ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 790/2006

Asupra recursului de fată:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1457 din 30

aprilie 2004, Tribunalul Caraș Severin a respins acțiunea formulată de către

reclamantă, a admis cererea reconvențională formulată de pârât, a fost menținut

contractul de asociere din 15 aprilie 1999, încheiat între părți și obligată

reclamanta la plata sumei de 40.270 euro, precum și 8 % dobândă lunară, până la

achitarea debitului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a avut în vedere raporturile juridice dintre părți, care

decurg din contractul de asociere din data de 15 aprilie 1999. Față de

împrejurarea că pârâtul a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce îi

reveneau, respectiv a împrumutat societatea reclamantă cu suma de 16.000 dolari

S.U.A. și 20.000 mărci germane, acțiunea reclamantei, privind rezilierea

contractului de asociere a fost respinsă, acesta fiind menținut.

Față de cererea reconvenționala,

instanța a constatat temeinicia acesteia, în raport de nerespectarea clauzelor

contractuale de către societatea reclamantă, din actele anexate rezultând o

diferență neachitată de 40.027 euro, căreia i se aplică dobânda de 8 % lunar.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, criticând soluția primei instanțe față de

dispozițiile art. 158 și 159 C. proc. civ. și împrejurarea că pricina a fost

soluționată de secția civilă a Tribunalului Caraș Severin, deși cauza are

natură comercială. Pe fondul cererii de apel s-a susținut că au fost ignorate

prevederile legale în materie, respectiv

l

egea

nr. 313/1979, decretul nr. 311/1954, art. 948 și art. 1088

C.

civ

.

si O.G. nr. 9/2000 precum și faptul că nulitatea contractului este determinată

de existenta unei clauze leonine în cuprinsul acesteia.

Prin decizia civilă nr. 266/ A din 28

septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ

a respins apelul declarat de reclamantă, apreciind sentința de fond temeinică

și legală.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs în termen și motivat reclamanta, dezvoltând motive de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9

C.

proc.

civ

.

:

-

s

entința

atacată a fost pronunțată de secția civilă a Tribunalului Caraș Severin, deși

cauza este de natură comercială, instanța de apel respingând în mod greșit

acest motiv.

- Reclamanta a fost obligată la

plata sumei de 40.027 euro deși în contract se prevede clar suma împrumutată,

respectiv 400.032.000 lei. Mai mult decât atât, asupra sumei împrumutate a fost

aplicată o dobândă de 8 % lunar, fiind ignorat faptul că până în prezent

reclamanta a achitat pârâtului suma de 2 miliarde de lei.

- Dispozițiile art. 969

C.

civ

.

trebuie interpretate într-o manieră restrictivă, deoarece pârâtul a perceput o

dobândă ilegală.

- Atât prima instanță cât și

instanța de apel au ignorat prevederile

l

egii

bancare, care interzice efectuarea de operațiuni bancare de către alte persoane

decât cele autorizate de B.N.R.

- Ambele instanțe au respins

cererile de probatorii, respectiv proba testimonială și efectuarea unei

expertize financiar-contabile, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Față de cererea de recurs

intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a învederat că nu au fost

dezvoltate motive de recurs, ci au fost reiterate motivele din apel,

exercitarea acestuia constituind abuz de drept procesual, recurenta solicitând

casarea cu trimitere în vederea administrării unor probe pe care nu le-a

solicitat în fața instanței de fond.

Înalta Curte constată că în cauză nu

se evidențiază motive de nelegalitate a deciziei atacate, recursul fiind

nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la natura juridică a

prezentei cauze, în raport de necompetența primei instanțe de a soluționa

pricina, Înalta Curte constată că față de raporturile juridice dintre părți,

care decurg din încheierea contractului de asociere din 15 aprilie 1999,

litigiul are natură comercială. Calitatea de persoană juridică a societății

reclamante și natura comercială a contractului încheiat între părți, determină

aplicarea jurisdicției de soluționare, așa cum rezultă din faptul că hotărârile

pronunțate au fost soluționate de secții comerciale. Potrivit

l

egii de organizare judecătorească, întrucât

Tribunalul Caraș Severin își desfășoară activitatea numai pe două secții,

civilă și penală, soluționarea în fond a prezentei cauze a fost încredințată

secției civile.

Față de motivele de nelegalitate

invocate, respectiv art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să le analizate grupat, constatând că invocarea acestora este nefondată.

Prin contractul încheiat între părți

la data de 15 aprilie 1999, societatea reclamantă și pârâtul au convenit să

desfășoare împreună activități comerciale. Pentru aducerea la îndeplinire a

prezentului contract SC A.C. SRL s-a obligat să obțină licență de emisie,

aprobări și vize necesare în vederea obținerii autorizației de funcționare a

rețelelor, iar pârâtul a împrumutat societatea evocată cu echivalentul sumelor

de 16.000 dolari S.U.A. si 20.000 mărci germane, calculați la cursul din data

de 15 aprilie 1999 la 400.032.000 lei. De asemenea, părțile au determinat prin

contract câștigurile și pierderile din asociere, în sensul că reclamanta nu va

beneficia de nici un procent din profitul realizat până la data când pârâtul își

va recupera suma împrumutată, împreună cu dobânda aferentă de 8 % lunar, asupra

sumei scadente.

Având în vedere prevederile art. 969

C.

civ

.

, precum și calificarea ce se impune a fi dată contractului

încheiat între părți, care conține caracteristicile unui contract nenumit,

urmează a fi reținute următoarele efecte juridice.

Obiectul contractului a fost

stabilit prin specificarea sumelor în valută, precizându-se valoarea acestora

și în lei, în raport de data încheierii contractului. În consecință, recurenta

reclamantă nu poate pretinde că suma împrumutată este de 400.032.000 lei,

această sumă reprezentând transformarea valutei în lei la momentul încheierii

contractului, văzând și dispozițiile art. 41

C.

com

.

În ceea ce privește existența clauzei

leonine, la capitolul V din contract, în mod corect ambele instanțe nu au

reținut aplicabilitatea acesteia. Dispozițiile art. 1513 și art. 1514 C. civ., invocate

de către reclamantă, care conțin dispoziții privind contractul de societate

civilă, nu se aplică în situația de față, legea comercială urmând să

reglementeze actul juridic încheiat între părți. Aceasta înseamnă că în

privința încheierii, executării actului, dovezii drepturilor, a prescripției

sunt aplicabile dispozițiile legii comerciale, iar acolo unde

C.

com

.

nu cuprinde dispoziții, va fi completat cu

C.

civ

.

: art. 1 C. com.

dispune, în comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune se aplică C.

civ.„. În concluzie, clauza privind lipsa profitului reclamantei până la

momentul la care pârâtul își va recupera sumele investite, nu poate fi

calificată ca fiind leonină, în concret, pentru că pârâtul nu și-a atribuit

totalitatea câștigurilor si neparticiparea la pierderi. Pe de altă parte,

principul libertății contractuale, permite pierderile în asociere.

În virtutea libertății de voință, în

situația de față, părțile semnatare ale contractului au generat au contract

nenumit, prin care au determinat, de comun acord, clauzele contractuale și

implicațiile: participarea la beneficii și la pierderi, cuantumul dobânzii

aplicabile sumelor scadente, obligațiile părților, încetarea asocierii.

În ceea ce privește obligația

restituirii sumei împrumutate de către reclamantă la care se va aplica o dobândă

lunară de 8 %, deoarece prin convenție părțile pot determina cuantumul dobânzii,

stabilit prin acordul ambelor părți, astfel cum s-a procedat în cauza de față,

nu pot fi reținute susținerile recurentei, în sensul de a fi abuzivă.

Cât privește solicitarea reclamantei

în sensul completării probatoriilor, sens în care se solicită trimiterea cauzei

spre rejudecare, în raport de caracterul nedevolutiv al recursului și față de

împrejurarea că în fața instanței de apel, reclamanta a lăsat la aprecierea

instanței a dispune asupra necesității efectuării unei expertize contabile,

aceste critici nu pot fi primite în această fază procesuală.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

C.

proc.

civ

.

, urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC A.C. SRL, împotriva deciziei civile nr. 266/ A din 28

septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

I

revocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

23 februarie 2006.