ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24

din 27 februarie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis plângerea formulată de

petenții Ț.A.S. și Ț.T.V. împotriva rezoluției nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pe care a desființat-o

și a trimis cauza procurorului în vederea completării și definitivării

cercetărilor pentru soluționarea justă a cauzei.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dosarului nr. 72/P/2006

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la data de 7 aprilie 2006,

petenții Ț.A.S. și Ț.T.V. au formulat plângere împotriva intimaților, în

legătură cu săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin.

(2) C. pen. și art. 192 C. pen., cu ocazia desfășurării anchetei penale în

dosarul nr. 449/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș,

în care petenții sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat și violare de domiciliu.

Din declarațiile celor doi

petenți, rezultă că în cursul zilei de 27 martie 2006, cu ocazia audierilor, au

fost loviți cu pumnii, cu palmele și cu un baston de cauciuc de către cei trei

intimați, iar agentul de poliție B.M. l-a lovit pe Ț.A.S. cu un baston de lemn

peste mâna stângă, provocându-i acestuia leziuni pentru a căror vindecare au

fost necesare 55 zile îngrijiri medicale, iar Ț.T.V. a prezentat un certificat

medico-legal din care rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice pentru a

căror vindecare au fost necesare 8 – 9 zile îngrijiri medicale.

Potrivit rezoluției nr. 72/P/2006

din 28 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, se reține

că, audiați în cauză cu privire la aspectele reclamate, cei trei făptuitori nu

au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care sunt cercetați și au menționat că

din informațiile acestora, petenții au fost loviți de către tatăl lor pentru

faptul că au fost cercetați în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt, iar

plângerile au fost făcute cu rol șicanator, aspecte confirmate de martorii I.I.,

M.I., P.M., A.C., N.P., I.I., S.H.

Referitor la existența

leziunilor prezentate de cei doi petenți, procurorul a reținut că, potrivit

probelor administrate nu se poate stabili cu certitudine modalitatea prin care

s-au creat, iar îndoiala profită făptuitorilor.

Împotriva rezoluției nr. 72/P/2006

din 28 iulie 2006, petenții au formulat plângere în baza art. 275 – art. 278 C.

proc. pen., iar prin rezoluția nr. 871/2006 din 30 august 2006, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a respins ca

neîntemeiată plângerea formulată.

În motivarea rezoluției,

procurorul general a reținut că, potrivit probatoriului administrat, în mod

corect s-a stabilit că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

celor două infracțiuni, în afara declarațiilor persoanelor vătămate, nici o

altă probă nedemonstrând săvârșirea infracțiunilor de către făptuitori,

procurorul audiind nu numai persoanele implicate, dar și martorii propuși chiar

de persoanele vătămate, celelalte probe indicate nefiind utile soluționării

cauzei.

Examinând plângerea

formulată de petenți în raport de motivele invocate și actele premergătoare

urmăririi penale efectuate în cadrul dosarului nr. 72/P/2006, în care s-a

dispus soluția contestată de petenți,

c

urtea

a reținut că aceasta este fondată.

Potrivit art. 4 C. proc.

pen., organele de cercetare penală trebuie să manifeste rol activ, iar

activitatea lor trebuie să fie guvernată de principiul aflării adevărului.

Conform art. 3 C. proc. pen.,

acestea „trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și

împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului”, fiind

obligate în desfășurarea activității de cercetare penală să ia toate măsurile

și să administreze toate probele necesare pentru a stabili dacă a fost

săvârșită vreo faptă prevăzută de legea penală și dacă sunt întrunite cerințele

pentru angajarea răspunderii penale a făptuitorului.

Dispozițiile art. 202 C.

proc. pen., impun organelor de urmărire penală „să manifeste rol activ și să

strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei

sub toate aspectele în vederea justei soluționări a acesteia, fiind necesar să

adune probe atât în favoarea cât și în defavoarea făptuitorului”.

Raportându-ne la cauza

dedusă judecății, Curtea a constatat că organele de urmărire penală nu au

manifestat rol activ și nu au administrat toate probele necesare lămuririi

cauzei sub toate aspectele, așa cum cer textele legale anterior menționate.

Potrivit plângerilor

formulate de petenți, aceștia au afirmat că au fost agresați fizic de către

intimați, cât timp s-au aflat în sediul Poliției municipiului Curtea de Argeș

pentru efectuarea cercetărilor în dosarul nr. 449/P/2006, susțineri care

concordă cu succesiunea declarațiilor date de aceștia, în calitate de învinuiți

în respectivul dosar, și sunt susținute de concluziile certificatelor

medico-legale nr. 61 și 62 din 30 martie 2006, din care rezultă existența

leziunilor traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, ce pot data din

28 martie 2006.

Din analiza actelor

dosarului, Curtea a reținut că cercetarea s-a limitat la luarea unor declarații

petenților, făptuitorilor, părților vătămate din dosarul nr. 449/P/2006,

numitei Ț.A.A., vecina petenților și unui număr de șapte lucrători de poliție.

Din declarațiile celor

audiați, rezultă că în ziua de 27 martie 2006, în jurul orelor 18,00, la sediul

poliției a sosit mama petenților care, a așteptat pe holul instituției până la

orele 23,30, când, împreună s-au deplasat la domiciliul acestora însoțiți de

făptuitori.

În aceeași zi, la sediul

poliției s-a prezentat numitul D.L. (cercetat în dosarul nr. 449/P/2006) pentru

a i se lua declarația și, ulterior, tatăl acestuia.

Din declarațiile

făptuitorilor, rezultă că potrivit informațiilor acestora, leziunile constatate

prin certificatele medico-legale au fost provocate petenților de către tatăl

acestora, pentru faptul că au fost cercetați în legătură cu săvârșirea

infracțiunii de furt, împrejurare acreditată și în motivarea rezoluțiilor date

în acest dosar.

De asemenea, potrivit

acelorași probe, rezultă că tatăl petenților se afla la domiciliu în noaptea de

27 martie 2006 și, ulterior, l-a însoțit pe Ț.A.S. la spital și pe ambii

petenți la sediul poliției, iar din declarația dată de Ț.A.S. la 19 aprilie

2006, rezultă că acesta le-a comunicat făptuitorilor și numiților B.P. și Ț.F. (bunica

petenților) că are dureri la mână.

Deși la dosarul cauzei au

fost depuse două certificate medico-legale, iar în ce-l privește pe petentul Ț.A.S.

atestă existența unor leziuni traumatice de o gravitate însemnată, în virtutea

textelor legale mai sus enunțate, organele de cercetare penală aveau obligația

de a lămuri cauzele unor asemenea vătămări pe bază de probe.

Având în vedere că nici una

din probele administrate nu confirmă susținerea parchetului privind aplicarea

unei „corecții” de către tatăl petenților, ca explicație a leziunilor

constatate, aspect care, de altfel, nu a fost cercetat, nefiind audiate

persoanele care ar fi putut furniza date privind ipoteza menționată, și ar fi

creat posibilitatea verificării veridicității afirmațiilor petenților, a

lămuririi condițiilor și împrejurărilor în care au fost produse leziunile

prezentate de petenți, este necesară reluarea cercetării de către organele de

urmărire penală, întrucât acestea sunt incomplete sub aspectele menționate.

În situații similare celei

dedusă judecății, Curtea Europeană a decis într-o jurisprudență devenită

constantă, că atunci când o persoană este rănită  în timpul reținerii, perioada

în care acesta se află în totalitate sub supravegherea ofițerilor de poliție,

orice vătămare în acest interval naște puternice prezumții de fapt,

autorităților revendindu-le sarcina să ofere explicații plauzibile, în ceea ce

privește cauzele unor asemenea vătămări și să producă probe care să demonstreze

fapte de natură să pună sub semnul întrebării afirmațiile victimei, în special

dacă acestea sunt susținute de acte medicale, în lipsa cărora instituția

europeană a considerat că dispozițiile art. 3 devin aplicabile.

Față de argumentele expuse,

Curtea a constatat că pentru înlăturarea omisiunilor menționate este necesară

reluarea cercetării de către organele de urmărire penală.

În baza art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea petenților și s-a dispus

desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești dispusă

în dosarul nr. 72/P/2006, în vederea completării și definitivării cercetărilor

pentru justa soluționare a cauzei.

Cu ocazia reluării

cercetării, organul de urmărire penală urmează să administreze următoarele

probe:

- audierea, în calitate de

martori, a părinților petentului, respectiv Ț.I. și Ț.M.

- audierea, în calitate de

martori, a numitului D.L. și tatăl acestuia;

- se va verifica dacă alte

persoane în afară de Ț.A.A. au auzit, în noaptea de 27 martie 2006, scandal în

domiciliul petenților și, în caz afirmativ, audierea acestora;

- audierea, în calitate de

martori, a numiților Ț.F. și B.P.;

- administrarea oricăror

altor probe necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor și dispunerea unei

soluții legale, bazate pe un material probator complet și temeinic administrat.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

criticând-o pentru nelegalitate întrucât dispozitivul hotărârii nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

În motivarea recursului se

arată de către parchet că judecătorul era obligat cu ocazia deliberării să

indice în minută, care trebuie să aibă conținutul dispozitivului hotărârii

recurate, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care

anume mijloace de probă.

Faptul că în considerentele

hotărârii recurate se indică anumite probe ce trebuie administrate cu ocazia

reluării urmăririi penale, nu convinge că este rezultatul deliberării, astfel

că dispozitivul nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Pe de altă parte, urmărirea

penală efectuată de procuror a stabilit situația de fapt consemnată în

considerentele rezoluției nr. 72/P/2006. Astfel, susținerile făptuitorilor au

fost confirmate atât de ceilalți polițiști care au format grupa operativă la

data de 27 martie 2006, cât și de martorii Ț.I. și Ț.A.E.

De asemenea, potrivit

certificatelor medico-legale nr. 61 și 62 din 30 martie 2006 petiționarii au

prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur, ce pot data din 28 martie 2006,

iar aceștia au fost convocați și prezenți la sediul poliției la data de 27

martie 2006.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate

și rejudecând cauza, respingerea plângerii formulate de petiționari.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Examinând legalitatea și

temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu

sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta nu se înțelege.

Cazul de casare invocat nu

este incident în speță, neregăsindu-se niciuna dintre ipotezele prevăzute de

dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Din analiza hotărârii

recurate rezultă că aceasta este motivată în mod corespunzător, în considerente

arătându-se pe larg care sunt temeiurile pe care se impune admiterea plângerii

petiționarilor și desființarea rezoluției atacate.

Împrejurarea că în minută și

respectiv în dispozitivul hotărârii nu au fost indicate faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă, nu

conduce la concluzia că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și, ca atare, ar deveni incidente dispozițiile art. 385

9

pct.

9 C. proc. pen.

În speță, au fost respectate

dispozițiile art. 309 C. proc. pen., iar dispozitivul hotărârii cuprinde

mențiuni clare în sensul admiterii plângerii, desființării rezoluției atacate

și trimiterii cauzei la parchet în vederea completării cercetărilor.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., judecătorul admite plângerea, prin sentință,

desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în

vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz judecătorul este

obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând

totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume

mijloace de probă.

Potrivit dispozițiilor

legale invocate rezultă că judecătorul are obligația să arate în considerentele

hotărârii motivele pentru care a trimis cauza procurorului în vederea începerii

sau redeschiderii urmăririi penale, precum și să indice faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă, nefiind

necesară însă o menționare a acestora și în dispozitivul hotărârii.

Din examinarea actelor

dosarului, Înalta Curte constată că în mod întemeiat prima instanță a dispus

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror întrucât nu au

fost lămurite împrejurările în care au fost produse leziunile prezentate de

petenți și descrise în certificatele medico-legale nr. 61 și 62 din 30 martie 2006

eliberate de S.M.L. Argeș.

Astfel, petiționarii au fost

citați la sediul Poliției Curtea de Argeș la data de 27 martie 2006 în vederea

audierii în legătură cu furtul comis în dauna părții vătămate Ț.V. și Ț.G.

La data menționată Ț.A.S. și

Ț.T.V. s-au prezentat pentru audieri la sediul Poliției Curtea de Argeș, unde,

susțin aceștia, au fost loviți cu pumnii, palmele și cu un baston de cauciuc de

către inspectorul principal S.A. și agenții de poliție F.V. și B.M.,

producându-le leziuni constatate prin certificate medico-legale existente la

dosar.

Actele premergătoare

efectuate sunt însă incomplete și nu clasifică împrejurările în care s-au

produs leziunile prezentate de petiționari, o asemenea clarificare fiind

necesară și prin prisma dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O.

Astfel, la data respectivă

petiționarii au fost audiați la sediul poliției până în jurul orelor 23,30 când

au plecat la domiciliu însoțiți de mama acestora și de făptuitori.

Potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

în ipoteza în care o persoană ce a intrat într-o stare de sănătate bună în

custodia autorităților statale, face dovada existenței unor vătămări,

autorităților le incumbă sarcina prezentării unor explicații plauzibile cu

privire la cauza producerii leziunilor.

În speță, făptuitorii au

declarat că, potrivit informațiilor pe care le au, leziunile ar fi fost produse

petiționarilor de către tatăl acestora, în noaptea de 27 martie 2006, care

indignat de împrejurarea că cei doi frați sunt cercetați pentru comiterea

infracțiunii de furt calificat, le-a aplicat acestora mai multe lovituri.

O asemenea ipoteză nu a fost

însă verificată de către organul de urmărire penală, motiv pentru care se

impune audierea martorilor menționați în sentință, efectuarea de verificări în

sensul celor reținute de instanță, precum și administrarea oricărei probe

necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Față de cele expuse, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. C. proc. pen., Înalta Curte

urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva

sentinței penale nr. 24/ F din 27 februarie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 iunie 2007.