ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 642/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 597 din C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul condamnat A., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

La data de 8 mai 2020, petentul condamnat A., aflat în Penitenciarul Slobozia, s-a adresat cu o cerere Tribunalului Ialomița, solicitând contopirea pedepselor aplicate de către autoritățile italiene, conform dispozițiilor C. pen. în vigoare sau C. pen. din 1969, întrucât contopirea care a fost operată prin Sentința penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din 28 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu îi este favorabilă, iar pedeapsa care ar trebui executată ar fi într-un cuantum mai mic.

Prin Sentința penală nr. 73/F pronunțată în data de 27 mai 2020 în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ialomița a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de petentul condamnat A. în favoarea Curții de Apel Constanța, conform art. 50 din C. proc. pen., combinat cu art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., apreciindu-se că, prin aspectele învederate, se solicită, în concret, lămurirea hotărârii Curții de Apel Constanța, în sensul de a se preciza cum au fost aplicate regulile concursului de infracțiuni cu privire la hotărârile care au fost recunoscute.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Constanța a constatat că prin Sentința penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din data de 28 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind solicitarea autorității judiciare din Italia de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a Sentinței penale nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006 și a Sentinței penale nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Jurați din Florența, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013 privind persoana condamnată A.

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, au fost recunoscute și puse în executare pe teritoriul României:

- Sentința penală nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 3 din Legea nr. 75/1958 și amenda în cuantum de 150 euro;

- Sentința penală nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Jurați din Florența, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea unui număr de 5 infracțiuni de trafic și comerț de sclavi, în concurs, aducere în stare de sclavie, în concurs, favorizarea și exploatarea activității de proxenetism în concurs, prev. de art. 110, art. 600, art. 601 alin. (1), art. 602 alin. (2), art. 81 alin. (2) toate din C. pen. italian, art. 3 pct. 8 din Legea nr. 75/1958 și incriminate ca infracțiuni de: sclavie, prev. de art. 209 alin. (1) din C. pen. român cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. român, trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. român cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. român și proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) și (2) din C. pen. român cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. român (2 infracțiuni), aflate în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. român.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. din Penitenciarul Alessandria - Italia într-un penitenciar de pe teritoriul României.

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, în referire la art. 555 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 20 ani și 9 luni închisoare (7570 zile închisoare), aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârile recunoscute, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanța de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența nr. 1868/13 decembrie 2013.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 20 ani și 9 luni închisoare (7570 zile închisoare) stabilită prin Ordonanța emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența nr. 1868 din 13 decembrie 2013, perioada executată în arest preventiv, de la 7 septembrie 2005 la 6 decembrie 2005 și cele 1771 zile închisoare, executate în arest preventiv și detenție de la 10 iulie 2010 și până la 20 mai 2015, precum și detenția executată în continuare la zi - 27 mai 2015.

Petentul condamnat A. și-a întemeiat contestația la executare pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., invocând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu a fost efectuată corect contopirea celor două pedepse recunoscute prin hotărârea Curții de Apel Constanța, deoarece trebuiau aplicate regulile concursului de infracțiuni, potrivit dispozițiilor C. pen. în vigoare sau C. pen. din 1969, sens în care pedeapsa care ar fi trebuit executată ar fi fost într-un cuantum mai mic.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestație la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Nelămurirea ivită trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii și lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestații la executare în baza acestui temei (de exemplu, existența nelămuririi în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă sau mențiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracțiunii, fără ca acestea să fie identificate).

Pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

În concluzie, pe calea unei contestații la executare nu se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate.

Prin prisma motivelor invocate, instanța a constatat faptul că este nefondată contestația la executare, în cauză nefiind vorba despre existența unei nelămuriri privind hotărârea ce se execută și nici de o împiedicare la executarea hotărârii judecătorești în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.

În speță, petentul condamnat A. a invocat incidența dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., solicitând ca, prin intermediul acestui mijloc procesual, să se reducă pedeapsa de 20 de ani și 9 luni închisoare (7.570 zile închisoare) aplicată în străinătate, potrivit legii române, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, precum și a unui număr de 5 infracțiuni de trafic și comerț de sclavi, aducere în stare de sclavie, favorizarea și exploatarea activității de proxenetism, toate aflate în concurs, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanța de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența nr. 1868/13 decembrie 2013, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, în condițiile dispozițiilor C. pen. în vigoare sau a C. pen. din 1969.

Or, aceste aspecte nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât prin contestația la executare nu au fost relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, nici piedici în calea punerii ei în executare și nici nu au intervenit modificări în sensul majorării sau micșorării cuantumului pedepsei ce se execută.

În fapt, a fost pusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoașterea, prin Sentința penală nr. 67/P pronunțată în data de 26 mai 2016, în dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din 28 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a pedepsei aplicate contestatorului de autoritățile italiene.

De asemenea, instanța a amintit faptul că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României, în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

În condițiile în care pedeapsa de 20 de ani și 9 luni închisoare (7.570 zile închisoare) a fost aplicată petentului condamnat A., în urma contopirii, conform Ordonanței de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența nr. 1868/13 decembrie 2013, s-a constatat că nu pot fi aduse modificări de conținut, cu prilejul recunoașterii hotărârilor pronunțate de autoritățile judiciare italiene, recunoașterea acestora operând în baza principiului încrederii reciproce între autoritățile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene, iar instanța de recunoaștere din România nu poate opera o nouă reindividualizare judiciară a executării pedepselor, întrucât ar fi afectat principiul autorității de lucru judecat al hotărârilor judecătorești străine.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 597 din C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul condamnat A., ca nefondată.

Împotriva Sentinței penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 23 iulie 2020.

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul condamnat A., invocând prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a susținut că există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu a fost efectuată corect contopirea celor două pedepse recunoscute prin hotărârea Curții de Apel Constanța, deoarece trebuiau aplicate regulile concursului de infracțiuni, potrivit dispozițiilor C. pen. în vigoare sau C. pen. din 1969, sens în care pedeapsa care ar fi trebuit executată ar fi fost într-un cuantum mai mic.

Totodată, s-a susținut că nu s-a realizat în mod corect deducerea perioadelor de privare de libertate.

Analizând hotărârea contestată, în raport de susținerile contestatorului condamnat A. și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Invocând cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., contestatorul condamnat A. a susținut, în esență, că există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu a fost efectuată corect contopirea celor două pedepse recunoscute prin hotărârea Curții de Apel Constanța, deoarece trebuiau aplicate regulile concursului de infracțiuni, potrivit dispozițiilor C. pen. în vigoare sau a C. pen. din 1969, sens în care cuantumul pedepsei care ar fi trebuit executată ar fi fost mai mic.

Cazul de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen. reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fie pe parcursul executării sancțiunii penale - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Nelămuririle cu privire la hotărârea judecătorească nu privesc aspecte de fond și nu pun în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești.

În jurisprudența națională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestației la executare omisiunile de indicare, în cazul dispoziției de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a)-d) din C. pen. sau înlocuirea entităților în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunității.

În cauză, prin Sentința penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din data de 28 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind solicitarea autorității judiciare din Italia de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a Sentinței penale nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006 și a Sentinței penale nr. 9-2012/28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Jurați din Florența, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013 privind persoana condamnată A..

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, au fost recunoscute și puse în executare pe teritoriul României:

- Sentința penală nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 1 an închisoare și amenda în cuantum de 150 euro;

- Sentința penală nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Jurați din Florența, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 20 de ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. din Penitenciarul Alessandria - Italia într-un penitenciar de pe teritoriul României.

În temeiul prevederilor art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, în referire la art. 555 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 20 ani și 9 luni închisoare (7570 zile închisoare), aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârile recunoscute, astfel cum a fost stabilită prin Ordonanța de executare a pedepselor concurente, emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența nr. 1868/13 decembrie 2013.

Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat A., cu privire la modalitatea de calcul a pedepsei, puteau fi formulate doar în cursul judecării fondului cauzei (la momentul soluționării sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind solicitarea autorității judiciare din Italia de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a Sentinței penale nr. 135-05 din data de 9 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Pistoia, Italia, rămasă definitivă la 20 ianuarie 2006 și a Sentinței penale nr. 9-2012 din 28 martie 2012 emisă de Curtea de Apel cu Jurați din Florența, rămasă definitivă la 22 noiembrie 2013), în primă instanță sau prin exercitarea căii de atac a apelului, neputând face obiectul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Astfel cum s-a menționat anterior, contestația la executare poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei.

Drept urmare, aspectul invocat de contestatorul condamnat A. reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2016, astfel încât nu poate fi încadrat în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru a fi examinat pe calea contestației la executare.

Referitor la susținerea contestatorului condamnat, în sensul că nu s-a realizat deducerea perioadelor de privare de libertate în mod corect, Înalta Curte constată că această situație nu reprezintă o nelămurire a hotărârii împotriva căreia a fost formulată contestația la executare, neputând fi circumscrisă cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Acest motiv poate fi analizat în cadrul cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.. Acest caz cuprinde situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (amnistia, prescripția executării pedepsei, grațierea), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 67/P din data de 26 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 313/A din data de 28 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 20 ani și 9 luni închisoare (7570 zile închisoare) stabilită prin Ordonanța emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența nr. 1868 din 13 decembrie 2013, perioada executată în arest preventiv, de la 7 septembrie 2005 la 6 decembrie 2005 și cele 1771 zile închisoare, executate în arest preventiv și detenție de la 10 iulie 2010 și până la 20 mai 2015, precum și detenția executată în continuare la zi.

Pedeapsa recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României prin hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestația la executare nu poate suferi modificări sub aspectul cuantumului pe calea contestației la executare, în lipsa incidenței unei cauze de micșorare a pedepsei, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 598 lit. d) din C. proc. pen.

Având în vedere motivele formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată că acesta nu a invocat incidența unei cauze de micșorare a pedepsei, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.

GGC - CL