ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală,

în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul N.B.E. împotriva sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009.

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea, a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, prev. de art. 163.1 C. pen. spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art. 179 C. pen. spaniol și de provocare de leziuni, prev. de art. 148 C. pen. spaniol, de către condamnatul N.B.E.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care 300 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 177 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În temeiul art. 42 C. proc. pen. anterior rap. la art. 163, art. 159 și art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, comb. cu art. 461 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul N.B.E., deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curții de Apel București, secția I-a penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a arătat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 782/42/2012, condamnatul N.B.E. a formulat contestație la executarea pedepsei de 21 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005 și recunoscută prin sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Camera de Consiliu și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală.

Curtea de Apel Ploiești a mai reținut că, prin contestația la executare formulată, condamnatul N.B.E. a invocat o serie de impedimente privind executarea sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, de natură a conduce la micșorarea cuantumului pedepsei de 21 ani închisoare, pentru care s-a dispus continuarea executării în statul resortisant și în cadrul procedurii de acceptare a transferării persoanei condamnate într-un alt stat conform dispozițiilor art. 116 alin. (1) rap. la art. 117 alin. (4), art. 129 și art. 145 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În raport de dispozițiile art. 159 și art. 162 din Legea nr. 302/2004 modificată și a prevederilor art. 461 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen. anterior, Curtea de Apel Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția I-a penală, față de motivele contestației la executare formulate de condamnatul N.B.E.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05 noiembrie 2012 sub nr. 8226/2/2012.

În ședința publică din 03 decembrie 2012, a fost admisă cererea reprezentantului Parchetului și s-a dispus emiterea unei adrese către autoritățile spaniole, prin intermediul Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, pentru a comunica hotărârea prin care s-a limitat pedeapsa aplicată condamnatului N.B.E. la 20 de ani închisoare.

Prin adresa din data de 10 aprilie 2013, Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a comunicat instanței de judecată că autoritățile spaniole solicită formularea cererii printr-o comisie rogatorie sau direct instanței spaniole emitente a hotărârii nr. 16 din data de 8 iunie 2004.

Pentru termenul de judecată din 11 septembrie 2013 au fost înaintate de către Administrația de Justiție, Curtea de Apel Provincială (Audencia Provincial) Secția a II-a Castellon hotărârea nr. 12040-43-1-2002-00174476, precum și o serie de acte care privesc hotărârea nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, din care rezultă următoarele: în conformitate cu art. 76 C. pen., limita de îndeplinire efectivă a condamnării privative de libertate impuse prin sentință numitului N.B.E. este de 20 de ani și încheierea condamnării s-a făcut considerând limita de 20 de ani, astfel cum se poate determina prin „pedeapsa de îndeplinit" limita maximă conform art. 76 C. pen. de 7300 zile și, astfel, „pedeapsa se va considera încheiată în data de 22 iunie 2022".

În ședința publică din data de 11 septembrie 2013, având în vedere cazul de contestație la executare prev. de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, s-a dispus înaintarea dosarului la Completul 11 F, care a pronunțat sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009.

Prin încheierea din data de 09 octombrie 2013, președintele Completului 11 F, judecător D.P., a dispus trimiterea dosarului, pentru soluționare, completului de inițial investit, respectiv Completul 10 F.

Pentru a se dispune astfel, s-a apreciat că motivul invocat de contestator în cererea dedusă judecății privește un incident ivit în cursul executării, iar nu vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, astfel că se circumscrie cazului prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, iar nu celui prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din același Cod.

În ședința publică din 28 octombrie 2013, apărătorul condamnatului N.B.E. a solicitat admiterea contestației și stabilirea unei pedepse de 20 de ani închisoare și nu a unui cuantum de 21 de ani închisoare, cum greșit s-a stabilit prin hotărârea nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală.

În schimb, condamnatul N.B.E. a solicitat să-i fie contopite pedepsele potrivit legislației române, acesta fiind motivul pentru care a fost de acord cu transferarea sa în România.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat incidența cazului de casare prev. de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocat de către condamnatul N.B.E., pentru următoarele considerente:

Potrivit acestui text de lege se poate face contestație contra executării hotărârii când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident invit în cursul executării.

Primul motiv al contestației la executare formulat de către condamnatul N.B.E. privește stabilirea unei pedepse în cuantum de 20 de ani închisoare conform art. 76 C. pen. spaniol, astfel cum rezultă din sentința penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005.

Ca urmare a cererii formulate de către Curtea de Apel București, Administrația de Justiție, Curtea de Apel Provincială (Audencia Provincial) Secția a II-a Castellon prin hotărârea nr. 12040-43-1-2002-00174476 a stabilit că, prin raportare la art. 76 C. pen., pedeapsa ce urmează a fi executată de către condamnatul N.B.E. este de 20 de ani închisoare, conform sentinței penale nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005.

De asemenea, a fost depusă la dosar și fișa de lichidare a pedepsei condamnatului prin care se precizează că pedeapsa de 20 de ani închisoare se consideră a fi executată la data de 22 iunie 2022.

În ceea ce privește solicitarea condamnatului N.B.E. de conversiune a pedepselor, în ședința publică din 28 octombrie 2013, a fost respinsă cererea de a se solicita autorităților din regatul Spaniei să încuviințeze procedura cumulului juridic, reglementată de legislația din România.

S-a reținut că, potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazul în care Statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicată în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

A fost avut în vedere că la dosarul cauzei se află cererea autorităților spaniole prin care solicită instanței române recunoașterea și punerea în executare a hotărârii nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, privind transferarea persoanei condamnate N.B.E., fiind îndeplinite dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Mai mult, s-a constatat că, la dosar, se află declarația condamnatului N.B.E. în care se precizează că este de acord să fie transferat într-o închisoare din România pentru executarea restului de pedeapsă, fiind informat asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea sa în România.

Așa fiind, s-a constatat că motivul contestației la executare privind contopirea pedepselor potrivit legislației române nu constituie un incident ivit în cursul executării, atâta timp cât hotărârea nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audientă Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005 a fost recunoscută prin hotărârea nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, fiind respectate felul și durata pedepselor prevăzute în hotărârea de condamnare.

În consecință, a fost admis primul motiv al contestației la executare formulate de către condamnatul N.B.E. împotriva sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009, constatându-se că, prin sentința penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, prev. de art. 163.1 C. pen. spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art. 179 C. pen. spaniol și de provocare de leziuni, prev. de art. 148 C. pen. spaniol, de către condamnatul N.B.E.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Împotriva sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs contestatorul N.B.E.,

fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

La termenul din 3 martie 2014, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a procedat la recalificarea căii de atac promovate în cauză ca fiind apel.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul contestator și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând apelul declarat pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

În cauză, contestatorul condamnat N.B.E. a formulat contestație la executarea pedepsei de 21 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audientă Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005 și recunoscută prin sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009, invocând o serie de impedimente privind executarea sentinței penale anterior menționate, de natură a conduce la micșorarea cuantumului pedepsei de 21 ani închisoare, pentru care s-a dispus continuarea executării în statul resortisant și în cadrul procedurii de acceptare a transferării persoanei condamnate într-un alt stat conform dispozițiilor art. 116 alin. (1) rap. la art. 117 alin. (4), art. 129 și art. 145 din Legea nr. 302/2004 republicată, unul dintre motivele contestației la executare vizând contopirea pedepselor potrivit legislației române.

Criticile au fost reluate și cu prilejul susținerii căii de atac, în sensul stabilirii unei pedepse de 20 de ani închisoare, iar nu în cuantum de 21 de ani închisoare, pe de altă parte susținându-se că ar fi trebuit să se contopească pedeapsa stabilită de către statul spaniol cu cea aplicată de Statul român, iar nu să se procedeze la adunarea acestora.

Înalta Curte constată, însă, cu referire la prima critică invocată de apelantul contestator N.B.E., că instanța de fond a admis contestația la executare formulată de acesta împotriva sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009, reținând drept temei al contestației la executare prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior. Astfel, s-a constatat că, prin sentința penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3 octombrie 2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, prev. de art. 163.1 C. pen. spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art. 179 C. pen. spaniol și de provocare de leziuni, prev. de art. 148 C. pen. spaniol, de către condamnatul N.B.E., context în care s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Astfel fiind, critica formulată de contestator în calea de atac, privind stabilirea unei pedepse de 20 de ani închisoare, nu poate fi primită, această chestiune fiind deja lămurită de către instanța de fond.

Pe de altă parte, în ceea ce privește solicitarea apelantului contestator de contopire a pedepselor potrivit legislației române, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că aceasta nu se circumscrie unui incident ivit în cursul executării, în sensul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, ținând seama de împrejurarea că hotărârea nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, a fost recunoscută prin hotărârea nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, fiind respectate felul și durata pedepselor prevăzute în hotărârea de condamnare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Prin urmare, fiind vorba în cauză despre o hotărâre judecătorească străină, recunoscută de către autoritățile judiciare române, nu se poate trece de la cumulul aritmetic, procedură reglementată în statul de condamnare, la cumulul juridic, așa cum a solicitat apelantul contestator, în acest sens fiind și decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii.

Astfel fiind, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestator.

În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul N.B.E. împotriva sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2014.