ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2005, reclamanta SC M. SA Suceava a solicitat anularea măsurii dispusă de A.V.A.S. pentru anularea înlesnirilor de plată acordate prin Convenția din 10 noiembrie 2003 și menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal și abuziv pârâta a anulat facilitățile fiscale acordate prin Convenția din 10 noiembrie 2003 încheiată în temeiul O.U.G. nr. 40/2002, dat fiind că a achitat toate sumele cuprinse în eșalonarea de plată și a îndeplinit toate condițiile prevăzute în O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005, pentru a beneficia în continuare de facilitățile acordate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 605 din 14 martie 2006, prin care a admis acțiunea, a anulat măsura de anulare a înlesnirilor de plată acordate prin Convenția din 10 noiembrie 2003 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată. Hotărând astfel, Instanța de Fond a constatat că anularea înlesnirilor de plată de care a beneficiat reclamanta este nelegală, încălcând prevederile art. 3 din O.U.G.

nr. 26/2005, potrivit cărora debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor sociale de șomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă sau boli profesionale sau bugetului F.N.U.A.S.S., acordate în baza reglementărilor legale în materie, și care, până la data de 30 aprilie 2005, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente, cu termenele de plată până la aceeași dată, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate, beneficiază de menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie 2005, cu toate efectele prevăzute de lege.

Reținând că plățile avute în vedere de pârâtă, deși au fost făcute cu întârziere față de data scadenței, sunt anterioare datei limită prevăzută în actul normativ susmenționat pentru menținerea înlesnirilor la plată, Instanța de Fond a anulat ca nelegală măsura dispusă de pârâtă și comunicată reclamantei cu adresa din 24 iunie 2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.V.A.S., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că Instanța de Fond a aplicat greșit în cauză O.U.G. nr. 26/2005, care se aplică doar creanțelor preluate de A.N.A.F. În cazul creanțelor preluate de la C.N.A.S. și care au făcut obiectul Convenției din 10 noiembrie 2003, recurenta a arătat că nu pot fi aplicate decât prevederile O.U.G.

nr. 51/1998 privind valorificarea activelor statului. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: SC M SA Suceava a îndeplinit condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 40/2002 pentru acordarea de înlesniri la plata obligațiilor la F.N.U.A.S.S. și prin Convenția din 10 noiembrie 2003 încheiată cu C.N.A.S. s-a aprobat eșalonarea la plată a obligațiilor înregistrate. Aceste obligații ale intimatei - reclamante au fost preluate de A.V.A.S. în baza protocoalelor încheiate cu C.N.A.S. Pentru plata cu întârziere a unor obligații restante la F.N.U.A.S.S., recurenta a anulat înlesnirile de plată acordate intimatei, considerând că prevederile O.U.G.

nr. 26/2005 referitoare la menținerea acestor facilități în cazul stingerii debitelor până la data de 30 aprilie 2005 nu sunt aplicabile creanțelor pe care le-a preluat. Instanța de Fond a constatat corect că această apărare invocată de A.V.A.S. este lipsită de temei juridic, pentru că O.U.G. nr. 26/2005 nu prevede un regim diferit al obligațiilor în funcție de creditorul care le-a preluat. Esențială fiind natura creanței, de obligație la bugetul F.N.U.A.S.S., Instanța de Fond a apreciat întemeiat că sunt aplicabile în cauză prevederile actului normativ susmenționat și nu O.U.G. nr. 51/1998, care reglementează cadrul general al concesiunii creanțelor bugetare restante existente în evidențele contabile ale C.N.A.S.

la data de 30 iunie 2003. În consecință, actul normativ invocat de recurentă reprezintă legea generală în materia valorificării activelor statului, ceea ce nu exclude aplicarea dispozițiilor din legea specială privind acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante și anume, O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005. Pentru motivele expuse, constatând că hotărârea Instanței de Fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 605 din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.