ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2492/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45/ Pi din 24 aprilie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea Tribunalului Penal din Teramo – B.J.I.A. și a dispus predarea cetățeanului român urmărit internațional D.C. către autoritățile judiciare din Republica Italia. S-a menținut măsura arestării provizorii a cetățeanului român, urmărit internațional, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24 aprilie 2007, ora 11,00. S-a dispus ca statul român să suporte cheltuielile judiciare efectuate în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 754/59/2007, Ministerul de Justiție din Republica Italia, Tribunalul penal din Teramo – B.J.I.A.

a transmis mandatul european de arestare și a solicitat arestarea provizorie, în vederea predării cetățeanului român – urmărit internațional D.C. La dosar a fost depus mandatul european de arestare din care rezultă că cetățeanul român D.C. este urmărit internațional, din care rezultă că acesta a săvârșit infracțiunea de extorcare prevăzută de art. 110 și 629 C. pen. al Republicii Italia, potrivit cărora obligarea cuiva, cu forța sau prin amenințări de a face sau a omite realizarea unor lucruri, obținând în același timp pentru sine sau pentru terțe părți un profit ilegal și prejudiciind terțe persoane. În fapt, se reține că victimele C.O.C. și I.V.C., ambii cetățeni români, aflați ilegal pe teritoriul Italiei, au fost abordați de un conațional al lor, D.C., care le-a spus că le poate face rost de permise de rezidență prin intermediul unui „avocat” la prețul de 2500 Euro fiecare.

Cei doi, convinși că își pot face legală șederea, au fost de acord și au acceptat să plătească 2000 Euro pe care îi aveau. Câteva zile mai târziu C.O.C. și I.V.C. s-au întâlnit cu D.C. în Via Verona din Alba Adriatica. D.C. se afla într-un BMW albastru 320 care era condus de C.M., care cu acea ocazie le-a arătat cardul său de poliție și i-a asigurat asupra emiterii actelor. Celor doi bărbați li s-a cerut apoi să meargă să-și facă fotografii, pentru permisul de rezidență, după aceea cei patru bărbați au stabilit să se întâlnească din nou, în locul de parcare C. lângă barăcile carabinierilor din Alba Adriatica. Mai târziu, un bărbat identificat ca și R.N. a sosit acolo câteva minute mai târziu într-un Opel sau un Renault SW verde, a luat pașapoartele celor doi români și a plecat.

După patru sau cinci ore, în jur de 17 - 17,30, C.M. a primit permisele lor de rezidență și numărul de identificare fiscală de la N., a păstrat pașapoartele lor pentru a se asigura că s-a plătit. N. a primit banii și le-a returnat pașapoartele. După aproape două săptămâni C.O.C. l-a contactat pe D.C. pentru a obține un permis de rezidență pentru soția sa A.D., iar operația s-a repetat contra sumei de 2000 Euro. Această infracțiune are corespondent în dispozițiile art. 194 C. pen. al Republicii România, deci există dublă încriminare a faptei prevăzută de Legea nr. 302/2004.

Infracțiunea de extorcare se reține că a fost săvârșită, în luna iulie 2005 și cum infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dispozițiile art. 122 C. pen., lit. d) prevăd termenul de prescripție de 5 ani, rezultă că prescripția răspunderii penale nu primește aplicabilitate, termenul de prescripție nu este împlinit, deci și cea de a doua condiție pentru admiterea extrădării este îndeplinită. Cum nu este nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în temeiul prevăzut de art. 89 și următoarele din Legea nr. 302/2004, cererea a fost admisă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin motivele de recurs, parchetul a criticat hotărârea pronunțată în cauză pentru nelegalitate sub aspectul neaplicării condiției imperative prevăzută de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 referitoare la transferarea în România a persoanei urmărite pentru executarea pedepsei în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate. Parchetul a solicitat casarea hotărârii în vederea îndeplinirii condiției speciale prevăzute de legea română pentru executarea mandatului european de arestare privindu-l pe cetățeanul român. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de parchet, cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.

B.J.I. înainte de Proces de pe lângă Tribunalul Penal și Civil din Teramo, Italia, a transmis spre executare autorității române mandatul european de arestare nr. 7773/05 RGNR din 3 aprilie 2007 privind pe D.C., cetățean român, solicitând arestarea și predarea acestuia în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea în Italia, în luna iulie 2005, a infracțiunii de extorcare prevăzută de Codul penal italian, infracțiune ce are corespondent infracțiunea de șantaj în Codul penal al României. În procedurile de la Curtea de Apel Timișoara și de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara persoana solicitată a fost identificată, reținută și arestată. D.C. nu a consimțit la predare și, fiind audiat, nu a recunoscut imputările penale din mandatul european de arestare, susținând că nu ar fi săvârșit nici o infracțiune pe teritoriul Italiei.

Prin sentința penală atacată, Curtea de Apel Timișoara a hotărât executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente a mandatului. Hotărârea a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor normative care reglementează soluționarea mandatelor europene de arestare în ipoteza în care persoana solicitată este cetățean român și în raport de faza procesului penal în statul membru emitent al mandatului european de arestare. D.C. este cetățean român, date ce rezultă din chiar mandatul european de arestare și din actele procedurale de identificare. Mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale de către autoritatea judiciară competentă din Italia.

Potrivit art. 5 (Garanții oferite de statul membru emitent în cazuri particulare) alin. (3) din Decizia – cadru a C.U.E. (2002/584/JAI) din 13 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al Comunităților Europene din 18 iulie 2002, „Executarea mandatului de arest european de către autoritatea judiciară executoarea poate fi subordonată conform legislației statului membru următoarele condiții ... când persoana pe numele căreia s-a emis mandatul de arestare european în scopul urmăririi este cetățean sau rezident al statului membru executor, predarea poate fi supusă condiției conform căreia, persoana, după ce a fost interogată, să fie predată statului membru executor pentru a-și ispăși pedeapsa sau măsura de siguranță privativă de libertate pronunțată împotriva sa în statul membru emitent”.

Parlamentul României, adoptând Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 24/2006, valorificând textul normativ comunitar precitat, a prevăzut în art. 87 (Condiții speciale) alin. (2) din această lege că, „cetățenii români sunt predați în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei”. Condiția este, deci, specială și imperativă. Or, hotărârea de executare a mandatului european de arestare și de predare a cetățeanului român D.C.

a fost pronunțată fără ca această condiție să fi fost avută în vedere la adoptarea soluției, omițându-se ca autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare să i se ceară îndeplinirea condiției arătate, deși art. 88 1 alin. (3) și art. 95 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 oferă cadrul legal pentru asigurarea respectării acestei condiții. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa în parte hotărârea atacată și va face aplicarea art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în vederea respectării drepturilor cetățeanului român D.C., astfel cum sunt reglementate de Constituția României.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 45/ PI din 24 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind persoana solicitată D.C. Casează, în parte, hotărârea atacată și face aplicarea art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, potrivit căreia , în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată pentru executarea acesteia în România. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2007.