ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 665 din 4 aprilie 2007, Judecătoria Brașov a

dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., achitarea inculpaților:

V.l., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 290

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

F.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C.

pen. și prevăzută de art. 221 C. pen.;

D.E.Șt. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C.

pen.;

R.O.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C.

pen.

Totodată, inculpatul R.O.I. a fost condamnat, la 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1) și (2) C. pen. și, la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

25 raportat la art. 290 C. pen., dispunându-se să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani, în condițiile art.

86

1

C. pen.

De asemenea, inculpatul D.E.Șt. a fost condamnat, la câte 3 ani

închisoare, pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., prevăzută

de art. 25 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 și art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen.; la câte un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

25 raportat la art. 290 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 291 C. pen.,

dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare în

condițiile art. 86

1

C. pen.

În esență, s-au reținut următoarele:

Inculpatul D.E.Șt., avocat, l-a reprezentat în mai multe procese penale

pe martorul A.A.D., despre care știa că se ocupă cu traficul ilegal de

autoturisme.

În vara anului 2000, același inculpat, dorind să-și procure un

autoturism, l-a contactat pe martorul sus-menționat și i-a spus că are nevoie

de un autoturism nou, de fabricație germană și la un preț „bun”.

Martorul A.A.D., știind că inculpatul F.F. are un autoturism de

vânzare, i-a solicitat să-i comunice seriile autovehiculului, iar, apoi,

împreună cu acesta, l-au verificat și au constatat că nu este dat în urmărire

prin INTERPOL.

Ulterior, inculpatul D.E.Șt., însoțit de martorul A.A.D. s-au deplasat

în stațiunea B.F., unde, după verificarea autoturismului, acesta l-a cumpărat

la o valoare mult mai mică decât prețul real al acestuia. Autoturismul, marca

Wolkswagen Passat TDI, avea pansonată această serie, precum și seria și

certificatul de înmatriculare, ambele emise de autoritățile slovace, figura în

proprietatea societății R.S. S.R.O. Bratislava și

se afla în

posesia inculpatului F.F., deoarece îi fusese lăsat drept

garanție pentru o sumă de bani anterior împrumutată, însă fără a exista și un

înscris doveditor în acest sens. în aceste condiții, nu s-a putut întocmi un

contract de vânzare-cumpărare pentru autoturism, acesta fiindu-i predat

inculpatului doar prin înmânarea certificatului de înmatriculare și a celor două

chei.

Ulterior, s-a reținut că, în vederea înmatriculării acestui autoturism,

care fusese sustras din Bratislava în anul 2000, inculpatul D.E.Șt., împreună

cu inculpații l.l., R.O.I., V.l. și K.P., au inițiat constituirea unei

asociații, în scopul fraudării statului, prin eludarea plății taxelor vamale,

instigând la fals și uzând de acte false, cu ajutorul cărora s-a reușit

înmatricularea nelegală a acestuia.

Totodată, prin declarația falsă, făcută în fața notarului, de către

inculpatul D.E.Șt., în sensul că a cumpărat autoturismul de la inculpatul K.P.,

care fiind handicapat, a beneficiat de scutirea de taxe vamale, s-a reținut că

acesta a prejudiciat D.R.V. Timișoara cu suma de 133.896.136 lei.

De asemenea, în sarcina inculpatului D.E.Șt., s-a reținut participația

improprie la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 31 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., constând în aceea că

l-a determinat cu intenție pe tatăl său, D.EȘt., să vândă autoturismul, deși

știa că acesta este înmatriculat ilegal și va fi indisponibilizat în vederea

confiscării, cauzând părții vătămate S.l.G. un prejudiciu de 13 000 dolari S.U.A.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel Parchetul de pe

lângă Judecătoria Brașov, inculpații D.E.

Șt.,

F.F. și V.l., precum și părțile civile D.R.V. Timișoara și E.A.

Orăștie.

Tribunalul Brașov, secția penală, investită cu apelurile sus-arătate,

în ședința publică din 12 noiembrie 2007, a pus în discuție calificarea căii de

atac, ca fiind recurs, și nu apel, precum și declinarea competenței de

soluționare a căii de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând

modificările intervenite referitor la textul art. 28

1

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., prin Legea nr. 79/2007, cu privire la competența după calitatea

persoanei, în sensul că judecata inculpaților, care au săvârșit infracțiuni în

calitate de avocați, în primă instanță revine Curții de Apel și, că, pe cale de

consecință, calea de atac este recursul la instanța supremă.

Parchetul și părțile au opinat că, în raport de calitatea de avocat a

inculpatului D.E.Șt., și de modificările intervenție asupra textului art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Legea nr. 79/2007, competența de a judeca

cauza în fond revine curții de apel, iar calea de atac este recursul, de

competența instanței supreme.

Drept urmare, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 2

lit. a) coroborat cu art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 79/2007,

Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr. 391/ A din 12 noiembrie 2007,

a declinat competența de a soluționa recursurile declarate în cauză de către

parchet și părți, în favoarea Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În ședința publică de judecată, de la termenul din 28 februarie 2008,

reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței materiale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor declarate.

În motivarea excepției, procurorul a arătat că sentința supusă

controlului a fost pronunțată de către Judecătoria Brașov, iar nelegalitatea,

constând în soluționarea cauzei cu încălcarea legii referitor la competența

după calitatea persoanei, după 2 zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 79/2007,

trebuie îndreptată în calea de atac a apelului de către Tribunalul Brașov,

instanță competentă să se pronunțe asupra unui apel declarat împotriva unei

hotărâri pronunțată de judecătorie în fond și care urmează să caseze sentința

și să trimită cauza spre rejudecare la instanța devenită competentă, urmare

modificării sus-menționate, Curtea de Apel Brașov.

Excepția a fost pusă în discuția contradictorie a părților, iar

concluziile acestora au fost consemnate în

încheierea de ședință din

28 februarie 2008.

În urma examinării excepției invocate, în raport de lucrările

dosarului, de argumentele reprezentantului parchetului și de concluziile

părților, Curtea constată că soluția de declinare a competenței de judecare a

recursurilor sus-menționate, dispusă prin

decizia

nr. 139/ A din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, secția

penală,

este nelegală pentru următoarele motive:

Referitor la calificarea căii de atac și la competența de a soluționa

cauza, în raport de excepția de necompetență invocată și admisă, Tribunalul

Brașov s-a rezumat să constate că Legea nr. 79/2007, care a modificat textul art.

28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., nu cuprinde norme tranzitorii și a

aplicat principiul potrivit căruia normele de procedură penală sunt de imediată

aplicare.

Or, Codul de procedură penală conține anumite reglementări, în privința

cărora nu este posibilă aplicarea acestui principiu.

Asemenea situații sunt cele cu caracter tranzitoriu, cum este cazul, în

speță, situație în care trebuie să se recurgă la Legea

nr. 31/1968, care prevede norme de tranziție pentru astfel de situații.

Astfel, referitor la situația în care între dispozițiile de lege

anterioară, privitoare la competența instanțelor penale și dispozițiile din

legea nouă, există deosebiri, art. 3 din Legea nr. 31/1968 prevede expres că

regulile de competență din noul C. proc. pen. (adică din noua lege procesual

penală) se aplică și cauzelor în care procesul penal a fost pornit înainte de

intrarea în vigoare a acestui cod, afară de cazul când a intervenit o hotărâre

în primă instanță.

Or, cum în cauză la data intrării în vigoare a Legii nr. 79/2007 din 2

aprilie 2007, nu se pronunțase în cauză o hotărâre în primă instanță, regulile

de competență ce decurg din această lege nu se aplică, ci rămân valabile

regulile de competență ale legii procesual penale anterioare, ceea ce înseamnă

că Tribunalul Brașov trebuia să se considere competent să soluționeze apelurile

declarate.

Așa fiind, urmează ca Înalta Curte să

decline competența de

soluționare a apelurilor parchetului,

inculpaților și părților civile la Tribunalul Brașov, instanță care a rămas

competentă să soluționeze aceste apeluri, potrivit normelor tranzitorii din

Legea nr. 31/1968, mai sus-arătate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 42 C. proc. pen., declină competența de soluționare a

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și de

inculpații D.E.Șt., R.O.l., F.F., V.l., precum și de părțile civile D.R.V. Timișoara

și E.A. la Tribunalul Brașov.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150 lei,

pentru R.O.l., F.F. și V.l. se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2008.