ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1974 din 18

decembrie 2008, Tribunalul Mureș a respins contestația formulată de reclamata U.M.I.

împotriva pârâtului Consiliul Județean

Mureș, având ca obiect anularea

dispoziției nr. 48/2006 emisă de pârât

cu referire la notificarea

reclamantei de

restituirea în natură a imobilului Castel având destinația

de Centru de Plasament situat în localitatea Zau

de Câmpie, înscris în

C.F. nr. 9 Zau, nr. top. 15 și a terenului

aferent în suprafață de 17,740mp.

Prin aceeași sentință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Consiliului Județean Mureș și, pe cale de

consecință, s-a respins cererea reclamantei de obligare la restituirea

în

natură a celorlalte imobile descrise în notificarea nr. 596/N din 28

noiembrie 2005, ca fiind formulată față de o

persoană fără calitate

procesuală pasivă.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta U.M.I.,

iar prin decizia nr. 92/A din 23 iunie

2009,

Curtea de Apel Mureș a respins apelul declarat, ca nefondat,

Pentru a pronunța această, hotărâre, instanța de

apel a avut în

vedere

următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. 48 din 13 februarie 2006, emisă în temeiul

Legii nr. 10/2001 de pârâtul Consiliul Județean

Mureș, s-a respins

cererea

reclamantei U.M.I. pentru restituirea în natură a

imobilului castel și teren aferent, situat în Zau

de Câmpie,

înscris în C.F. nr. 9 Zau de Câmpie, nr. top 15.

Acest imobil figurează printre imobilele pe care

reclamanta le-a solicitat să-i fie restituite în natură prin notificarea formulată

la 28

noiembrie

2005 și înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc

G.M.C. sub nr. 596/IX/2005. întrucât imobilul

respectiv face parte din domeniul public al

județului Mureș, notificarea

reclamantei referitoare la imobilul

respectiv în care funcționează

Centrul de

Plasament Zau de Câmpie, a fost înaintată spre soluționare

Consiliului

Județean Mureș.

Din dispoziția contestată nu rezultă motivele de

fapt pentru care

a fost respinsă cererea de restituire în natură, fiind menționate doar

temeiurile de drept,

respectiv prevederile art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (3) și

art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 și ale O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001.

Pe parcursul judecării cauzei în primă instanță s-a

clarificat faptul

că notificarea reclamantei a fost respinsă pe motiv că a fost tardiv

formulată. De altfel,

pârâtul și-a menținut aceeași poziție și în apel,

reiterând faptul că notificarea

a fost formulată cu depășirea termenului

prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Conform prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana

îndreptățită va notifica unitatea deținătoare în vederea

restituirii în natură a imobilului ce intră sub

incidența cestei legi în

termen de 6

luni de la data intrării în vigoare a legii, termenul de 6 luni

a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și

prin

O.U.G. nr. 145/2001, împlinindu-se în

luna februarie 2002.

În speță reclamanta nu a solicitat restituirea

imobilului în litigiu

în termenul sus-menționat, formulând notificarea doar în noiembrie

2005.

Imobilul în litigiu intră sub incidența prevederilor art. 16 din

Legea nr. 10/2001, care anterior modificărilor

aduse prin Legea nr.

247/2005,

prevedea doar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii

prin

echivalent.

Prin Legea nr. 247/2005, acest articol a fost

modificat în sensul

că în cazul imobilelor care intră sub incidența acestui articol nu este

exclusă restituirea în natură.

Prin Legea nr. 247/2005 nu a fost instituită însă

o repunere în termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce intră

sub

incidența Legii nr. 10/2001.

De asemenea, faptul că în urma

modificării

art. 16 din Legea nr. 10/2001, se prevede posibilitatea restituirii în natură a

imobilelor ce intră sub incidența acestui articol,

nu înseamnă că a fost prevăzut un nou termen

pentru a formula cerere

de restituire a unor astfel de imobile.

In cazul persoanelor îndreptățite la restituirea unor imobile prevăzute

de art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin art.

II

din Titlul

I

al

Legii nr. 247/2005, s-a prevăzut posibilitatea de

a ataca în justiție

dispozițiile având ca obiect acordarea de măsuri

reparatorii prin

echivalent pentru astfel de

imobile și care nu au fost valorificate în

termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Prin urmare,

aceasta era modalitatea de valorificare a posibilității de restituire în natură

a imobilelor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001 și nu formularea

unei

noi notificări.

A concluzionat instanța de apel

că, în contextul în care reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut

de art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

a pierdut dreptul de a solicita restituirea

în natură sau măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

S-a mai reținut că obiectul prezentei cauze se referă doar la

imobilul situat în Zau de Câmpie, deoarece doar cu

privire la acest imobil, competența

de soluționare a notificării revenea

Consiliului

Județean Mureș, iar referirea reclamantei la posibilitatea de

a

revendica imobilul în litigiu pe calea dreptului comun excede obiectului prezentei

cauze.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a

declarat și motivat

recurs

reclamanta U.M.I.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Prin decizia recurată, instanța de apel nu răspunde criticilor

cuprinse în motivele de apel, ci reia

considerentele sentinței pronunțate

de prima instanță.

Astfel, susține recurenta, Curtea de Apel nu a

cenzurat susținerile cu care a fost învestită și care vizau faptul că expertiza

topografică avea

anexate extrase C.F. și plan cadastral ce se puteau referi la C.F. 50 -

Zau

de

Câmpie și nu la C.F. 9 - Zau de Câmpie, deși imobilul din litigiu este

identificat în această

Carte Funciară. De asemenea, instanța de apel nu

a dorit să clarifice nici

aspectul referirilor la faptul că, deși dispoziția s-a

emis pentru imobilul înscris în C.F.

9 Zau de Câmpie NR top 13 înscris

la

A+2 unde este evidențiat castel și teren intravilan în suprafață de

846 mp, în expertiză se menționează o suprafață de

17740 mp.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin

motivele de

recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Deși în cuprinsul cererii de recurs, reclamanta

indică prevederile

art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna din criticile

formulate nu vizează interpretarea sau aplicarea

greșită a unei norme

legale. Singurul

aspect criticat prin motivele de recurs și care poate fi

încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este cel prin care recurenta

susține

nemotivarea hotărârii recurate. De aceea, în temeiul art. 306

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra

criticile formulate prin motivele de

recurs în dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Exercitând controlul judiciar din perspectiva

acestui motiv de

modificare a

hotărârii, Înalta Curte pornește de la premisa că

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin

raportare la

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează

obligația pentru instanță de a

arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au

fost

înlăturate

cererile părților. în aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este

obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt

de cerere, iar nu să

răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în

susținerea acestor capete de cerere.

Verificând decizia recurată sub aspectul respectării acestor

prevederi legale, Înalta Curte constată că instanța

de apel a arătat în

cuprinsul

deciziei pronunțate care sunt criticile formulate prin motivele

de apel și a răspuns acestora. Astfel, s-a arătat

că motivele de apel

cuprind critici

referitoare la nemotivarea dispoziției contestate, la

conținutul raportului

de expertiză, la faptul că, deși reclamanta s-a

adresat

instituțiilor abilitate pentru restituirea mai multor imobile, a

fost soluționată o singură cerere și la

formularea în termen a notificării.

Curtea de Apel a răspuns acestor critici, arătând

că, pe parcursul

soluționării litigiului în primă instanță, s-a clarificat împrejurarea

că,

prin

dispoziția contestată, notificarea reclamantei a fost respinsă ca

tardiv formulată.

In continuare, instanța de apel a expus argumentele

pentru care a

apreciat că soluția pronunțată de tribunal este legală sub acest aspect,

notificarea fiind formulată de

reclamantă cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Față de această dezlegare și față de prevederile art. 137 C. proc. civ.,

criticile care vizau fondul solicitărilor cuprinse în notificare sau

constatările expertului expuse în raportul de

expertiză nu au mai fost,

în mod

corect, analizate de instanța de apel care a precizat că, în aceste

condiții, reclamanta a pierdut dreptul de a solicita

restituirea în natură

sau măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de

apel a respectat

prevederile art. 261 C. proc. civ., modificarea hotărârii în temeiul

art. 304 pct. 7

C. proc. civ.. neputând fi dispusă, astfel încât, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.,

recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.M.I. împotriva

deciziei nr. 92/A din 23 iunie 2009 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, precum și pentru cauze, privind conflictele de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.