ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3063/2013

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus condamnarea inculpatului S.S.F. - în baza art. 266 alin. 2 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului P.S.M. - de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prev. de art. 266 alin. 2 C. pen.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ. a fost obligat inculpatul S.S.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - I.P.J. Cluj la plata despăgubirilor în sumă de 5.000 euro (echivalentul în lei la data plății la cursul B.N.R.) cu titlu de daune morale în favoarea părții civile T.N. și la plata sumei de 39,10 lei despăgubiri materiale.

A fost respins restul pretențiilor civile formulate în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.S.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor – I.P.J. Cluj la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial parțial avansat din F.M.J. în favoarea avocatului din oficiu, P.A.M. prin încheierea penală din data de 25 aprilie 2012, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 354/P/2010 din data de 26 martie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au fost trimiși în judecată inculpații S.S.F. și P.S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) din C. pen.

S-a reținut că, în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, inculpații au negat comiterea infracțiunii reținute în sarcina lor.

Curtea a procedat la audierea inculpaților (f. 61-67), a părții vătămate T.N. (f.68-70), precum și a martorilor L.M. (f.77-78), O.N.C. (f.79-80), N.A.S. (f. 81-86), Ș.M.C. (f.99), M.R. (f. 100-101), L.I.V. (f. 102-103), R.I.I. (f. 104-105), T.F. (f.118), S.V. (f. 119) și T.M. (f. 120).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că la data de 18 iunie 2010 martorul O.N.C. a depus o plângere la Poliția Municipiului Turda prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a autorului necunoscut care în noaptea de 17/18 iunie 2010 a sustras din dependințele locuinței sale din Turda, str. Cheii, diferite scule în valoare de 5.000 euro.

În urma acestei plângeri s-a format Dosarul nr. 1844/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda în care începând din luna iulie 2010, efectuarea cercetărilor a fost preluată de numitul N.A.S. Acesta din urmă a luat legătura cu soția numitului O.N.C. care i-a comunicat că înainte de comiterea faptei de mai sus, la domiciliul lor s-a prezentat partea vătămată T.N. pe care-l cunoaște din comuna P. și care i-a cerut împrumut 100 euro, însă ea a refuzat cererea acestuia.

Pe baza acestor informații, agentul șef N.A.S. a ajuns la concluzia că un autor prezumtiv al faptei de mai sus ar putea fi partea vătămată T.N., motiv pentru care prin intermediul lucrătorilor de poliție din cadrul Postului de Poliție din comuna Petrești, l-a invitat pe acesta la sediul Poliția Municipiului Turda pentru data de 20 iulie 2010 ora 08:30.

Din declarația martorului M.R.V., agent șef în cadrul Poliția Municipiului Turda care în data de 20 iulie 2010 era de serviciu în calitate de ajutor al ofițerului de serviciu, rezultă că partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliția Municipiului Turda întâi dimineața, când a spus că îl caută pe agentul N., fără a specifica prenumele acestuia. Deoarece în cadrul Poliției Turda mai există un agent cu numele de N., martorul a discutat cu acesta care i-a spus că el nu a citat pe nimeni astfel încât partea vătămată a plecat, dar a revenit „în jurul amiezii” (f. 74 d.u.p., 100-101 dosar instanță) când l-a căutat pe numitul N.A.S.

Partea vătămată T.N. a fost preluată de la poartă de numitul N.A.S., care a arătat că T.N. s-a prezentat la poarta Poliția Municipiului Turda în jurul orei 14:15.

Partea vătămată T.N. a fost condusă de agentul de poliție N.A.S. într-un birou aflat la etajul 2 din sediul Poliția Municipiului Turda, unde agentul i-a cerut să recunoască faptul că ar fi furat mai multe unelte de la domiciliul numitului O.N.C., punându-i în vedere că i-au fost găsite amprentele la locul faptei (f. 22, 24 d.u.p, f. 81 și urm. dosar instanță.). În realitate, așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la 18 iunie 2010, de la locul comiterii faptei nu au fost ridicate urme dactiloscopice, cu atât mai puțin urme care să aparțină numitului T.N. (f. 37-38 d.u.p.).

Partea vătămată nu a recunoscut comiterea faptei pentru care era cercetat, motiv pentru care agentul N.A.S. i-a spus că o să-i arate amprentele sale găsite la locul faptei, după care a ieșit din birou și la scurt timp s-a întors însoțit de inculpatul S.S.F. care s-a prezentat ca fiind „locțiitorul comandantului” și era îmbrăcat în haine civile.

Potrivit declarațiilor părții vătămate rezultă că inculpatul S.S.F. l-a încătușat cu mâinile la spate și l-a pus să stea îngenuncheat pe un scaun cu spatele la el, după care a luat un baston de cauciuc și a început să-l lovească peste tălpile picioarelor, partea vătămată fiind încălțată cu o pereche de „pantofi de lac”, cerându-i să recunoască comiterea furtului (f. 27 d.u.p.).

Prima instanță a mai reținut că, potrivit actului de sesizare, după aplicarea mai multor lovituri, inculpatul S.S.F. a plecat și la scurt timp a intrat în birou inculpatul P.S.M., îmbrăcat în uniformă de polițist, care la rândul lui a început să-l lovească pe T.N. cu bastonul peste tălpi, omoplați și coaste până când cel agresat și-a pierdut cunoștința. La fel ca și celălalt inculpat, P.S.M. i-a solicitat părții vătămate în timpul loviturilor aplicate să recunoască furtul comis.

Partea vătămată T.N. a susținut că nu este autorul furtului sus amintit, motiv pentru care inițial nici nu a recunoscut comiterea acestuia, dar după bătaia primită, din cauza durerii a semnat o declarație scrisă de agentul șef N.A.S. din care rezulta că ar fi comis furtul împreună cu numitul P.A. În declarațiile sale partea vătămată a susținut că deși N.A.S. a fost cel care a consemnat declarația prin care recunoștea comiterea faptei, nu a fost agresat de acesta pentru a da această declarație ci de către inculpații S.S.F. și P.S.M.

După consemnarea „declarației de recunoaștere” obținută prin agresiune, lucrătorii de poliție au luat măsuri în vederea găsirii bunurilor sustrase.

Astfel, inițial partea vătămată a fost condusă de agenții N.A.S. și L.I. în mai multe locații din municipiul Turda, printre care și pe str. Poiana din Turda, însă nu s-au găsit bunurile sustrase.

Ulterior, după ieșirea din tură a martorului L.I., ancheta a fost coordonată direct de către inculpatul S.S.F., care împreună cu agentul N.A.S. l-au dus pe T.N. pe str. Florilor din Turda pentru a identifica locul unde au fost vândute sculele sustrase, însă așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această ocazie partea vătămată nu a putut arăta un loc anume în care ar fi ajuns bunurile (f. 48 d.u.p.). La fiecare deplasare „la fața locului” au fost încheiate procese-verbale de către lucrătorii de poliție (f. 47- 48 d.u.p.).

Văzând că nu găsesc bunurile sustrase, agenții N.A.S. și R.I. cu mașina de serviciu s-au deplasat la domiciliul părții vătămate T.N.  în timp ce acesta era ținut în continuare de inculpatul S.S.F. în sediul Poliția Municipiului Turda.

După ce cei doi agenți s-au prezentat la domiciliul părții vătămate unde au luat legătura cu părinții acestuia, T.N. în timp ce se afla în sediul Poliția Municipiului Turda a fost lăsat să discute la telefon cu tatăl lui T.F. pentru a comunica acestuia locul unde s-ar afla bunurile sustrase. Deși T.N. a indicat câteva locuri unde s-ar găsi bunurile și tatăl acestuia a permis polițiștilor să caute în acele locuri sculele sustrase, cei din urmă nu au putut identifica bunurile sustrase, motiv pentru care s-au întors la sediul Poliția Municipiului Turda, unde au încheiat un nou proces-verbal (f. 49 d.u.p.).

Între timp a fost convocat la sediul Poliția Municipiului Turda și martorul O.N.C., în fața căruia și în prezența inculpatului S.S.F., respectiv în prezența martorului N.A.S., partea vătămată T.N. a promis că va restitui bunurile sustrase a doua zi.

După ce nu au fost găsite bunurile sustrase, tot în data de 20 iulie 2010 agentul șef N.A.S. în completarea declarației părții vătămate T.N. a consemnat că acesta din urmă nu recunoaște fapta comisă și că a recunoscut săvârșirea faptei la început pentru că i-ar fi fost frică din cauza emoțiilor, deoarece nu a fost niciodată la poliție. Prin aceeași declarație T.N. mai arăta că a recunoscut acuzațiile în fata lui O.N.C. deoarece i-a fost frică de acesta (f. 25, 46 d.u.p., f. 68-70 dosar instanță).

După orele 20

:

00 partea vătămată T.N. a părăsit sediul Poliția Municipiului Turda, însă din cauza leziunilor suferite în zona tălpilor se deplasa anevoios, motiv pentru care l-a sunat pe martorul Ș.M.C., rugându-l să îl transporte cu autoturismul la domiciliu. Martorul Ș.M.C. s-a întâlnit cu partea vătămată pe ruta dintre sediul Poliția Municipiului Turda și clădirea Liceului Mihai Viteazu din Turda, ocazie cu care partea vătămată T.N. i-a cerut să-l ducă la spital. Cei doi s-au deplasat la Spitalul Municipal Turda unde partea vătămată a fost consultată la ora 21:40. Din documentele medicale întocmite de medicul primar chirurg dr. M.L. rezultă că T.N. prezenta „contuzii multiple și echimoze la nivelul picioarelor bilateral (regiune plantară), genunchilor bilateral și hemitoracelui stâng”. În privința cauzei producerii leziunilor medicul a consemnat „prin agresiune”. Din declarația martorului Ș.M.C. rezultă că T.N. s-a aflat în sediul spitalului circa 40 min.

După ce a fost consultată, partea vătămată a fost transportată de la spital în comuna Petreștii de Jos, la domiciliu, de către martorul Ș.M.C. care arată că partea vătămată mergea foarte greu și șchiopăta, spunând că a fost bătut la poliție.

În jurul orelor 23

:

00 mama părții vătămate l-a contactat telefonic pe numitul S.V.,rugându-l să-l transporte pe T.N. în municipiul Cluj-Napoca, unde urma să fie preluat de mătușa sa L.M. Martorul S.V. a arătat că a fost de acord cu solicitarea de mai sus, s-a deplasat la domiciliul părții vătămate constatând că T.N. avea picioarele umflate încât nu-i mai încăpeau în pantofi și nu se putea deplasa, susținând că a fost bătut de către doi polițiști la Poliția Municipiului Turda. T.N. susținut de martor și de tatăl lui a fost urcat în autoturismul martorului care l-a transportat în mun. Cluj-Napoca unde în apropierea Teatrului National îl aștepta cu autoturismul mătușa sa L.M.

Martora L.M. în noaptea respectivă 20/ 21 iulie 2010 l-a transportat pe T.N. la U.P.U. 1 Cluj, unde la ora 03

:

30 medicul rezident chirurgie generală dr. C.I., a constatat că are echimoze la nivelul genunchilor bilateral, gambe bilateral și i-a aplicat un tratament antialgic.

În data de 21 iulie 2010 partea vătămată a fost consultată de medicul legist, iar din certificatul medico-legal din 21 iulie 2010 al I.M.L. Cluj rezultă că acesta prezenta echimoză violacee la nivelul genunchilor bilateral, pe fața anterioară, pe fața anterioară a ambelor gambe, respectiv avea ambele picioare tumefiate și prezenta pe fața plantară corespunzător antepiciorului echimoză violacee. Din certificatul medico-legal mai rezultă că partea vătămată acuza dureri la nivelul hemitoracelui stâng. Din concluziile medicului legist rezultă că leziunile corporale suferite de T.N. s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere, necesitând 11-12 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

Existența leziunilor de mai sus și numărul zilelor de îngrijiri medicale au fost confirmate și prin raportul de expertiză medico-legală din 14 februarie 2012 al I.M.L. Cluj din concluziile căruia mai rezultă și faptul că mecanismul de producere al tuturor leziunilor a fost cel de lovire activă cu corp dur.

Instanța de fond a arătat că inculpații în cursul urmăririi penale au recunoscut că în ziua de 20 iulie 2010 s-au aflat la sediul Poliția Municipiului Turda, însă nu au recunoscut niciunul comiterea actelor de agresiune, susținând că partea vătămată a plecat din sediul poliției nevătămat. S-a considerat de către instanță că s-a încercat astfel să se contracareze acuzațiile formulate de partea vătămată, lăsându-se, de către apărare, să se înțeleagă faptul că partea vătămată putea deveni victima unei agresiuni după ce a plecat din sediul poliției.

S-a reținut, din analiza coroborată a declarațiilor inculpaților, ale părții vătămate și ale martorilor, că se desprinde o stare de fapt oarecum diferită de cea reliefată în rechizitoriu, dar care confirmă indubitabil împrejurarea că la data de 20 iulie 2010 partea vătămată a fost victima unei agresiuni în sediul poliției municipiului Turda, jud. Cluj, comisă însă cu certitudine doar de către inculpatul S.S.F., unica persoană care timp de câteva ore s-a aflat singur cu partea vătămată în biroul în care acesta era audiat.

Astfel, a reținut instanța, partea vătămată care nu are antecedente penale s-a prezentat singur și de bunăvoie la sediul poliției în dimineața acelei zile, deși avea o citație pentru ziua următoare, respectiv cea de 21 iulie 2010, căutându-l pe agentul șef N., nefurnizând astfel nici un motiv pentru a se recurge la utilizarea forței și dorind să afle pentru ce a fost chemat. Negăsindu-l pe acesta și existând o confuzie între N.A. și un alt lucrător de poliție de la serviciul rutier, partea vătămată a plecat, fiind apoi apelat de către fratele său sau (potrivit susținerilor martorului N. de către șeful de post din comuna Petreștii de Jos) care i-a spus că trebuie să se întoarcă la sediul poliției pentru a da niște lămuriri. Aceste aspecte au fost confirmate și de către martorul N.A., partea vătămată reîntorcându-se după orele amiezii și fiind preluat la intrare de către N.A., fără a fi înregistrat în registrul de intrări al unității.

Ancheta a fost inițiată de către martorul N.A., în birou aflându-se și L.E., aceștia aducându-i la cunoștință învinuirea, pe care partea vătămată nu a recunoscut-o. Instanța a reținut că, indiferent dacă acesta a fost calm sau a devenit, potrivit susținerilor martorului N.A., iritat, cert este că la scurt timp în birou și-a făcut apariția inculpatul S.S.F. și că în acel moment au început agresiunile asupra părții vătămate. S-a remarcat faptul că martorul N.A.S. (despre care partea vătămată arată că nu l-a agresat dar ar fi fost martor la loviturile aplicate de ceilalți doi inculpați) deși în declarațiile sale neagă că ar fi văzut aplicarea loviturilor, recunoaște că inculpatul S.S.F. a preluat controlul anchetei (f. 81 d.u.p.). In declarația din faza de urmărire penală martorul a arătat că în timpul anchetei l-a lăsat pe T.N. timp de aproximativ 5 minute, în birou, singur cu S.S.F., lăsând să se înțeleagă că nu știe ce s-a întâmplat în acest interval de timp (f. 82), în timp ce în declarația din fața instanței admite că inculpatul S. a preluat controlul anchetei deoarece colegul său L.E. ieșea din schimb iar el a fost nevoit să se deplaseze la locuința părții vătămate, unde susținea acesta că s-ar afla sculele (f. 83, dosar instanță).

Prima instanță a precizat că alte indicii din care rezultă că în timpul „anchetei” partea vătămată a fost agresată sunt cele legate de forma și conținutul declarației inițiale de recunoaștere a faptei, pe care acesta susține că a dat-o sub imperiul fricii și a loviturilor primite, comparativ cu declarația de completare de nerecunoaștere, ambele consemnate de N.A.S., respectiv modalitatea participării numitului T.N. la acțiunile de căutare a bunurilor. Mai precis agentul șef N.A.S. în declarațiile luate lui T.N. a menționat doar ora începerii (15

:

00) nu și ora încheierii declarațiilor, iar în timp ce la sfârșitul declarației de recunoaștere nu a făcut nici o mențiune privind nefolosirea forței la obținerea acesteia, la finalul declarației de completare în care T.N. neagă cu desăvârșire comiterea furtului martorul N.A.S. a adăugat propoziția „In timpul cercetărilor nu am fost constrâns fizic sau moral”, acesta constituind un indiciu clar în scopul contracarării acuzațiilor ce urmau să fie formulate în mod aproape previzibil de către cel agresat.

În ceea ce privește prezența părții vătămate la primele acțiuni de căutare a bunurilor sustrase, instanța de fond a observat că aceasta a fost dusă de lucrătorii de poliție în mai multe locații din Turda, însă nu a fost condusă tocmai la domiciliul lui unde putea să arate locul unde se află bunurile sustrase, deoarece aceștia erau conștienți de faptul că dacă va ajunge acasă, membrii familiei acesteia vor descoperi faptele comise de ei precum și leziunile pe care acesta le prezenta deja.

Astfel, la momentul efectuării percheziției domiciliare, partea vătămată nu a fost trimisă însoțită de polițiști pentru a indica unde se află bunurile, aspect explicat de către inculpatul S.S.F. prin aceea că aceasta se impunea pentru bunul mers al anchetei și pentru a preîntâmpina eventuale scandaluri care se iscă uneori la locuințele aparținătorilor în astfel de situații, mai ales în mediul rural. Prin propriile percepții, instanța a constatat că partea vătămată și aparținătorii acesteia nu par a fi deloc genul de oameni care ar putea stârni cu temei temerea unui eventual conflict între autorități și aceștia.

În aceste condiții, Curtea a apreciat ca fiind oarecum exagerată susținerea apărării că partea vătămată are un intelect limitat și că prezintă alte carențe comportamentale (viclenie), că nu sunt probe în acuzare și că declarația acesteia nu este utilă, veridică și necesară procesului penal.

Despre apărările inculpatului S.S.F. care a arătat că nu are în dotare pe inventar în calitate de polițist cătușe, respectiv baston de cauciuc și astfel nu putea folosi la comiterea agresiunii astfel de obiecte, instanța arătat că nu pot fi luate în considerare și pot fi apreciate ca frizând chiar cinismul, având în vedere că este greu de închipuit că în sediul Poliția Municipiului Turda în timpul serviciului, șeful biroului de investigații criminale nu are acces la astfel instrumente, indiferent în inventarul cui s-ar afla acestea sau nu.

Instanța a mai menționat și împrejurarea că dosarul în care partea vătămată T.N. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt și în care în urma agresiunii a recunoscut că ar fi comis fapta împreună cu numitul P.A., așa cum rezultă din datele obținute de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda (f. 51 d.u.p.) și declarațiile inculpatului S.S.F. precum și ale martorului O.N.C., din lipsă de probe, nu a fost soluționat nici până în prezent, iar persoana „indicată” de T.N. ca și coautor, nu a putut fi identificată.

În prezenta cauză, a arătat instanța, dincolo de analiza probatorie care trebuie efectuată în orice cauză penală în vederea coroborării probelor, pentru a se putea concluziona caracterul de concludentă și de indubitabilă dovadă a vinovăției acuzaților, trebuie făcută o analiză pornind de la principiile și practica cristalizată de CEDO, prin raportare la încălcarea art. 3 din Convenția Europeană, care interzice tortura, tratamentele inumane sau degradante.

S-a precizat că un tratament de natura celui la care a fost supusă partea vătămată se circumscrie perfect noțiunii de tratament inuman și degradant, astfel încât o analiză din această perspectivă este perfect pertinentă, fiind efectuată de altfel și prin actul de sesizare, aceasta fiind, în opinia instanței, perspectiva din care trebuie analizat probatoriul din prezenta cauză. În acest sens, a arătat instanța de fond, ceea ce se impune a se constata pentru a se stabili vinovăția, sunt următoarele elemente: dacă partea vătămată T.N. s-a deplasat la poliție în stare de deplină sănătate, aspect care este incontestabil, și dacă s-a stabilit existența leziunilor.

Prima instanță a reținut că, conform certificatului medico-legal și expertizei medico-legale, leziunile au fost provocate în mod indubitabil, fiind situate în zona membrelor inferioare, cu precădere în zona plantară și în zona spatelui, prin lovire cu un corp dur ca mecanism de producere.

S-a arătat că, dacă cele două elemente sunt constatate în mod cert, jurisprudența CEDO arată unanim că se naște o prezumție simplă cu privire la raportul de cauzalitate între leziunile produse și conduita autorităților, respectiv se prezumă că aceste leziuni au fost produse de către autorități în perioada în care suspectul, într-o stare evidentă de vulnerabilitate, se afla la dispoziția totală a acestora. Totodată, conform aceleiași jurisprudențe CEDO, prezumția este una simplă, care nu funcționează automat, sens în care revine autorităților obligația de a da o explicație plauzibilă, rezonabilă cu privire la o altă posibilă cauză de producere a leziunilor decât cea prezumată în modul arătat anterior.

În prezenta speță, a reținut instanța, nu a putut fi furnizată o altă explicație pertinentă și rezonabilă, condiții în care devine evidentă incidența prezumției.

Instanța de fond a menționat că, potrivit hotărârii Dikme/ Turcia nr. 20.869/1992 autorităților le incumbă sarcina prezentării unor explicații plauzibile cu privire la cauza și originea producerii leziunilor. În speță, s-a reținut că nu au putut fi furnizate astfel de „explicații plauzibile” în condițiile în care partea vătămată T.N. a fost ținută în sediul poliției de la „amiaza” zilei de 20 iulie 2010 până aproximativ la ora 21

:

00, timp de aproximativ 8-9 ore, fără să fie învinuit, fără să fie reținut procedural și fără a i se atrage măcar atenția că are dreptul la apărător. In cauze similare (Akkurt/ Turcia nr. 47938/99 din 04 mai 2006) CEDO a arătat că statul este responsabil pentru orice persoană aflată în detenție întrucât în mâinile funcționarilor poliției aceasta este într-o situație de vulnerabilitate și autoritățile au obligația să o protejeze.

Alături de prezumția evocată, instanța a arătat că, în cauză se însumează și o serie de probe testimoniale foarte relevante cu privire la faptul că imediat după ce partea vătămată a părăsit sediul poliției a fost văzută în această stare de unul din martorii audiați, respectiv de către martorul Ș.M.C., aceasta s-a prezentat la Spitalul de Urgență din Turda la ora 21:40, fiind examinată de un medic din cadrul unității sanitare și că ulterior, aceasta s-a aflat fie în prezența martorului, fie a membrilor familiei sale până în momentul în care a fost transportată în municipiul Cluj-Napoca pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Astfel, a doua zi s-a constatat medico-legal existența leziunilor și mecanismul de producere a acestora.

Raportat la intervalul de timp în care partea vătămată s-a aflat în sediul poliției, instanța a arătat că au existat aspecte contradictorii atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, fiind greu de stabilit cu exactitate o oră la care partea vătămată a părăsit sediul poliției, câtă vreme inculpatul P.S.M., deși avea această obligație, nu a consemnat în registrul unității ora la care partea vătămată a părăsit sediul poliției.

Cu toate acestea, instanța a reținut că, momentul la care partea vătămată a părăsit sediul Poliției municipiului Turda nu se poate situa decât undeva după orele 20:30-21:00 întrucât din procesul verbal întocmit de către agenții N. și R. (f. 49, d.u.p.), care au efectuat acea percheziție domiciliară, rezultă că la orele 20:30 s-au reîntors la sediul poliției. Ora 20:30 este consemnată în conținutul procesului verbal întocmit de cei doi agenți de poliție în 20 iulie 2010, momentul evenimentelor. Astfel, de la ora indicată de către cei doi agenți, toate declarațiile concordă în sensul că s-a mai continuat audierea părții vătămate, a fost prezent și martorul O. pentru a purta o discuție cu partea vătămată T.N., după care cu toții au părăsit sediul poliției. In acest context, se poate constata că nu există un interval de timp în care partea vătămată să fi fost singură și să se fi putut produce în alte circumstanțe leziunile pe care le-a prezentat în mod cert și care datează cu certitudine din 20 iulie 2010. Având în vedere că în cauză nu este furnizată nicio altă explicație cu privire la producerea leziunilor, instanța a precizat că nu se poate susține nicidecum eventualitatea că partea vătămată s-a auto-agresat, fiind greu de crezut că și-ar fi putut aplica lovituri în zona plantară sau că cineva l-ar fi agresat într-un scurt interval de timp exact în acea zonă.

Astfel, a constatat instanța, primul certificat medico-legal arată că leziunile s-au produs prin lovire sau cădere dar raportul de expertiză medico-legală aflat la fila 20-21 d.u.p. indică un singur mecanism de producere a tuturor leziunilor, respectiv cel de lovire activă cu corp dur, așa încât cu privire la mecanismul de producere, instanța a considerat că nu există niciun dubiu.

Prima instanță a considerat că leziunile suferite de partea vătămată sunt urmări specifice ale unor agresiuni folosite în mod regulat de organele de miliție în perioada anterioară anilor 1989, având în vedere că se prezintă mai ales la nivelul tălpilor părții vătămate, după ce a fost lovit de mai multe ori cu un corp dur. Ținând cont de faptul că partea vătămată T.N. la data consultării sale de către medicul legist prezenta leziuni la nivelul genunchilor, gambelor și tălpilor în mod bilateral, instanța a arătat că afirmațiile acesteia potrivit cărora a fost bătut în tălpi în timp ce stătea în genunchi pe un scaun devin absolut plauzibile.

De asemenea, chiar dacă apărarea a încercat să acrediteze ideea că partea vătămată nu a fost constantă în declarații, Curtea a constatat că declarațiile părții vătămate nu sunt neconcordante întrucât începând cu cea dată în data de 27 iulie 2010 și toate celelalte succesive, în mod constant partea vătămată a arătat același lucru, respectiv că inculpatul S.S.F. (după ce partea vătămată a reușit să identifice persoanele care au exercitat agresiunile) este cel care l-a încătușat pe scaun și l-a lovit, după care inculpatul P.S.M., care era în ținută de polițist, a intrat în respectivul birou, a exercitat și acesta acte de agresiune.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că sunt contradicții mult mai numeroase în tot ceea ce înseamnă probatoriu testimonial provenit de la martorii audiați - colegi ai celor doi inculpați, respectiv cu privire la ore, cu privire la momentul în care partea vătămată a părăsit sediul poliției, cu privire la modul în care s-a părăsit sediul poliției, cu privire la momentul în care partea vătămată a ieșit, dacă a ieșit singură, dacă a ieșit însoțită, care erau grupurile cu care a ieșit, la ce oră s-a ieșit. Instanța a arătat că s-a încercat inducerea ipotezei că s-a ieșit din sediu inițial la ora 15:00, dar faptul că partea vătămată nu i-a însoțit pe cei doi lucrători R. și N. la momentul efectuării percheziției este un indiciu suplimentar cu privire la starea în care se afla partea vătămată.

Raportat și la declarațiile aparținătorilor părții vătămate date la termenul de judecată din data de 31 octombrie 2012 (f. 118-120), fratele părții vătămate arătând că a fost contactat telefonic de partea vătămată în timp ce aceasta se afla în sediul poliției dar acea convorbire nu a putut fi finalizată întrucât partea vătămată i-a comunicat că i se ia telefonul, instanța a menționat că se poate concluziona că sunt reale susținerile părții vătămate în sensul că în acel interval de timp era supus unor acte de agresiune.

În același timp, a arătat instanța, martorii propuși de apărare, M.R.V., L.I., R.I., N.A.S., toți lucrători de poliție și colegi ai inculpaților, respectiv O. Nicolaie (persoana păgubită prin furtul imputat părții vătămate) au arătat în declarațiile lor că nu au văzut că partea vătămată ar fi șchiopătat și toți au declarat că acesta nu prezenta nici o urmă de leziune la ieșirea din sediul Poliției Municipiului Turda, în timp ce la scurt timp după ieșirea din sediul poliției leziunile părții vătămate sunt constatate nu numai de către medici, dar și de către martorii S.V. și Ș.M., care l-au transportat pe T.N. cu autoturismele lor.

Curtea a înlăturat însă susținerile martorilor sus-menționați în acest sens, deoarece acestea sunt contrazise de restul probelor administrate în cauză și în special de constatările medico-legale. In plus, a subliniat prima instanță, subiectivitatea martorilor în acesta privință poate proveni atât din raporturile de subordonare în care se află martorii față de inculpatul S.S.F., cât și din împrejurarea că, mai mult sau mai puțin, în cursul zilei respective, fiecare dintre ei s-a aflat în preajma părții vătămate ori, a accepta că acesta prezenta urme de lovituri, înseamnă a recunoaște implicit o complicitate, cel puțin morală, la infracțiunea care face obiectul prezentului dosar.

În ceea ce privește declarația martorului O. Nicolaie,instanța a considerat că, în mod evident, aceasta este subiectivă, acesta fiind persoana păgubită a furtului pentru care era cercetat partea vătămată (care a spus că martorul i-a dat și o palmă în sediul poliției).

Concluzionând, instanța a precizat că era foarte puțin probabil ca martorii sus-menționați să depună mărturie împotriva colegilor lor, aceștia având de apărat și de consolidat o anumită poziție chiar instituțională, raportat la astfel de infracțiuni.

Curtea a arătata că, dacă vinovăția inculpatului S.S.F. a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, pentru considerentele expuse anterior (acesta preluând controlul anchetei, aflându-se singur timp de câteva ore în prezența părții vătămate și nepermițând deplasarea acestuia la efectuarea percheziției domiciliare după cum era firesc), nu același lucru s-a reținut în situația coinculpatului P.S.M., a cărui participare la comiterea faptei, instanța a constatat că nu a fost dovedită, fără niciun dubiu.

În acest sens, Curtea a reținut că singurele probe care îl incriminează pe acesta sunt declarațiile părții vătămate, care a susținut de la început că a fost bătut de două persoane și care ulterior prin propriile declarații l-a exclus pe N.A. din cercul suspecților, deși cu excepția inculpatului S.S.F., acesta a fost cel care s-a aflat cel mai mult în ziua respectivă în preajma părții vătămate, fiind și persoana care a consemnat declarațiile, cel care l-a audiat și cel care împreună cu L.I. l-au condus prima dată prin Turda pentru a indica locul unde ar putea fi găsite bunurile sustrase.

De această dată și sub acest aspect, a precizat instanța, declarațiile părții vătămate sunt contrabalansate serios de restul probelor administrate în cauză.

În toate declarațiile date în mod constant inculpatul P.S.M. a arătat că la acea dată începând cu orele 14

:

00 a fost ofițer de serviciu, ajutorul de ofițer fiind martorul M.R.. Acesta a oferit o explicație plauzibilă pentru faptul că nu a înregistrat în registru plecările și sosirile din/ în sediul poliției ale părții vătămate, deoarece aceasta a fost însoțită în permanență de către colegii săi, astfel încât a dedus că era anchetată pentru comiterea unei infracțiuni. Tot inculpatul arată că în după amiaza aceleiași zile în sediul poliției nu se aflau decât patru lucrători, adică el, coinculpatul S., martorul N. (aceștia doi fiind în biroul de la etajul doi împreună cu partea vătămată) și ajutorul de ofițer de serviciu, martorul Moldovan.

Inculpatul a arătat că el nu putea părăsi postul și nici nu a făcut-o cu atât mai mult cu cât în intervalul de timp 16:00-18:00 colegul său Moldovan se odihnea, postul de ofițer de serviciu prin natura sa neputând fi părăsit.

Prima instanță a arătat că susținerile inculpatului P. sunt confirmate chiar de către inculpatul S.S.F. care în declarația sa a susținut în mod clar că în tot timpul cât s-a aflat în biroul lui N. acesta nu a intrat acolo niciodată (f. 63).

Totodată, martorul M.R. (f. 100-101) confirmă susținerile inculpatului P., în sensul că s-a aflat în permanență împreună cu acesta în post și că își amintește că acesta a urcat sus doar pentru a duce un fax la cabinetul comandantului poliției și că nu a stat deloc acolo, coborând imediat după ce a lăsat acel înscris.

În același sens, nici martorii N. sau L. nu au putut furniza niciun indiciu cu referire la prezența inculpatului P.S.M. în biroul unde se afla partea vătămată.

În aceste condiții, instanța a constatat că, chiar dacă partea vătămată a susținut în mod constant că inculpatul P.S.M. a fost cea de a doua persoană care l-a agresat, susținerile sale sunt singulare, combătute de toate celelalte depoziții ale persoanelor prezente în sediul poliției la acea dată și nu pot fundamenta prin ele singure o hotărâre de condamnare, Curtea făcând aplicarea principiului in dubio pro reo, neputându-se stabili cu certitudine că, dacă într-adevăr partea vătămată ar fi fost agresată de doi lucrători de poliție, cel de al doilea ar fi fost inculpatul P.S.M.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului S.S.F., Curtea a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptei concret comise, urmăririle produse, modul și mijloacele de comitere a acesteia precum și persoana inculpatului.

Astfel, Curtea a reținut prin prisma acestor criterii că fapta comisă are un grad de pericol social deosebit de ridicat, fiind vorba de exercitarea unor acte de agresiune deosebit de violente, la limita torturii, asupra unei persoane cercetate penal (care s-a prezentat de bună-voie la sediul poliției la chemarea acestora și care nu avea antecedente penale) în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu de către inculpat care, cu atât mai mult în calitatea pe care o avea (comisar - șef), era chemat în primul rând să garanteze echitatea procedurilor derulate și să asigure cercetarea oricărei persoane bănuite de comiterea unei fapte penale în condiții decente, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale și, mai ales, ale drepturilor fundamentale ale omului.

Acționând în acest mod, s-a apreciat că inculpatul a comis deservicii atât sistemului din care face parte, un sistem care trebuie în primul rând să funcționeze în interesul cetățeanului și să protejeze drepturile acestuia, cât și în general, în ansamblu, sistemelor chemate să contribuie la derularea în condiții normale, firești și decente a actului de justiție (referindu-ne aici la organele poliției judiciare, parchete și instanțe judecătorești) de o asemenea manieră încât să fie percepute ca fiind eficiente și de natură a conferi siguranță și încredere cetățenilor în înfăptuirea justiției.

S-a precizat că lipsa antecedentelor penale în acest caz nu contrabalansează gravitatea faptei comise, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru ca inculpatul să își fi putut desfășura activitatea.

Din aceste considerente, Curtea a apreciat că scopul educativ și exemplificativ al pedepsei nu poate fi atins în acest caz decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând cu titlu de daune morale echivalentul în lei la data plății a sumei de 10.000 de euro și cu titlul de daune materiale suma de 39.10 lei reprezentând costul examinării medico-legale.

Raportat la gravitatea leziunilor suferite, la tratamentul inuman la care a fost supusă partea vătămată, fiind ținută încătușată mai multe ore în sediul poliției, timp în care sistematic i-au fost aplicate lovituri cu un baston de cauciuc la tălpi, ținând cont de starea de vulnerabilitate majoră în care se afla văzându-se agresată chiar de oamenii legii, având în vedere numărul relativ mare de îngrijiri medicale necesare vindecării (leziunile suferite împiedicându-l timp de circa două săptămâni să se deplaseze), instanța a constatat că este indubitabil că se impune repararea pecuniară a traumelor fizice și psihice resimțite de aceasta.

Chiar dacă este greu de cuantificat pretium doloris, în prezenta cauză, instanța de fond a arătat că trebuie să se țină cont și de împrejurarea că partea vătămată a fost supusă nu doar unor agresiuni fizice extrem de violente, ci și unei stări umilitoare și degradante, în condițiile în care a fost cercetată abuziv timp de mai multe ore pentru un furt pe care nu l-a comis și în tot acest timp practic a fost lipsită de libertate.

În aceste condiții, ținând cont și de împrejurarea că daunele morale nu trebuie să conducă la o îmbogățire fără just temei a victimei, dar trebuie în același timp să constituie o reparație echitabilă, Curtea a apreciat că echivalentul în lei la data plății a sumei de 5.000 de euro este de natură să asigure o justă și integrală reparație a prejudiciilor fizice și morale cauzate părții vătămate.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ. (varianta în vigoare la data săvârșirii faptei) Curtea a dispus obligarea inculpatului S.S.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor – I.P.J. Cluj la plata despăgubirilor în sumă de 5.000 euro (echivalentul în lei la data plății la cursul B.N.R.) cu titlu de daune morale în favoarea părții civile T.N. și la plata sumei de 39,10 lei cu titlu de despăgubiri materiale (costul examinării medico-legale), respingând restul pretențiilor civile formulate în cauză.

În cauză, a arătat instanța, pentru opozabilitatea hotărârii au fost citate ca și părți responsabile civilmente Inspectorul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și M.A.I., care a solicitat „scoaterea din cauza” pe considerentul că această calitate revine I.G.P.R. și I.P.J. Cluj, ministerul neavând atribuții în domeniul cercetării penale (f. 48-50,52) și nici legături directe de prepușenie cu inculpații.

Curtea a constatat că M.A.I. are calitatea de ordonator principal de credite, I.G.P.R. aceea de ordonator secundar, iar I.P.J. Cluj calitatea de ordonator terțiar de credite, potrivit dispozițiilor Legii 218/2002 cu modificările ulterioare.

Cu toate acestea, a precizat instanța, raportul de prepușenie direct există numai între I.P.J. Cluj ca și angajator al inculpatului S.S.F., astfel încât doar acesta va fi obligat în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului, subliniindu-se că hotărârea este însă opozabilă în caz de imposibilitate de executare și I.G.P.R. precum și M.A.I., în calitatea lor de ordonatori secundar, respectiv principal de credite.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul S.S.F. și părțile responsabile civilmente Ministerul Afacerilor Interne (fostul Minister al Administrației și Internelor), Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.

Prin recursul promovat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a apreciat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică sub aspectul pronunțării soluției de achitare a inculpatului P.S.M., solicitând condamnarea acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen.

Recurentul inculpat S.S.F., în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea în baza art. 1 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) sau art. 10 lit. c) (fapta nu a fost săvârșită de inculpat) C. proc. pen.

Ministerul Afacerilor Interne (fostul Minister al Administrației și Internelor) a invocat lipsa calității de parte responsabilă civilmente arătând că nu are atribuții în domeniul cercetării penale, potrivit O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., precum și că răspunderea acestei instituții nu poate fi angajată nici pentru fapta proprie și nici pentru fapta unei alte persoane deoarece nu există un raport de prepușenie cu inculpații, concluzionând că instituția care are calitatea de comitent al inculpaților este Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj. S-a subliniat că Ministerul Afacerilor Interne exercită controlul și coordonarea structurilor din subordine, fapt ce nu poate fi considerat un temei al dobândirii calității de comitent al prepușilor întrucât calitatea de comitent presupune atribuții de stabilire în mod concret a sarcinilor prepusului, precum și un raport de subordonare directă.

Prin motivele scrise de recurs, Inspectoratul General al Poliției Române a invocat lipsa calității de parte responsabilă civilmente și a susținut, în esență, că numirea în funcție a ofițerilor și agenților de poliție din cadrul inspectoratelor județene de poliție este în competența șefului inspectoratului, iar inculpații au fost încadrați la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, unitate cu personalitate juridică, astfel că I.G.P.R. nu poate avea calitate de comitent, deoarece raporturile de serviciu ale inculpaților existente la momentul presupusei infracțiuni se desfășurau față de I.P.J. Cluj, aceștia exercitând atribuții de serviciu în cadrul Poliției Municipiului Turda.

Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a susținut că, prin sentința pronunțată în cauză, s-a făcut o greșită aplicare a legii, solicitând scutirea de la plata despăgubirilor și a cheltuielilor judiciare, întrucât prin înscrisul de constituire de parte civilă, partea vătămată T.N. s-a îndreptat împotriva Inspectoratului General al Poliției Române și a Ministerului Administrației și Internelor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu prioritate, se precizează că sentința pronunțată în cauză nu poate fi atacată cu apel, așa încât motivele de recurs invocate de părți nu vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., instanța urmând să examineze cauza sub toate aspectele.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs apreciază că probele administrate dovedesc fără putință de tăgadă că recurentul inculpat S.S.F. a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat de prima instanță constând în faptul că, în calitate de comisar șef, șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Turda, la data de 20 iulie 2010, i-a aplicat mai multe lovituri cu bastonul în zona omoplaților și în special la zona tălpilor picioarelor părții vătămate T.N., în sediul Poliției Municipiului Turda, pentru a-l determina să recunoască comiterea unui furt, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În acord cu instanța de fond, se consideră că fapta inculpatului S.S.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată, mai întâi, că potrivit actelor și lucrărilor dosarului, partea vătămată T.N. s-a prezentat la Poliția Turda, în data de 20 iulie 2010, fără a prezenta urmele vreunei violențe fizice.

Pe de altă parte, potrivit declarației părții vătămate T.N., la 20 iulie 2010, la sediul Poliției Turda, în timpul cercetării sale în legătură cu o faptă de furt comisă în dauna lui O.N.C., în timp ce era încătușat, inculpații S.S.F. și P.S.M. l-au ținut pe un scaun în genunchi și l-au lovit peste tălpile picioarelor încălțate, cu un baston de cauciuc, fiindu-i aplicate lovituri cu bastonul și peste omoplați și peste coaste, pentru a recunoaște că este autorul furtului.

Cu declarația părții vătămate T.N. se coroborează declarația martorului Ș.M.C. care a menționat că, într-o seară din iulie 2010, a fost sunat de partea vătămată pe care a luat-o cu mașina din fața Liceului Mihai Viteazul care se află la circa 1 km de sediul poliției și a dus-o la spitalul din Turda aflând de la partea vătămată că a fost la poliție unde a fost bătută, observând că aceasta mergea foarte greu și șchiopăta.

Martora L.M., mătușa părții vătămate T.N., a declarat că în seara de 20 iulie 2010, în jurul orei 21,00, partea vătămată a sunat-o și i-a spus că a fost bătută foarte rău la poliție și că în jurul orei 1,30, după ce în prealabil a fost dusă de martorul S. la Spitalul din Turda, a condus-o pe partea vătămată la UPU Cluj unde a primit îngrijiri medicale, aceasta având picioarele umflate, iar în dimineața zilei următoare, în jurul orei 8,30 au fost la I.M.L. Cluj pentru examinare medico-legală, știind de la nepotul său că a fost agresat fiind așezat în genunchi pe un scaun și lovit cu un baston.

Leziunile pe care partea vătămată le prezenta în seara de 20 iulie 2010 precum și localizarea acestora sunt descrise și de martorul T.F. care a declarat că fiul său a fost adus acasă de o cunoștință pe nume Șandru și era bătut, picioarele îi erau umflate, vinete și din talpă îi curgea sânge, aflând că a fost lovit la poliție, motiv pentru care două săptămâni nu a putut să umble.

Martorul S.V. a declarat că în vara anului 2010, în jurul orei 23,00 a fost sunat de mama părții vătămate care l-a rugat să îl transporte pe T.N., la Cluj, unde îl așteaptă mătușa acestuia, L.M., constatând cu acea ocazie că partea vătămată avea picioarele umflate încât nu-l mai încăpeau pantofii, nu putea să umble și, cu ajutor, l-au urcat în mașină, partea vătămată povestindu-i că la poliție a fost pusă pe un scaun și bătută la tălpi.

Raportul de expertiză medico legală din 14 februarie 2012 întocmit de I.M.L. Cluj Napoca a concluzionat că: T.N. a prezentat leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare, leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur și pot data din 20 iulie 2010 și au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile constatate la nivelul membrelor inferioare și la nivelul genunchilor și gambelor s-au putut produce prin mecanism de lovire activă cu corp dur. La întocmirea acestui raport medico legal s-au avut în vedere consemnările din Registrul de consultații al Spitalului Municipal Turda din 20 iulie 2010, biletul de examinare din 21 iulie 2010 a U.P.U. Cluj Napoca, examenul obiectiv medico legal din 21 iulie 2010 și fișa de consultații din 21 iulie 2010.

Martorul N.A.S. a declarat că, după ce colegul său L.I. a plecat acasă, a continuat cercetările în dosarul având ca obiect bunurile sustrase de la martorul O.N.C. împreună cu șeful său, inculpatul S.S.F., în același sens fiind și declarația martorului R.I., agent de poliție.

Nu lipsită de relevanță este chiar declarația inculpatului S.S.F. dată în primă instanță, prin care a arătat că, după ce a permis agentului L.I. să iasă din tură și să plece acasă, a rămas cu N.A. să-l ajute în continuare cu interogarea suspectului T.N. și că, ulterior, începând cu orele 16,30-17,00, a rămas singur cu partea vătămată T.N., în biroul agentului N.A.S., în timp ce acesta cu R.I. au plecat la domiciliul părinților părții vătămate, cu care aceasta locuia, pentru căutarea bunurilor sustrase de la martorul O.N.C.

Instanța de recurs constată că declarațiile inculpaților S.S.F., P.S.M., ale martorilor N.A.S., O.N.C. și M.R. scot în evidență neconcordanțe la nivelul detaliilor ce privesc împrejurările comiterii faptei, ceea ce evidențiază încercarea denaturării realității desfășurării evenimentelor.

În acest sens, este de remarcat că N.A.S. a declarat, în primă instanță, că cea de a doua declarație a părții vătămate T.N. prin care aceasta revenea asupra declarației de recunoaștere a comiterii furtului a fost luată la inițiativa inculpatului S.S.F., în timp ce acesta din urmă, tot în timpul cercetării judecătorești, a arătat că a văzut la dosar numai declarația părții vătămate T.N. prin care recunoștea detaliat fapta de furt, și niciodată în prezența sa partea vătămată nu ar fi afirmat că cele declarate nu ar fi reale, neavând cunoștință în ce condiții a fost consemnată cea de a doua declarație a lui T.N. prin care nu mai recunoștea comiterea furtului.

De asemenea, în timp ce inculpatul S.S.F. a menționat că la plecarea din sediul poliției, l-a luat deoparte pe O.N.C., și i-a spus cum să procedeze în ipoteza în care T.N. i-ar fi restituit bunurile reclamate ca furate, martorul O.N.C. a precizat că după ce a plecat T.N. din sediul poliției, el a mai rămas circa 10 minute deoarece organele de poliție s-au gândit că dacă pleacă împreună s-ar putea isca vreo ceartă, timp în care a avut discuții cu inculpatul S.S.F. însă acesta nu i-a dat niciun sfat concret în care să procedeze dacă T.N. i-ar fi returnat bunurile sustrase.

Cât privește ora la care partea vătămată T.N. ar fi părăsit sediul Poliției Turda, se constată că aceasta este indicată diferit de inculpați și martorii agenți de poliție. Astfel, inculpații S.S.F. și P.S.M., ca și martorul O.N.C. au declarat că partea vătămată a părăsit sediul poliției în jurul orei 18,30-19,00, în timp ce potrivit depoziției martorului N.A.S. aceasta s-ar fi întâmplat în jurul orei 20,30 (după ce s-au încheiat procesele verbale în care au consemnat că, la cele trei locații indicate de T.N., nu au fost găsite bunurile sustrase de la O.). Sub același aspect, martorul M.R. a relatat că, fiind ajutorul ofițerului de serviciu P.S.M., a avut program de somn între orele 16,30-17,30 iar imediat după ce s-a trezit a văzut-o pe partea vătămată T.N. ieșind din sediu.

Se constată, așadar, că inculpații și martorii oculari, anterior menționați, au dat declarații prin care au situat momentul plecării părții vătămate T.N., d