ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a

VIII-a contencios

administrativ și fiscal, precizată la data de 14 iunie 2006,

reclamantul

S.L. a chemat în judecată C.P.M.B., formulând contestație împotriva Hotărârii

nr. 6120/3779 din 16 iulie 2003 emisă de pârâtă și solicitând Instanței să i se

recunoască calitatea de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În

motivarea cererii, reclamantul arată, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin Hotărârea nr. 6120/3779

din 16 iulie 2003 emisă de C.P.M.B., reclamantului i-a fost recunoscută

calitatea de refugiat pentru perioada 6 septembrie 1940 - 15 septembrie 1941 și

i-au fost acordate drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare.

Reclamantul solicită acordarea

drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6

septembrie

1940 - 6 martie 1945 în considerarea istoricului faptelor prezentate.

Urmare intrării trupelor

străine, la data de 29 iunie 1940, în comuna

Marșenița,

Județul Hotin, localitatea de domiciliu a familiei reclamantului, acesta s-a

refugiat la începutul lunii septembrie 1940 prin Germania, orașul

Katowitze,

ajungând la 17 iunie 1941 în România, la București.

În luna martie 1944, părinții

reclamantului împreună șapte dintre frații

săi

au fost evacuați din localitatea de domiciliu, refugiindu-se în România.

Reclamantul mai arată că în

septembrie 1941 a fost trimis de M.E.N. la Școala Normală din Cernăuți, cu

bursă de refugiat, absolvind în iulie 1942 cursurile clasei a

VIII-a.

Ulterior s-a înrolat ca voluntar

în Regimentul 4 Artilerie Brăila și, în perioada 28 octombrie 1942 - 15

ianuarie 1944, a urmat cursurile Școlii de ofițeri de rezervă din Bacău și

Ineu, neavând un domiciliu stabil.

În perioada

18 ianuarie 1944 - 23 august 1944, S.L. a

fost trimis pe frontul de Est cu Regimentul 8 Vânători

Cernăuți.

Față de cele arătate,

reclamantul S.L. susține că se consideră refugiat în perioadele 6 septembrie

1940 - 20 martie 1944 și 20 martie 1944 - 6 martie 1945. În ceea ce privește a

doua perioadă de

refugiu, reclamantul

invocă faptul că părinții săi au fost evacuați în comuna

Bozovici,

Județul Caraș-Severin, perioadă în care el era concentrat la Regimul 8 Vânători Cernăuți.

În

probațiune, reclamantul a depus copii ale actelor de stare civilă ale

sale și ale părinților săi, copiii ale

înscrisurilor prin care dovedește că sora sa R.V. a fost refugiată, copia

certificatelor din 16 ianuarie 2003 și din 18 iulie 2005 eliberate de A.N. – D.J.C.S.,

declarația martorilor F.E. și C.I.

Prin precizările de acțiune

depuse la data de 14 iunie 2006 și 27 septembrie 2006, reclamantul a arătat că

înțelege să conteste atât Hotărârea

nr.

6120/3779 din 16 iulie 2003 cât și Hotărârea nr. 15818/638 din 24 martie

2006

emisă de C.P.

M.B. Prin hotărârea nr.

15818/638 din 24 martie 2006 a

fost respinsă cererea reclamantului

pentru recunoașterea calității de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945, cu motivarea că în perioada 1941 - 1942 S.L. a urmat Școala

Normală din

Cernăuți, iar în perioada 1942

- 1944 a urmat Școala de ofițeri de rezervă

din Bacău și din Ineu și

avându-se în vedere faptul că în iulie 1942

Bucovina

de Nord se afla sub administrație românească, iar petentul a venit în România

pentru a se înrola în armată și nu datorită vreunei persecuții din

motive

etnice.

Prin sentința civilă nr. 2282

din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a

contencios administrativ și fiscal

a respins acțiunea formulată de reclamantul S.L., pentru considerentele arătate

în cele ce urmează.

Pârâta C.P.M.B. i-a recunoscut

reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare pentru perioada 6 septembrie 1940 -

15 septembrie 1941, prin Hotărârea nr. 6120/3779

din 16 iulie 2003.

Instanța a reținut că cele două

hotărâri contestate sunt legale și temeinice. Plecările reclamantului din

Basarabia și Bucovina de Nord, după data de 22 iunie 1941 și până la începutul

anului 1944, nu pot fi considerate drept situații de refugiu, întrucât au fost

determinate de evenimente politico - militare și de schimbare a frontierei, iar

nu de persecuții din motive etnice în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Ca

argument în sprijinul soluției adoptate, Instanța de Fond a avut în vedere

perioadele în care reclamantul a urmat cursurile Școlii Normale din

Cernăuți, a lucrat la Școala primară din

satul Polvancicăuți și a fost la Școala de ofițeri de rezervă din Bacău și

Ineu.

În raport cu probele

din dosar, Curtea de Apel a mai reținut că în perioada septembrie 1941 - începutul

anului 1944, reclamantul s-a aflat sub administrație românească, în perioada

ianuarie 1944 - 6 martie 1945 a efectuat stagiul militar fiind plecat pe front,

iar ulterior, la data rămânerii acestuia în România, Bucovina de Nord se afla

sub administrație românească, neputându-se reține exercitarea unor persecuții

din motive etnice.

Împotriva sentinței

civile nr. 2282 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul S.L.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și reiterând aspectele cuprinse în acțiunea precizată la fond referitoare la faptul

că se consideră refugiat pentru perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945,

datorită faptului că familia sa a fost evacuată din localitatea de domiciliu

comuna Marșenița, Județul Hotin, stabilindu-se în România, comuna Bozovici,

Județul Caraș-Severin.

Intimata - pârâtă C.P.M.B. nu a

depus întâmpinare.

Analizând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de

recurentul - reclamant, în raport cu prevederile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

În esență, recurentul - reclamant

solicită recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru

perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945, în considerarea evacuării familiei sale

din localitatea de domiciliu comuna Marșenița, Județul Hotin.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: … a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate".

Potrivit art. 4 din Normele

pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, „dovada

încadrării în situațiile prevăzute

la art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale

eliberate de

organele competente".

În certificatul din 18 iulie

2003 emis de A.N. – D.J.C.S. se menționează că familia reclamantului (părinții

S.I. și S.M. și copiii S.N. și S.S.) a fost evacuată din localitatea Marșenița,

Județul Hotin și s-a stabilit la data de 20 martie 1944 în comuna Bozovici,

Județul Caras. Or, din documentul oficial eliberat de organul competent, care

se circumscrie categoriilor de dovezi prevăzute de Normele aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, rezultă cu evidență faptul

că familia reclamantului a

fost evacuată din localitatea de domiciliu și

s-a refugiat în România în perioada respectivă.

Sub acest aspect, în mod eronat Instanța

de Fond a apreciat că, în

perioada

respectivă, reclamantul nu poate fi considerat refugiat, întrucât, pe

de

o parte, nu figurează în evidențele A.N. referitoare la evacuații stabiliți în

comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin, iar, pe de altă parte, Bucovina de Nord

se afla sub administrație românească, astfel că nu se poate reține exercitarea

de presiuni din motive etnice.

Din interpretarea coroborată a

probelor administrate, în principal documentul emis de A.N., cu susținerile

recurentului - reclamant, Înalta Curte reține că reclamantul se încadrează în

ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, întrucât dacă familia sa a fost evacuată din

localitatea de domiciliu și s-a refugiat în comuna Bozovici, Județul

Caraș-Severin, unde a fost certificat ca refugiat la 27 iunie 1941 și S.L., nu

există nici o rațiune care să justifice teza evacuării în martie 1944 doar a

unei părți a familiei S.

În considerarea art. 4 alin. (2)

din Normele aprobate prin H.G.

nr.

127/2002, Înalta Curte reține că Instanța de Fond, în mod neîntemeiat, nu

a

avut în vedere mențiunile din declarația martorilor M.S. (născută S., sora

reclamantului, care figurează în evidențele cu refugiații din Basarabia și

Bucovina de Nord stabiliți în comuna Bozovici, Județul Caraș-Severin) și R.T. referitoare

la faptul că în luna martie 1944 reclamantul i-a ajutat pe părinții săi la

evacuarea din localitatea de domiciliu. Or, o astfel de împrejurare conduce în

mod evident la concluzia că prejudiciile de ordin material și moral determinate

de evacuarea și refugiul familiei s-au

răsfrânt în mod nemijlocit și asupra

reclamantului, chiar dacă, în

perioada martie 1944 - martie 1945, acesta a efectuat stagiul militar și a fost

internat în spital.

A considera că, într-adevăr, familia

reclamantului a fost evacuată și s-a refugiat, iar reclamantul ar fi avut o

situație mai favorabilă pentru simplul fapt că apare în evidențele oficiale cu

evacuați numai pentru anul 1941 și, în perioada respectivă, a efectuat stagiul

miliar și a fost internat în spitale, ar echivala cu acceptarea unui tratament

discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, în

speță aceea de refugiu.

Faptul că în perioada respectivă

Bucovina de Nord se afla sub administrație românească nu reprezintă, față de

celelalte circumstanțe ale cauzei, un motiv de neacordare a beneficiului O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu atât mai mult cu

cât în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, secțiile unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție au reținut că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă,

în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice, indiferent de

împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub

jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

Față de cele arătate, va fi

admis recursul declarat de S.L., va fi modificată sentința atacată în sensul

admiterii acțiunii, va fi anulată Hotărârea nr. 15818/638 din 24 martie 2006

emisă de C.P.M.B. și va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care

să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, și pentru

perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.L.

împotriva sentinței civile nr. 2282 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite acțiunea reclamantului S.L.

Anulează Hotărârea

nr. 15818/638 din 24 martie 2006 emisă de pârâta

C.P.M.B.

Obligă pârâta C.P.M.B. să emită

o

nouă hotărâre prin care să recunoască

reclamantului drepturile prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, și pentru

perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.