ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra de recurs de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.
813 din 06 martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 40493/3/2005 (fost nr. 5994/2005)
al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca prematur
formulată, cererea depusă de reclamanta SC A.P.A.D. SA Tulcea prin administrator
judiciar în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., cererea având ca obiect
solicitarea ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.687.442.910 ROL cu
titlu de despăgubiri reprezentând obligații restante la bugetul de stat și
local.
Pentru a pronunța această
sentință, tribunalul a reținut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă
a concilierii așa cum este reglementată de art. 720
1
C. proc. civ.,
deoarece corespondența dintre părți anterioară sesizării instanței (notificarea
nr. 228 din 02 august 2005) nu poate fi apreciată ca o parcurgere a acestei
proceduri prealabile.
Împotriva acestei sentințe
reclamanta a promovat în termenul legal apel și a solicitat anularea acestei
sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, conform art.
297 alin. (2
2
) C. proc. civ.
Critica apelantei a constat
în aceea că: în mod greșit prima instanță s-a investit și a soluționat litigiul
ca fiind comercial, când din actele și probele de la dosar rezultă faptul că
procesul este civil și nu-i sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art. 720
1
C. proc. civ.
S-a susținut de către
apelantă că acțiunea împotriva A.V.A.S. s-a întemeiat pe art. 998, 1079 C. civ.
și art. 108 alin. (1
1
), art. 108 alin. (1
2
) și art. 108
3
C. proc. civ. și că între reclamantă și pârâtă nu au existat niciodată fapte de
comerț în înțelesul art. 3 C. com.
Analizând sentința atacată
prin prisma criticii formulate de apelantă și în raport de obiectul acțiunii și
de dispozițiile art. 998 C. civ. și art. 108
3
C. proc. civ., Curtea
de apel a apreciat că apelul este întemeiat și a fost admis pentru următoarele
argumente:
Tribunalul București a
respins acțiunea formulată de apelanta-reclamantă împotriva intimatei-pârâte A.V.A.S.
ca fiind prematur introdusă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a
concilieri directe, obligatorie în procesele și cererile comerciale, potrivit
dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ.
Este adevărat că
apelanta-reclamantă nu a efectuat această procedură prealabilă de conciliere,
așa cum este reglementată de art. 720
1
C. proc. civ., dar nici nu
era obligată să o îndeplinească, așa cum în mod eronat s-a reținut de către
prima instanță, care a omis să analizeze raportul juridic dintre cele două
părți și să-și verifice competența în funcție de natura juridică a acțiunii
dedusă judecății, civilă sau comercială. Prima instanță nu a ținut seama de
temeiul de drept invocat de apelanta-reclamantă drept cauză juridică a
acțiunii, respectiv prevederile art. 108
1
alin. (1) și art. 108
3
C. proc. civ. și art. 998 C. civ.
Astfel, reclamanta a
solicitat de la pârâtă suma de 168.744,30 RON reprezentând despăgubiri, ca
urmare a amânărilor nejustificate și abuzive ale pârâtei din cadrul dosarului
de reorganizare judiciară de pe rolul Tribunalului Tulcea, dosar în care
reclamanta este debitoare aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995
republicată.
Art. 108
3
C.
proc. civ., pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea în despăgubire, prevede
că „cel care, cu intenție sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a
executării silite, prin una dintre faptele prevăzute de art. 108
1
sau 108
2
, la cererea părții interesate va putea fi obligat de către
instanța de judecată ori, după caz, de către președintele instanței de
executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare”.
S-a apreciat de către
instanța de control judiciar că litigiul privește despăgubiri cauzate din culpa
pârâtei, prin amânarea unui proces și că are o natură exclusiv civilă, nefiind
vorba de acte sau fapte de comerț, așa cum sunt ele prevăzute de art. 3 C. com.
Ceea ce înseamnă că
reclamanta nu era obligată să efectueze procedura de conciliere prealabilă
prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ., aceasta fiind aplicabilă doar
cererilor în materie comercială.
În al doilea rând, având în
vedere natura civilă a litigiului și suma pretinsă drept despăgubire, precum și
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că instanța
competentă material să soluționeze prezenta cauză, după criteriul valoric, este
judecătoria de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Pentru toate aceste
considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,
Curtea de apel a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza
spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 1 București.
Împotriva acestei soluții a
declarat recurs pârâta. Aceasta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9
precum și art. 44, 45 din O.U.G. nr. 51/1998.
În dezvoltarea motivelor de
recurs invocate recurenta a susținut, în esență, că litigiul este în legătură
cu creanțele neperformante preluate la datoria publică internă, iar competența
soluționării litigiului revine Curții de Apel București.
Intimata a depus la dosar
întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele dosarului
prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, pe care Înalta Curte le
grupează și le subsumează motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9, pentru a
răspunde printr-un considerent comun, instanța supremă va respinge, ca nefondat,
recursul declarat pentru cele ce urmează:
Instanța de control judiciar
a apreciat corect că pricina este una de natură civilă, că în cauză nu este
vorba despre acte sau fapte de comerț. În consecință nu sunt incidente normele
prevăzute de art. 720
1
C. proc. civ., iar competența de soluționare
a cauzei a fost corect stabilită de către instanța de apel.
Prezentul litigiu nu are
nici o legătură cu vreo creanță neperformantă care să justifice aplicarea legii
speciale și care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea
Curții de Apel București.
Pentru considerentele de mai
sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 496 din 05
octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 496 din 05
octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 28 februarie 2007