ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5340/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mureș sub nr. 166/102 din 18 ianuarie 2007, reclamanta U.M.I. a

chemat în judecată Primăria Zău de Câmpie, solicitând anularea dispoziției nr.

1034 din 15 decembrie 2006 emisă de Primar, pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de dispoziție de restituire în privința imobilelor care au aparținut

antecesorilor reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 831 din 28

mai 2007 Tribunalul Mureș a respins contestația formulată ca nefondată.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că, notificarea a fost depusă tardiv, peste termenul legal prevăzut de

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care a fost prelungit succesiv prin

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 (acesta îndeplinindu-se în luna

februarie 2002), astfel încât este corectă soluția conținută de dispoziție, de

respingere a notificării pe acest aspect.

S-a reținut, de asemenea, că

prevederile Legii nr. 247/2005 nu fac referire la instituirea unei prorogări a

termenului de depunere a notificărilor și, pentru a se putea eventual considera

că suntem în prezența unui termen în care să poată fi formulate notificările,

acestea ar trebui să se refere la situații reglementate prin Legea nr. 247/2005

și care nu au fost reglementate de Legea nr. 10/2001.

Conform înscrierii din C.F. nr. 293

Zău de Câmpie, B+2, preluarea imobilelor s-a făcut în temeiul Legii nr.

187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, a Regulamentului nr. 4/1945,

pentru înfăptuirea reformei agrare, prin urmare, o astfel de preluate fiind reglementată

de prevederile art. 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001, așa încât nu se poate

vorbi de o nouă ipoteză introdusă de Legea nr. 247/2005, referitoare la

categoriile de imobile preluate abuziv.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta care a arătat că solicită restituirea în natură a mai multor imobile

situate în comuna Zău de Câmpie, care au aparținut antecesorului U.B.Ș. (din

C.F. 9 zău – B+1 și CF 293 Zău B+1).

În acest sens a fost transmisă o

notificare în temeiul Legii nr. 247/2005, așa încât, fiind vorba despre noi

dispoziții legale nu se putea aprecia asupra tardivității cererii. Dacă totuși

s-ar aprecia că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, atunci

tardivitatea trebuia admisă cu privire la supraedificate, iar cu privire la terenuri,

să se constate că s-au depus toate actele necesare în termen legal și ca atare,

ele pot fi restituite pe vechiul amplasament.

Prin decizia civilă nr.7/A din 23

ianuarie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, a admis apelul, a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că notificarea a fost transmisă de către reclamantă la 28

noiembrie 2005 și că, deși Legea nr. 247/2005 nu face referire la instituirea

unei prorogări a termenului de depunere a notificărilor, pentru a considera

totuși, că suntem în prezența unui astfel de termen, de transmitere a

notificărilor, ar trebui să fie vorba de situații reglementate de Legea nr.

247/2005 și care nu au fost reglementate anterior, prin Legea nr. 10/2001.

Pe acest aspect, s-a reținut că în

privința imobilelor ce fac obiectul art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificarea

adusă prin Legea nr. 247/2005, dă posibilitatea restituirii acestora în natură,

ceea ce înseamnă că este vorba de o situație nou reglementată și că persoana

îndreptățită poate depune notificare în termen de 6 luni de la intrarea în

vigoare a Legii nr.247/2005.

Totodată, s-a constatat că instanța

nu a verificat pe bază de expertiză de specialitate, dacă imobilele solicitate

se încadrează în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 (fiind cert, cel

puțin în situația imobilului Castel – Centru de Plasament, cu teren aferent de

17.740 mp, că aparține domeniului public al județului)

Față de aceste considerente, s-a

apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, ceea ce

atrage incidența art. 297 C. proc. civ. și soluția de desființare cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Primăria comunei Zău de Câmpie, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate

sub următoarele aspecte:

- Decizia a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, prin aceea că a adăugat la lege, atunci când a

considerat că Legea nr. 247/2005 reglementează o situație nouă, instituind

principiul restituirii în natură și a imobilelor care cad sub incidența art. 16

din Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).

Astfel, s-a apreciat greșit că

pentru astfel de situații legea a operat o repunere în termenul de transmitere

a notificării . În realitate, acest act normativ (Legea nr. 247/2005) operează

o repunere doar în termenul de formulare a cererilor în materie de fond

funciar.

- Decizia se sprijină pe motive

străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, făcând

abstracție de obiectul principal al cauzei, își fundamentează soluția pe

aspecte legate de imobilul Castel – Centru de Plasament, care nu a făcut

obiectul dispoziției contestate.

- Actul dedus judecății (respectiv,

dispoziția emisă de primar), a fost interpretat greșit, schimbându-i-se

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, ceea ce atrage incidența art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a susținut că

dispoziția nu s-a pronunțat și asupra imobilului-castel, primăria nefiind

unitate deținătoare în înțelesul legii cu privire la acesta. Totuși, instanța a

reținut în considerente că cel puțin respectivul imobil ar intra sub incidența

art. 16 din Legea nr. 10/2001 și ar determina pe cale implicită curgerea unui

nou termen pentru depunerea notificării.

- Hotărârea este lipsită de temei

legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare apreciind în mod greșit că nu s-a intrat în cercetarea fondului,

deși Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi care să instituie o repunere în

termenul de a solicita măsuri reparatorii pentru imobile ce intră în sfera de

reglementare a acestui act normativ.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

secretarului comunei Zău de Câmpie, iar pe fond a solicitat respingerea recursului,

întrucât preluarea imobilelor s-a realizat în mod abuziv, așa încât Legea nr.

247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001 i-a justificat demersul de a

solicita restituirea bunurilor.

În ce privește excepția invocată,

supusă analizei de către instanță în mod prioritar, se va reține caracterul

neîntemeiat al acesteia, în condițiile în care exercitarea căii de atac s-a

făcut de către persoana abilitată legal în acest sens (respectiv, primarul),

împrejurarea că cererea de recurs este semnată și de secretarul primăriei

neavând consecințe pe planul calității procesuale a acestuia (în sensul că nu

îl transformă în parte în proces) și nici asupra valabilității cererii de

recurs.

Examinând criticile de nelegalitate

formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în

sensul următoarelor considerente:

- Apreciind că prima instanță nu a

realizat în mod eronat o judecată a fondului, instanța de apel a stabilit că nu

sunt incidente în cauză dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

(astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001)

referitoare la transmiterea notificării înăuntrul termenului de decădere de 1

an (ca urmare a celor două prorogări succesive menționate), termen împlinit la

14 februarie 2002.

Aceasta, întrucât Legea nr. 247/2005

aduce prin dispozițiile sale și reglementarea unor situații juridice noi, care

nu au fost avute în vedere de cadrul normativ oferit de Legea nr. 10/2001, cum

se întâmplă în ipoteza imobilelor prevăzute de art. 16.

Ca atare, pentru asemenea imobile,

termenul de transmitere a notificării ar începe să curgă de la intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005 (respectiv, 25 iulie 2002), astfel încât în speță,

notificarea înaintată la 28 noiembrie 2005 apare ca fiind înăuntrul termenului

legal.

Un asemenea raționament al instanței

este greșit și adaugă normelor legii.

Astfel, Legea nr. 247/2005 nu

instituie o repunere în termenul de transmitere a notificărilor pentru

imobilele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, cum în mod

eronat reține instanța de apel.

Împrejurarea că sunt aduse

modificări dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul

posibilității de restituire în natură a imobilelor ce intră sub incidența

acestui text și pentru care anterior măsurile reparatorii puteau fi stabilite

doar prin echivalent, nu înseamnă și că a fost instituit un nou termen pentru

formularea cererii de restituire.

Modalitatea de valorificare a

acestei noi posibilități legale este cea oferită de dispozițiile art. II din

Titlul I al Legii nr. 247/2005, respectiv, atacarea deciziilor/dispozițiilor

având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la

data intrării în vigoare a noii legi și nevalorificate, în termen de 12 luni de

la intrarea în vigoare a legii.

Este vorba așadar, de o repunere în

termenul de exercitare a căii de atac împotriva unor astfel de acte ale

unităților deținătoare, iar nu de o repunere în termenul de transmitere a

notificărilor.

Altfel spus, ipoteza avută în vedere

este aceea a epuizării procedurii prealabile, noua dispoziție legală putând

să-și găsească aplicabilitatea în cadrul procedurii judiciare, supunând

controlului judecătoresc, ca expresie a aplicării imediate a legii noi,

posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, în locul măsurilor

reparatorii prin echivalent.

Ignorând această prevedere legală

expresă și apreciind , pe cale de interpretare, că, fiind reglementată o

situație juridică nouă (sub aspectul modalității de reparație), atunci trebuie

considerat că are loc și o repunere în termenul de transmitere a notificării,

instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea (adăugând la aceasta în

mod nepermis).

În consecință, soluția este lipsită

de temei legal, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în baza căruia recursul va fi admis și modificată decizia în

sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerii astfel, a soluției primei

instanțe (de respingere a contestației, având în vedere tardivitatea

transmiterii notificării).

Față de aspectul de nelegalitate

reținut și care a dus la modificarea deciziei, analiza celorlalte motive de

recurs, formulate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 8 C. proc.

civ., devine lipsită de obiect (mai ales în condițiile în care argumentele

aduse în cadrul acestora se subsumau, în cea mai mare parte, aspectelor de

nelegalitate încadrabile în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria Zău de Câmpie, prin Primar împotriva deciziei nr. 7/A din 23 ianuarie

2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie.

Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul

reclamantei împotriva sentinței civile nr. 831 din 28 mai 2007 a Tribunalului

Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2008.