ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată că prin sentința penală nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a refuzat executarea mandatului european de arestare, emis la data de 12.01.2023, de către Tribunalul - Audiencia Provincial- ASTURIAS secția 2 (Spania), având la bază Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020, din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme - nr. 212/2022, din 03.09.2022, referință procedură: 16/2019, pe numele persoanei solicitate A., aflat în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

În baza art. 99 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut pe cale incidentală: Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020, din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme - nr. 212/2022, din 03.09.2022, referință procedură: 16/2019 privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnată definitiv la două pedepse de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de prostituție forțată, fapte incriminate de legea penală română prin art. 213 alin. (2) din C. pen. român și a dispus executarea în România a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată, 2 zile (3 și 4 noiembrie 2016 în care a fost reținut de poliție, în Spania), dar și durata reținerii (ordonanța nr. 744/II/5/2023) și arestării preventive, executate în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME/03.02.2023 emis de Curtea de Apel Timișoara, din 02.02.2023, la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza a III a din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunțării sentinței și a dispus revocarea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/03.02.2023, emis de către Curtea de Apel Timișoara concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 03.02.2023, sub numărul x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat arestarea provizorie a persoanei urmărite internațional A., pentru o perioadă de 15 zile, în vederea depunerii în limba română a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Spania.

Prin încheierea de ședință din data de 03.02.2023, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus arestarea provizorie a persoanei urmărite internațional, pe o perioada de 15 zile, până la data de 17.02.2023 inclusiv, stabilindu-se termen de judecată la data de 16.02.2023, în vederea depunerii mandatului european de arestare, tradus.

Pentru termenul de judecată din 16.02.2023 s-a comunicat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara traducerea în limba română a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei urmărite internațional, precum și propunerea de luare a măsurii arestării, pe o perioadă de 30 zile, în vederea punerii în executare și predării către autoritățile judiciare străine. La același termen de judecată, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților din Spania, solicitând ca instanța să dispună executarea pedepsei în România.

Având în vedere că persoana solicitată a fost condamnată definitiv la o pedeapsă totală de 6 ani închisoare și că refuză predarea pentru executarea acestei pedepse, s-a solicitat autorităților spaniole comunicarea tuturor hotărârilor în baza cărora a fost stabilită pedeapsa de 6 ani închisoare, dar și perioadele executate în Spania și care se impun a fi deduse.

La data de 22.02.2023, autoritățile judiciare din Spania, au comunicat instanței următoarele înscrisuri: Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme - nr. 212/2022 din 03.09.2022, referință procedură 16/2019, acestea fiind apoi traduse în limba română.

Din cuprinsul înscrisurilor înaintate și al hotărârilor de condamnare, Curtea a reținut că mandatul european de arestare a fost emis cu privire la numitul A., la data de 12.01.2023, în vederea arestării și predării către autoritățile spaniole, pentru executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicate pentru comiterea a două infracțiuni de prostituție forțată cu înșelăciune, constând în aceea că, în martie 2010 și martie 2015, a determinat, prin constrângere, două persoane de sex feminin să practice prostituția, încasând sumele plătite de clienți. În fapt, s-a reținut că în luna martie 2010, inculpatul A., major și fără antecedente penale, s-a întâlnit cu martora protejată, identificată în proces ca fiind x la "Club x" din Oviedo și au început să aibă o relație sentimentală, apoi s-au dus amândoi la Avi Ies să locuiască împreună. După o săptămână, inculpatul i-a spus că ea trebuia să se prostitueze, mai exact pe strada x din Aviles. Martora a refuzat, dar a fost forțată de inculpat prin agresiuni. De asemenea, i-a îngrădit libertatea de mișcare și i-a controlat comunicările, obținându-i parolele de x, luându-i documentele personale. Martora nu avea cheile de la apartamentul în care locuia cu inculpatul. La sfârșitul fiecărei zile, martora protejată trebuia să îi dea inculpatului toți banii pe care îi câștigase din prostituție, în jur de 200 de euro. În alte ocazii, când inculpatul mergea în România, trebuia să îi trimită acei bani prin virament bancar sau prin Western Union pe numele lui, fie pe numele mamei sale, B., fie pe numele C. și D., efectuându-se astfel 48 de tranzacții către România în perioada cuprinsă între 16 martie 2010 și 12 decembrie 2011, în valoare totală de 15.784,50 de euro. Martora protejată a reușit să fugă de inculpat în luna decembrie 2011.

Cu privire la cea de-a doua faptă s-a reținut că, în luna martie 2015, inculpatul s-a întâlnit cu E. într-un club de noapte din Oviedo. A doua zi, ea s-a oferit să meargă cu el la Pontevedra pentru a începe o relație sentimentală și au locuit împreună în luna iunie 2015. După trei zile i-a sugerat să se prostitueze și, în urma refuzului, a forțat-o, prin amenințări la adresa fiicei acesteia ce se afla în România și agresiuni. I-a luat cartela de telefon pentru a o împiedica să comunice cu terți și să își schimbe constant numărul de telefon mobil. Astfel, E. a lucrat ca prostituată din iunie 2015 până în martie 2016 pe F., în Pontevedra, de la ora 17:00 până la 3:00, de luni până duminică. În această perioadă, E. a dat toți banii pe care îi câștiga în fiecare zi, între 100 și 200 de euro, inculpatului personal ori au fost trimiși în țară. În acest fel, în perioada 18 iunie 2015-17 februarie 2016, s-au efectuat 38 de tranzacții către România, prin Western Union în valoare totală de 7.165,47 de euro. Destinatarii banilor au fost A., B. și G.. E. a reușit să fugă de inculpat în luna martie 2016.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că numitul A. a fost condamnat definitiv la două pedepse cu închisoarea de 3 ani (o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare) pentru comiterea unei infracțiuni de prostituție forțată cu înșelăciune (Articolul 188.1 din C. pen. în vigoare la data săvârșirii faptelor) și o infracțiune de prostituție forțată (Articolul 187.1 din C. pen. în vigoare la data săvârșirii faptelor).

S-a arătat că faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată au corespondent în legea penală română, fiind incriminate ca infracțiuni de proxenetism, prevăzute de art. 213 alin. (2) din C. pen.

Persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință hotărârile de condamnare și faptul că pedeapsa, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare de autoritățile din Spania, este de 6 ani închisoare.

Persoana solicitată nu și-a exprimat consimțământul în vederea predării, solicitând să execute pedeapsa în România, fiind de acord cu recunoașterea hotărârilor de condamnare pronunțate de autoritatea judiciară străină.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

În considerarea acestor dispoziții, instanța a dispus efectuarea unei adrese către autoritățile judiciare din Spania pentru comunicarea sentințelor penale de condamnare, iar hotărârile respective a fost transmise la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 302/2004, instanța a verificat condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, respectiv dacă hotărârea este definitivă și executorie, dacă fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune, și autorul ar fi fost sancționabil, persoana condamnată are cetățenie română, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din aceeași lege.

Instanța de fond a constatat că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate, la o pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de prostituție forțată, este definitivă; faptele pentru care s-au aplicat pedepsele sunt incriminate și de legislația națională ca proxenetism, infracțiune prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; persoana condamnată are cetățenia română și și-a dat consimțământul pentru executarea în România.

S-a constatat că nu este incident nici unul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, că hotărârile emise de statul emitent nu sunt contrare principiului non bis in idem, iar persoana condamnată nu este cercetată, pentru aceleași infracțiuni, în România.

S-a menționat că, deși apărătorul persoanei condamnate a invocat intervenirea prescripția răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, săvârșită în perioada martie 2010 - decembrie 2011 și a solicitat ca această pedeapsă de 3 ani să nu fie recunoscută și pusă în executare, curtea a apreciat susținerea nefondată. Potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea 302/2004, un motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii este intervenirea prescripției executării pedepsei, nu a răspunderii penale. De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 163 alin. (2) din Legea 302/2004 întrucât nu a intervenit amnistia, grațierea și nici dezincriminarea faptei, neexistând un motiv de refuz al recunoașterii și executării hotărârilor. Legat de prescripția executării pedepsei, s-a arătat că nu s-a împlinit termenul și au existat și acte de întrerupere.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului intimatului de efectuare a concursului celor două pedepse aplicate, de 3 ani închisoare, potrivit dispozițiilor C. pen. român, cu consecința aplicării unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare, curtea a reținut că autoritățile judiciare străine au stabilit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă nu se impune a fi adaptată, în sensul reducerii ei la cuantumul de 4 ani, calculat conform legii penală române, întrucât dispozițiile art. 166 alin. (8) lit. b) prevăd că instanța adaptează pedeapsa doar dacă "durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii, prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate, în cazul unui concurs de infracțiuni, depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

În ceea ce privește natura pedepsei aplicate, s-a apreciat că, nu există nici un impediment la executare, întrucât autoritățile judiciare din Spania, au aplicat o sancțiune penală cu închisoarea executabilă în regim de detenție. În cauză nu se impune adaptarea pedepsei raportat la limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română și nici pedeapsa rezultată întrucât nu depășește limita generală a pedepsei închisorii admisă de legea română potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. a), b) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a mai reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea hotărârilor, astfel cum sunt prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana condamnată, A., este cetățean al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea este definitivă, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, iar faptele constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Împotriva sentinței penale nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a formulat contestație persoană solicitată A..

În cererea scrisă contestatorul a invocat, în esență, faptul că instanța de fond a recunoscut hotărârea străină fără a face o analiză în raport de fiecare infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea sa. A considerat că pedepsele aplicate de autoritatea străină și-au pierdut autoritatea, impunându-se contopirea acestora conform C. pen. român.

În dezbateri, apărătorul ales al persoanei solicitate a invocat faptul că s-au dispus și amenzi pecuniare, iar instanța de fond nu a verificat dacă pot fi menținute. A mai evocat aceea că prin sentința pronunțată de instanța de fond se face referire la menținerea, pe cale incidentală, a pedepsei stabilite prin cumul aritmetic.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează, preliminar, că, în prezenta cauză, este incident motivul facultativ de refuz prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată este cetățean român și nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Spania în vederea executării pedepsei cu închisoarea.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte (...).

Raportat la aceste dispozițiile legale, Înalta Curte constată că la dosar au fost atașate hotărârile de condamnare emise de autoritățile judiciare din Spania.

În ceea ce privește efectele hotărârii străine de condamnare, instanța reține că devin incidente dispozițiile art. 172 din Legea 302/2004, republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, potrivit cărora obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Raportat la speța dedusă judecății, din actele dosarului rezultă că hotărârea emisă Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme - nr. 212/2022 din 03.09.2022, prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, a rămas definitivă la data de 03.09.2022.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat contestatorul A., prin sentințele penale sus-menționate, au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen.

În același timp se reține că, în cauză, nu rezultă că acestuia i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. În plus, nu s-a prezentat vreun motiv pentru care persoana condamnată A. să nu fi fost sancționată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

b) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele dosarului rezultă că A. este cetățean român, jud. Constanța.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A. trăiește pe teritoriul României, împrejurare în raport de care a devenit incident motivul opțional de refuz al predării sale în baza mandatului european de arestare.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. În acest sens se observă că A.:

- nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar:

- nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

- nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române;

- nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor;

- nu este cercetat pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare germane.

- nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei;

În ceea ce privește posibilitatea adaptării pedepsei, astfel cum a solicitat contestatorul prin cererea scrisă, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea cuantumului până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

De asemenea, se reține că în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Jurisprudența Înaltei Curți a reținut cu privire la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă (ICCJ, SP, decizia nr. 2508 din 09.09.2014, ds. 101/42/2014).

De asemenea, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. x/2009 în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, "Instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român".

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a subliniat că incompatibilitatea dintre durata pedepsei aplicate și legislația română poate surveni în trei situații:

- atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzută în legea penală română;

- atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea;

- atunci când pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracțiuni depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.

Înalta Curte constată că persoana solicitată, A., a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție forțată cu înșelăciune, prevăzută de art. 188.1 din C. pen. spaniol și prostituție forțată, prevăzută de art. 187.1 din C. pen. spanion ce au corespondent în legislația română în infracțiunea proxenetism, prevăzut de art. 213 alin. (2) din C. pen., având un maxim special de 10 ani.

Astfel, pedeapsa rezultantă aplicată de instanța străină nu depășește maximul general al pedepsei închisorii impus de legea română (25 de ani închisoare) și nici totalul pedepselor posibil a fi aplicate pentru infracțiunile concurente, potrivit aceleiași legi, sens în care nu se impunea adaptarea pedepsei.

În ceea ce privește susținerea apărtorul ales al contestatorului conform căreia instanța de fond nu a verificat mențiunea cu privire la amenzile pecuniare, întrucât din corespondența purtată cu autoritățile judiciare spaniole reiese că s-a dispus și obligarea condamnatului la plata unor despăgubiri în cuantum de 30.000 euro, se constată că autoritățile străine au transmis faptul că persoana solicitată este obligată să plătească victimelor suma de 30.000 euro . Prin Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la câte 3 ani pentru fiecare infracțiune de prostituție forțată și, în același timp, a fost obligat să o despăgubească pe martora protejată T.P. 02/BLEF-V/16 și pe E. cu suma de 15.000 euro, fiecare. .

În consecință, reținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, anterior menționate, Înalta Curte, constată că hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii penale pronunțate de autoritățile judiciare din Spania, cu privire la cetățeanul român A. și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul 110 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2023.