ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 790/2006

Asupra recursului de fată: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1457 din 30 aprilie 2004, Tribunalul Caraș Severin a respins acțiunea formulată de către reclamantă, a admis cererea reconvențională formulată de pârât, a fost menținut contractul de asociere din 15 aprilie 1999, încheiat între părți și obligată reclamanta la plata sumei de 40.270 euro, precum și 8 % dobândă lunară, până la achitarea debitului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere raporturile juridice dintre părți, care decurg din contractul de asociere din data de 15 aprilie 1999. Față de împrejurarea că pârâtul a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce îi reveneau, respectiv a împrumutat societatea reclamantă cu suma de 16.000 dolari S.U.A.

și 20.000 mărci germane, acțiunea reclamantei, privind rezilierea contractului de asociere a fost respinsă, acesta fiind menținut. Față de cererea reconvenționala, instanța a constatat temeinicia acesteia, în raport de nerespectarea clauzelor contractuale de către societatea reclamantă, din actele anexate rezultând o diferență neachitată de 40.027 euro, căreia i se aplică dobânda de 8 % lunar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând soluția primei instanțe față de dispozițiile art. 158 și 159 C. proc. civ. și împrejurarea că pricina a fost soluționată de secția civilă a Tribunalului Caraș Severin, deși cauza are natură comercială. Pe fondul cererii de apel s-a susținut că au fost ignorate prevederile legale în materie, respectiv l egea nr. 313/1979, decretul nr. 311/1954, art. 948 și art. 1088 C. civ . si O.G.

nr. 9/2000 precum și faptul că nulitatea contractului este determinată de existenta unei clauze leonine în cuprinsul acesteia. Prin decizia civilă nr. 266/ A din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ a respins apelul declarat de reclamantă, apreciind sentința de fond temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen și motivat reclamanta, dezvoltând motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ . : - s entința atacată a fost pronunțată de secția civilă a Tribunalului Caraș Severin, deși cauza este de natură comercială, instanța de apel respingând în mod greșit acest motiv. - Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 40.027 euro deși în contract se prevede clar suma împrumutată, respectiv 400.032.000 lei.

Mai mult decât atât, asupra sumei împrumutate a fost aplicată o dobândă de 8 % lunar, fiind ignorat faptul că până în prezent reclamanta a achitat pârâtului suma de 2 miliarde de lei. - Dispozițiile art. 969 C. civ . trebuie interpretate într-o manieră restrictivă, deoarece pârâtul a perceput o dobândă ilegală. - Atât prima instanță cât și instanța de apel au ignorat prevederile l egii bancare, care interzice efectuarea de operațiuni bancare de către alte persoane decât cele autorizate de B.N.R. - Ambele instanțe au respins cererile de probatorii, respectiv proba testimonială și efectuarea unei expertize financiar-contabile, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Față de cererea de recurs intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a învederat că nu au fost dezvoltate motive de recurs, ci au fost reiterate motivele din apel, exercitarea acestuia constituind abuz de drept procesual, recurenta solicitând casarea cu trimitere în vederea administrării unor probe pe care nu le-a solicitat în fața instanței de fond. Înalta Curte constată că în cauză nu se evidențiază motive de nelegalitate a deciziei atacate, recursul fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la natura juridică a prezentei cauze, în raport de necompetența primei instanțe de a soluționa pricina, Înalta Curte constată că față de raporturile juridice dintre părți, care decurg din încheierea contractului de asociere din 15 aprilie 1999, litigiul are natură comercială.

Calitatea de persoană juridică a societății reclamante și natura comercială a contractului încheiat între părți, determină aplicarea jurisdicției de soluționare, așa cum rezultă din faptul că hotărârile pronunțate au fost soluționate de secții comerciale. Potrivit l egii de organizare judecătorească, întrucât Tribunalul Caraș Severin își desfășoară activitatea numai pe două secții, civilă și penală, soluționarea în fond a prezentei cauze a fost încredințată secției civile. Față de motivele de nelegalitate invocate, respectiv art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să le analizate grupat, constatând că invocarea acestora este nefondată. Prin contractul încheiat între părți la data de 15 aprilie 1999, societatea reclamantă și pârâtul au convenit să desfășoare împreună activități comerciale.

Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului contract SC A.C. SRL s-a obligat să obțină licență de emisie, aprobări și vize necesare în vederea obținerii autorizației de funcționare a rețelelor, iar pârâtul a împrumutat societatea evocată cu echivalentul sumelor de 16.000 dolari S.U.A. si 20.000 mărci germane, calculați la cursul din data de 15 aprilie 1999 la 400.032.000 lei. De asemenea, părțile au determinat prin contract câștigurile și pierderile din asociere, în sensul că reclamanta nu va beneficia de nici un procent din profitul realizat până la data când pârâtul își va recupera suma împrumutată, împreună cu dobânda aferentă de 8 % lunar, asupra sumei scadente. Având în vedere prevederile art. 969 C. civ . , precum și calificarea ce se impune a fi dată contractului încheiat între părți, care conține caracteristicile unui contract nenumit, urmează a fi reținute următoarele efecte juridice.

Obiectul contractului a fost stabilit prin specificarea sumelor în valută, precizându-se valoarea acestora și în lei, în raport de data încheierii contractului. În consecință, recurenta reclamantă nu poate pretinde că suma împrumutată este de 400.032.000 lei, această sumă reprezentând transformarea valutei în lei la momentul încheierii contractului, văzând și dispozițiile art. 41 C. com . În ceea ce privește existența clauzei leonine, la capitolul V din contract, în mod corect ambele instanțe nu au reținut aplicabilitatea acesteia. Dispozițiile art. 1513 și art. 1514 C. civ., invocate de către reclamantă, care conțin dispoziții privind contractul de societate civilă, nu se aplică în situația de față, legea comercială urmând să reglementeze actul juridic încheiat între părți.

Aceasta înseamnă că în privința încheierii, executării actului, dovezii drepturilor, a prescripției sunt aplicabile dispozițiile legii comerciale, iar acolo unde C. com . nu cuprinde dispoziții, va fi completat cu C. civ . : art. 1 C. com. dispune, în comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune se aplică C. civ.„. În concluzie, clauza privind lipsa profitului reclamantei până la momentul la care pârâtul își va recupera sumele investite, nu poate fi calificată ca fiind leonină, în concret, pentru că pârâtul nu și-a atribuit totalitatea câștigurilor si neparticiparea la pierderi. Pe de altă parte, principul libertății contractuale, permite pierderile în asociere.

În virtutea libertății de voință, în situația de față, părțile semnatare ale contractului au generat au contract nenumit, prin care au determinat, de comun acord, clauzele contractuale și implicațiile: participarea la beneficii și la pierderi, cuantumul dobânzii aplicabile sumelor scadente, obligațiile părților, încetarea asocierii. În ceea ce privește obligația restituirii sumei împrumutate de către reclamantă la care se va aplica o dobândă lunară de 8 %, deoarece prin convenție părțile pot determina cuantumul dobânzii, stabilit prin acordul ambelor părți, astfel cum s-a procedat în cauza de față, nu pot fi reținute susținerile recurentei, în sensul de a fi abuzivă.

Cât privește solicitarea reclamantei în sensul completării probatoriilor, sens în care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de caracterul nedevolutiv al recursului și față de împrejurarea că în fața instanței de apel, reclamanta a lăsat la aprecierea instanței a dispune asupra necesității efectuării unei expertize contabile, aceste critici nu pot fi primite în această fază procesuală. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ . , urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL, împotriva deciziei civile nr. 266/ A din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 23 februarie 2006.