ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2015

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 16 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul M.l.R., în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, cu privire la pedeapsa de 20 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1128 din 27 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe condamnatul M.l.R.

a formulat contestație la executare cu privire la executarea pedepsei rezultante de 20 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 6 din 06 mai 2005 de Tribunalul Provincial din Casttellon - Secțiunea a III-a și recunoscută de autoritățile române prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, prin aplicarea legii mai favorabile. În motivarea acestei contestații, condamnatul a arătat că prin sentința menționată, fâcându-se corespondența infracțiunilor pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare spaniole în infracțiunile C. pen. român s-a stabilit că pedeapsa rezultantă de 20 de ani este compusă din: - 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani; - 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

anterior sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani; - 3 pedepse de câte 10 ani închisoare fiecare pentru trei infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. anterior, sancționate cu pedeapsa închisorii de la 5 la 18 ani și, - 2 ani și 6 luni închisoare pentru facilitarea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României. Condamnatul a susținut că, în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 prima infracțiune este incriminată de art. 210 alin. (1), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, a doua infracțiune de art. 205 alin. (1), sancționată cu pedeapsa de la 1 la 7 ani închisoare, cele 3 pedepse pentru viol sunt incriminate de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) sancționate cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, iar delictul împotriva străinilor de art. 264 alin. (1) sancționat cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare.

În continuare condamnatul a precizat că prin Decizia nr. 13 din 05 iunie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a apreciat că aplicarea legii penale mai favorabile se aplică și cu privire la hotărârile aplicate în alt stat de cetățenii români, dacă au fost recunoscute în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004. Totodată, a arătat că același complet din cadrul instanței supreme, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 a stabilit că în aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a N.C.P. în ipoteza unui concurs de infracțiuni într-o primă etapă se verifică incidența disp.

art. 6 C. pen. cu privire la pedepsele individualizate, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C. pen., situație în care pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. Condamnatul a susținut că, în situația sa, maximul de pedeapsă este de 18 ani închisoare, situație în care pedeapsa rezultantă de 20 ani ar trebui redusă la această limită. În dovedirea contestației s-a depus la dosar copie de pe sentința nr. 116 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Din oficiu, instanța de fond a dispus atașarea Dosarului nr. 8660/2/2007 al Curții de Apel București în care s-a pronunțat sentința anterior menționată.

Examinând contestația, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în vigoare, instanța de fond a considerat că aceasta este nefondată, pentru considerentele următoare: M.I.R. a fost condamnat de Tribunalul Provincial - Secțiunea a III-a din Casttellon prin sentința nr. 6 din 06 mai 2005 (pag. 24 din sentință și fila 80 Dosar nr. 8660/2/2007 al Curții de Apel București, secția I penală) astfel: - la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și o amendă de 12 luni cu o cotă zilnică de 3 euro pentru delict referitor la proxenetism; - 5 ani și 6 luni închisoare pentru detenție ilegală; - 3 pedepse de câte 10 ani pentru delicte de agresiune sexuală în calitate de autor; - 6 pedepse pentru agresiune sexuală în calitate de complice (cooperant); - o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare și o amendă de 12 luni cu o cotă zilnică de 3 euro, pentru delict contra drepturilor străinilor.

Instanța spaniolă a stabilit prin această sentință (fila 48 din același dosar al Curții de Apel București) că în total pedepsele aplicate lui M.I.R. sunt de 100 de ani și 6 luni, însă prin aplicarea art. 76 C. pen. spaniol maximul executării acestor pedepse este de 20 de ani. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința nr. 116 din 22 aprilie 2008, definitivă prin Decizia nr. 1128 din 27 martie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, a recunoscut sentința instanței spaniole și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare. Din motivarea acestei sentințe rezultă că infracțiunile pentru care M.I.R.

a fost condamnat de instanțele spaniole aveau ca și corespondent în legislația română de la acea dată infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și viol prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a constatat în primul rând că instanța română de recunoaștere a hotărârii pronunțată de Tribunalul Provincial - Secțiunea a III-a Casttellon în considerente nu a făcut trimitere la toate faptele inculpatului care au corespondent în legislația română. Astfel, s-a constatat că cele 6 delicte de agresiune sexuală unde se precizează că M.I.R.

a fost „cooperant" aveau ca și corespondență în legislația română de la acea dată infracțiunea de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. sancționate cu pedeapsa închisorii de la 5 la 18 ani iar delictul contra drepturilor străinilor în infracțiunea de Facilitarea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României prev de art. 130 1 alin. (2) lit a) din O.U.G.

nr. 194/2002 sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani Analizând contestația la executare formulată de către condamnat, instanța de fond a reținut că dispozițiile Deciziei nr. 13 din 05 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prevăd că „dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală". În aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., instanța de fond s-a raportat la Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de același complet din cadrul instanței supreme, prin care s-a statuat că „în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a N.C.P., pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 C. pen., cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C. pen. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. în caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi." De asemenea, ceea ce s-a luat în considerare la soluționarea contestației la executare este dispozitivul sentinței nr. 116 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin s-a recunoscut în integralitate sentința nr. 6 din 06 mai 2005 a Tribunalului Provincial - Secțiunea a III-a din Casttellon.

Efectuând corespondența infracțiunilor C. pen. român anterior reținute de către Curtea de Apel București în sentința de recunoaștere s-a constatat că: - infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 după data de 01 februarie 2014 este incriminată de infracțiunea prev. de art. 210 alin. (1) C. pen. - infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior este incriminată în prezent de art. 205 alin. (1) și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 7 ani; - infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. anterior este incriminată în prezent de art. 218 alin. (1) C. pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani; - delictul împotriva străinilor este incriminată în prezent de art. 264 C. pen.

și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. - cele 6 infracțiuni de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. anterior pentru care contestatorul a fost condamnat de instanța spaniolă, se observă că sunt incriminate în prezent de art. 48 C. pen. rap. la art. 218 alin. (1) C. pen. S-a mai constatat de asemenea că faptele contestatorului au fost comise sub forma concursului real de infracțiuni, iar art. 39 lit. b) C. pen. în vigoare precizează că dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. S-a observat că pedeapsa cea mai grea aplicată contestatorului este cea de 10 ani pentru comiterea infracțiunii de viol.

Dacă la această pedeapsă s-ar adăuga conform art. 39 lit. b) C. pen. 1/3 din totalul celorlalte pedepse s-ar depăși pedeapsa de 20 de ani în a cărei executare se află în prezent contestatorul, conform sentinței penale nr. 116 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Având în vedere aceste considerente, instanța în baza art. 598 lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 597 C. proc. pen. a respins contestația la executare ca nefondată. Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație condamnatul M.l.R., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Analizând sentința contestată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte retine următoarele: Prin Decizia nr. 13 din 05 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 530/258/2014, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la hotărârile de condamnare pronunțate de un alt stat față de cetățeni români aflați în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

S-a stabilit că dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cuprinsul acestei decizii se arată că aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale, și anume principiul legalității incriminării, respectiv principiul autorității de lucru judecat.

Potrivit primului principiu, nicio pedeapsă nu poate fi aplicată decât dacă era prevăzută de legea penală în momentul săvârșirii infracțiunii (nulla poena sine lege). De asemenea, nu pot fi aplicate alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă. Principiul autorității de lucru judecat (care are două efecte de natură diferită: un efect pozitiv, și anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare și un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândește valoare de adevăr în ceea ce privește fapta și persoana judecată, creează un obstacol în reanalizarea, de către instanță, a conflictului soluționat definitiv) sau principiul intangibilității lucrului judecat poate fi influențat doar prin apariția unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi.

Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 302/2004, care sunt aplicabile în cauză. Astfel, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine este prevăzută în art. 135 al legii menționate. Conform art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, se atribuie hotărârii judecătorești străine efecte juridice pe teritoriul României și se dispune transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte, așa cum se prevede în cuprinsul art. 135 alin. (4) din același act normativ.

La art. 135 alin. (6) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004 se prevede că instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, poate dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină, iar în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare poate adapta, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă, stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită.

În cuprinsul art. 135 alin. (7) din Legea menționată, se arată că instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, precum și atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

După cum se poate observa, în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Hotărârea de condamnare își păstrează caracterul de extraneitate și după recunoașterea sa de către autoritățile judiciare române, astfel că nu poate fi convertită în hotărâre a unei instanțe judecătorești din România, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

În plus, cu privire la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă. În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii, stabilind că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen.

român. Această decizie este aplicabilă în speță, contrar celor reținute de instanța de fond. Având în vedere prevederile menționate, prima instanță a apreciat corect că nu se impune reducerea pedepsei principale rezultante de 20 ani închisoare, aplicată condamnatului M.I.R. prin sentința nr. 6 din 06 mai 2005 de Tribunalul Provincial din Casttellon - Secțiunea III și recunoscută de autoritățile române prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, prin schimbarea modalității de stabilire a pedepsei rezultante. Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M.I.R. împotriva sentinței penale nr. 25 din 16 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul M.I.R. împotriva sentinței penale nr. 25 din 16 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2015.