ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2005, reclamanta SC M. SA Suceava a

solicitat anularea măsurii dispusă de A.V.A.S. pentru anularea înlesnirilor de

plată acordate prin Convenția din 10 noiembrie 2003 și menținerea înlesnirilor

pentru sumele rămase de plată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în mod nelegal și abuziv pârâta a anulat facilitățile

fiscale acordate prin Convenția din 10 noiembrie 2003 încheiată în temeiul O.U.G.

nr. 40/2002, dat fiind că a achitat toate sumele cuprinse în eșalonarea de

plată și a îndeplinit toate condițiile prevăzute în O.U.G. nr. 26/2005,

aprobată prin Legea nr. 244/2005, pentru a beneficia în continuare de

facilitățile acordate.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.

605 din 14 martie 2006, prin care a admis acțiunea, a anulat măsura de anulare

a înlesnirilor de plată acordate prin Convenția din 10 noiembrie 2003 și a

obligat pârâta să-i recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de menținerea

înlesnirilor pentru sumele rămase de plată.

Hotărând astfel, Instanța de

Fond a constatat că anularea înlesnirilor de plată de care a beneficiat

reclamanta este nelegală, încălcând prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 26/2005,

potrivit cărora debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligațiilor

datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului

asigurărilor sociale de șomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă

sau boli profesionale sau bugetului F.N.U.A.S.S., acordate în baza

reglementărilor legale în materie, și care, până la data de 30 aprilie 2005,

fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente,

cu termenele de plată până la aceeași dată, precum și a îndeplinirii celorlalte

condiții în care înlesnirile au fost aprobate, beneficiază de menținerea

înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie

2005, cu toate efectele prevăzute de lege.

Reținând că plățile avute în

vedere de pârâtă, deși au fost făcute cu întârziere față de data scadenței,

sunt anterioare datei limită prevăzută în actul normativ susmenționat pentru

menținerea înlesnirilor la plată, Instanța de Fond a anulat ca nelegală măsura

dispusă de pârâtă și comunicată reclamantei cu adresa din 24 iunie 2005.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.V.A.S., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și

netemeinică.

Recurenta a susținut că Instanța

de Fond a aplicat greșit în cauză O.U.G. nr. 26/2005, care se aplică doar

creanțelor preluate de A.N.A.F. În cazul creanțelor preluate de la C.N.A.S. și care au făcut obiectul Convenției din 10 noiembrie 2003, recurenta a arătat că nu

pot fi aplicate decât prevederile O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea

activelor statului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

SC M SA Suceava a îndeplinit

condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 40/2002 pentru acordarea de înlesniri la

plata obligațiilor la F.N.U.A.S.S. și prin Convenția din 10 noiembrie 2003

încheiată cu C.N.A.S. s-a aprobat eșalonarea la plată a obligațiilor

înregistrate.

Aceste obligații ale

intimatei - reclamante au fost preluate de A.V.A.S. în baza protocoalelor

încheiate cu C.N.A.S.

Pentru plata cu întârziere a

unor obligații restante la F.N.U.A.S.S., recurenta a anulat înlesnirile de

plată acordate intimatei, considerând că prevederile O.U.G. nr. 26/2005

referitoare la menținerea acestor facilități în cazul stingerii debitelor până

la data de 30 aprilie 2005 nu sunt aplicabile creanțelor pe care le-a preluat.

Instanța de Fond a constatat

corect că această apărare invocată de A.V.A.S. este lipsită de temei juridic,

pentru că O.U.G. nr. 26/2005 nu prevede un regim diferit al obligațiilor în

funcție de creditorul care le-a preluat.

Esențială fiind natura

creanței, de obligație la bugetul F.N.U.A.S.S., Instanța de Fond a apreciat

întemeiat că sunt aplicabile în cauză prevederile actului normativ susmenționat

și nu O.U.G. nr. 51/1998, care reglementează cadrul general al concesiunii

creanțelor bugetare restante existente în evidențele contabile ale C.N.A.S. la

data de 30 iunie 2003.

În consecință, actul

normativ invocat de recurentă reprezintă legea generală în materia

valorificării activelor statului, ceea ce nu exclude aplicarea dispozițiilor

din legea specială privind acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor

bugetare restante și anume, O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr.

244/2005.

Pentru motivele expuse,

constatând că hotărârea Instanței de Fond este legală și temeinică, Înalta

Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 605 din 14 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2007.