- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 8 iunie 2007
Decizia nr. 2259/2007 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, la data de 10 decembrie 2005, reclamanta SC P. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL, să se constate nulitatea absolută a clauzei privind cuantumul chiriei de 1000 dolari S.U.A. lunar pe toată durata locațiunii, stabilită prin art. 4 din contractul de închiriere nr. 2 din 11 mai 2001 convenit de părți. În motivare, reclamanta a arătat că în calitate de proprietară a spațiului comercial situat în Galați a încheiat cu pârâta, la data de 11 mai 2001, un contract de închiriere pe o durată de 10 ani, valoarea chiriei fiind stabilită după primul an de locațiune la 1000 dolari S.U.A.
lunar până la finele locațiunii, chirie care la data formulării acțiunii apare nesemnificativă și datorită cursului leu/dosar, ducând la ruperea echilibrului contractual a contra prestațiilor asumate de părți. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. Tribunalul Galați, secția comercială, prin sentința comercială nr. 269 pronunțată la data de 23 martie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada cauzei ilicite la data perfectării contractului referitor la cuantumul chiriei de 1000 dolari S.U.A. pe lună pe toată durata locațiunii stabilirea chiriei în altă monedă având rolul de a asigura reclamantei o contra prestație reală și profitabilă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia comercială nr. 118/ A din 29 septembrie 2006. Răspunzând motivelor de apel, instanța apreciază că schimbarea condițiilor locațiunii respectiv creșterea ulterioară a chiriilor pentru spațiile comerciale situate în aceiași zonă, nu constituie un motiv de nulitate absolută a convenției, ci, poate conduce la rezilierea convenției, dacă nu se poate obține modificarea acesteia datorită opoziției locatarului, aspecte care au fost corect examinate de prima instanță. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea acestora că motivarea instanței este străină de natura pricinii, și în afara susținerilor și apărărilor formulate prin cerere care vizau ruperea echilibrului contra prestațiilor părților și transformarea contractului de închiriere într-un veritabil comodat cu consecința îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei-locatar. În același sens, recurenta a susținut că, aprecierea monedei naționale, creșterea impozitului pe clădiri și creșterea chiriei pe teren sunt elemente de natură să ducă la calificarea ca lipsită de interes a contra prestației pârâtei, apărări care nu sunt examinate de instanța de apel.
Sub un alt aspect recurenta a arătat că cei doi judecători care au soluționat apelul, s-au pronunțat și în acțiunea în reziliere a contractului ce a făcut obiectul dosarului nr. 3156/2000 al Tribunalului Galați împrejurare care justifica abținerea lor de la judecarea apelului. Înalta Curte, examinând decizia atacată, în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 948 C. civ., una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este existentă unei cauze licite a acesteia, iar după art. 966 C. civ., obligațiunea fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.
În contractele sinalagmatice, cauza obligațiunii fiecărei părți este obligațiunea luată de cealaltă parte. Astfel fiind, reclamanta recurentă pentru a cere anularea convenției trebuia să dovedească, cu probe pertinente că la data facerii contractului cauza obligației sale lipsea, datorită absenței sau ilicității obligației luate de cealaltă parte. Or, în cauză, la data încheierii contractului de închiriere părțile au convenit asupra întinderii obligațiilor reciproce asumate, sub aspectul chiriei prevăzând expres cuantumul acesteia într-o sumă fixă lunară, valabilă până la sfârșitul locațiunii, ceea ce semnifică, pentru chestiunea dedusă judecății o cauză licită, expresă. Prin urmare, dezlegarea dată de instanțe în sensul existenței cauzei contractului este legală, în raport de textele de lege susmenționate.
Convențiile dintre părți au putere de lege, potrivit art. 969 C. civ. și ele trebuie aplicate întocmai, când sunt clare și precise și nu dau loc la interpretare. În speță părțile, au convenit asupra unei chirii în altă monedă decât cea națională, menționând expres că, suma astfel stabilită nu se va putea modifica pe durata închirierii, astfel că motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se susține.
Aplicarea teoriei impreviziunii invocată de recurentă nu constituie un argument peremptoriu pentru anularea convenției, deoarece eventualele modificări intervenite pe piața imobiliară, nu semnifică absența consimțământului sau a cauzei la data facerii actului, ci pot pune în discuție o modificare pe viitor a condițiilor închirierii. În alți termeni, teoria impreviziunii, astfel cum a fost motivată de recurentă, nu poate constitui un motiv de nulitate absolută, deoarece nu se încadrează în ipotezele art. 948 C. civ., în sensul inexistenței condițiilor de valabilitate a convenției.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., curtea constată că compunerea completului de judecată a fost legală, motivul de incompatibilitate invocat, participarea celor doi judecători la soluționarea unei alte cauze între aceleași părți, nu subzistă nefiind îndeplinite cerințele art. 24 alin. (1) C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL GALAȚI împotriva deciziei nr. 118 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2007.