ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 162 din 18 ianuarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale

formulate de A.J.V.P.S.A. pentru constatarea nulității actului adițional din 3

martie 2003 la contractul din 22 februarie 1987 în contradictoriu cu pârâtele A.J.V.P.S.A.

și C.N.A.F.P.

Aceeași Instanță a pronunțat

sentința civilă nr. 934 din 29 martie 2007, prin care a respins acțiunea ca

fiind tardiv formulată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei A.J.V.P.S.A.

cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.

Hotărând astfel, Instanța de

Fond a aplicat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, conform cărora

cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ sau

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce

în termen de cel mult un an de la data emiterii actului.

În speță, s-a reținut că

acest termen nu a fost respectat, în condițiile în care cererea de anulare a

actului adițional din 3 martie 2003 a fost înregistrată la data de 6 martie 2006.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și

netemeinică.

În primul motiv de recurs,

invocat în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a susținut că pricina trebuia

judecată de Curtea de Apel Timișoara, a cărei competență teritorială a fost

încălcată prin hotărârea Instanței de Fond.

Prin cel de al doilea motiv

de recurs, a fost criticată soluția de respingere a acțiunii ca tardivă și

recurenta a susținut că are calitatea de terț față actul administrativ

contestat, astfel încât nu erau aplicabile dispozițiile legale privind termenul

de un an pentru formularea acțiunii în justiție. De asemenea, recurenta a

arătat că, fiind contestat un contract administrativ și nu un act administrativ

cu caracter normativ, Instanța de Fond trebuia să soluționeze excepția de

tardivitate în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Excepția necompetenței teritoriale

a Curții de Apel București a fost invocată neîntemeiat în recurs, întrucât

normele privind competența teritorială nu sunt imperative și excepția invocată

sub acest aspect nu este de ordine publică.

Susținerile recurentei se

dovedesc a fi neîntemeiate față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, care prevăd că nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale,

dacă reclamantul a optat pentru Instanța de la domiciliul pârâtului.

În cauză se constată că

recurenta - reclamantă și-a exprimat o asemenea opțiune la data formulării

cererii de anulare a actului adițional din 3 martie 2003, pentru care a sesizat

Curtea de Apel București, astfel încât nu poate solicita ulterior investirea Instanței

de contencios administrativ de la domiciliul său.

Cel al doilea motiv de

recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că Instanța de Fond a

soluționat corect excepția tardivității acțiunii în raport de probele de la

dosar și de prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Conform acestor prevederi

legale, reclamanta trebuia să formuleze acțiunea în termen de 6 luni de la data

primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării

refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii sau peste acest

termen, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, dar

nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Față de această

reglementare, urmează a fi respinse ca lipsite de temei legal susținerile

recurentei privind calitatea sa de terț și necomunicarea actului administrativ,

cu atât mai mult cu cât nu a formulat asemenea apărări la Instanța de Fond și nici nu a indicat o altă dată certă de la care să fie calculat termenul

legal pentru promovarea acțiunii în justiție.

Dispozițiile art. 11 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 au fost invocate neîntemeiat de recurentă,

întrucât nu s-a dovedit încheierea unui proces - verbal de finalizare a

procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative, astfel încât Instanța

de Fond nu trebuia să aibă în vedere data unui asemenea act pentru soluționarea

excepției de tardivitate a acțiunii. De altfel, recurenta a invocat numai

aceste prevederi legale, fără a motiva incidența lor în cauză, prin referire la

un anumit proces - verbal de conciliere.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.J.P.S. Arad împotriva sentinței civile nr. 934 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2007.