prevăzute de

lege și/sau

de normele adoptate în aplicarea acesteia".

Art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 32/2000 stabilește că „Asigurătorul are obligația să conducă

evidența contabilă și operativă care să permită întocmirea rapoartelor cerute

de C.S.A. și analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări, în scopul de a

stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă".

Astfel, reține

instanța de fond, nu se poate susține că reclamanta a fost sancționată fără a

cunoaște ce fapte îi sunt imputabile, de vreme ce acestea i-au fost aduse la

cunoștință detailat, prin conținutul considerentelor deciziei atacate.

Pentru aceste

motive, instanța de fond a apreciat că excepția nulității absolute a deciziei de

sancționare, întemeiată pe art. 17 din O.G. nr. 2/2001, este nefondată.

În ce privește

cererea reclamantei de anulare a deciziei de sancționare, instanța de fond a

reținut că faptele enumerate în procesul - verbal de constatare și evidențiate

în decizia de sancționare au fost săvârșite, că ele constituie contravenție,

potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. f), coroborate cu art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 32/2000, și Normelor puse în aplicare prin Ordinele președintelui

C.S.A.

nr. 3110/2003, nr. 3111/2003 și nr. 3117/2005.

Așadar, apreciază prima instanță,

sancțiunea amenzii se justifică, fapta

fiind săvârșită din culpă, întrucât reclamanta nu se poate apăra invocând

necunoașterea legii, de vreme ce avea obligația, potrivit prevederilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 32/2000, să-și conducă astfel evidența contabilă și

operativă, încât să permită întocmirea rapoartelor cerute de autoritatea pârâtă

și analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru realizarea

scopului înființării C.S.A.

Având în vedere

aceste considerente, instanța de fond a respins ca nefondate susținerile

reclamantei privind netemeinicia constatărilor C.S.A., apreciind ca nefondată

cererea privind anularea deciziei de sancționare cu amendă.

Cu privire la

cererea de înlocuire a sancțiunii aplicate, prima instanță a constatat că

aplicarea sancțiunii avertismentului scris ar fi o sancțiune mult prea blândă

în raport cu faptele săvârșite de reclamată, respingând această cerere ca

neîntemeiată.

Instanța de

fond a apreciat, însă, ca fiind justificată cererea formulată

de reclamantă cu privire la incidența în cauză a

tezei finale a lit. c) a alin. (3) al

art. 39 din Legea nr. 32/2000 și,

făcând aplicațiunea principiului proporționalității sancțiunii, raportat la

faptele săvârșite, a procedat la modificarea cuantumului amenzii aplicate,

dispunând modificarea art. 1 din Decizia de sancționare atacată.

În acest sens,

instanța de judecată a avut în vedere prevederile legale

sus menționate, potrivit cărora „în cazul în care

prin aplicarea acestor amenzi (

cele prevăzute de Legea nr. 32/2000) se

depășește limita maximă prevăzută pentru amenzi în legea-cadru care

reglementează regimul juridic al

contravențiilor,

se va aplica aceasta (O.G. nr. 2/2001), precum și prevederile art. 8 alin. (2)

din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

conform cărora limita maximă a amenzii

contravenționale este de 250.000 lei iar limita maximă nu poate depăși un

miliard de lei, în cazul contravențiilor

stabilite prin lege și

Ordonanță.

Raportat la

aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că, întrucât amenda, în

speță, este stabilită prin Legea nr. 32/2000, sunt incidente în cauză

prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, impunându-se

modificarea art. 1 din Decizia de sancționare nr.

113359 din 05 septembrie 2006, în sensul

stabilirii limitei maxime a amenzii contravenționale la un miliard lei

(100.000

lei RON).

De asemenea,

ținând seama de capitalul social al societății reclamante la data emiterii Deciziei

de sancționare, instanța de fond a constatat că amenda ar însuma 129.048 lei

RON (1.290.480.000 ROL), iar raportat la capitalul social majorat în cursul

anului 2007 cuantumul amenzii aplicate ar fi de 516.190 RON.

Reținând că însuși minimul amenzii aplicate (1,5% din capitalul social)

depășește 1

miliard lei, prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile art. 8 alin. (2) lit.

a) din O.G. nr. 2/2001, apreciind că, astfel,caracterul punitiv al

amenzii își realizează scopul în raport de

faptele comise.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat

recurs reclamanta SC O. SA, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Criticile aduse soluției

date de instanța de fond au fost grupate de către recurentă astfel:

absolute a deciziei de sancționare a primit o greșită rezolvare, nefiind

motivată respingerea acesteia și ignorându-se dispozițiile art. 17 din O.G. nr.

2/2001 privitoare la elementele a căror lipsă atrage nulitatea procesului - verbal;

ajuns pe fondul pricinii sunt neîntemeiate și se impune înlăturarea lor

deoarece presupusele fapte reținute în sarcina recurentei nu au adus atingere

prevederilor legale, iar scopul legii a fost atins;

se impunea în cel mai grav caz aplicarea avertismentului scris pentru că

faptele reținute în sarcina SC O. SA au fost comise în cea mai ușoară formă,

fiind lipsite de pericol social și neaducând nici o vătămare interesului

asiguraților sau asupra solvabilității societății comerciale.

Prin întâmpinarea formulată

în recurs, intimata C.S.A. a reiterat apărările prezentate instanței de fond și

a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Examinând cauza prin prisma

criticilor recurentei cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

modificarea sau casarea sentinței atacate, astfel că va respinge recursul

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

nulității absolute fundamentată de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 17

din O.U.G. nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor – este cea

corectă și legală.

În Decizia de sancționare nr.

113359 din 5 septembrie 2006 emisă de C.S.A., actul administrativ contestat în

cauză (filele 20-23 dosar fond), au fost analizate punctual constatările

organelor de specialitate ale acestei autorități în urma controlului inopinat

efectuat la SC O. SA și care a avut ca obiect verificarea activelor societății

în perioada mai – iunie 2006.

Așa cum se poate observa din

conținutul actului dedus judecății, precum și din considerentele sentinței ce

face obiectul recursului de față, nu se poate reține incidența dispozițiilor art.

17 din O.G. nr. 2/2001 pentru a atrage nulitatea absolută a deciziei

contestate.

Susținerea reclamantei

privind lipsa mențiunii privind fapta săvârșită din perspectiva art. 39 alin. (2)

din Legea nr. 32/2000, pentru care a fost aplicată sancțiunea prevăzută de alin.

(3) lit. c) din art. 39 al aceluiași act normativ nu poate fi primită deoarece,

așa cum subliniază și judecătorul fondului în expunerea făcută, în actul dedus

judecății se indică în mod evident fapta prevăzută de lit. f) a alin. (2) din art.

39, constând în „încălcarea în orice mod, de către asigurator/reasigurator […]

a obligațiilor privind ținerea evidențelor și transmiterea rapoartelor

prevăzute de lege și/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia”.

La sancționarea

recurentei-reclamante s-a procedat după ce acesteia i-au fost aduse la

cunoștință faptele nelegale reținute de organul de control în sarcina sa, așa

încât excepția nulității absolute a deciziei de sancționare este neîntemeiată.

instanța fondului a motivat atât în fapt cât și în drept soluția pronunțată,

subliniind că fapta a fost săvârșită din culpă, că reclamanta nu se poate apăra

invocând necunoașterea legii în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000

și că în acest context este justificată măsura sancționării societății comerciale.

proporționalității acțiunii aplicate de C.S.A., instanța a cenzurat în temeiul

dispozițiilor legale incidente sancțiunea aplicată, reținând ca fiind corectă

aplicarea unei amenzi în raport de gravitatea faptelor constatate cu ocazia

controlului din 3 august 2006.

Afirmația recurentei

referitoare la „vădita lipsă de importanță a faptelor săvârșite”, este lipsită

de suport legal și aceasta cu atât mai mult cu cât autorității administrative

autonome de specialitate - C.S.A. - îi revine sarcina punerii în executare a

Legii nr. 32/2000, precum și a supravegherii și controlului respectării

dispozițiilor legale în discuție.

Cum în cauză s-au constatat

încălcări ale Legii nr. 32/2000 și s-a apreciat ca necesară și eficientă

sancțiunea cu amendă, în aplicarea principiului proporționalității prima

instanță a procedat însă la modificarea art. 1 din decizia de sancționare, mai

exact la modificarea cuantumului amenzii la 100.000 lei (RON) prin utilizarea art.

8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere capitalul social al

societății reclamante la data emiterii actului de sancționare.

În consecință, pentru cele

expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC O. SA împotriva sentinței nr. 782 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2008.