ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 87/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 87/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

I.C.C.J., secția penală,

decizia nr. 87 din 16 ianuarie 2009

Contestatorul A.N. a fost

condamnat definitiv de către A.P.M. prin sentința penală nr. 94 din 25

octombrie 2002, la o pedeapsă rezultantă (prin cumul aritmetic) de 20 ani

închisoare, dispunându-se în același timp și transferarea în România, pentru a

continua executarea.

S-a constatat că a început

executarea de la 4 septembrie 2001 la zi.

Această hotărâre definitivă,

de condamnare din Spania a fost recunoscută în România prin sentința penală nr.

154 din 6 august 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Totodată s-a

admis și cererea de transferare, formulată de condamnatul A.N., în România,

pentru a continua executarea pedepsei de 20 ani închisoare.

În baza acestei hotărâri de

recunoaștere, s-a și emis mandatul de executare a pedepsei (de 20 ani

închisoare) nr. 224 din 18 decembrie 2007.

În această situația ajuns,

condamnatul a înțeles să introducă prezenta contestație la executare, socotind că

poate benefica de conversiunea condamnării sale la 20 ani închisoare, după cum

și prevăd dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 și astfel s-a format  dosarul

de față.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 195 din 4 septembrie 2008, a admis

contestația la executare formulată de persoana condamnată A.N.

A constatat îndeplinite

condițiile conversiunii pedepsei.

În baza art. 146 din Legea nr.

302/2004 și art. 33 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani

închisoare și în baza art. 323 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa de 15 ani

închisoare.

În baza art. 329 C. pen.,

aplică condamnatului pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 – art. 34 C.

pen., contopește aceste pedepse aplicate, condamnatul având de executat 15 ani

închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art.

64 lit. a) și b) C. pen.

Dispune anularea mandatului de

executare a pedepsei închisorii nr. 224 din 18 decembrie 2007 emis de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și emiterea unui nou mandat.

Deduce din pedeapsă,

perioada executată de la 4 septembrie 2001 la zi.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal, au declarat recurs, atât parchetul, precum și persoana condamnată

contestatoare.

Prin recursul declarat de

parchet, sentința este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul

aplicării eronate, a prevederilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, ce

reglementează conversiunea pedepsei, prin ignorarea art. 142 din aceeași lege și

care în speță nu permit decât aplicarea art. 145, cum de altfel s-a și procedat

prin hotărârea de recunoaștere sentința penală nr. 154 din 6 august 2007 a

Curții de Apel București, secția I penală.

În consecință, s-a solicitat

ca prin admiterea recursului parchetului să se caseze sentința atacată și

rejudecându-se să se, respingă contestația la executare.

Prin recursul declarat de

persoana condamnată și contestatoare, aceeași hotărâre este criticată pentru,

nelegalitate, sub aspectul greșitei contopiri, a pedepselor aplicate, în cadrul

operației de conversiune a pedepsei, prevăzută de art. 146 din Legea nr. 302/2004.

În cadrul acestei operații juridice, în mod nelegal s-a dispus să execute o

pedeapsă mai mare decât i s-a aplicat pentru infracțiunea scop, violul și

pentru care în Spania a fost condamnat definitiv la 10 ani închisoare. În acest

mod i s-a agravat situația, privind durata sancțiunii pronunțată în statul de

condamnare pentru infracțiunea de viol, precum și dispozițiile  art. 10 din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Recursurile sunt fondate.

Curtea, examinând hotărârea

atacată, în raport de criticile aduce, precum și, din oficiu, față de dispozițiile

art. 142, 144, 146 și 10 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 19883 și ratificată de statul

român, prin Legea nr. 76/1996, reține următoarele:

În speță, potrivit art. 144 din

Legea nr. 302/2004, executarea pedepsei în continuare, de către persoana condamnată,

este guvernată de „legea statului de executare” și „autoritățile competente ale

statului român sunt obligate”:

a) fie, „să continue

executarea condamnării în baza unei hotărâri judecătorești în condițiile art. 145”;

b) fie, „să schimbe

condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească înlocuind astfel pedeapsa aplicată

în statul de condamnare, cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru

aceeași infracțiune, în condițiile art. 146”.

Acestea fiind, efectele

transferării persoanei condamnate A.N. (cetățean român) din Spania, prezenta contestație

la executare, a fost introdusă pe deplin justificat.

Pe lângă argumentele textului

sus-menționat, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, „durata pedepsei

aplicată în Spania, este incompatibilă cu legislația română” ce nu cunoaște

instituția „cumulului aritmetic” ce s-a aplicat în cauză, după legea penală

spaniolă.

Cum această situație este

întocmai reglementată, prin prevăzută art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

Curtea apreciază și pentru argumentele acestui text că, prezenta contestație la

executare, este pe deplin fondată și potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen.,

va trebui adoptată pedeapsa, la legea română.

Dacă prin cele analizate,

s-a conturat cadrul legal, ce îndreptățește persoana condamnată să solicite conversiunea

pedepsei, instanța de fond, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire

incomplet și incorect cerințele art. 144 lit. b) și art. 146 din Legea nr. 302/2004

dar și ale art. 10 din Convenția Europeană.

Astfel, în cauză, lipsește

și declarația, ce trebuia obținută de la condamnat prin care să-și fi „exprimat

în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice,

care decurg din transferarea sa în România” luată prin oficiul consular român

competent și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cerință expresă prevăzută

de art. 142 din Legea nr. 302/2004.

Apoi, în cadrul operației de

conversiune a pedepsei, instanța de fond a omis cele 5 infracțiuni de agresiune

sexuală (echivalent al infracțiunii de viol din legea penală română) și pentru

care instanța spaniolă, l-a sancționat definitiv la, câte 10 ani închisoare.

Din această cauză, prin

hotărârea atacată s-a ajuns a se contopi, incomplet doar 2 pedepse și anume

cele aplicate (prin adoptare) doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 cu

art. 33 lit. b) și pentru art. 329 C. pen. român și nu cea de a treia categorie

de infracțiuni, a violului.

Tot datorită acestei

omisiuni, în final, ca pedeapsă rezultantă, s-a dispus a se executa 15 ani

închisoare, deși pentru infracțiunea scop (violul) condamnatului i s-a aplicat

o pedeapsă mai mică, și anume de 10 ani închisoare.

Pentru cele analizate și

pentru aducerea la îndeplinire a tuturor omisiunilor, ce legea specială, le

cere în mod obligatoriu, recursurile declarate urmează a fi admise, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casată hotărârea atacată și

trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv la Curtea de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurentul contestator A.N.

împotriva sentinței penale nr. 195 din 4 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în totalitate

sentința atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București, spre rejudecare.

Onorariul avocatului din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 16 ianuarie 2009.