ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia nr. 59 din 10 mai 2006, Curtea de Conturi a României, a admis cererea de stabilire a amenzii civile formulată de D.C.F.U.C.C.V. A stabilit amenda civilă în cuantum de două salarii lunare pentru fiecare dintre H.M.S. și Ș.N. Pentru a hotărî astfel a reținut că în perioada 2 noiembrie 2005 - 14 decembrie 2005, respectiv 22 noiembrie 2005 - 14 decembrie 2005, D.C.F.U.C.C.V. a efectuat un control, la S.P.P.P.F., privind verificarea contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat pentru anul 2004. Ca urmare a efectuării controlului s-au constatat abateri fmanciar - contabile, fapt pentru care prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005 emisă de D.C.F.V.

s-au dispus măsuri pentru intrarea în legalitate. Prin nota de constatare din 10 aprilie 2006 a D.C.F.V., privind modul de îndeplinire al măsurilor dispuse, prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005, s-a constatat că numiții Ș.N. în calitate de ordonator de credite, și H.M.S., în calitate de șef serviciu financiar - contabilitate, în cadrul S.P.P.P.F. au săvârșit abateri prevăzute de art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002. Prin procesul - verbal de constatare din 10 aprilie 2006 întocmit de D.C.F.U.V. s-a constatat că domnul Ș.N.

a emis dispoziția nr. 1/ bis din 3 ianuarie 2006, prin care a numit comisia de inventariere, iară a specifica termenul de realizare a acesteia, gestiunile supuse operațiunii de inventariere și nu a luat măsuri de a elabora și transmite comisiei de inventariere proceduri scrise în vederea organizării lucrărilor de inventariere, deși avea obligația gestionării clementelor de activ și pasiv ale instituției încălcând, astfel prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, Legea nr. 82/1991, precum și pct. 6 și 7 din O.M.F.P. nr. 1753/2004. În contextul de mai sus, Curtea de Conturi retine că Direcția de control financiar Vrancea a procedat legal în aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

Astfel, în vederea aplicării prevederilor art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, controlorii Curții de Conturi au obligația de a constata abaterile, dar și de a individualiza răspunderile persoanelor în cauză (condiție de validitate a constatării abaterilor prevăzute de Legea nr. 94/1992). Împotriva acestei decizii a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că în mod greșit Curtea de Conturi a dispus stabilirea amenzii civile egală cu salariul pe o perioadă de 2 luni întrucât nu au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite în sarcina sa prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005. A mai precizat recurentul că în calitate de director și coordonator de credite a emis dispoziția nr. 1/ bis din 13 ianuarie 2006 privind constituirea comisiilor de inventariere, arătând că a purtat discuții verbale cu membrii comisiei despre modul cum trebuie efectuată inventarierea bunurilor, despre valorificarea bunurilor existente în patrimoniu, fapt dovedit prin adresele trimise către d-na H.M., șef serviciu financiar contabilitate și către P.C., contabil șef.

Analizând motivele de recurs, soluția stabilită de Curtea de Conturi a României prin decizia atacată, în raport cu probele administrate în dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din nota unilaterală nr. 889 din 10 aprilie 2006, întocmită de Camera de Conturi Vrancea - Direcția de Control Financiar Ulterior rezultă că, prin dispoziția 1/ bis din 3 ianuarie 2006 directorul instituției S.P.P.P.F., respectiv recurentul, a numit comisia de inventariere a bunurilor existente în patrimoniu, fără a specifica însă, termenul de realizare a inventarierii, gestiunile supuse operațiunii de inventariere și nu a luat măsuri de a elabora și transmite comisiei de inventariere proceduri scrise în vederea organizării lucrărilor de inventariere.

Nu s-a întocmit de către comisia de inventariere un proces – verbal, privind rezultatele inventarierii și propuneri de valorificare a acestora și nu au fost înregistrate în evidența contabilă rezultatele inventarierii, încălcându-se astfel prevederile pct. 47 și 53 din O.M.F.P. nr. 1753/2004, coroborat cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată. S-a constatat astfel că nu au fost aduse la îndeplinire măsurile stabilite prin decizia nr. 29 din 20 decembrie 2005, emisă de către directorul D.C.F.U.C.C.V., încălcându-se astfel prevederile art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Altfel, chiar recurentul precizează prin motivele de recurs că a purtat discuții verbale cu membrii comisiei de inventariere, nespecificând întocmirea unor procese verbale de stabilire a măsurilor privind inventarierea bunurilor existente în patrimoniul instituției. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 59 din 10 mai 2006, Curtea de Conturi a României a stabilit o corectă situație de fapt, interpretând judicios prevederile legale aplicabile în materie, motiv pentru care, recursul se constată a fi nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.N., împotriva deciziei nr. 59 din 10 mai 2006 a Curții de Conturi a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.