ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 iulie 2005, reclamanta SC P.U. SRL Târgu Mureș, a chemat în judecată C.C., SC C.P. SRL, SC L. R.I. SRL, SC P.T. SRL și SC G. F. SRL, prin administrator judiciar SC E. SRL, solicitând ca pe cale de excepție, să se constate prescripția dreptului C.C. de a aplica sancțiuni contravenționale, iar pe fondul cauzei, în situația respingerii excepției să se anuleze Decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 și să fie exonerată reclamanta de obligația de plată a amenzii contravenționale în cuantum de 1.100.000 RON. În motivarea acțiunii reclamanta arată că, prin decizia contestată, P.C.C. a constatat încălcarea de către SC P.U.

SRL și de către celelalte societăți comerciale pârâte a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin fixarea indirectă a prețului minim de vânzare, în baza unor înțelegeri pe verticală între furnizorul SC C.P. SRL și celelalte societăți, distribuitori semnatari ai convențiilor încheiate în aprilie 1999 și pe orizontală între distribuitorii semnatari. În sarcina reclamantei s-a stabilit o amendă contravențională de 1.100.000 RON. Reclamanta a menționat că, întrucât convenția a fost încheiată de pârâți la data de 5 aprilie 1999, urmând să intre în vigoare cu începere de la 12 aprilie 1999, sancționarea sa de către C.C. putea fi făcută în termenul de 5 ani prevăzut de lege, cel mai târziu până la 7 mai 2005. Pe fondul cauzei, se arată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 nu este aplicabil în speță, întrucât nu s-a făcut dovada unor practici anticoncurențiale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 932 din 19 aprilie 2006 a respins acțiunea cu motivarea că, în materia contravențională prevăzută de Legea nr. 21/1996 nu se aplică termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001, ci termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1998; că a existat o înțelegere anticoncurențială în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Împotriva acestei soluții au declarat recurs reclamanta SC P.U. SRL și pârâta SC C.P.R. SRL. În recursul său, reclamanta susține în esență că, instanța de fond, cu aplicarea greșită a legii, a respins excepția prescripției dreptului C.C.

de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale, legea aplicabilă în speță fiind O.G. nr. 2/2001 și nu dispozițiile Decretului nr. 167/1958. Pe fondul cauzei recurenta arată că hotărârea recurată este nelegală și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, că se impunea administrarea probei cu expertiză contabilă. De asemenea că, instanța de fond a încălcat și dispozițiile procedurale privind judecarea în fond și în special pe cele ale art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de fond nu a observat că decizia nr. 124/2005 a C.C. este nelegală, deoarece nu s-a definit piața relevantă, deși avea această obligație, că nu s-a făcut dovada încălcării legii de către recurenta- reclamantă.

Pârâta SC C.P.R. SRL, în recursul său, solicită casarea încheierii din data de 15 februarie 2006, prin care a fost admisă excepția lipsei calității pasive a pârâtelor, societăți comerciale, invocată de C.C. și s-a dispus scoaterea din cauză a acestor societăți, precum și casarea sentinței civile nr. 932 din 19 aprilie 2006, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a se dispune citarea sa. În motivarea recursului, pârâta susține în esență că prin admiterea excepției nu i s-a dat posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, cu toate că este parte într-unui din raporturile analizate în cauză. Analizând recursul formulat de reclamantă în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 P.C.C.

a stabilit că SC P.U. SRL, SC C.P.R. SRL, SC L.R.I. SRL, SC P.T. SRL și SC G.F. SRL se face vinovate de încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin fixarea indirectă a prețului minim de vânzare, în baza unor înțelegeri pe verticală între furnizorul SC C.P.R. SRL și celelalte societăți, distribuitorii semnatari ai convențiilor încheiate în aprilie 1999 și pe orizontală, între distribuitorii semnatari. În baza art. 60 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, cu aplicarea dispozițiilor art. 57 din lege, C.C. a stabilit în sarcina reclamantei o amendă contravențională de 1.100.000 RON.

Contravenția reținută în sarcina recurentei-reclamante se referă la faptul că: „sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească". Contravenția săvârșită de recurentă este o contravenție continuă, întrucât încălcarea dispozițiilor legale durează în timp. În raport cu această precizare se va analiza cu precădere susținerea recurentei cu privire la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea. Sub acest aspect, se va reține că în privința termenului de prescripție aplicabil, în lipsa unei reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica dispozițiile legii generale în materie contravențională, reprezentantă de O.G.

nr. 2/2001. Această concluzie se impune deoarece în speță, se aplică legea cadru în materie contravențională având în vedere, pe de o parte, natura contravențională a sancțiunii care este aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar pe de altă parte, faptul că termenul de prescripție prevăzut de legea cadru (generală) în materie contravențională, este de ordine publică. Din acest punct de vedere, susținerea C.C., însușite și de instanța de fond, în sensul că termenul de prescripție este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958 este neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal în condițiile în care Decretul nr. 167/1958 vizează raporturile juridice civile de drept privat și nu de drept public în sfera căruia se regăsește dreptul contravențional.

în acest sens, art. l din Decretul nr. 167/1958 se referă la dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, care se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Ori, așa cum s-a arătat, fapta anticoncurențială este de natură contravențională. Așa fiind, prescripția dreptului de a aplica sancțiunea va fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2001, în raport de care: „aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei". Alineatul 2 al aceluiași articol de lege prevede că, în cazul contravențiilor continue „termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei". Din interpretarea art. 13 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 rezultă că termenul de prescripție al contravențiilor continue curge de la data constatării faptei numai în situația în care aceasta nu fusese epuizată. În cazul în care contravenția a încetat înainte de constatarea faptei (cazul în speță) devin incidente dispozițiile art. 13 alin. (1). În același sens, doctrina de specialitate și jurisprudența au stabilit că, în cazul contravențiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, însă nu mai târziu de data încetării acțiunii sau inacțiunii. În speță, atât recurenta cât și C.C. și instanța de fond prin sentința recurată, recunosc în mod expres că fapta calificată contravenție de C.C. încetase în momentul declanșării investigației.

Ceea ce diferă în susținerile formulate este momentul la care pretinsa contravenție a fost epuizată. Fapta calificată drept contravenție a încetat cel mai târziu la data de 13 mai 1999, dată la care Convenția încheiată la 5 aprilie 1999 a încetat prin „mutuus disensus". Deși la data de 5 aprilie 1999, între P., L., C.E.F. și SC F.C. SRL a fost încheiată o convenție al cărei obiect îl constituie, în principal stabilirea prețului de vânzare către en-gross-iști, în fapt această convenție nu a fost respectată de către părțile semnatare, dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la instanța de fond, reprezentate de corespondența între părți și facturile fiscale din care rezultă practicarea de disconturi diferite față de cele stabilite prin convenția menționată.

Mai mult decât atât, la data de 13 mai 1999, recurenta-reclamantă, semnatară a convenției transmite către C.E.F. și L. o adresă prin intermediul căreia anunță că înțelege să constate nulitatea convenției, obligându-se totodată să respecte condițiile asumate prin contractul de distribuție încheiat cu C.P.R. Rezultă că această convenție a încetat prin „mutuns disensus", motivat de faptul că, pe de o parte SC F.C. SRL nu mai avea calitatea de distribuitor al C.P.R., iar pe de altă parte, părțile semnatare acționau pe piață contrar celor convenite la data de 5 aprilie 1999. La data de 13 mai 1999 convenția a încetat prin „mutuus disensus" la inițiativa recurentei-reclamante, care a notificat nulitatea convenției, iar sancțiunea contravențională a fost aplicată la data de 11 iulie 2005 prin Decizia nr. 124 a P.C.C., cu mult peste termenul de 6 luni de la data încetării acțiunii care echivalează cu epuizarea faptei.

A da o altă interpretare dispozițiilor art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, ar presupune acceptarea imprescriptibilității contravențiilor continue, ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravențional și care nu admite contravenții „perpetue și vinovății eterne". Așa fiind, în raport de data încetării contravenției și respectiv data aplicării sancțiunii și având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, Curtea urmează a constata că dreptul de aplicare a sancțiunii este prescris. Pe cale de consecință, decizia nr. 124/2005 urmează a fi anulată pentru aceste considerente. Având în vedere constatarea prescripției dreptului de a aplica sancțiunea, analizarea celorlalte susțineri făcute de recurentă este irelevantă, întrucât ele vizează aspecte legate de individualizarea și cuantumul amenzii stabilite drept sancțiune.

Așa fiind, recursul declarat de cea de-a doua pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC P.U. SRL Târgu Mureș, împotriva sentinței civile nr. 932 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond admite acțiunea formulată de reclamanta SC P.U. SRL Târgu Mureș. Anulează decizia nr. 124 din 11 iulie 2005, pronunțată de P.C.C. în ce privește sancționarea cu amendă contravențională a recurentei-reclamante. Exonerează reclamanta de obligația de plată a amenzii contravenționale în cuantum de 1.100.000 lei noi. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC C.P.R. SRL București, împotriva sentinței menționate și încheierii de ședință din 15 februarie 2006 pronunțată în același dosar.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2007.