ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1378/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Curții de

Apel Constanta, secția contencios administrativ, reclamantul C.J. Constanța beneficiar

local în cadrul Proiectului P.E.C. – P.H.A.R.E., în contradictoriu cu pârâtul M.I.E.

a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ - fiscal, respectiv a procesului

- verbal de control încheiat în data de 15 ianuarie 2007 și înregistrat în 19

ianuarie 2007, prin care s-au stabilit o serie de măsuri, apreciate de

reclamant ca nelegale, indicându-se ca temei de drept aplicabil, dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că prin executarea actului administrativ sus

menționat s-ar crea o pagubă iminentă și injustă patrimoniului județului

Constanța, întrucât în cauză, este vizat un interes public major care nu s-ar

mai satisface dacă s-ar bloca toate operațiunile bugetare desfășurate de C.J.,

în calitate de ordonator de credite.

La data de 09

mai 2007, la cererea reclamantului C.J. Constanța și în temeiul art. 8 din

O.U.G. nr. 24/2007 instanța a introdus în cauză, în calitate de pârât, M.D.L.P.L.,

în locul M.I.E., desființat prin actul normativ menționat.

Prin note de

ședință și concluzii scrise, prezentate la termenul de judecată din 10 ianuarie

2008, pârâtul M.D.L.P.L., a invocat excepția autorității lucrului judecat,

motivând că la data de 24 aprilie 2007 reclamantul C.J. Constanța a investit

Curtea de Apel București cu o acțiune similară, înregistrată sub nr. 2817/2/2007,

prin care s-a solicitat tot suspendarea procesului - verbal de control încheiat

la data de 15 ianuarie 2007 și a Deciziei nr. CA/11732/ADB din 15 martie 2007,

precum și anularea acestor acte administrative.

S-a arătat că,

la data de 23 mai 2007 Curtea de Apel București a respins, prin încheiere,

cererea de suspendare, hotărârea rămânând irevocabilă, urmare a respingerii

recursului promovat de reclamantă, prin Decizia nr. 4208 din 02 noiembrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea

nr. 63/ CA din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanța a admis excepția

autorității de lucru judecat și a respins cererea de suspendare formulată de C.J.

Constanța,pentru acest motiv.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că pentru existența autorității lucrului

judecat, art. 1201 C. civ. cere ca între hotărârea dată și cea care urmează să

existe identitatea celor trei elemente, respectiv identitatea de obiect (eadem

res), identitatea de cauză (eadem causa petendi) și identitatea de părți (eadem

conditio personarum).

S-a apreciat că

principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui

proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între

aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în

sensul ca drepturile recunoscute unei părți, sau constatările făcute printr-o

hotărâre definitivă să nu fie contrazise, printr-o altă hotărâre

judecătorească, posterioară, dată într-un alt proces.

A concluzionat

prima instanță că pentru existența autorității de lucru judecat este suficient ca

din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit este același, chiar

dacă se discută doar pe cale incidentală dreptul pretins de una sau cealaltă

parte.

Coroborând

dispozițiile legale sus - precizate cu susținerile făcute de pârâtă, precum și

cu cele ale reclamantei cuprinse în cererea dedusă judecății a cărei motivație

este identică, sub toate aspectele - temeiuri de drept, motivare în fapt,

paginație - cu cererea având ca obiect suspendarea executării actelor

administrative atacate, dedusă judecății Curții de Apel București, a cărei

hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Curtea de Apel Constanța a constatat existența autorității de lucru judecat în

prezenta cauză.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.J. Constanța,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct.

9 C. proc. civ.

Prin motivele

de recurs formulate, recurentul - reclamant susține următoarele aspecte de

nelegalitate a hotărârii recurate:

dedusă judecății nu este incidență excepția autorității de lucru judecat, cum

greșit a reținut prima instanță. Astfel, se arată că în cadrul unei cereri de

suspendare nu se cere recunoașterea, în favoarea unei părți a unui drept

rezultat dintr-o situație de fapt sau de drept și în privința căreia instanța

este chemată să stabilească adevărul, iar reclamantul nu a pretins vreun drept

în cadrul cererilor de suspendare formulate. Or, susține recurentul C.J.

Constanța întreaga motivare a soluției primei instanțe se bazează pe existența

unui drept reclamat identic în ambele cereri de suspendare.

instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 1201 C. civ. confundând elementul

privind scopul acțiunii cu cel privind cauza juridică a acesteia. Se arată că

cele două noțiuni nu se identifică, scopul reprezentând efectele pe care

titularul acțiunii dorește să le obțină prin admiterea acțiunii, iar cauza

juridică este reprezentată de temeiul de drept și de fapt pe care întemeiază

acțiunea. În această interpretare cauza juridică a celor cereri de suspendare

este diferită, cea introdusă la Curtea de Apel București fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar prezenta se întemeiază pe

dispozițiile art. 14 din același act normativ.

putea soluționa cererea de suspendare prin prisma excepției autorității de

lucru judecat, deoarece suspendarea nu vizează rezolvarea fondului cauzei, ci

doar luarea unei măsuri vremelnice, iar dispoziția de suspendare a executării

silite nu confirmă sau infirmă în mod ireversibil existenta sau limitele unui

drept subiectiv.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de

prevederile legale incidente, incluzând pe cele ale art. 304 C. proc. civ. și

față de criticile recurentului - reclamant ca și de apărările intimatului - pârât,

apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a

sentinței atacate, însă pentru considerentele în continuare expuse, ce urmează

a le substitui parțial pe cele ale instanței de fond.

Potrivit practicii constante a Înaltei Curți, hotărârile pronunțate în

materia suspendării executării actelor administrative, similar ordonanțelor

președințiale, se bucură de putere de lucru judecat relativă. Întrucât prin

intermediul unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 14 și/ sau art. 15 din

Legea nr. 554/2004 se iau numai măsuri cu caracter provizoriu și pe durată

determinată, o astfel de hotărâre nu are putere de lucru judecat în procesul

asupra fondului, astfel încât să împiedice o nouă judecată sub acest aspect.

În măsura în care împrejurările de fapt care au justificat pronunțarea

asupra cererii de suspendare a executării nu s-au schimbat, nu poate fi primită

o nouă cerere, având același obiect.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței

de fond este corectă, întrucât, astfel cum rezultă cu evidență din

considerente, o astfel de ipoteză legală a fost avută în vedere, chiar dacă impropriu

examinată, prin prisma excepției autorității de lucru judecat.

Reținând că în cauză subzistă autoritatea de lucru judecat, instanța de

fond a avut practic în vedere puterea de lucru judecat relativă, derivând din

împrejurarea că cererea de suspendare a executării din prezenta cauză,

înregistrată și formulată de recurenta - reclamantă la data de 19 februarie 2006,

este identică cu cea anterioară, irevocabil soluționată prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 4208/2007 în sensul că are același conținut,

se sprijină pe aceeași motivare în fapt și în drept, instanța de fond indicând

că și paginația celor două cereri este aceeași.

În condițiile în care, de la data pronunțării irevocabile a primei

cereri de suspendare, nu au intervenit și nu au fost invocate împrejurări de

fapt și/ sau de drept noi, în mod corect instanța de fond a respins cea de a

doua cerere, fiind irelevantă în cauză, din această perspectivă, invocarea

numai a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât,

prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4208 din 2 noiembrie 2007

s-a făcut expresă referire la prevederile art. 14, cât și la cele ale art. 15

din Legea nr. 554/2004, atunci când au fost examinate și s-a stabilit

neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în textele legale menționate.

Față de cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C.

proc. civ. cu referire la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va

respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.J. Constanța împotriva încheierii nr. 63/ CA din 17 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.