ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 82/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. .

Pentru a dispune astfel s-a reținut că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face dacă se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Prin Sentința penală nr. 85 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare italiene - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli (nr. de referință S.A. x/2015 RM).

S-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată.

S-a recunoscut Hotărârea nr. 39/13 a Curții de Apel cu Juri din Napoli pronunțată la data de 14 mai 2013, definitivă la data de 14 octombrie 2014, privindu-l pe cetățeanul român A. și s-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață (infracțiuni având corespondent în art. 188 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.).

Prin Decizia penală nr. 233/A din 27 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, subsecvent admiterii apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost desființată în parte sentința menționată, numai în ceea ce privește perioada executată din pedeapsa stabilită în sarcina condamnatului, dispunându-se deducerea perioadei executate din pedeapsă de la 5 octombrie 2010 la zi.

Cu ocazia soluționării cauzei s-au solicitate relații de la Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli pentru a comunica dacă autoritățile judiciare italiene sunt de acord cu predarea condamnatului în condițiile în care legea penală română prevede posibilitatea comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, în contextul în care din hotărârea de condamnare rezulta că pedeapsa detențiunii pe viață aplicată condamnatului A. fusese stabilită fără posibilitatea de a fi pus în libertate.

Răspunsul autorității judiciare italiene a fost în sensul că erau de acord cu predarea sub condiția ca măsura pedepsei temporare să nu fie inferioară maximului de pedeapsă prevăzută în România, pentru săvârșirea infracțiunii de omor voluntar calificat.

Prin urmare, prima instanță a reținut că instanța română analizase posibilitatea aplicării unei alte pedepse contestatorului A. încă de la momentul recunoașterii hotărârii de condamnare italiene, dar a apreciat că nu se impunea înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, soluția căpătând autoritate de lucru judecat.

S-a reținut că persoana condamnată A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 85 din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova invocând incidența dispozițiilor art. 154 alin. (8) (art. 141 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 și solicitând, în esență, adaptarea pedepsei recunoscute, conform legii penale mai favorabile, fapta fiind săvârșită înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen. și înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii de 25 de ani.

Prin precizările ulterior formulate, contestatorul a solicitat înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa de 25 ani închisoare, acesta fiind maximul de pedeapsă prevăzut de art. 175 din C. pen. anterior pentru infracțiunea de omor calificat, menționând că pedeapsa detențiunii pe viață aplicată de statul italian depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune.

Contestatorul condamnat a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit cărora contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei.

Instanța de fond a reținut că pedeapsa detențiunii pe viață a cărei reindividualizare se solicită de către contestatorul condamnat A. nu a fost aplicată direct de autoritățile române, fiind recunoscută ulterior de Curtea de Apel Craiova, prin Sentința penală nr. 85/15 aprilie 2016, sentință la a cărei pronunțare instanța penală română a avut în vedere posibilitatea înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață la care acesta fusese condamnat prin Hotărârea nr. 39/19 a Curții de Apel cu Juri din Napoli în pedeapsa închisorii de 25 de ani.

Or, așa cum s-a menționat și prin Sentința penală nr. 85 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 233/A din 27 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că instanța română a analizat posibilitatea aplicării unei alte pedepse contestatorului A. încă de la momentul recunoașterii hotărârii de condamnare italiene dar s-a apreciat că nu se impune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, soluția căpătând autoritate de lucru judecat.

În acest context, s-a constatat că durata pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 85 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost recunoscută Hotărârea nr. 39/19 a Curții de Apel cu Juri din Napoli pronunțată la data de 14 mai 2013, definitivă la data de 14 octombrie 2014, nu depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

În consecință, s-a constatat caracterul nefondat al motivelor de contestație la executare.

Împotriva Sentinței penale nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație condamnatul A., la data de 16 decembrie 2019, contestație care nu a fost motivată în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 24 decembrie 2019.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Astfel, contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face dacă se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, contestatorul și-a întemeiat cererea având ca obiect micșorarea pedepsei pe dispozițiile art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penala republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare".

Însă, așa cum bine a subliniat primea instanțe, pedeapsa detențiunii pe viață, a cărei reindividualizare practic se solicită de către contestator, nu a fost aplicată direct de către autoritățile române, ci doar recunoscută ulterior de Curtea de Apel Craiova prin Sentința penală nr. 85 din 15 aprilie 2016, sentință la a cărei pronunțare instanța penală română a avut în vedere posibilitatea înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață la care persoana transferabilă fusese condamnată prin Hotărârea nr. 39/19 a Curții de Apel cu Juri din Napoli, în pedeapsa închisorii de 25 de ani. În acest sens, în considerentele Sentinței penale nr. 85 din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova se menționează în mod expres că "Pe parcursul soluționării cererii s-a dispus efectuarea unei adrese către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli, pentru a comunica dacă sunt de acord cu predarea condamnatului, în condițiile în care legea penală română prevede posibilitatea comutării sau înlocuirii detențiunii pe viață cu închisoarea, în condițiile în care din hotărârea de condamnare rezultă că numitul A. a fost condamnat la detențiune pe viață, fără posibilitatea de a fi pus în libertate."

De asemenea Curtea de Apel Craiova a mai consemnat că "prin răspunsul atașat la dosarul cauzei, se reține că autoritățile italiene sunt de acord cu condiția ca măsura pedepsei temporare să nu fie inferioară maximului de pedeapsă prevăzută în România, pentru săvârșirea infracțiunii de omor voluntar calificat".

Așa fiind, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că instanța română a analizat posibilitatea aplicării unei alte pedepse contestatorului A. încă de la momentul recunoașterii hotărârii de condamnare italiene dar a apreciat că nu se impune înlocuirea sa cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, soluția căpătând autoritate de lucru judecat.

De altfel, nu este admis pe calea contestației la executare să se revină asupra unor dispoziții care au autoritate de lucru judecat.

În consecință, se constată că, în mod corect, instanța Curții de Apel a concluzionat că nu există nicio nelămurire cu privire la situația juridică a condamnatului, cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat, și nici cu privire la durata pedepsei care trebuie executată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - CL