ÎCCJ, Secția penală

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rap. la art. 78 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul cap. clasa a III-a A. la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) și e) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) și art. 69 alin. (1) și (2) C. pen. aplică inculpatului cap. clasa a III-a A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; lit. d) - dreptul de a alege; lit. e) - drepturile părintești; lit. f) - dreptul de a fi tutore sau curator; și lit. h) C. pen. - dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate și pedeapsa complementară a degradării militare, respectiv pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă militară de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului cap. clasa a III-a A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f) și h) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului cap. clasa a III-a A..

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. compută din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii și a arestării preventive de la 3 martie 2017 la zi. (…)" În prezent, petentul condamnat execută pedeapsa de 14 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 123 din 22 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin necontestare, prin care s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat A.. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an 7 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i) cu ref. la art. 6 pct. 6 O.U.G. nr. 195/2002 stabilită prin Sentința penală nr. 24 din 8 august 2017 a Tribunalului Militar Timișoara, def. Decizia penală nr. 44 din 9 noiembrie 2017 a C.M.Ap. B., în pedepsele componente, respectiv: - 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i) cu ref. la art. 6 pct. 6 O.U.G. nr. 195/2002 apl. în baza art. 334 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - 1 an și 3 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i) cu ref. la art. 6 pct. 6 O.U.G. nr. 195/2002 apl. în baza art. 336 alin. (1) cu apl. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - Sporul de 4 luni închisoare (fapte din 30 octombrie 2016) În baza art. 40, art. 38, art. 39 C. pen. s-au contopit pedepsele repuse în individualitatea lor mai sus cu pedeapsa de 13 ani 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e), f), h) C. pen. și pedeapsa complementară a degradării militare aplicată prin Sentința penală nr. 25/08 august 2017 a Tribunalului Militar Timișoara, def. Decizia penală nr. 42/26 octombrie 2017 a C.M.Ap. B., petentul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 13 ani 6 luni închisoare sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 1 an + 1 an 3 luni = 1/3 din 2 ani 3 luni = 9 luni), în final 14 ani 3 luni închisoare. În baza art. 45 C. pen. s-au contopit pedepsele complementare aplicate petentului prin sentințele menționate, acesta urmând să execute pedeapsa complementară cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e), f), h) C. proc. pen. o durată de 4 ani și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. i) cu ref. la art. 6 pct. 6 O.U.G. nr. 195/2002 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a pedepsei și pedeapsa complementară a degradării militare. În baza art. 45 rap. la art. 65 C. pen. face apl. art. 66 lit. a), b), d), e), f), h), i) C. pen. cu ref. la art. 6 pct. 6 O.U.G. nr. 195/2002 pe durata executării pedepsei. S-a dispus anularea mandatelor de executare emise pentru pedepsele contopite și emiterea unui nou mandat la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă principală perioada executată de la 3 martie 2017 la zi. S-a menținut măsura prev. de art. 7 Legea nr. 76/2008 aplicată prin Sentința penală nr. 25/2017. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, 130 RON onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ. În baza Sentinței penale nr. 123 din 22 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sector 5 București, a fost emis MEPI nr. 170/2018/13 februarie 2018. Completul colegial din cadrul Tribunalului Dolj a mai reținut că prin cererea dedusă judecății și înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. x/2019, petentul a solicitat în esență aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 25 din 8 august 2017 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 26 octombrie 2017 a Curții Militare de Apel București. Tribunalul a reținut că determinarea competenței materiale a instanței se realizează în raport cu cazul de contestație la executare incident în cauză. Astfel, când contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., competența de soluționare aparține instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, iar când este întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competența de soluționare aparține numai instanței care a pronunțat hotărârea care se execută. Astfel, având în vedere solicitarea petentului din cererea dedusă judecății și anume aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte (de competența tribunalului potrivit art. 36 lit. b) C. proc. pen.) pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 25 din 8 august 2017 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2017, instanța de control judiciar a constatat că în situația contestatorului, condamnat militar care execută pedeapsa închisorii în regim de detenție în Penitenciarul Craiova, pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, este incident cazul de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) teza a-II-a C. proc. pen., situație în care instanța competentă material și teritorial să soluționeze în fond cererea dedusă judecății era Tribunalul Militar Timișoara, în a cărui circumscripție se află locul de deținere (circumscripție instanței militare așa cum este stabilită prin anexa nr. 2 la Legea nr. 304/2004). Tribunalul a mai reținut că potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...) b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; (...) (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a) - d) poate fi invocată în orice stare a procesului. (4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției. Tribunalul a reținut că, pentru a opera nulitatea, trebuie întrunite cumulativ trei condiții, respectiv să existe o încălcare a legii la momentul efectuării actului procedural sau procesual, să se fi produs o vătămare a drepturilor părților, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. În cazul nulității absolute reglementată de art. 281 C. proc. pen., încălcarea anumitor dispoziții legale la efectuarea actului respectiv prezumă în mod absolut îndeplinirea celorlalte condiții (privind existența vătămării și necesitatea desființării actului), în prezenta cauză instanța de control judiciar constatând că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. astfel că hotărârea pronunțată de către Judecătoria Craiova - instanță ierarhic inferioară celei legal competente, respectiv Tribunalul Militar Timișoara - este lovită de nulitate absolută. Prin sentința nr. 15 din data de 10 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Militar Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, iar în baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) coroborat cu art. 597 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și-a declinat în favoarea Judecătoriei Craiova competența de soluționare a contestației la executare formulată de către contestatorul A., în prezent aflat în detenție la Penitenciarul Craiova. În baza art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Militar Timișoara și Judecătoria Craiova și a sesizat instanța ierarhic superioară comună, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență. Deliberând asupra cauzei, Tribunalul Militar Timișoara a constatat (pct. I) că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. x/2020 la data de 20 aprilie 2020, contestatorul A., aflat la acea dată în detenție în Penitenciarul Craiova, a înțeles să formuleze o contestație la executarea pedepsei cu închisoarea, invocând faptul că, prin Sentința penală nr. 25 din 8 august 2017 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 26 octombrie 2017 a Curții Militare de Apel București, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că pedeapsa aplicată este în afara limitelor legale prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, precum și faptul că, în mod nelegal, instanța de fond a dispus și instanța de apel a menținut interzicerea exercitării drepturilor părintești prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. În motivarea acestei contestații la executare s-a arătat pe larg că instanța militară care a judecat cauza în primă instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută și pedepsită de art. 195 rap. la art. 194 lit. b) și e) C. pen., după care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa maximă de 12 ani închisoare, la care instanța a adăugat un spor de 1 an și 6 luni apreciind că pedeapsa maximă nu este îndestulătoare, astfel că a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare. Contestatorul a apreciat că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale deoarece, după schimbarea încadrării juridice, erau aplicabile dispozițiile art. 374 alin. 4 C. proc. pen. și ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen., conform cărora instanța de judecată trebuia să diminueze limitele de pedeapsă de la 6-12 ani la 4-8 ani de închisoare. S-a invocat și faptul că aplicarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte nu prevede interzicerea unor drepturi așa cum în mod nelegal a dispus instanța de fond. Contestatorul a mai precizat și faptul că a formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 25/08 august 2017 a Tribunalul Militar Timișoara, însă, prin Decizia penală nr. 42 din 26 octombrie 2017 a Curții Militare de Apel București a fost respins apelul ca nefondat, menționându-se că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Totodată, Tribunalul Militar Timișoara a făcut referire la cererea înregistrată la 19 septembrie 2019 la Judecătoria Sectorului 5 București, sub nr. x/2019, referitor la care s-au pronunțat soluțiile menționate anterior, cerere cu privire la a cărei competență de soluționare s-a decis de către Tribunalul Dolj, după desființarea hotărârii pronunțate de Judecătoria Craiova, că aparține acestei instanțe militare (pct. II). În data de 10 iunie 2020, Tribunalul Militar Timișoara a constatat că cele două cauze aflate pe rolul său au același obiect, respectiv contestațiile la executare formulate de către contestatorul A. pentru aceleași motive, chiar dacă în cererea adresată instanței militare a fost invocat un alt temei de drept, astfel că, în baza art. 43 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2020. Totodată, apreciind pe de o parte ca la calificarea obiectului unei cereri se impune a fi avute în vedere motivele invocate în cuprinsul acesteia și nu neapărat temeiul de drept indicat, care poate fi unul greșit, iar pe de altă parte, ținând cont și de faptul că, atât prin concluziile orale formulate în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București la termenul de judecată din data de 1 octombrie 2019, cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul Judecătoriei Craiova, contestatorul a precizat explicit că își întemeiază contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și că solicită instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună "reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond", instanța a înțeles ca la acest ultim termen de judecată din data de 10 iunie 2020, așa cum s-a arătat în practicaua prezentei hotărâri, să califice contestația la executare din prezenta cauză ca fiind una prin care se invocă o cauză "de micșorare a pedepsei", în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finala din C. proc. pen. Implicit, ambele contestații la executare, care au fost conexate în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (3) C. proc. pen., au fost calificate ca fiind întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen. și într-adevăr, așa cum de altfel a reținut și Tribunalul Dolj în decizia pronunțată, determinarea competenței materiale a instanței se realizează în raport de cazul de contestație la executare incident în cauză. În continuare, după ce a prezentat un istoric al hotărârilor de condamnare aplicate contestatorului din prezenta cauză și modul în care a fost stabilită pedeapsa rezultantă pe care acesta o execută în prezent în Penitenciarul Craiova (pct. IV), (Sentința penală nr. 25/2017 a Tribunalului Militar Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 42/2017 a Curții Militare de Apel București, Sentința penală nr. 24/2017 a Tribunalului Militar Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 44/2017 a Curții Militare de Apel București, Sentința penală nr. 123/2018 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin necontestare), Tribunalul Militar Timișoara a constatat că nu are competența de a soluționa contestația la executare, întrucât nu se află în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de legiuitor și că excepția necompetenței materiale invocată din oficiu este întemeiată. În acest sens, s-a menționat în primul rând că în prezent Tribunalul Militar Timișoara nu mai poate fi considerată instanță de executare întrucât, ulterior pronunțării celor două hotărâri de condamnare ale acestei instanțe militare, contestatorul A. a înțeles sa formuleze o cerere de contopire a pedepselor care i-au fost aplicate, iar prin Sentința penală nr. 123 din 22 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin necontestare, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor și, în baza art. 40, art. 38, art. 39 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate acestuia, fiind stabilită în final o pedeapsă rezultantă de 14 ani și 3 luni închisoare. Totodată, instanța a mai dispus anularea mandatelor de executare emise pentru pedepsele contopite și emiterea unui nou mandat la rămânerea definitivă a hotărârii de contopire. În baza Sentinței penale nr. 123 din 22 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sector 5 București a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei închisorii nr. 170/2018 din 13 februarie 2018, în temeiul căruia se află încarcerat contestatorul din prezenta cauză în Penitenciarul Craiova, în vederea executării pedepsei rezultante de 14 ani 3 luni închisoare. Ca efect al unei astfel de hotărâri de contopire a pedepselor, prin care, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se aduce modificare unor pedepse pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive, instanțele judecătorești care au pronunțat hotărârile de condamnare anterioare, fie că este vorba de o singură instanță așa cum este cazul în speța de față, fie că este vorba de mai multe instanțe, pierd calitatea de instanță de executare, nefiind posibil să existe mai multe instanțe cu acest statut. În conformitate cu dispozițiile art. 553 alin. (1) C. proc. pen., Judecătoria Sectorului 5 București are calitatea de instanță de executare în speța de față pentru Sentința penală nr. 123 din 22 ianuarie 2018 în temeiul căruia a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei închisorii nr. 170/2018, pentru executarea căruia se află încarcerat contestatorul din prezenta cauză în Penitenciarul Craiova. Instanța de față, chemată a se pronunța doar asupra contestației la executare formulată de către A., nu este în măsură a se pronunța dacă instanța care a dispus contopirea pedepselor aplicate acestuia a respectat dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen., respectiv dacă la acea dată Judecătoria Sectorului 5 București putea fi considerată "instanța corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere", în condițiile în care hotărârea pronunțată de către aceasta a rămas definitivă și a devenit executorie conform art. 550 alin. (1) C. proc. pen. Pe de altă parte, Tribunalul Militar Timișoara nu poate fi considerat nici instanța în a cărei circumscripție se află Penitenciarul Craiova unde își execută pedeapsa contestatorul, neputând fi reținute în acest sens susținerile Tribunalului Dolj din cuprinsul Deciziei penale nr. 235 din 10 aprilie 2020, întrucât toate penitenciarele din România sunt considerate în raza teritorială a unor instanțe civile. De altfel, în acest s-a exprimat și instanța supremă într-un regulator de competență, cu ocazia soluționării unui conflict negativ de competență între o instanță civilă și una militară - cu referire la Încheierea nr. 508 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2014, prin care într-o speță similară a fost stabilită competența în favoarea instanței civile. Ținând cont de aspectele prezentate, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) C. proc. pen., competența de soluționare a unei astfel de contestații la executare revine fie instanței de executare, în speță, Judecătoria Sectorului 5 București, fie Judecătoriei Craiova, în a cărei circumscripție se află Penitenciarul Craiova, unde este încarcerat în prezent condamnatul. Întrucât prin dispozițiile art. 597 alin. (2) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod imperativ, ca regulă generală, că persoana, aflată în stare de detenție trebuie adusă la (judecarea contestației la executare, iar până la soluționarea cauzei poate înceta starea de alertă pe perioada căreia s-a instituit o excepție de la această regulă, instanța apreciază că, pentru a se putea soluționa cauza cu celeritate și cu participarea contestatorului, se impune înaintarea acesteia către instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere. S-a mai reținut că, este adevărat că în speța de față nu a existat o hotărâre a Judecătoriei Craiova prin care aceasta să își fi declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Timișoara, la vremea respectivă instanța civilă apreciind că ar fi competentă a soluționa cauza și că aparent nu ar fi îndeplinite condițiile pentru a constata ivit astfel de conflict negativ de competență. Hotărârea primei instanțe a fost însă atacată cu contestație, iar ca urmare a admiteri acesteia a rămas definitivă, așa cum a fost modificată de către instanța de control judiciar. S-a apreciat așadar de către instanța militară, că prin Sentința penală nr. 138 din 23 ianuarie 2020 a Judecătoriei Craiova, așa cum a fost ea modificată prin Decizia penală nr. 235 din 10 aprilie 2020 a Tribunalului Dolj, s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Militar Timișoara și că, urmare propriei declinări a competenței, se poate constata un conflict negativ de competență. În opinia instanței miliare, în cazul în care s-ar înainta dosarul Judecătoriei Craiova spre soluționarea contestației la executare formulată de către A., această instanță nu ar putea trece peste cele stabilite de Tribunalul Dolj și ar fi nevoită să își decline competența în favoarea Tribunalului Militar Timișoara și să constate ivit conflictul negativ de competență cu consecința sesizării instanței ierarhic superioare comune, situație în care s-ar ajunge la o tergiversare nejustificată a soluționării cauzei de față, are are un caracter urgent. Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe își declină competența reciproc, conflictul negativ se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. Conform art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența. În speță, observând parcursul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se pronunța cu privire la instanța competentă, pe calea regulatorului de competență, în condițiile în care nu există o declinare reciprocă de competență între Judecătoria Craiova și Tribunalul Militar Timișoara. Mai mult, fiind sesizată cu cererea condamnatului A., după ce instanța inițial sesizată - Judecătoria Sectorului 5 București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova, această din urmă instanță a apreciat că este competentă și a soluționat cauza. Este real că instanța de control judiciar, respectiv Tribunalul Dolj, a desființat hotărârea Judecătoriei Craiova și a trimis dosarul cauzei la Tribunalul Militar Timișoara, apreciind că instanța militară este competentă, însă în mod evident decizia Tribunalului Dolj nu poate ține locul unei hotărâri a Judecătoriei Craiova, de declinare a competenței în favoarea instanței militare, pentru a putea discuta de existența a două hotărâri de declinare reciprocă a competenței de soluționare a cauzei. Astfel, reținând că singurul temei în baza căruia se poate constata ivit un conflict negativ de competență îl constituie reciprocitatea hotărârilor de declinare a competenței, Înalta Curte consideră că se impune ca dosarul cauzei privind pe condamnatul A. să fie trimis la Tribunalul Militar Timișoara - instanță care, în loc să trimită dosarul cauzei la instanța în favoarea căreia și-a declinat competența, a sesizat instanța ierarhic superioară comună fără a fi îndeplinite condițiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., apreciind în mod greșit că ar fi oportun să procedeze astfel, deoarece Judecătoria Craiova nu ar avea altă posibilitate decât aceea de a-și declina la rândul său competența în favoarea instanței militare. În consecință, Înalta Curte va constata că nu există conflict negativ de competență între Tribunalul Militar Timișoara și Judecătoria Craiova în cauza privind pe condamnatul A.. Va trimite dosarul la Tribunalul Militar Timișoara. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.