ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 416 din 6 aprilie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal privind pe inculpatul B.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., ca urmare a decesului inculpatului. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) și c) C. proc. pen., au fost achitați inculpații V.M.Ș., U.M., U.C. și G.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., iar în cazul inculpatului U.M.

și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a constatat că inculpatul U.M. a fost reținut 24 de ore în data de 2 iunie 1998, iar inculpatul V.M.Ș. a fost arestat preventiv timp de 5 zile, începând cu data de 30 mai 1998 până la 3 iunie 1998. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt : Deși, prin rechizitoriu inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, constând în aceea că pe data de 29 mai 1998, inculpatul V.M.Ș. împreună cu inculpații U.C., U.M., G.M. și B.D.C. (bodyguarzi la SC B.C. P. SRL) au mers la locuința părții vătămate S.E.O., având de recuperat de la acesta o sumă de bani și mai multe CD-uri și întrucât au fost refuzați, prin violență și amenințare și le-au însușit, instanța de fond, evaluând probele contradictorii aflate la dosar, a stabilit că bunurile respective au fost luate cu acordul părții vătămate, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea. Prin decizia penală nr. 204 din 6 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 17624/3/2004 al Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de parchet, a fost desființată sentința penală nr. 416 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția penală, și în rejudecare, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 – art. 76 C. pen., au fost condamnați inculpații V.M.Ș., U.C. și G.M. la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani pentru fiecare inculpat. S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), g) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., precum și art. 74 și 76 C. pen., inculpatul U.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată cu restul neexecutat de 6 luni și 29 zile din pedeapsa de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 339 din 9 decembrie 2007 a Judecătoriei Răcari, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul B.D.C. ca urmare a decesului acestuia. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului U.M. reținerea de 24 de ore de la 2 iunie 1998, iar din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.Ș. s-a dedus prevenția de la 30 mai 1998 până la 3 iunie 1998. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs toți cei patru inculpați, invocând, prin apărătorul ales, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În plus, în cazul inculpatului U.M., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea art. 37 lit. a) C. pen.

și reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea art. 81 C. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Susținerea inculpaților că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie este lipsită de conținut, probele administrate, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, scoțând în evidență vinovăția acestora pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea lor.

Din analiza textului cuprins în art. 211 C. pen., rezultă că latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie are două componente, prima este acțiunea scop și constă în luarea bunului mobil din posesia altuia cu scopul de a și-l însuși pe nedrept, iar cea de-a doua este acțiunea mijloc de constrângere a victimei pentru săvârșirea furtului, păstrarea bunului furat sau scăparea făptuitorului. În speța de față este evident faptul că bunurile au fost luate din locuința părții vătămate, prin violență și amenințare cu pistolul și nu cu acceptul acesteia. Chiar dacă partea vătămată și-a nuanțat declarația, reacția lui față de inculpați, mai exact agresarea acestora cu un „cuter” confirmă faptul că nu a fost de acord cu luarea aparaturii electronice de către inculpați și nici cu semnarea acelei chitanțe.

Mai mult decât atât, chiar dacă partea vătămată ar fi avut vreo datorie față de inculpatul V.M.Ș., modul în care acesta a înțeles să o recupereze, a căpătat aspecte penale. Astfel, a conceput și a pregătit din timp acțiunea, recrutând pe coinculpați, care erau bodyguarzi la o firmă de protecție de pază, având și armament în dotare și a pătruns în forță în locuință (chiar dacă i s-a deschis ușa) punându-și planul în aplicare, aspecte care conturează clar și latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie. Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de apel a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, dispunând condamnarea acestora.

Lipsită de conținut este și solicitarea inculpatului U.M., făcută prin intermediul apărătorului ales de a se înlătura dispozițiile art. 37 lit. a) și art. 39 alin. (2) C. pen., motivând că prin sentința penală nr. 540/2004 a Judecătoriei Răcari a intervenit reabilitarea judecătorească în raport cu condamnarea suferită prin sentința penală nr. 339/1997 a judecătoriei Răcari. Este adevărat că potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, dar pentru a fi aplicabil textul sus-arătat, ar fi trebuit ca reabilitarea să fi intervenit până la data săvârșirii noii infracțiuni și nu până la data condamnării. În atare situație, Înalta Curte constată că în mod justificat, instanța de fond a reținut cu privire la inculpatul U.M., starea de recidivă postcondamnatorie.

Așa fiind, inculpatul U.M. nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., în cauză nefiind îndeplinită condiția prevăzută la alin. (1) lit. b) a textului de lege sus-arătat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.M.Ș., U.M., U.C. și G.M. împotriva deciziei penale nr. 204 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2008.