ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2024

HOTĂRÂRE
27.02.2024
CAMERĂ
penal
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 297/PI din data de 18 decembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 63/PI/16.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar. x/2018 definitivă prin decizia penală nr. 106/A pronunțată în data de 13.03.2023 de către Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2021.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, în cauză, contestatorul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 63/PI/16.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 106/A pronunțată în data de 13.03.2023 de către I.C.C.J. în dosarul nr. x/2021 la o pedeapsă rezultantă de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare în regim de deținere.

În dosarul de executare nr. 329/59/2018/a3, la data de 13.03.2023, Curtea de Apel Timișoara a emis MEPI nr. 64/2021, iar în urma sesizării I.P.J Timiș - Serviciul Investigații Criminale, privind nedepistarea persoanei condamnate A. pe teritoriul României a fost emis mandatul european de arestare nr. 2/2023 din data de 15.03.2023, comunicat către autoritățile judiciare din Italia, dată fiind localizarea acestuia pe teritoriul Italiei.

A precizat că astfel cum rezultă din: răspunsul Compartimentului executări penale privind situația executării pedepsei în cazul contestatorului (fila x), răspunsul autorităților judiciare din Italia la ordinul european de anchetă (filele x), înscrisuri ale autorităților judiciare din Italia traduse în limba română cu privire la condamnatul A. (filele x) după emiterea mandatului european de arestare de către Curtea de Apel Timișoara prin sentința nr. 17/2023, din data de 09.05.2023 de Curtea de Apel Veneția, secția a 2-a penală, definitivă la data de 16.05.2023 a refuzat executarea mandatului european de arestare și a dispus recunoașterea sentinței penale de condamnare nr. 61/PI/16.03.2021, dispunându-se ca pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din România să fie executată în Italia, conform dreptului intern.

La data de 20.10.2023 Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneția a emis în dosarul nr. x 202/2023 ordinul executoriu de încarcerare și decretul de suspendare a acestuia prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 656 alin. (5) din C. proc. pen. italian, modificat prin art. 10 din Decretul-lege nr. 341 din 24 noiembrie 2000, convertit cu modificări în Legea nr. 4 din 19 ianuarie 2001, că persoana condamnată nu se află în condițiile de excludere prevăzute la aliniatele 7 și 9 ale articolului 656 din C. proc. pen. și că în termen de 30 de zile de la notificarea prezentului act, se poate depune de către persoana condamnată o cerere însoțită de indicații și de documentația necesară pentru a obține aprobarea uneia dintre măsurile alternative de detenție, respectiv probațiune la serviciul social, detenție la domiciliu, admitere în regim de semilibertate, suspendarea executării pedepsei privative de libertate, probațiune în cazuri speciale și modificări ulterioare ale acestora.

Autoritățile judiciare din Italia au informat de asemenea prin ordinul de anchetă european că la data de 20.10.2023 a fost luată o măsură de executare cu suspendare contextuală a restului de pedeapsă calculat (deduse perioadele de încarcerare ispășite) la 4 ani și 9 zile cu închisoare (din care se deduce ulterior, ca beneficiu, 45 de zile de liberare anticipată), iar în data de 07.11.2023 a fost prezentată din partea apărătorului persoanei interesate A., cerere de acordare a măsurii alternative detenției, iar în prezent se așteaptă decizia Tribunalului de Supraveghere din Veneția cu privire la cererea de mai sus.

Curtea a constatat, potrivit înscrisului comunicat de către IPJ Timiș- Centru de reținere și arestare preventivă Timiș, în perioada 01.02.2016 - 16.06.2016, condamnatul A. s-a aflat în executarea măsurii reținerii și arestului preventiv, el fiind încarcerat în condiții necorespunzătoare.

Totodată, a arătat că, contestatorul A. se află în prezent în Italia, în stare de libertate, așteaptă decizia Tribunalului de Supraveghere din Veneția cu privire la cererea de acordare a măsurii alternative detenției și deși nu a formulat vreo cerere de liberare condiționată și nu a comis vreo altă infracțiune pe durata pedepsei pentru a fi în prezența vreunei recalculări a pedepsei de executat (a unui rest de pedeapsă), a contestat calculul fracției de pedeapsă, din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată definitiv, pe calea contestației la executare potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că îi este aplicabilă Decizia nr. 8/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunțată de Înalta Curte, în dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că "competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.."

Curtea a reținut că această decizie nu este aplicabilă în cazul de față, deoarece acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu este solicitată pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află contestatorul.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării, și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Deși nu are natura juridică a unei căi de atac, contestația la executare este o cale prin care se asigură punerea în executare a hotărârii penale în conformitate cu legea și care poate interveni în soluția inițial dată, cu excepția acelor mențiuni care au dobândit autoritate de lucru judecat.

În conformitate cu prevederile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, dispoziții introduse prin Legea nr. 169/2017 și abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 240/2019, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Măsura reglementată prin dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 a avut natura unui remediu compensatoriu, avându-se în vedere, în primul rând, ca acest mecanism să opereze în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea că aceasta este o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului. Astfel, recursul compensatoriu a fost conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător, calcularea acestor zile făcându-se din oficiu, printr-un demers administrativ, organizat și unic, iar în ceea ce privește procedura de acordare a liberării condiționate, aceasta urmează dreptul comun.

Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câștig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocații la liberarea condiționată ca urmare a îndeplinirii fracției necesare, iar nu de a reduce pedeapsa efectiv executată prin scăderea zilelor câștig.

Art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, introdus prin Legea 169/2017, se referă la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiții necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condițiilor de acordare a liberării condiționate, aspect reținut și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021.

Curtea Constituțională a reținut în această decizie că din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalității de calcul instituite prin dispozițiile art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiții prevăzute de art. 99 și art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiționată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive a Legii nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare".

Prin urmare, realizând o analiză de ansamblu a acestor criterii, Curtea Constituțională a apreciat că "dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată."

Curtea de Apel a constatat că motivele invocate în cererea formulată de contestatorul A., deși au fost încadrate în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu pot fi analizate din perspectiva unei cauze de reducere a pedepsei, întrucât solicitarea contestatorului se circumscrie procedurii reglementate de art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, care poate fi efectuată, ulterior Deciziei nr. 242/2021 a Curții Constituționale, doar în contextul procedurii de liberare condiționată. În acest sens, este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiției (decizia nr. 527/14.09.2022 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. x/2022; decizia nr. 762/15.11.2023 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. x/2023).

Durata din pedeapsă executată în condiții necorespunzătoare nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menționat nu constituie o executare efectivă a pedepsei. Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru liberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a compensării executării pedepsei privative de libertate prin cazarea în condiții necorespunzătoare, nu este de natură să conducă la deducerea acestei perioade din pedeapsa aplicată, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei sau de înlăturare a consecințelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Prin urmare, a apreciat că voința legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câștig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocații la liberarea condiționată ca urmare a îndeplinirii fracției necesare, iar nu de a reduce pedeapsa efectiv executată prin scăderea zilelor câștig.

A arătat că zilele considerate ca executate și calculate ca măsură compensatorie în baza dispozițiilor sus-menționate nu pot determina micșorarea pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci pot fi evaluate ca zile câștig care se iau în calcul pentru stabilirea fracției necesare în vederea liberării condiționate.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat contestație, solicitând, în esență, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, să se dispună admiterea contestației la executare împotriva sentinței penale nr. 63/PI/16.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, astfel cum a fost formulată, în raport de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și să se considere ca executate suplimentar zilele câștigate ca efect al recursului compensatoriu.

Examinând contestația în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea modifica dispozițiile din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, această instituție neputând fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ce vizează soluția acțiunii penale.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Înalta Curte constată că evaluarea prezentei contestații impune decelarea incidenței dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 în raport de analiza instanței de control constituțional în privința interpretărilor date de instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare prevăzute de recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum și de modificările legislative din cuprinsul legii speciale.

Potrivit art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 a condus la sesizarea instanței supreme prin intermediul mecanismelor de unificare jurisprudențială.

Prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată - începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

Instanța supremă a reținut că dispozițiile art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 nu disting, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și cele deja liberate condiționat și nu limitează aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii. De asemenea, a reținut că, evoluția procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voința legiuitorului de a nu limita aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituția liberării condiționate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menționate. S-a mai reținut că modificările operate de legiuitor asupra formei inițiale a proiectului, prin eliminarea reglementării măsurii compensatorii din capitolul consacrat liberării condiționate și includerea acestei reglementări în capitolul dedicat condițiilor de detenție, dar mai ales prin eliminarea referirii la liberarea condiționată, reflectă voința acestuia de a nu restrânge aplicabilitatea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată ulterior intrării în vigoare a legii menționate, iar excluderea persoanelor liberate condiționat anterior din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispozițiile în materia revocării liberării condiționate, ar contraveni voinței legiuitorului.

Totodată, prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și alin. (5) C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

S-a reținut că fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecința reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 55

1

alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci și persoanele liberate condiționat anterior acestui moment. Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea a pedepsei, această măsură compensatorie are urmări în ce privește liberarea lor condiționată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecința împlinirii mai rapide a fracției cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocația la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiționat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii.

De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Jurisprudența instanței supreme, dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, ca urmare a interpretării realizate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, a condus la admiterea contestațiilor la executare formulate în considerarea acestor dispoziții legale și la deducerea perioadei în care contestatorul a fost încarcerat în condiții necorespunzătoare.

Astfel, s-a reținut că prin efectul legii, pentru perioadele în care a executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare, condamnatului i se recunoaște pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, ca executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 169/2017. Acest beneficiu nu este condiționat în nici un mod de anularea liberării condiționate de care a beneficiat anterior și împrejurarea că au fost avute în vedere zile respective la stabilirea perioadei ce trebuia executată efectiv pentru a deveni propozabil din perspectiva instituției liberării condiționate este una logică, acele zile fiind considerate ca efectiv executate potrivit prevederilor legale menționate. Pentru a recunoaște beneficiile ce i-au fost consacrate prin lege contestatorului, compensație pentru condițiile improprii de deținere, având în vedere Decizia RIL nr. 8/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care chiar dacă nu vizează aceeași problemă, stabilește linii jurisprudențiale de urmat, s-a admis contestația la executare. (ICCJ, secția penală, decizia nr. 739 din 12 noiembrie 2020, dosar nr. x/2020).

Ulterior deciziilor pronunțate de instanța supremă și dezvoltării unei jurisprudențe specifice, instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 08.07.2021, a constatat că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

Instanța de contencios constituțional a reținut că "modalitatea de reglementare a dispozițiilor anterior menționate concură la ideea că voința legiuitorului nu a vizat aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare și persoanelor care fuseseră liberate condiționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 54). "Un alt argument care susține această concluzie este acela că, din coroborarea prevederilor Legii nr. 254/2013 cu cele ale Legii nr. 169/2017, se pot decela, într-o manieră exhaustivă, competența și atribuțiile fiecărui organ implicat în analiza și evaluarea condițiilor de detenție pentru a se putea aplica măsura compensatorie, prevăzută de art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, la calculul fracției ce trebuie executată obligatoriu pentru a avea vocație la liberare condiționată, precum și etapele ce trebuie parcurse pentru ca instanța judecătorească să fie învestită și să se pronunțe referitor la dispunerea liberării condiționate. Or, în cazul recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor determinate de condițiile de detenție necorespunzătoare, legea nu prevede o procedură ce trebuie urmată, în sensul reglementării organelor ce trebuie să dea relații în acest sens instanței judecătorești, modalitatea de solicitare a acestor date, dacă această modalitate de calcul se aplică în cazul recidivei, al reabilitării etc. Curtea apreciază că în acest caz nu se poate reține omisiunea de reglementare a legiuitorului, ci dimpotrivă exprimarea implicită a voinței sale, ce transpare din întreg ansamblul legislativ, în sensul că acesta nu a urmărit aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare și persoanelor care fuseseră liberate condiționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 55).

S-a mai reținut că "din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalității de calcul instituite prin dispozițiile art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiții prevăzute de art. 99 și art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiționată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare"(par. 65).

Curtea a considerat că "dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată" (par. 66).

Astfel, Curtea Constituțională a constatat că "decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conferă o interpretare a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 de natură a crea persoanei față de care s-a dispus liberarea condiționată o situație juridică incertă în ceea ce privește efectele liberării condiționate sau ale săvârșirii unei noi fapte penale, cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5). Totodată, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală determină o aplicare retroactivă a unei norme care nu are natura juridică a unei legi penale de drept substanțial sau material cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2)" (par. 73).

Înalta Curte reține că decizia instanței de contencios constituțional a condus la o infirmare a interpretării realizate de instanța supremă prin mecanismele de unificare a practicii judiciare și prin deciziile de speță, cu consecințe directe asupra cererilor formulate în cadrul unor contestații la executare, precum prezenta cerere, mai ales că norma a fost considerată a nu avea caracter penal, fiind exclusă aplicarea sa retroactivă, in favorem.

Astfel, se constată că Decizia nr. 242/2021 a Curții Constituționale radiază asupra dezlegărilor oferite de instanța supremă în cadrul ambelor mecanisme de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 7/2018 și Decizia nr. 8/2019 pronunțate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și Decizia nr. 15/2018, pronunțată în cadrul recursului în interesul legii și face inoperantă aplicarea acestui beneficiu persoanei condamnatului prin prisma cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce ar fi condus la reducerea pedepsei de executat.

Prin urmare, decizia instanței de control constituțional, explicitată prin considerentele sale, conduce la o modificare jurisprudențială directă și eficientă mai ales că exclude caracterul de normă de drept substanțial a celei incidente în raport cu solicitarea (dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013).

Această rezolvare a fost reținută și de jurisprudența instanței supreme, ulterioară deciziei Curții Constituționale, astfel: dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile și continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare. Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii și nu de cauză de reducere a pedepsei și acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală - compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare -. În acest sens sunt și considerentele deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curții Constituționale (ICCJ, secția penală, decizia nr. 79 din 10 februarie 2022, dosar nr. x/2021; ICCJ, secția penală, decizia nr. 569 din 27 septembrie 2022, dosar nr. x/2022; ICCJ, secția penală, decizia nr. 737 din 23 noiembrie 2022, dosar nr. x/2022).

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, referitoare la calculul zilelor câștigate, în raport cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție, pot fi evaluate într-o fază procesuală distinctă de contestația la executare, respectiv la momentul analizei condițiilor de acordare a liberării condiționate.

Așadar, motivele invocate în cererea formulată de contestatorul A., deși au fost încadrate în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu pot fi analizate din perspectiva unei cauze de reducere a pedepsei, întrucât solicitarea contestatorului se circumscrie procedurii reglementate de art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, care poate fi efectuată, ulterior Deciziei nr. 242/2021 a Curții Constituționale, doar în contextul procedurii de liberare condiționată.

De asemenea, se impune a se menționa că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 au fost abrogate prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 297/PI din data de 18 decembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/59/202.

Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 297/PI din data de 18 decembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/59/202.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2024.

Sursă