ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2432/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, la data de 6 aprilie 2006 reclamanta SC A.G.G. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Timiș, anularea în parte a Deciziei

nr. 32 din 28 februarie 2006 emisă de pârâta I și a Deciziei de impunere nr.

3573 din 6 iunie 2005 încheiată de pârâta II, precum și suspendarea executării celor

două decizii, până la soluționarea irevocabilă a fondului pricinii.

Tribunalul Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 471 din 13

mai 2006, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de

Apel Timișoara, invocând aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004,

Decizia nr. 32 din 28 februarie 2006 fiind emisă de un organ central al

administrației de stat, respectiv de A.N.A.F.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 6 decembrie 2006 a admis cererea de suspendare a executării deciziilor menționate și a dispus suspendarea

executării lor, până la soluționarea pe fond a pricinii.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Timiș

invocând nelegalitatea conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile de nelegalitate vizează reanalizarea cererii de suspendare prin prisma

îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

Astfel, simpla promovare a

acțiunii în contencios administrativ împotriva actului de impunere nu este

suficientă pentru a fi îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Suspendarea executării

actului administrativ și fiscal contestat a fost pronunțată de prima Instanță

fără „pipăirea” prealabilă a fondului, pe baza simplei susțineri a reclamantei

a îndeplinirii condițiilor art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului

administrativ.

Prin întâmpinare, intimata –

reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că Instanța

de Fond a admis în mod temeinic și legal cererea de suspendare a executării

actelor administrativ fiscale conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 185 alin.

(2) din O.G. nr. 92/2003 prin care s-au calculat taxa pe valoarea adăugată fără

a se ține seama de prevederile legale aplicabile plății arendei și au calculat

în mod eronat, obligații suplimentare de TVA inclusiv în perioadele de timp în

care plata arendei era una dintre operațiunile scutite de T.V.A.

Intimata a arătat că a

achitat cauțiunea stabilită de Instanță, pentru suspendarea executării conform

chitanțelor depuse la dosar, în copie.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304

alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că recursul este întemeiat.

SC A.G.G. SA a formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 32 din 28 februarie 2006 emisă de Direcția

Generală de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F., solicitând

totodată suspendarea executării dispozițiilor contestate.

Instanța de Fond constatând

că s-a depus cauțiunea stabilită la data de 6 noiembrie 2006, prin Încheierea

din 6 decembrie 2006 admite cererea și dispune suspendarea executării actului

administrativ până la soluționarea acțiunii în fond.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, o dată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere Instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței

de Fond.

În temeiul art. 15 alin. (1)

din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate

fi solicitată și prin cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în

tot sau în parte, a actului atacat, caz în care suspendarea actului

administrativ atacat se poate dispune până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Din interpretarea

sistematică a celor două texte, ce reglementează două ipoteze ale aceleiași

instituții juridice, suspendarea executării actului administrativ rezultă că

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, cazul bine justificat și iminența

producerii pagubei, trebuie îndeplinită și în ipoteza reglementată de art. 15

din lege.

Existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o

îndoială puternică și evidența asupra prezumției de legalitate de care se

bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii.

În cadrul procedurii de

soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu

poate fi însă prejudiciat fondul litigiului, Instanța având posibilitatea să

efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Simpla susținere a

reclamantei că nu datorează sume la care a fost obligată reprezentând TVA și

obligații suplimentare de TVA nu satisface cerințele art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ.

Astfel apare întemeiată

critica formulată în recurs că promovarea acțiunii în contencios administrativ

împotriva actului de impunere nu este suficientă pentru a se considera

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este

definită de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, drept prejudiciul

material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Măsura reglementării s-ar

justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina

reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de

înlăturat în ipoteza anulării actului.

Nici această condiție nu

este îndeplinită în speță și de altfel nici nu s-a motivat de reclamantă în

formularea cererii care ar fi iminența prejudicierii în situația executării

actelor administrative contestate, acțiunea vizând în esență legalitatea

actului administrativ fiscal.

Nu este suficientă pentru

admiterea cererii de suspendare care este o situație de excepție în condițiile

anume reglementate de lege, depunerea cauțiunii, conform art. 185 C. proc. fisc. și contestarea actului fiscal.

De altfel în cauză se

constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect, întrucât suspendarea

actului administrativ a fost dispusă până la soluționarea cauzei de fond, iar Instanța

s-a pronunțat asupra fondului litigiului la 27 aprilie 2007.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a interpretat și

aplicat greșit prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 în raport

cu împrejurările concrete ale cauzei, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. fiind întemeiat.

În consecință potrivit art. 312

alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul și prin casarea încheierii

recurate, pe fond cererea de suspendare a executării actului administrativ va

fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.F.P. Timiș, în nume propriu și, în reprezentarea M.F.P.(în prezent M.E.F.)

– A.N.A.F., împotriva încheierii din 6 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr.

6418/59/2006 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ.

Casează încheierea atacată

și pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.G.G. SA.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2007.