ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2007

Asupra de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 813 din 06 martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 40493/3/2005 (fost nr. 5994/2005) al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca prematur formulată, cererea depusă de reclamanta SC A.P.A.D. SA Tulcea prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., cererea având ca obiect solicitarea ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.687.442.910 ROL cu titlu de despăgubiri reprezentând obligații restante la bugetul de stat și local. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă a concilierii așa cum este reglementată de art. 720 1 C. proc.

civ., deoarece corespondența dintre părți anterioară sesizării instanței (notificarea nr. 228 din 02 august 2005) nu poate fi apreciată ca o parcurgere a acestei proceduri prealabile. Împotriva acestei sentințe reclamanta a promovat în termenul legal apel și a solicitat anularea acestei sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, conform art. 297 alin. (2 2 ) C. proc. civ. Critica apelantei a constat în aceea că: în mod greșit prima instanță s-a investit și a soluționat litigiul ca fiind comercial, când din actele și probele de la dosar rezultă faptul că procesul este civil și nu-i sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art. 720 1 C. proc. civ. S-a susținut de către apelantă că acțiunea împotriva A.V.A.S.

s-a întemeiat pe art. 998, 1079 C. civ. și art. 108 alin. (1 1 ), art. 108 alin. (1 2 ) și art. 108 3 C. proc. civ. și că între reclamantă și pârâtă nu au existat niciodată fapte de comerț în înțelesul art. 3 C. com. Analizând sentința atacată prin prisma criticii formulate de apelantă și în raport de obiectul acțiunii și de dispozițiile art. 998 C. civ. și art. 108 3 C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat că apelul este întemeiat și a fost admis pentru următoarele argumente: Tribunalul București a respins acțiunea formulată de apelanta-reclamantă împotriva intimatei-pârâte A.V.A.S. ca fiind prematur introdusă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilieri directe, obligatorie în procesele și cererile comerciale, potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. Este adevărat că apelanta-reclamantă nu a efectuat această procedură prealabilă de conciliere, așa cum este reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., dar nici nu era obligată să o îndeplinească, așa cum în mod eronat s-a reținut de către prima instanță, care a omis să analizeze raportul juridic dintre cele două părți și să-și verifice competența în funcție de natura juridică a acțiunii dedusă judecății, civilă sau comercială. Prima instanță nu a ținut seama de temeiul de drept invocat de apelanta-reclamantă drept cauză juridică a acțiunii, respectiv prevederile art. 108 1 alin. (1) și art. 108 3 C. proc. civ. și art. 998 C. civ. Astfel, reclamanta a solicitat de la pârâtă suma de 168.744,30 RON reprezentând despăgubiri, ca urmare a amânărilor nejustificate și abuzive ale pârâtei din cadrul dosarului de reorganizare judiciară de pe rolul Tribunalului Tulcea, dosar în care reclamanta este debitoare aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată.

Art. 108 3 C. proc. civ., pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea în despăgubire, prevede că „cel care, cu intenție sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute de art. 108 1 sau 108 2 , la cererea părții interesate va putea fi obligat de către instanța de judecată ori, după caz, de către președintele instanței de executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare”. S-a apreciat de către instanța de control judiciar că litigiul privește despăgubiri cauzate din culpa pârâtei, prin amânarea unui proces și că are o natură exclusiv civilă, nefiind vorba de acte sau fapte de comerț, așa cum sunt ele prevăzute de art. 3 C. com.

Ceea ce înseamnă că reclamanta nu era obligată să efectueze procedura de conciliere prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., aceasta fiind aplicabilă doar cererilor în materie comercială. În al doilea rând, având în vedere natura civilă a litigiului și suma pretinsă drept despăgubire, precum și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză, după criteriul valoric, este judecătoria de la domiciliul sau sediul pârâtului. Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 1 București.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta. Aceasta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 precum și art. 44, 45 din O.U.G. nr. 51/1998. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta a susținut, în esență, că litigiul este în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică internă, iar competența soluționării litigiului revine Curții de Apel București. Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând actele dosarului prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, pe care Înalta Curte le grupează și le subsumează motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9, pentru a răspunde printr-un considerent comun, instanța supremă va respinge, ca nefondat, recursul declarat pentru cele ce urmează: Instanța de control judiciar a apreciat corect că pricina este una de natură civilă, că în cauză nu este vorba despre acte sau fapte de comerț.

În consecință nu sunt incidente normele prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., iar competența de soluționare a cauzei a fost corect stabilită de către instanța de apel. Prezentul litigiu nu are nici o legătură cu vreo creanță neperformantă care să justifice aplicarea legii speciale și care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Pentru considerentele de mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 496 din 05 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 496 din 05 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 februarie 2007