ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 26 iulie 2005, reclamanta SC P.U. SRL Târgu Mureș, a chemat în

judecată C.C., SC C.P. SRL, SC L.

R.I. SRL,

SC P.T. SRL și SC G.

F. SRL, prin administrator judiciar SC E. SRL,

solicitând ca pe cale de excepție, să se constate prescripția dreptului C.C. de

a aplica sancțiuni contravenționale, iar pe fondul cauzei, în situația

respingerii excepției să se anuleze Decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 și să fie

exonerată reclamanta de obligația de plată a amenzii contravenționale în

cuantum de 1.100.000 RON.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că, prin decizia

contestată, P.C.C. a

constatat încălcarea de

către SC P.U. SRL și de către celelalte

societăți comerciale pârâte a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

21/1996 prin fixarea indirectă a prețului minim de vânzare, în baza unor

înțelegeri pe verticală între furnizorul SC C.P. SRL și celelalte societăți,

distribuitori semnatari ai convențiilor încheiate în aprilie 1999 și pe

orizontală între distribuitorii semnatari.

În sarcina

reclamantei s-a stabilit o amendă contravențională de 1.100.000 RON.

Reclamanta a

menționat că, întrucât convenția a fost

încheiată

de pârâți la data de 5 aprilie 1999, urmând să intre în vigoare

cu

începere de la 12 aprilie 1999, sancționarea sa de către C.C. putea fi făcută

în termenul de 5 ani prevăzut de lege, cel mai târziu până la 7 mai 2005.

Pe fondul

cauzei, se arată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996

nu este aplicabil în speță, întrucât nu s-a făcut dovada unor practici

anticoncurențiale.

Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 932 din 19 aprilie 2006 a respins acțiunea cu motivarea că, în materia contravențională

prevăzută de

Legea nr. 21/1996 nu se aplică termenul de prescripție

de 6 luni

prevăzut de O.G. nr. 2/2001, ci termenul general de prescripție de 3 ani

prevăzut de Decretul nr. 167/1998; că a existat

o înțelegere anticoncurențială în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (1)

din

Legea nr. 21/1996.

Împotriva

acestei soluții au declarat recurs reclamanta SC P.U. SRL și pârâta SC C.P.R.

SRL.

În recursul

său, reclamanta susține în esență că, instanța de fond, cu aplicarea greșită a

legii, a respins excepția prescripției dreptului C.C. de a aplica sancțiunea

amenzii contravenționale, legea aplicabilă în speță fiind O.G. nr. 2/2001 și nu

dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

Pe fondul

cauzei recurenta arată că hotărârea recurată este nelegală și cuprinde motive

contradictorii și străine de natura

pricinii,

că se impunea administrarea probei cu expertiză contabilă.

De asemenea

că, instanța de fond a încălcat și dispozițiile procedurale privind judecarea

în fond și în special pe cele ale art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de

fond nu a observat că decizia nr. 124/2005 a C.C. este

nelegală, deoarece nu s-a definit piața relevantă, deși avea această

obligație, că nu s-a făcut dovada încălcării legii de către recurenta-

reclamantă.

Pârâta SC

C.P.R. SRL, în recursul său, solicită casarea încheierii din data de 15

februarie 2006, prin care a fost admisă excepția lipsei calității pasive a

pârâtelor, societăți comerciale, invocată de C.C. și s-a dispus scoaterea din

cauză a acestor societăți, precum și casarea sentinței civile nr. 932 din 19

aprilie 2006, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a se

dispune citarea sa.

În motivarea

recursului, pârâta susține în esență că prin admiterea excepției nu i s-a dat

posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, cu toate că este parte într-unui

din raporturile analizate în cauză.

Analizând recursul

formulat de reclamantă în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl

va admite pentru următoarele considerente:

Prin decizia

nr. 124 din 11 iulie 2005 P.C.C. a stabilit că SC P.U. SRL, SC C.P.R. SRL, SC

L.R.I.

SRL, SC P.T. SRL și SC G.F. SRL se

face

vinovate de încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

21/1996 prin fixarea indirectă a prețului minim de vânzare, în baza unor

înțelegeri pe verticală între furnizorul SC C.P.R. SRL și celelalte societăți,

distribuitorii semnatari ai convențiilor încheiate în aprilie 1999 și pe

orizontală, între distribuitorii semnatari.

În baza art.

60 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, cu aplicarea dispozițiilor art. 57 din

lege, C.C. a stabilit în

sarcina reclamantei

o amendă contravențională de 1.100.000 RON.

Contravenția

reținută în sarcina recurentei-reclamante se

referă

la faptul că: „sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite

între

agenții economici ori asociațiile de agenți economici care au ca obiect sau pot

avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața

românească".

Contravenția

săvârșită de recurentă este o contravenție continuă, întrucât încălcarea

dispozițiilor legale durează în timp.

În raport cu

această precizare se va analiza cu precădere susținerea recurentei cu privire

la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea.

Sub acest

aspect, se va reține că în privința termenului de prescripție aplicabil, în

lipsa unei reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica

dispozițiile legii generale în materie

contravențională,

reprezentantă de O.G. nr. 2/2001.

Această

concluzie se impune deoarece în speță, se aplică legea cadru în materie

contravențională având în vedere, pe de o

parte,

natura contravențională a sancțiunii care este aplicată pentru săvârșirea

faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar pe de altă

parte, faptul că termenul de prescripție prevăzut de legea

cadru

(generală) în materie contravențională, este de ordine publică.

Din acest

punct de vedere, susținerea C.C., însușite și de instanța de fond, în sensul că

termenul de prescripție este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958 este

neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal în condițiile în care Decretul nr.

167/1958 vizează raporturile juridice civile de drept privat și nu de drept

public în sfera căruia se regăsește dreptul contravențional. în acest sens,

art. l din Decretul nr. 167/1958 se referă la dreptul la acțiune având un

obiect patrimonial, care se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în

termenul stabilit de lege.

Ori, așa cum s-a arătat, fapta anticoncurențială este de natură

contravențională.

Așa fiind,

prescripția dreptului de a aplica sancțiunea va fi analizată prin prisma

dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2001, în raport de care: „aplicarea

sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data

săvârșirii faptei".

Alineatul 2 al

aceluiași articol de lege prevede că, în cazul contravențiilor continue „termenul

prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei".

Din interpretarea art. 13 alin.

(2) din O.G. nr. 2/2001 rezultă că

termenul

de prescripție al contravențiilor continue curge de la data

constatării

faptei numai în situația în care aceasta nu fusese epuizată.

În cazul în

care contravenția a încetat înainte de constatarea faptei (cazul în speță)

devin incidente dispozițiile art. 13 alin. (1).

În același sens,

doctrina de specialitate și jurisprudența au stabilit că, în cazul

contravențiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatării

faptei, însă nu mai târziu de data încetării acțiunii sau inacțiunii.

În speță,

atât recurenta cât și C.C. și instanța de fond prin sentința recurată, recunosc

în mod expres că fapta calificată contravenție de C.C. încetase în momentul

declanșării investigației.

Ceea ce diferă în susținerile formulate este momentul la care

pretinsa contravenție a fost epuizată.

Fapta

calificată drept contravenție a încetat cel mai târziu la

data de 13 mai 1999, dată la care Convenția

încheiată la 5 aprilie 1999 a

încetat prin „mutuus disensus".

Deși la data de 5 aprilie 1999, între P., L., C.E.F. și SC

F.C. SRL a fost încheiată o convenție al

cărei obiect îl constituie, în principal stabilirea prețului de vânzare către en-gross-iști,

în fapt această convenție nu a fost respectată de către părțile semnatare,

dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la instanța de fond,

reprezentate de corespondența între părți și facturile fiscale din care rezultă

practicarea de disconturi diferite față de cele stabilite prin convenția

menționată.

Mai mult

decât atât, la data de 13 mai 1999, recurenta-reclamantă, semnatară a

convenției transmite către C.E.F. și L. o adresă prin intermediul căreia anunță

că înțelege să constate nulitatea convenției, obligându-se totodată să respecte

condițiile asumate prin contractul de distribuție încheiat cu C.P.R.

Rezultă că

această convenție a încetat prin „mutuns disensus", motivat de faptul că,

pe de o parte SC F.C. SRL nu mai avea calitatea de distribuitor al C.P.R., iar

pe de altă parte, părțile semnatare acționau pe piață contrar celor convenite

la data de 5 aprilie 1999.

La data de 13 mai 1999 convenția

a încetat prin „mutuus disensus" la inițiativa recurentei-reclamante, care

a notificat nulitatea convenției, iar sancțiunea contravențională a fost

aplicată la data de 11 iulie 2005 prin Decizia nr. 124 a P.C.C., cu mult peste termenul de 6 luni de la data încetării acțiunii care echivalează cu

epuizarea faptei.

A da o altă

interpretare dispozițiilor art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, ar presupune

acceptarea imprescriptibilității contravențiilor continue, ceea ce contravine

principiilor generale ce guvernează dreptul contravențional și care nu admite

contravenții „perpetue și vinovății eterne".

Așa fiind, în raport de data încetării contravenției și respectiv data

aplicării sancțiunii și având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (2)

din O.G. nr. 2/2001, Curtea urmează a

constata că dreptul de aplicare a sancțiunii este prescris.

Pe cale de

consecință, decizia nr. 124/2005 urmează a fi anulată pentru aceste

considerente.

Având în vedere constatarea prescripției dreptului de a aplica

sancțiunea, analizarea celorlalte susțineri

făcute de recurentă este

irelevantă,

întrucât ele vizează aspecte legate de individualizarea și

cuantumul

amenzii stabilite drept sancțiune.

Așa fiind,

recursul declarat de cea de-a doua pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC P.U. SRL Târgu

Mureș, împotriva sentinței civile nr. 932 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și în fond admite

acțiunea formulată de reclamanta SC P.U. SRL Târgu Mureș.

Anulează decizia nr. 124 din 11 iulie 2005,

pronunțată de P.C.C. în ce privește sancționarea cu amendă contravențională a

recurentei-reclamante.

Exonerează reclamanta de obligația de plată a

amenzii contravenționale în cuantum de 1.100.000 lei noi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

SC C.P.R. SRL București, împotriva sentinței menționate și încheierii de

ședință din 15 februarie 2006 pronunțată în același dosar.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2007.