ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1236/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2397 din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC L.R.I. în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Concurenței și a anulat decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței în ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată reclamantei.

Astfel,

curtea de apel a constatat că decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 a Consiliului

Concurenței este nelegală în ceea ce o privește pe reclamantă întrucât prin

acest act s-a aplicat o sancțiune de natură contravențională cu depășirea

termenului de prescripție prevăzut de lege.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin decizia

atacată în sarcina reclamantei a fost reținută încălcarea legii concurenței

prin încheierea unor înțelegeri pe verticală și pe orizontală de stabilire a

prețului minim de vânzare, această practică anticoncurențială durând până la

data de 6 ianuarie 2003. Apreciind că la data săvârșirii contravenției

prescripția faptei anticoncurențiale era guvernată de normele generale în

materie contravențională, respectiv de dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001,

care prevedeau un termen de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei,

instanța a constatat că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu depășirea acestui

termen, care s-a împlinit la data de 5 iunie 2003.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Consiliul Concurenței a declarat

recurs, criticând-o ca nelegală întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare

a legii.

Se apreciază în recurs că în mod eronat prima instanță a considerat că

sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 și dreptul Consiliului

Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale față de intimata-reclamantă

ar fi fost prescris la data emiterii Deciziei nr. 124/2005, întrucât trăsăturile

acestui tip de contravenție le diferențiază de cele cărora este posibil să li

se aplice prevederile O.G. nr. 2/2001.

Față de Legea concurenței, în vechea formă nu prevede un termen de

prescripție special, nu ar trebui să conducă la ideea că s-ar aplica termenul

de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001.

Se mai arată în motivele de recurs că acest termen este neadecvat în

cazurile de încălcare a art. 5 și art. 6 din Legea concurenței, neputând fi

considerat termen rezonabil, legea aplicabilă în speță fiind Decretul nr. 167/1958,

respectiv termenul de 3 ani.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele și lucrările dosarului, cererea de recurs și în raport

de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție reține următoarele:

Instanța Curții de Apel în raport de probele administrate și de

dispozițiile legale în materie, respectiv O.G. nr. 2/2001, a admis acțiunea

formulată de SC L.R.I. , și a anulat Decizia nr. 124/2005 emisă de Consiliul

Concurenței, constatând prescris dreptul acestuia de a aplica sancțiuni

contravenționale.

Corect prima instanță a apreciat că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001, avându-se în vedere că prin decizia

contestată se reține ca dată de încetare a practicilor comerciale ale

intimatei-reclamante 6 ianuarie 2003, atât față de data aplicării sancțiunii 11

iulie 2005, cât și față de data la care prin Ordinul nr. 298 al Președintelui

Consiliului Concurenței, s-a dispus deschiderea investigației.

Contravenția săvârșită de reclamanta-intimată este fără posibilitate de

tăgadă o contravenție continuă, întrucât încălcarea dispozițiilor legale,

durează în timp.

Sub aspectul prescripției dreptului de a aplica sancțiuni recurentul, se

reține că în privința termenului de prescripție aplicabil, în lipsa unei

reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica prevederile legii

generale în materie contravențională, reprezentată de O.G. nr. 2/2001.

Concluzia se impune pentru că în speță, se aplică legea cadru în materia

contravențiilor, având în vedere, pe o parte natura contravenției a sancțiunii

care este aplicabilă pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 5 din Legea nr.

21/1996, iar pe de altă parte, faptul că termenul de prescripție prevăzut de

legea cadru, este de ordine publică.

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că în speță este

aplicabil termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, întrucât

acesta vizează raporturile juridice de drept privat și nu pe cele de drept

public, în a cărui sferă se află dreptul contravențional.

Față de aceste considerente, este cert că prescripția dreptului de a

aplica sancțiunea va fi analizată conform art. 13 din O.G. nr. 2/2001, care

prevăd că aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni

de la data săvârșirii faptei, iar alin. (2) prevede că termenul prevăzut la

alin. (1) curge de la data constatării faptei.

Astfel, se reține în decizie că reclamanta-intimată a încălcat legea

concurenței prin încheierea unor înțelegeri pe verticală și pe orizontală de

stabilire a prețului minim de vânzare.

Conform acestei decizii nr. 124/2005, practica anticoncurențială a durat

până la data de 6 ianuarie 2003.

Potrivit art. 13 din O.G. nr. 2/2001, termenul de prescripție pentru

constatarea faptei și aplicarea sancțiunii contravențiilor era de 6 luni de la

data săvârșirii faptei, acest termen împlinindu-se la 5 iunie 2003, deci

anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 121/2003 prin care s-a instituit un

termen de prescripție special.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va

respinge recursul declarat de Consiliul Concurenței ca nefondat, conform art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul

Concurenței împotriva sentinței civile nr. 2397 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

martie 2009.