ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 416

din 6 aprilie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în baza art.

11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

încetarea procesului penal privind pe inculpatul B.D.C., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b) și f) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) și c) C. proc. pen., au fost

achitați inculpații V.M.Ș., U.M., U.C. și G.M., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen., iar în cazul inculpatului U.M. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

S-a constatat că inculpatul

U.M. a fost reținut 24 de ore în data de 2 iunie 1998, iar inculpatul V.M.Ș. a

fost arestat preventiv timp de 5 zile, începând cu data de 30 mai 1998 până la

3 iunie 1998.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt :

Deși, prin rechizitoriu

inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, constând în aceea că pe data de 29 mai 1998, inculpatul V.M.Ș.

împreună cu inculpații U.C., U.M., G.M. și B.D.C. (bodyguarzi la SC B.C. P.

SRL) au mers la locuința părții vătămate S.E.O., având de recuperat de la

acesta o sumă de bani și mai multe CD-uri și întrucât au fost refuzați, prin

violență și amenințare și le-au însușit, instanța de fond, evaluând probele

contradictorii aflate la dosar, a stabilit că bunurile respective au fost luate

cu acordul părții vătămate, nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit instanța de fond a

dispus achitarea.

Prin decizia penală nr. 204

din 6 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 17624/3/2004 al Curții de Apel

București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de parchet, a fost

desființată sentința penală nr. 416 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului București,

secția penală, și în rejudecare, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b)

și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 – art. 76 C. pen., au

fost condamnați inculpații V.M.Ș., U.C. și G.M. la câte o pedeapsă de 2 ani

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare

de 4 ani pentru fiecare inculpat.

S-a atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 211 alin. (1)

și (2) lit. a), g) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C.

pen., precum și art. 74 și 76 C. pen., inculpatul U.M. a fost condamnat la o

pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C.

pen., a fost contopită pedeapsa aplicată cu restul neexecutat de 6 luni și 29

zile din pedeapsa de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 339 din

9 decembrie 2007 a Judecătoriei Răcari, în final inculpatul urmând să execute

pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului

penal privind pe inculpatul B.D.C. ca urmare a decesului acestuia.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului U.M. reținerea de 24 de ore de la 2 iunie 1998, iar din

pedeapsa aplicată inculpatului V.M.Ș. s-a dedus prevenția de la 30 mai 1998

până la 3 iunie 1998.

Inculpații au fost obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei din urmă

decizii, au declarat recurs toți cei patru inculpați, invocând, prin apărătorul

ales, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În plus, în cazul

inculpatului U.M., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin

înlăturarea art. 37 lit. a) C. pen. și reindividualizarea pedepsei, prin

aplicarea art. 81 C. pen.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Susținerea inculpaților că

în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

este lipsită de conținut, probele administrate, atât pe parcursul urmăririi

penale cât și în faza de cercetare judecătorească, scoțând în evidență

vinovăția acestora pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea lor.

Din analiza textului cuprins

în art. 211 C. pen., rezultă că latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie are

două componente, prima este acțiunea scop și constă în luarea bunului mobil din

posesia altuia cu scopul de a și-l însuși pe nedrept, iar cea de-a doua este acțiunea

mijloc de constrângere a victimei pentru săvârșirea furtului, păstrarea bunului

furat sau scăparea făptuitorului.

În speța de față este

evident faptul că bunurile au fost luate din locuința părții vătămate, prin

violență și amenințare cu pistolul și nu cu acceptul acesteia.

Chiar dacă partea vătămată

și-a nuanțat declarația, reacția lui față de inculpați, mai exact agresarea

acestora cu un „cuter” confirmă faptul că nu a fost de acord cu luarea

aparaturii electronice de către inculpați și nici cu semnarea acelei chitanțe.

Mai mult decât atât, chiar

dacă partea vătămată ar fi avut vreo datorie față de inculpatul V.M.Ș., modul

în care acesta a înțeles să o recupereze, a căpătat aspecte penale.

Astfel, a conceput și a

pregătit din timp acțiunea, recrutând pe coinculpați, care erau bodyguarzi la o

firmă de protecție de pază, având și armament în dotare și a pătruns în forță

în locuință (chiar dacă i s-a deschis ușa) punându-și planul în aplicare,

aspecte care conturează clar și latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că în mod corect, instanța de apel a reținut în sarcina inculpaților

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, dispunând condamnarea acestora.

Lipsită de conținut este și

solicitarea inculpatului U.M., făcută prin intermediul apărătorului ales de a

se înlătura dispozițiile art. 37 lit. a) și art. 39 alin. (2) C. pen., motivând

că prin sentința penală nr. 540/2004 a Judecătoriei Răcari a intervenit

reabilitarea judecătorească în raport cu condamnarea suferită prin sentința

penală nr. 339/1997 a judecătoriei Răcari.

Este adevărat că potrivit art.

38 alin. (2) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de

condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, dar pentru a fi aplicabil

textul sus-arătat, ar fi trebuit ca reabilitarea să fi intervenit până la data săvârșirii

noii infracțiuni și nu până la data condamnării.

În atare situație, Înalta

Curte constată că în mod justificat, instanța de fond a reținut cu privire la

inculpatul U.M., starea de recidivă postcondamnatorie.

Așa fiind, inculpatul U.M.

nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., în cauză nefiind

îndeplinită condiția prevăzută la alin. (1) lit. b) a textului de lege

sus-arătat.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații V.M.Ș., U.M., U.C. și G.M. împotriva

deciziei penale nr. 204 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați

la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 ianuarie 2008.