ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1378/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea adresată Curții de Apel Constanta, secția contencios administrativ, reclamantul C.J. Constanța beneficiar local în cadrul Proiectului P.E.C. – P.H.A.R.E., în contradictoriu cu pârâtul M.I.E. a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ - fiscal, respectiv a procesului - verbal de control încheiat în data de 15 ianuarie 2007 și înregistrat în 19 ianuarie 2007, prin care s-au stabilit o serie de măsuri, apreciate de reclamant ca nelegale, indicându-se ca temei de drept aplicabil, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin executarea actului administrativ sus menționat s-ar crea o pagubă iminentă și injustă patrimoniului județului Constanța, întrucât în cauză, este vizat un interes public major care nu s-ar mai satisface dacă s-ar bloca toate operațiunile bugetare desfășurate de C.J., în calitate de ordonator de credite. La data de 09 mai 2007, la cererea reclamantului C.J. Constanța și în temeiul art. 8 din O.U.G. nr. 24/2007 instanța a introdus în cauză, în calitate de pârât, M.D.L.P.L., în locul M.I.E., desființat prin actul normativ menționat. Prin note de ședință și concluzii scrise, prezentate la termenul de judecată din 10 ianuarie 2008, pârâtul M.D.L.P.L., a invocat excepția autorității lucrului judecat, motivând că la data de 24 aprilie 2007 reclamantul C.J.

Constanța a investit Curtea de Apel București cu o acțiune similară, înregistrată sub nr. 2817/2/2007, prin care s-a solicitat tot suspendarea procesului - verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007 și a Deciziei nr. CA/11732/ADB din 15 martie 2007, precum și anularea acestor acte administrative. S-a arătat că, la data de 23 mai 2007 Curtea de Apel București a respins, prin încheiere, cererea de suspendare, hotărârea rămânând irevocabilă, urmare a respingerii recursului promovat de reclamantă, prin Decizia nr. 4208 din 02 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin încheierea nr. 63/ CA din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea de suspendare formulată de C.J.

Constanța,pentru acest motiv. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pentru existența autorității lucrului judecat, art. 1201 C. civ. cere ca între hotărârea dată și cea care urmează să existe identitatea celor trei elemente, respectiv identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauză (eadem causa petendi) și identitatea de părți (eadem conditio personarum). S-a apreciat că principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute unei părți, sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise, printr-o altă hotărâre judecătorească, posterioară, dată într-un alt proces.

A concluzionat prima instanță că pentru existența autorității de lucru judecat este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit este același, chiar dacă se discută doar pe cale incidentală dreptul pretins de una sau cealaltă parte. Coroborând dispozițiile legale sus - precizate cu susținerile făcute de pârâtă, precum și cu cele ale reclamantei cuprinse în cererea dedusă judecății a cărei motivație este identică, sub toate aspectele - temeiuri de drept, motivare în fapt, paginație - cu cererea având ca obiect suspendarea executării actelor administrative atacate, dedusă judecății Curții de Apel București, a cărei hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Constanța a constatat existența autorității de lucru judecat în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.J. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, recurentul - reclamant susține următoarele aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate: 1. În speța dedusă judecății nu este incidență excepția autorității de lucru judecat, cum greșit a reținut prima instanță. Astfel, se arată că în cadrul unei cereri de suspendare nu se cere recunoașterea, în favoarea unei părți a unui drept rezultat dintr-o situație de fapt sau de drept și în privința căreia instanța este chemată să stabilească adevărul, iar reclamantul nu a pretins vreun drept în cadrul cererilor de suspendare formulate.

Or, susține recurentul C.J. Constanța întreaga motivare a soluției primei instanțe se bazează pe existența unui drept reclamat identic în ambele cereri de suspendare. 2. Prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 1201 C. civ. confundând elementul privind scopul acțiunii cu cel privind cauza juridică a acesteia. Se arată că cele două noțiuni nu se identifică, scopul reprezentând efectele pe care titularul acțiunii dorește să le obțină prin admiterea acțiunii, iar cauza juridică este reprezentată de temeiul de drept și de fapt pe care întemeiază acțiunea. În această interpretare cauza juridică a celor cereri de suspendare este diferită, cea introdusă la Curtea de Apel București fiind întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar prezenta se întemeiază pe dispozițiile art. 14 din același act normativ.

3. Instanța nu putea soluționa cererea de suspendare prin prisma excepției autorității de lucru judecat, deoarece suspendarea nu vizează rezolvarea fondului cauzei, ci doar luarea unei măsuri vremelnice, iar dispoziția de suspendare a executării silite nu confirmă sau infirmă în mod ireversibil existenta sau limitele unui drept subiectiv. Recursul este nefondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, incluzând pe cele ale art. 304 C. proc. civ. și față de criticile recurentului - reclamant ca și de apărările intimatului - pârât, apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate, însă pentru considerentele în continuare expuse, ce urmează a le substitui parțial pe cele ale instanței de fond.

Potrivit practicii constante a Înaltei Curți, hotărârile pronunțate în materia suspendării executării actelor administrative, similar ordonanțelor președințiale, se bucură de putere de lucru judecat relativă. Întrucât prin intermediul unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 14 și/ sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 se iau numai măsuri cu caracter provizoriu și pe durată determinată, o astfel de hotărâre nu are putere de lucru judecat în procesul asupra fondului, astfel încât să împiedice o nouă judecată sub acest aspect. În măsura în care împrejurările de fapt care au justificat pronunțarea asupra cererii de suspendare a executării nu s-au schimbat, nu poate fi primită o nouă cerere, având același obiect.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este corectă, întrucât, astfel cum rezultă cu evidență din considerente, o astfel de ipoteză legală a fost avută în vedere, chiar dacă impropriu examinată, prin prisma excepției autorității de lucru judecat. Reținând că în cauză subzistă autoritatea de lucru judecat, instanța de fond a avut practic în vedere puterea de lucru judecat relativă, derivând din împrejurarea că cererea de suspendare a executării din prezenta cauză, înregistrată și formulată de recurenta - reclamantă la data de 19 februarie 2006, este identică cu cea anterioară, irevocabil soluționată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4208/2007 în sensul că are același conținut, se sprijină pe aceeași motivare în fapt și în drept, instanța de fond indicând că și paginația celor două cereri este aceeași.

În condițiile în care, de la data pronunțării irevocabile a primei cereri de suspendare, nu au intervenit și nu au fost invocate împrejurări de fapt și/ sau de drept noi, în mod corect instanța de fond a respins cea de a doua cerere, fiind irelevantă în cauză, din această perspectivă, invocarea numai a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4208 din 2 noiembrie 2007 s-a făcut expresă referire la prevederile art. 14, cât și la cele ale art. 15 din Legea nr. 554/2004, atunci când au fost examinate și s-a stabilit neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în textele legale menționate. Față de cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ. cu referire la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J. Constanța împotriva încheierii nr. 63/ CA din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.