ÎCCJ, decizie (scj.ro #119906)

Hotărâre de condamnare pronunțată de o instanță străină. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Concurs de infracțiuni

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri prevăzute în legi speciale. Legea nr. 302/2004.  Drept penal. Partea generală. Legea penală și limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic:

Drept penal

-

aplicarea legii penale mai favorabile

C. pen.,

art. 6

În aplicarea art. 6 C. pen., a Deciziei nr. 1/2014 și a Deciziei nr. 13/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța română nu poate reduce în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa rezultantă aplicată, prin cumul aritmetic, în cazul unui concurs de infracțiuni, prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, adaptarea pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni este permisă numai în ipoteza în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii.

Prin urmare, în ipoteza în care instanța străină a aplicat pedeapsa rezultantă prin cumul aritmetic, dacă instanța română a redus pedepsele stabilite prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină pentru infracțiuni concurente în temeiul Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, noua pedeapsă rezultantă nu se aplică potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., ci prin menținerea cumulului aritmetic aplicat de instanța străină cu autoritate de lucru judecat.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2508 din 9 septembrie 2014

Prin sentința nr. 114 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă contestația formulată de condamnatul N.B. împotriva sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, precum și a sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, iar în temeiul Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost desființate în parte sentințele penale menționate și, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (7) din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art. 6 alin. (1) C. pen., a fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 20 de ani închisoare, aplicată condamnatului N.B. prin sentința penală nr. 16 din 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, definitivă la data de 3 octombrie 2005 și recunoscută prin sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 iulie 2010 a aceleiași instanțe și modificată prin sentința penală nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 36/A din 3 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală în pedepsele principale componente, și anume:

- 13 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și c) C. pen. anterior, actualmente infracțiunea prevăzută în art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen.;

- 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 189 alin. (2) C. pen. anterior, actualmente infracțiunea prevăzută în art. 205 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen.;

- 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, actualmente infracțiunea prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată condamnatului N.B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen. la 12 ani închisoare.

Au fost recontopite pedepsele principale menționate, astfel cum au fost reindividualizate și s-a constatat că, potrivit regulii cumulului aritmetic, intrat în puterea lucrului judecat prin recunoașterea hotărârii penale spaniole, condamnatul N.B. ar avea de executat o pedeapsă principală totală de 19 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul Deciziei nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost redusă pedeapsa principală rezultantă mai sus menționată la maximul la care se poate ajunge în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., și anume la 14 ani și 6 luni de închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințelor penale contestate.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, întocmit de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Față de cererea-contestație formulată de către condamnatul N.B., contestație ce se sprijină pe noțiunea de lege penală mai favorabilă, curtea de apel a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât, odată cu apariția Deciziei nr. 13 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În continuare, curtea de apel a observat că Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Secțiile Unite în recurs în interesul legii nu își mai găsește aplicabilitatea în cauza de față.

Astfel, se impune interpretarea strictă a acestei decizii care menționează că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.

Or, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, care nu mai prevede noțiunea de cumul juridic în cazul sancționării concursului de infracțiuni, ci un sistem mixt juridico-aritmetic stabilit prin dispozițiile art. 39, care are ca scop tocmai încercarea de compatibilizare a legislației penale române cu aceea de referință occidentală, apar ca fiind caduce consecințele obligatorii ale respectivului recurs în interesul legii.

Față de cele astfel reținute, în temeiul Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost redusă pedeapsa principală rezultantă menționată la maximul la care se poate ajunge în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., și anume la 14 ani și 6 luni de închisoare.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație procurorul.

Analizând sentința contestată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin Decizia nr. 13 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Harghita, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la hotărârile de condamnare pronunțate de un alt stat față de cetățeni români aflați în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

S-a stabilit că dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere decizia anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința penală nr. 114 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, contestată de procuror, a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a art. 6 C. pen., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În cuprinsul acestei decizii se arată că aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale, și anume principiul legalității incriminării, respectiv principiul autorității de lucru judecat.

Potrivit primului principiu, nicio pedeapsă nu poate fi aplicată decât dacă era prevăzută de legea penală în momentul săvârșirii infracțiunii (

nulla poena sine lege

). De asemenea, nu pot fi aplicate alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă.

Principiul autorității de lucru judecat (care are două efecte de natură diferită: un efect pozitiv, și anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare și un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândește valoare de adevăr în ceea ce privește fapta și persoana judecată, creează un obstacol în reanalizarea, de către instanță, a conflictului soluționat definitiv) sau principiul intangibilității lucrului judecat poate fi influențat doar prin apariția unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi.

Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 302/2004, care sunt aplicabile în cauză. Astfel, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine este prevăzută în art. 135 al legii menționate.

Conform art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute în art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, se atribuie hotărârii judecătorești străine efecte juridice pe teritoriul României și se dispune transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte, așa cum se prevede în cuprinsul art. 135 alin. (4) din același act normativ.

La art. 135 alin. (6) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004 se prevede că instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, poate dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină, iar în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare poate adapta, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă, stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită.

În cuprinsul art. 135 alin. (7) din legea menționată se arată că instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, precum și atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

După cum se poate observa, în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni, în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Având în vedere prevederile menționate, în mod corect a procedat prima instanță, în sensul reducerii pedepsei principale aplicată condamnatului N.B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen. de la 13 ani și 6 luni la 12 ani închisoare.

Însă, la momentul recontopirii pedepselor principale, instanța de fond în mod greșit a aplicat Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Reducerea pedepsei principale rezultante la maximul la care se poate ajunge în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (14 ani și 6 luni de închisoare), conform deciziei anterior menționate, încalcă principiul autorității de lucru judecat al cumulului aritmetic, aplicat de instanțele spaniole.

Hotărârea de condamnare își păstrează caracterul de extraneitate și după recunoașterea sa de către autoritățile judiciare române, astfel că nu poate fi convertită în hotărâre a unei instanțe judecătorești din România, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

În plus, cu privire la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în sensul că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român. Această decizie este aplicabilă în speță, contrar celor reținute de instanța de fond.

Conform cumulului aritmetic, condamnatul N.B. are de executat o pedeapsă principală totală de 19 ani și 6 luni închisoare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de procuror împotriva sentinței nr. 114 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a desființat în parte sentința penală contestată și, rejudecând:

A înlăturat dispoziția primei instanțe de reducere, în temeiul Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a pedepsei principale rezultante de la 19 ani și 6 luni închisoare la 14 ani și 6 luni închisoare, maximul la care se putea ajunge în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contestatorul N.B. urmând să execute pedeapsa principală totală de 19 ani și 6 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței contestate.