ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 59 din 10 mai

2006, Curtea de Conturi a României, a admis cererea de stabilire a amenzii

civile formulată de D.C.F.U.C.C.V.

A stabilit amenda civilă în

cuantum de două salarii lunare pentru fiecare dintre H.M.S. și Ș.N.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că în perioada 2 noiembrie 2005 - 14 decembrie 2005, respectiv

22 noiembrie 2005 - 14 decembrie 2005, D.C.F.U.C.C.V. a efectuat un control, la S.P.P.P.F., privind verificarea contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat pentru

anul 2004.

Ca urmare a

efectuării controlului s-au constatat abateri fmanciar - contabile, fapt pentru

care prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005 emisă de D.C.F.V. s-au dispus

măsuri pentru intrarea în legalitate.

Prin nota de constatare din 10

aprilie 2006 a D.C.F.V., privind modul de îndeplinire al măsurilor dispuse,

prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005, s-a constatat că numiții Ș.N. în

calitate de ordonator de credite, și H.M.S., în calitate de șef serviciu

financiar - contabilitate, în cadrul S.P.P.P.F. au săvârșit abateri prevăzute

de art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și

completată prin Legea nr. 77/2002.

Prin procesul - verbal de

constatare din 10 aprilie 2006 întocmit de D.C.F.U.V. s-a constatat că domnul Ș.N.

a emis dispoziția nr. 1/ bis din 3 ianuarie 2006, prin care a numit comisia de

inventariere, iară a specifica termenul de realizare a acesteia, gestiunile

supuse operațiunii de inventariere și nu a luat măsuri de a elabora și

transmite comisiei de inventariere proceduri scrise în vederea organizării

lucrărilor de inventariere, deși avea obligația gestionării clementelor de

activ și pasiv ale instituției încălcând, astfel prevederile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 94/1992, republicată, Legea nr. 82/1991, precum și pct. 6 și 7

din O.M.F.P. nr. 1753/2004.

În contextul de mai sus, Curtea

de Conturi retine că Direcția de control financiar Vrancea a procedat legal în

aplicarea măsurilor prevăzute de lege. Astfel, în vederea aplicării

prevederilor art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, controlorii Curții de

Conturi au obligația de a constata abaterile, dar și de a individualiza

răspunderile persoanelor în cauză (condiție de validitate a constatării

abaterilor prevăzute de Legea nr. 94/1992).

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat

că în mod greșit Curtea de Conturi a dispus stabilirea amenzii civile egală cu

salariul pe o perioadă de 2 luni întrucât nu au fost duse la îndeplinire

măsurile stabilite în sarcina sa prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005.

A mai precizat recurentul că în

calitate de director și coordonator de credite a emis dispoziția nr. 1/ bis din

13 ianuarie 2006 privind constituirea comisiilor de inventariere, arătând că a

purtat discuții verbale cu membrii comisiei despre modul cum trebuie efectuată

inventarierea bunurilor, despre valorificarea bunurilor existente în

patrimoniu, fapt dovedit prin adresele trimise către d-na H.M., șef serviciu

financiar contabilitate și către P.C., contabil șef.

Analizând motivele de recurs,

soluția stabilită de Curtea de Conturi a României prin decizia atacată, în

raport cu probele administrate în dosarul cauzei, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Din nota unilaterală nr. 889 din 10 aprilie 2006,

întocmită de Camera de Conturi Vrancea - Direcția de Control Financiar Ulterior

rezultă că, prin dispoziția 1/ bis din 3 ianuarie 2006 directorul instituției S.P.P.P.F.,

respectiv recurentul, a numit comisia de inventariere a bunurilor existente în

patrimoniu, fără a specifica însă, termenul de realizare a inventarierii,

gestiunile supuse operațiunii de inventariere și nu a luat măsuri de a elabora

și transmite comisiei de inventariere proceduri scrise în vederea organizării

lucrărilor de inventariere.

Nu s-a întocmit de către comisia

de inventariere un proces – verbal, privind rezultatele inventarierii și

propuneri de valorificare a acestora și nu au fost înregistrate în evidența

contabilă rezultatele inventarierii, încălcându-se astfel prevederile pct. 47 și

53 din O.M.F.P. nr. 1753/2004, coroborat cu prevederile art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 82/1991, republicată.

S-a constatat astfel că nu au

fost aduse la îndeplinire măsurile stabilite prin decizia nr. 29 din 20

decembrie 2005, emisă de către directorul D.C.F.U.C.C.V., încălcându-se astfel

prevederile art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și

completată prin Legea nr. 77/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Altfel, chiar recurentul

precizează prin motivele de recurs că a purtat discuții verbale cu membrii

comisiei de inventariere, nespecificând întocmirea unor procese verbale de

stabilire a măsurilor privind inventarierea bunurilor existente în patrimoniul

instituției.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că, prin decizia nr. 59 din 10 mai 2006, Curtea de Conturi a

României a stabilit o corectă situație de fapt, interpretând judicios

prevederile legale aplicabile în materie, motiv pentru care, recursul se

constată a fi nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ș.N., împotriva

deciziei nr. 59 din 10 mai 2006 a Curții de Conturi a României, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.