ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precizată la data de 14 iunie 2006, reclamantul S.L. a chemat în judecată C.P.M.B., formulând contestație împotriva Hotărârii nr. 6120/3779 din 16 iulie 2003 emisă de pârâtă și solicitând Instanței să i se recunoască calitatea de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. În motivarea cererii, reclamantul arată, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Prin Hotărârea nr. 6120/3779 din 16 iulie 2003 emisă de C.P.M.B., reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de refugiat pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 septembrie 1941 și i-au fost acordate drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Reclamantul solicită acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 în considerarea istoricului faptelor prezentate. Urmare intrării trupelor străine, la data de 29 iunie 1940, în comuna Marșenița, Județul Hotin, localitatea de domiciliu a familiei reclamantului, acesta s-a refugiat la începutul lunii septembrie 1940 prin Germania, orașul Katowitze, ajungând la 17 iunie 1941 în România, la București. În luna martie 1944, părinții reclamantului împreună șapte dintre frații săi au fost evacuați din localitatea de domiciliu, refugiindu-se în România.

Reclamantul mai arată că în septembrie 1941 a fost trimis de M.E.N. la Școala Normală din Cernăuți, cu bursă de refugiat, absolvind în iulie 1942 cursurile clasei a VIII-a. Ulterior s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 4 Artilerie Brăila și, în perioada 28 octombrie 1942 - 15 ianuarie 1944, a urmat cursurile Școlii de ofițeri de rezervă din Bacău și Ineu, neavând un domiciliu stabil. În perioada 18 ianuarie 1944 - 23 august 1944, S.L. a fost trimis pe frontul de Est cu Regimentul 8 Vânători Cernăuți. Față de cele arătate, reclamantul S.L. susține că se consideră refugiat în perioadele 6 septembrie 1940 - 20 martie 1944 și 20 martie 1944 - 6 martie 1945. În ceea ce privește a doua perioadă de refugiu, reclamantul invocă faptul că părinții săi au fost evacuați în comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin, perioadă în care el era concentrat la Regimul 8 Vânători Cernăuți.

În probațiune, reclamantul a depus copii ale actelor de stare civilă ale sale și ale părinților săi, copiii ale înscrisurilor prin care dovedește că sora sa R.V. a fost refugiată, copia certificatelor din 16 ianuarie 2003 și din 18 iulie 2005 eliberate de A.N. – D.J.C.S., declarația martorilor F.E. și C.I. Prin precizările de acțiune depuse la data de 14 iunie 2006 și 27 septembrie 2006, reclamantul a arătat că înțelege să conteste atât Hotărârea nr. 6120/3779 din 16 iulie 2003 cât și Hotărârea nr. 15818/638 din 24 martie 2006 emisă de C.P. M.B. Prin hotărârea nr. 15818/638 din 24 martie 2006 a fost respinsă cererea reclamantului pentru recunoașterea calității de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu motivarea că în perioada 1941 - 1942 S.L.

a urmat Școala Normală din Cernăuți, iar în perioada 1942 - 1944 a urmat Școala de ofițeri de rezervă din Bacău și din Ineu și avându-se în vedere faptul că în iulie 1942 Bucovina de Nord se afla sub administrație românească, iar petentul a venit în România pentru a se înrola în armată și nu datorită vreunei persecuții din motive etnice. Prin sentința civilă nr. 2282 din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul S.L., pentru considerentele arătate în cele ce urmează. Pârâta C.P.M.B. i-a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 septembrie 1941, prin Hotărârea nr. 6120/3779 din 16 iulie 2003. Instanța a reținut că cele două hotărâri contestate sunt legale și temeinice.

Plecările reclamantului din Basarabia și Bucovina de Nord, după data de 22 iunie 1941 și până la începutul anului 1944, nu pot fi considerate drept situații de refugiu, întrucât au fost determinate de evenimente politico - militare și de schimbare a frontierei, iar nu de persecuții din motive etnice în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Ca argument în sprijinul soluției adoptate, Instanța de Fond a avut în vedere perioadele în care reclamantul a urmat cursurile Școlii Normale din Cernăuți, a lucrat la Școala primară din satul Polvancicăuți și a fost la Școala de ofițeri de rezervă din Bacău și Ineu.

În raport cu probele din dosar, Curtea de Apel a mai reținut că în perioada septembrie 1941 - începutul anului 1944, reclamantul s-a aflat sub administrație românească, în perioada ianuarie 1944 - 6 martie 1945 a efectuat stagiul militar fiind plecat pe front, iar ulterior, la data rămânerii acestuia în România, Bucovina de Nord se afla sub administrație românească, neputându-se reține exercitarea unor persecuții din motive etnice. Împotriva sentinței civile nr. 2282 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul S.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și reiterând aspectele cuprinse în acțiunea precizată la fond referitoare la faptul că se consideră refugiat pentru perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945, datorită faptului că familia sa a fost evacuată din localitatea de domiciliu comuna Marșenița, Județul Hotin, stabilindu-se în România, comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin. Intimata - pârâtă C.P.M.B. nu a depus întâmpinare. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul - reclamant, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, recurentul - reclamant solicită recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945, în considerarea evacuării familiei sale din localitatea de domiciliu comuna Marșenița, Județul Hotin. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: … a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente". În certificatul din 18 iulie 2003 emis de A.N. – D.J.C.S. se menționează că familia reclamantului (părinții S.I. și S.M. și copiii S.N. și S.S.) a fost evacuată din localitatea Marșenița, Județul Hotin și s-a stabilit la data de 20 martie 1944 în comuna Bozovici, Județul Caras. Or, din documentul oficial eliberat de organul competent, care se circumscrie categoriilor de dovezi prevăzute de Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă cu evidență faptul că familia reclamantului a fost evacuată din localitatea de domiciliu și s-a refugiat în România în perioada respectivă.

Sub acest aspect, în mod eronat Instanța de Fond a apreciat că, în perioada respectivă, reclamantul nu poate fi considerat refugiat, întrucât, pe de o parte, nu figurează în evidențele A.N. referitoare la evacuații stabiliți în comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin, iar, pe de altă parte, Bucovina de Nord se afla sub administrație românească, astfel că nu se poate reține exercitarea de presiuni din motive etnice. Din interpretarea coroborată a probelor administrate, în principal documentul emis de A.N., cu susținerile recurentului - reclamant, Înalta Curte reține că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât dacă familia sa a fost evacuată din localitatea de domiciliu și s-a refugiat în comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin, unde a fost certificat ca refugiat la 27 iunie 1941 și S.L., nu există nici o rațiune care să justifice teza evacuării în martie 1944 doar a unei părți a familiei S. În considerarea art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte reține că Instanța de Fond, în mod neîntemeiat, nu a avut în vedere mențiunile din declarația martorilor M.S. (născută S., sora reclamantului, care figurează în evidențele cu refugiații din Basarabia și Bucovina de Nord stabiliți în comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin) și R.T.

referitoare la faptul că în luna martie 1944 reclamantul i-a ajutat pe părinții săi la evacuarea din localitatea de domiciliu. Or, o astfel de împrejurare conduce în mod evident la concluzia că prejudiciile de ordin material și moral determinate de evacuarea și refugiul familiei s-au răsfrânt în mod nemijlocit și asupra reclamantului, chiar dacă, în perioada martie 1944 - martie 1945, acesta a efectuat stagiul militar și a fost internat în spital. A considera că, într-adevăr, familia reclamantului a fost evacuată și s-a refugiat, iar reclamantul ar fi avut o situație mai favorabilă pentru simplul fapt că apare în evidențele oficiale cu evacuați numai pentru anul 1941 și, în perioada respectivă, a efectuat stagiul miliar și a fost internat în spitale, ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, în speță aceea de refugiu.

Faptul că în perioada respectivă Bucovina de Nord se afla sub administrație românească nu reprezintă, față de celelalte circumstanțe ale cauzei, un motiv de neacordare a beneficiului O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

Față de cele arătate, va fi admis recursul declarat de S.L., va fi modificată sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, va fi anulată Hotărârea nr. 15818/638 din 24 martie 2006 emisă de C.P.M.B. și va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, și pentru perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.L. împotriva sentinței civile nr. 2282 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului S.L. Anulează Hotărârea nr. 15818/638 din 24 martie 2006 emisă de pârâta C.P.M.B. Obligă pârâta C.P.M.B. să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, și pentru perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.