ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2020

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 49/2020 din 26 martie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul A., în prezent deținut în Penitenciarul Craiova.

Pentru a dispune astfel, în esență, asupra contestația la executare formulată de persoana condamnată A., Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 595 C. proc. pen., "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen."

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., articol cu denumirea marginală "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei", "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim."

Instanța a reținut că în cauză contestatorul A. a invocat dispozițiile art. 38 și art. 39 C. pen., drept lege care prevede o pedeapsă mai ușoară cu referire la Sentința nr. 40 din 19 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/18.

S-a constatat că din adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. x din 30 decembrie 2019 aflată la dosarul Tribunalului Dolj nr. 9084/63/2019, rezultă că petentul A. execută în prezent pedeapsa de 15 ani și 4 luni închisoare, aplicată de Curtea de Apel Iași prin Sentința penală nr. 60/2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Prin Sentința penală nr. 60/FCJI/2018 din 27 august 2018, aflată la dosarul Tribunalului Dolj, nr. 9084/63/2019, Curtea de Apel Iași a admis sesizarea formulată de Ministerul Justiției - Departamentul pentru Afaceri de Justiție din Italia și, în baza art. 154 și art. 1401 alin. (4) raportat la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a recunoscut Sentința nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secția Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentința penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secția Judecători pentru cercetări preliminare, privind persoana condamnată A. condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omucidere, prev. de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) C. pen. român), 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, prev. de art. 588 alin. (1) și (2) C. pen. italian (art. 198 alin. (1) C. pen. român), de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de leziune personală agravată, prev. de art. 582 și 585 C. pen. italian ("lovire sau alte violențe", prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. român) și 4 luni arest pentru săvârșirea infracțiunii de port de arme agravat, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 și art. 61 n.2 din C. pen. italian ("portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", prev. de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen. român), cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, certificatul privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală și ordonanța în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.

În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost adaptată pedeapsa de 4 luni arest, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 și art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen. român și s-a dispus executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani și 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. deținut în prezent în Penitenciarul Porto Azzurro-Livorno, Italia, într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare și s-a dedus din perioada pedepsei durata arestării preventive și a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum și durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.

Raportând dispozițiile art. 595 C. proc. pen. la situația din cauză, prima instanță a constatat, pe de o parte, că sentința prin care a fost recunoscută pedeapsa în executarea căreia se află în prezent contestatorul este pronunțată în anul 2018, ulterior momentului în care au intrat în vigoare dispozițiile legii penale invocate în cauză de petent, respectiv art. 38 și art. 39 din C. pen. actual, care a intrat în vigoare pe data de 01.02.2014. Pe de altă parte, s-a constatat că din Sentința penală nr. 60/FCJI/2018 din 27 august 2018 a Curții de Apel Iași rezultă că instanța care a dispus recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare italiene - Sentința nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secția Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care a modificat, în parte, Sentința penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secția Judecători pentru cercetări preliminare - a avut în vedere dispozițiile C. pen. actual, reținând că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat de autoritățile judiciare italiene își au corespondent în dispozițiile art. 188 alin. (1) C. pen., art. 198 alin. (1) C. pen., art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 372 alin. (1) și (2) C. pen.

Împrejurarea că în cauză nu s-a realizat contopirea pedepselor aplicate de autoritățile judiciare italiene în temeiul art. 38 și 39 C. pen. român actual se justifică prin aceea că, în situația transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, situație în care s-a aflat contestatorul, recunoașterea hotărârii de condamnare se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Or, art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 (fost art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004) prevede că instanța română are posibilitatea să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în două situații: când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română respectiv când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

S-a menționat că în cazul concursului de infracțiuni nu pot fi așadar aplicate dispozițiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

În cauză, pedeapsa pe care o execută contestatorul și anume pedeapsa de 15 ani și 4 luni închisoare, nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, pedeapsa rezultantă de 15 ani și 4 luni fiind stabilită în urma cumulului aritmetic al pedepselor de 14 ani închisoare, stabilită pentru infracțiunea de omucidere, prev. de art. 575 C. pen. italian, respectiv prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. român, 6 luni închisoare, stabilită pentru infracțiunea de încăierare, prev. de art. 588 alin. (1) și (2) C. pen. italian, respectiv prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. român, 6 luni închisoare, stabilită pentru infracțiunea de leziune personală agravată, prev. de art. 582 și 585 C. pen. italian, respectiv infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. român și 4 luni închisoare, pedeapsă adaptată de Curtea de Apel Iași, pronunțată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 și art. 61 n.2 din C. pen. italian, respectiv prev. de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen. român.

În consecință, față de aceste considerente, apreciind că solicitarea formulată de persoana condamnată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 595 C. proc. pen., raportat la art. 6 C. pen., Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestator.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 49 din 26 martie 2020 a Curții de Apel Craiova, contestatorul condamnat A. a formulat prezenta contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28.04.2020, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 22 mai 2020, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării contestatorului și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală contestată în prezenta cauză s-a dispus respingerea contestației la executare formulată de contestatorul A., în esență, reținându-se că, în speță, cererea contestatorului petent prin care acesta a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 38 și 39 C. pen. privind aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile și contopirea pedepselor pe care le execută în baza acestor dispoziții legale, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 595 C. proc. pen.

Fără a mai relua argumentele judicios prezentate de prima instanță în cuprinsul hotărârii penale atacate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că este nefondată contestația la executare formulată în cauză, întrucât pe această cale nu se poate solicita aplicarea legii penale mai favorabile și nici nu se poate dispune contopirea pedepselor a căror executare s-a dispus prin hotărârea de recunoaștere și transfer - Sentința penală nr. 60 din 27 august2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2018, definitivă.

Petentul contestator A. execută în prezent pedeapsa de 15 ani și 4 luni închisoare ce a făcut obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare pronunțate împotriva sa de autoritățile judiciare din Italia, astfel că prin Sentința penală nr. 60/2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2018, în concret, s-a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare, transferarea persoanei condamnate și executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani și 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România.

Procedura de recunoaștere a hotărârii de condamnare se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004. Cu ocazia soluționării cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și transferării condamnatului pentru continuarea executării pedepsei în România, instanța învestită în această procedură nu poate proceda decât la o adaptare a pedepsei conform dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004.

Adaptarea pedepsei aplicate de instanța străină și care constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare nu poate avea loc decât în procedura recunoașterii hotărârii judecătorești străine. În această procedură controlul de compatibilitate a pedepsei se efectuează în momentul recunoașterii sentinței de condamnare.

Sentința de recunoaștere anterior menționată a fost pronunțată în 2018, așadar ulterior intrării în vigoare a actualului C. pen. ce a avut loc la 1 februarie 2014, astfel că la momentul pronunțării hotărârii de recunoaștere și transfer s-au avut în vedere dispozițiile noului C. pen., reținându-se că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat de autoritățile judiciare italiene își au corespondent în dispozițiile art. 188 alin. (1) C. pen. român actual, art. 198 alin. (1) C. pen. român actual, art. 193 alin. (2) C. pen. român actual și art. 372 alin. (1) și (2) C. pen. român actual.

Totodată, se reține că prin hotărârea pronunțată în străinătate, recunoscută prin sentința penală nr. 60/2018, s-a stabilit un cumul aritmetic al pedepselor, or, în această situație nu se poate dispune de către instanța care recunoaște hotărârea de condamnare o contopire a pedepselor, instanța română având, așa cum s-a arătat, potrivit art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, posibilitatea doar să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent.

Potrivit dispozițiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9); [...]

Alin. 8 al art. 166 din Legea nr. 302/2004 stabilește că în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Așa cum s-a reținut în cauză, pedeapsa pe care o execută contestatorul, de 15 ani și 4 luni închisoare, nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

Împrejurarea că autoritățile judiciare străine au stabilit o anumită modalitate de contopire, în speță - cumulul aritmetic, nu poate face obiectul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen.

Prin urmare, față de cele reținute în cauză, nu se pune problema de aplicarea în cauză a legii penale mai favorabile și de a se constata incidența dispozițiilor art. 38 și 39 C. pen., respectiv a art. 6 C. pen., pe această cale neputându-se dispune contopirea pedepselor conform dispozițiilor din C. pen. român așa cum s-a solicitat de către contestator.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. pen. în interpretarea dată prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de casație și justiție pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în condițiile în care pe calea contestației la executare de față se contestă în concret modalitatea de stabilire a pedepsei de către instanța de condamnare, respectiv cea a cumulului aritmetic, aspect care nu poate face obiectul unei astfel de cereri.

În consecință, constatând că soluția contestată în prezenta cauză este legală și temeinică, neexistând motive care să impună reformarea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 49/2020 din 26 martie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, ca nefondată.

Față de această soluție, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 49/2020 din 26 martie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2020.

GGC - LM