ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 24 din 27 februarie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis plângerea formulată de petenții Ț.A.S. și Ț.T.V. împotriva rezoluției nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pe care a desființat-o și a trimis cauza procurorului în vederea completării și definitivării cercetărilor pentru soluționarea justă a cauzei. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele: Potrivit dosarului nr. 72/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la data de 7 aprilie 2006, petenții Ț.A.S. și Ț.T.V. au formulat plângere împotriva intimaților, în legătură cu săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen.

și art. 192 C. pen., cu ocazia desfășurării anchetei penale în dosarul nr. 449/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în care petenții sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și violare de domiciliu. Din declarațiile celor doi petenți, rezultă că în cursul zilei de 27 martie 2006, cu ocazia audierilor, au fost loviți cu pumnii, cu palmele și cu un baston de cauciuc de către cei trei intimați, iar agentul de poliție B.M. l-a lovit pe Ț.A.S. cu un baston de lemn peste mâna stângă, provocându-i acestuia leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale, iar Ț.T.V. a prezentat un certificat medico-legal din care rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 8 – 9 zile îngrijiri medicale.

Potrivit rezoluției nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, se reține că, audiați în cauză cu privire la aspectele reclamate, cei trei făptuitori nu au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care sunt cercetați și au menționat că din informațiile acestora, petenții au fost loviți de către tatăl lor pentru faptul că au fost cercetați în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt, iar plângerile au fost făcute cu rol șicanator, aspecte confirmate de martorii I.I., M.I., P.M., A.C., N.P., I.I., S.H. Referitor la existența leziunilor prezentate de cei doi petenți, procurorul a reținut că, potrivit probelor administrate nu se poate stabili cu certitudine modalitatea prin care s-au creat, iar îndoiala profită făptuitorilor.

Împotriva rezoluției nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006, petenții au formulat plângere în baza art. 275 – art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluția nr. 871/2006 din 30 august 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a respins ca neîntemeiată plângerea formulată. În motivarea rezoluției, procurorul general a reținut că, potrivit probatoriului administrat, în mod corect s-a stabilit că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni, în afara declarațiilor persoanelor vătămate, nici o altă probă nedemonstrând săvârșirea infracțiunilor de către făptuitori, procurorul audiind nu numai persoanele implicate, dar și martorii propuși chiar de persoanele vătămate, celelalte probe indicate nefiind utile soluționării cauzei.

Examinând plângerea formulată de petenți în raport de motivele invocate și actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cadrul dosarului nr. 72/P/2006, în care s-a dispus soluția contestată de petenți, c urtea a reținut că aceasta este fondată. Potrivit art. 4 C. proc. pen., organele de cercetare penală trebuie să manifeste rol activ, iar activitatea lor trebuie să fie guvernată de principiul aflării adevărului. Conform art. 3 C. proc. pen., acestea „trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului”, fiind obligate în desfășurarea activității de cercetare penală să ia toate măsurile și să administreze toate probele necesare pentru a stabili dacă a fost săvârșită vreo faptă prevăzută de legea penală și dacă sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii penale a făptuitorului.

Dispozițiile art. 202 C. proc. pen., impun organelor de urmărire penală „să manifeste rol activ și să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluționări a acesteia, fiind necesar să adune probe atât în favoarea cât și în defavoarea făptuitorului”. Raportându-ne la cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că organele de urmărire penală nu au manifestat rol activ și nu au administrat toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele, așa cum cer textele legale anterior menționate.

Potrivit plângerilor formulate de petenți, aceștia au afirmat că au fost agresați fizic de către intimați, cât timp s-au aflat în sediul Poliției municipiului Curtea de Argeș pentru efectuarea cercetărilor în dosarul nr. 449/P/2006, susțineri care concordă cu succesiunea declarațiilor date de aceștia, în calitate de învinuiți în respectivul dosar, și sunt susținute de concluziile certificatelor medico-legale nr. 61 și 62 din 30 martie 2006, din care rezultă existența leziunilor traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, ce pot data din 28 martie 2006. Din analiza actelor dosarului, Curtea a reținut că cercetarea s-a limitat la luarea unor declarații petenților, făptuitorilor, părților vătămate din dosarul nr. 449/P/2006, numitei Ț.A.A., vecina petenților și unui număr de șapte lucrători de poliție.

Din declarațiile celor audiați, rezultă că în ziua de 27 martie 2006, în jurul orelor 18,00, la sediul poliției a sosit mama petenților care, a așteptat pe holul instituției până la orele 23,30, când, împreună s-au deplasat la domiciliul acestora însoțiți de făptuitori. În aceeași zi, la sediul poliției s-a prezentat numitul D.L. (cercetat în dosarul nr. 449/P/2006) pentru a i se lua declarația și, ulterior, tatăl acestuia. Din declarațiile făptuitorilor, rezultă că potrivit informațiilor acestora, leziunile constatate prin certificatele medico-legale au fost provocate petenților de către tatăl acestora, pentru faptul că au fost cercetați în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt, împrejurare acreditată și în motivarea rezoluțiilor date în acest dosar.

De asemenea, potrivit acelorași probe, rezultă că tatăl petenților se afla la domiciliu în noaptea de 27 martie 2006 și, ulterior, l-a însoțit pe Ț.A.S. la spital și pe ambii petenți la sediul poliției, iar din declarația dată de Ț.A.S. la 19 aprilie 2006, rezultă că acesta le-a comunicat făptuitorilor și numiților B.P. și Ț.F. (bunica petenților) că are dureri la mână. Deși la dosarul cauzei au fost depuse două certificate medico-legale, iar în ce-l privește pe petentul Ț.A.S. atestă existența unor leziuni traumatice de o gravitate însemnată, în virtutea textelor legale mai sus enunțate, organele de cercetare penală aveau obligația de a lămuri cauzele unor asemenea vătămări pe bază de probe.

Având în vedere că nici una din probele administrate nu confirmă susținerea parchetului privind aplicarea unei „corecții” de către tatăl petenților, ca explicație a leziunilor constatate, aspect care, de altfel, nu a fost cercetat, nefiind audiate persoanele care ar fi putut furniza date privind ipoteza menționată, și ar fi creat posibilitatea verificării veridicității afirmațiilor petenților, a lămuririi condițiilor și împrejurărilor în care au fost produse leziunile prezentate de petenți, este necesară reluarea cercetării de către organele de urmărire penală, întrucât acestea sunt incomplete sub aspectele menționate.

În situații similare celei dedusă judecății, Curtea Europeană a decis într-o jurisprudență devenită constantă, că atunci când o persoană este rănită în timpul reținerii, perioada în care acesta se află în totalitate sub supravegherea ofițerilor de poliție, orice vătămare în acest interval naște puternice prezumții de fapt, autorităților revendindu-le sarcina să ofere explicații plauzibile, în ceea ce privește cauzele unor asemenea vătămări și să producă probe care să demonstreze fapte de natură să pună sub semnul întrebării afirmațiile victimei, în special dacă acestea sunt susținute de acte medicale, în lipsa cărora instituția europeană a considerat că dispozițiile art. 3 devin aplicabile. Față de argumentele expuse, Curtea a constatat că pentru înlăturarea omisiunilor menționate este necesară reluarea cercetării de către organele de urmărire penală.

În baza art. 278 1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea petenților și s-a dispus desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești dispusă în dosarul nr. 72/P/2006, în vederea completării și definitivării cercetărilor pentru justa soluționare a cauzei. Cu ocazia reluării cercetării, organul de urmărire penală urmează să administreze următoarele probe: - audierea, în calitate de martori, a părinților petentului, respectiv Ț.I. și Ț.M. - audierea, în calitate de martori, a numitului D.L. și tatăl acestuia; - se va verifica dacă alte persoane în afară de Ț.A.A. au auzit, în noaptea de 27 martie 2006, scandal în domiciliul petenților și, în caz afirmativ, audierea acestora; - audierea, în calitate de martori, a numiților Ț.F.

și B.P.; - administrarea oricăror altor probe necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor și dispunerea unei soluții legale, bazate pe un material probator complet și temeinic administrat. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, criticând-o pentru nelegalitate întrucât dispozitivul hotărârii nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. În motivarea recursului se arată de către parchet că judecătorul era obligat cu ocazia deliberării să indice în minută, care trebuie să aibă conținutul dispozitivului hotărârii recurate, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă. Faptul că în considerentele hotărârii recurate se indică anumite probe ce trebuie administrate cu ocazia reluării urmăririi penale, nu convinge că este rezultatul deliberării, astfel că dispozitivul nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Pe de altă parte, urmărirea penală efectuată de procuror a stabilit situația de fapt consemnată în considerentele rezoluției nr. 72/P/2006. Astfel, susținerile făptuitorilor au fost confirmate atât de ceilalți polițiști care au format grupa operativă la data de 27 martie 2006, cât și de martorii Ț.I. și Ț.A.E. De asemenea, potrivit certificatelor medico-legale nr. 61 și 62 din 30 martie 2006 petiționarii au prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur, ce pot data din 28 martie 2006, iar aceștia au fost convocați și prezenți la sediul poliției la data de 27 martie 2006. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza, respingerea plângerii formulate de petiționari.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege. Cazul de casare invocat nu este incident în speță, neregăsindu-se niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Din analiza hotărârii recurate rezultă că aceasta este motivată în mod corespunzător, în considerente arătându-se pe larg care sunt temeiurile pe care se impune admiterea plângerii petiționarilor și desființarea rezoluției atacate.

Împrejurarea că în minută și respectiv în dispozitivul hotărârii nu au fost indicate faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă, nu conduce la concluzia că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și, ca atare, ar deveni incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. În speță, au fost respectate dispozițiile art. 309 C. proc. pen., iar dispozitivul hotărârii cuprinde mențiuni clare în sensul admiterii plângerii, desființării rezoluției atacate și trimiterii cauzei la parchet în vederea completării cercetărilor. Potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., judecătorul admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă. Potrivit dispozițiilor legale invocate rezultă că judecătorul are obligația să arate în considerentele hotărârii motivele pentru care a trimis cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, precum și să indice faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă, nefiind necesară însă o menționare a acestora și în dispozitivul hotărârii.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod întemeiat prima instanță a dispus desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror întrucât nu au fost lămurite împrejurările în care au fost produse leziunile prezentate de petenți și descrise în certificatele medico-legale nr. 61 și 62 din 30 martie 2006 eliberate de S.M.L. Argeș. Astfel, petiționarii au fost citați la sediul Poliției Curtea de Argeș la data de 27 martie 2006 în vederea audierii în legătură cu furtul comis în dauna părții vătămate Ț.V. și Ț.G. La data menționată Ț.A.S. și Ț.T.V. s-au prezentat pentru audieri la sediul Poliției Curtea de Argeș, unde, susțin aceștia, au fost loviți cu pumnii, palmele și cu un baston de cauciuc de către inspectorul principal S.A.

și agenții de poliție F.V. și B.M., producându-le leziuni constatate prin certificate medico-legale existente la dosar. Actele premergătoare efectuate sunt însă incomplete și nu clasifică împrejurările în care s-au produs leziunile prezentate de petiționari, o asemenea clarificare fiind necesară și prin prisma dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. Astfel, la data respectivă petiționarii au fost audiați la sediul poliției până în jurul orelor 23,30 când au plecat la domiciliu însoțiți de mama acestora și de făptuitori. Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., în ipoteza în care o persoană ce a intrat într-o stare de sănătate bună în custodia autorităților statale, face dovada existenței unor vătămări, autorităților le incumbă sarcina prezentării unor explicații plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor.

În speță, făptuitorii au declarat că, potrivit informațiilor pe care le au, leziunile ar fi fost produse petiționarilor de către tatăl acestora, în noaptea de 27 martie 2006, care indignat de împrejurarea că cei doi frați sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, le-a aplicat acestora mai multe lovituri. O asemenea ipoteză nu a fost însă verificată de către organul de urmărire penală, motiv pentru care se impune audierea martorilor menționați în sentință, efectuarea de verificări în sensul celor reținute de instanță, precum și administrarea oricărei probe necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. Față de cele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. C. proc.

pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 24/ F din 27 februarie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2007.