ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2810 din 7 decembrie 2006, Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta U.M.I. în contradictoriu cu Primăria com. Cristești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2005, reclamanta a contestat Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005, emisă de Primăria com. Cristești, prin care aceasta a propus acordarea în favoarea sa a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. Cristești - construcții și teren în suprafață de 3.693,6 mp - imobil în care funcționează în prezent Grădinița cu program redus din localitate.

Solicitarea de restituire în natură a imobilului a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată, întrucât în cartea funciară menționată nu figurează nici o construcție, iar din Decizia nr. 566/1970 a Consiliului Popular al județului Mureș reiese că statul a preluat terenul și construcțiile edificate pe acesta, iar nu terenul indicat de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U.M.I., arătând că Legea nr. 247/2005 permite restituirea în natură și a imobilelor în care funcționează instituții de învățământ, iar susținerile pârâtei - în sensul edificării de către aceasta a construcțiilor revendicate, în anul 1976, nu au fost dovedite, neexistând nici un impediment pentru restituirea în natură a imobilului teren și construcții.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul căreia a susținut legalitatea soluției primei instanțe, arătând că notificarea reclamantei a fost soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin Dispoziția nr. 179 din 10 aprilie 2002 - neatacată conform prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 - propunându-se tot acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-a mai arătat că ulterior, răspunzând adreselor din 27 aprilie 2004 și din 16 august 2004, reclamanta a comunicat valoarea estimată a imobilului din litigiu, fiind emisă în acest sens Dispoziția nr. 195 din 15 aprilie 2005 - de asemenea neatacată în instanță, iar prin Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 - obiect al prezentei cauze, nu s-a făcut decât adaptarea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent la prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reclamanta neformulând o nouă notificare, prin care să solicite restituirea în natură.

Raportat la împrejurările anterior expuse, pârâta a susținut că cererea de restituire în natură a imobilului nu este întemeiată, deoarece reclamanta a acceptat oferta de despăgubiri, nerevenind cu o nouă notificare, în baza Legii nr. 247/2005. Pe de altă parte, construcția revendicată - respectiv „casă de lemn” - nu mai există, fiind edificată între timp o nouă clădire, din cărămidă, în care funcționează grădinița cu program normal din localitate. Prin Decizia civilă nr. 20 din 19 februarie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamanta U.M.I., împotriva sentinței civile nr. 2810 din 7 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș, a schimbat în tot hotărârea atacată și, drept consecință: a admis acțiunea formulată de reclamanta U.M.I.

în contradictoriu cu pârâta Primăria com. Cristești, a anulat Dispoziția nr. 418/14 octombrie 2005 și a obligat pârâta la restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a imobilului înscris în C.F. Cristești, compus din construcții și teren în suprafață de 9.911 mp, situat în com. Cristești, județul Mureș și identificat prin expertiza topografică - parte, stabilind în sarcina reclamantei obligația de a menține afectațiunea imobilului - grădiniță pe o perioadă de 5 ani de la data pronunțării hotărârii. În vederea lămuririi aspectelor controversate ale litigiului, Curtea a administrat proba cu înscrisuri, constând în procurarea copiei fidele a cărții funciare corespunzătoare imobilului revendicat și a dispus efectuarea în cauză a două expertize tehnice, respectiv în specialitatea topografie și construcții, probe în urma examinării cărora, prin coroborare cu cele administrate în fața primei instanțe, a constatat că apelul dedus judecății este fondat.

Dispoziția contestată în cauză - nr. 418 din 14 oct. 2005 - a fost emisă de către pârâta Primăria com. Cristești în urma adresei din 22 sept. 2005, prin care Prefectura jud. Mureș i-a solicitat ca, în baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 247/2005, să procedeze la reanalizarea tuturor notificărilor cu a căror soluționare a fost învestită, în sensul reverificării situației juridice a imobilelor revendicate și precizării motivului pentru care nu este posibilă restituirea în natură. În acest context, s-a apreciat ca nefondată susținerea conform căreia, necontestând în instanță dispozițiile anterioare, reclamanta ar fi optat în mod irevocabil pentru propunerea de despăgubire prin echivalent, sub aspectul menționat trebuind a fi observat faptul că, la momentul emiterii Dispozițiilor nr. 179 din 10 aprilie 2002 și 195 din 15 aprilie 2005, prevederile Legii nr. 10/2001 nu permiteau restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități din învățământ (art. 16 din lege).

Or, tocmai având în vedere modificările de esență aduse cu referire la această categorie de imobile prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 - în sensul restituirii lor în natură, condiționat de menținerea afectațiunii specifice o anumită perioadă de timp - legiuitorul a impus, prin dispozițiile art. 25 din Titlul VII al legii menționate, reanalizarea notificărilor soluționate anterior prin propunerea de despăgubire prin echivalent și nepuse în executare până la intrarea în vigoare a prevederilor legale modificatoare.

De asemenea, nu a fost primită nici susținerea conform căreia reclamanta ar fi trebuit să formuleze o nouă notificare, pentru a putea beneficia de măsura restituirii în natură, sub acest aspect Curtea amintind faptul că, prin ansamblul dispozițiilor sale, Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură, nefiind permisă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent decât în situațiile în care aplicarea celei dintâi măsuri nu este posibilă (art. 7 alin. (1) și 2 din lege). Pe de altă parte, prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu s-a prevăzut un nou termen pentru depunerea notificărilor, impunându-se, în schimb, reverificarea situației juridice a imobilelor pentru care s-a propus anterior acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, în contextul în care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului din litigiu, în principal pe considerentul că acesta este ocupat de grădinița de copii din localitate, contestația reclamantei s-a constatat a fi întemeiată, Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005. În ceea ce privește celelalte aspecte invocate în apărare de către pârâtă, Curtea a constatat că, prin notificarea din 13 februarie 2002, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în natură, descriind imobilul revendicat ca fiind „teren intravilan, curte și casă”, înscris în C.F.

Cristești, transcris din C.F. Cristești, imobil care a fost preluat de Statul Român din proprietatea defunctei U.V., în baza Decretului nr. 308/1953 și adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni. Procedând la examinarea notificării, pârâta a constatat că imobilul este ocupat de o unitate bugetară din învățământ, în care funcționează grădinița cu program redus din localitate, astfel că, prin Dispoziția nr. 179 din 10 aprilie 2002, a comunicat Prefecturii județului Mureș propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reținând incidența prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Ulterior, prin adresa din 27 iulie 2004, pârâta i-a solicitat reclamantei să precizeze valoarea estimativă a imobilului și, în urma răspunsului comunicat de aceasta prin notificarea din 7 ianuarie 2005. a emis Dispoziția nr. 195 din 15 aprilie 2005, propunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent la o valoare estimată de 925.000.000 lei, precizând că acestea vizează un teren în suprafață de 3693,6 mp, deoarece construcția (casă de lemn) nu mai există, iar cea în care funcționează în prezent grădinița este cuprinsă în inventarul comunei din anul 1976, precum și faptul că prin Decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al județului Mureș i-a fost transmis în administrare terenul în suprafață de 9.902 mp, înscris în C.F., edificat la acel moment cu o clădire - stație emițătoare (filele 16-17 dosar fond).

În fine, ca urmare a solicitării transmise de Prefectura județului Mureș prin adresa din 22 septembrie 2005 - în sensul reverificării situației juridice a imobilului din litigiu, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 247 din 19 iulie 2005, pârâta a emis Dispoziția nr. 418/14 octombrie 2005 - contestată în prezenta cauză, prin care a propus acordarea de titluri de despăgubire, cu motivarea suplimentară că imobilul-construcție în care funcționează grădinița a fost edificat de com. Cristești, cel a cărui restituire se solicită nemaiexistând la data la care a primit terenul în administrare. În dovedirea acestei susțineri, pârâta a invocat Anexa nr. 33 la H.G.

nr. 964/2002, cuprinzând Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Cristești, însă din examinarea înscrisului menționat rezultă că imobilul a fost dobândit în anul 1947, iar prin expertiza tehnică în specialitatea construcții s-a stabilit că a fost edificat în perioada 1945-1947 (fila 88 dosar fond, filele 176-189 dosar apel). Este adevărat că aceleași probe atestă faptul că imobilul este construit din cărămidă, iar în cartea funciară este înscrisă mențiunea „casă de lemn”, însă această împrejurare nu prezintă relevanță sub aspectul examinat, deoarece cuprinsul cărții funciare atestă doar existența dreptului de proprietate, iar nu și întinderea acestuia, descrierea imobilului fiind o stare de fapt, susceptibilă a fi dovedită prin alte mijloace de probă.

Or, potrivit înscrierii de la poziția B+46 din C.F. Cristești, mențiunea privind transmiterea în proprietatea statului a imobilelor s-a făcut la data de 5 octombrie 1954, în baza adresei din același an, emisă de Sfatul Popular Ungheni în aplicarea Decretului nr. 308/1953, corelativ cu transcrierea în C.F. Cristești. (fila 117 dosar apel). Prin urmare, construcția fiind edificată în perioada 1945-1947, se prezumă că a aparținut celui înscris ca ultim proprietar în C.F., anterior preluării acesteia de către stat, în anul 1953, respectiv defunctei U.V., antecesoarea reclamantei, conform prevederilor art. 32 alin. (1) din Decretul - Lege nr. 115/1938 și ale art. 492 C. civ., prezumție care nu a fost răsturnată prin celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, pentru considerentele anterior expuse, Curtea a reținut ca fiind irelevantă, sub același aspect, o altă împrejurare invocată în apărare de către pârâtă, respectiv aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 560/1970 - prin care imobilul din litigiu a fost transmis din administrarea județului Mureș în administrarea com. Cristești - construcția a fost descrisă ca fiind „clădire stație emițătoare”, deoarece o eventuală schimbare în timp a destinației unui imobil nu este de natură a conduce la pierderea dreptului de proprietate al celui înscris în cartea funciară ca proprietar al terenului, în lipsa consimțământului acestuia.

În ceea ce privește argumentele reținute de prima instanță în sprijinul soluției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului din litigiu - în sensul că în cartea funciară nu figurează nici o construcție, iar prin Decizia nr. 560/1970 s-a preluat terenul și construcțiile, iar nu cel indicat de reclamantă - Curtea a constatat că acestea sunt eronate, în contextul în care, atât în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificării, cât și pe parcursul judecății, pârâta a confirmat faptul că imobilul revendicat de reclamantă este cel ocupat în prezent de grădinița din localitate. Pe de altă parte, așa cum se poate observa din cuprinsul notificării, reclamanta a arătat că imobilul solicitat spre restituire - în prezent înscris în C.F.

Cristești, a fost transcris din C.F. Cristești, precizând că antecesorii săi erau înscriși ca proprietari la pozițiile B+ 43 (U.A.) și B+45 (U.V.). Or, aceste aspecte sunt confirmate de copia fidelă a cărții funciare menționate, înscris din examinarea căruia Curtea constată - potrivit mențiunii de la poziția B+46, că la data de 5 octombrie 1954 s-a dispus, în baza adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni și a Decretului nr. 308/1953, transcrierea în C.F. și în favoarea Statului, a imobilelor înscrise în foaia de avere la pozițiile A+14, 5, 6 și 17, imobile asupra cărora erau înscriși ca proprietari U.A. - la poziția B+43, iar apoi U.V. - la poziția B+45. De asemenea, situația de carte funciară anterior descrisă a fost confirmată și prin expertiza topografică efectuată în cauză de expertul tehnic F.I.a, stabilindu-se că imobilul edificat ca sediul grădiniței cu program normal din com.

Cristești este înscris în C.F. - casă de lemn și curte intravilan de 562 mp, - grădină de 1.440 mp, - grădină de 2.880 mp, - grădină de 414 mp și grădină de 4.615 mp, iar din suprafața totală de 9.911 mp se identifică în curtea grădiniței o suprafață de 3.373 mp, diferența de 6.538 mp regăsindu-se în exteriorul acesteia și este folosită parțial ca organizare de șantier. Din coroborarea probelor anterior examinate, Curtea a concluzionat că prima instanță a apreciat în mod greșit ca nefondată cererea reclamantei, în contextul în care prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare la data emiterii de către pârâtă a Dispoziției nr. 418 din 14 octombrie 2005, obligau unitatea deținătoare la restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități din învățământ, condiționat de menținerea afectațiunii specifice pe o perioadă de până la 5 ani.

De asemenea, cu referire la terenul situat în afara incintei grădiniței de copii din localitate, s-a reținut faptul că acesta este liber, nefăcându-se dovada că ar fi afectat de lucrări de investiții de interes public sau amenajări de utilitate publică, astfel că se impune aplicarea aceluiași principiu al restituirii în natură, instituit prin dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia nr. 3376 din 14 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de pârâta com. Cristești prin primar împotriva Deciziei nr. 20/A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș și s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele hotărârii s-au reținut următoarele: Prin notificarea nr. 272/13 februarie 2002 adresată Primăriei comunei Cristești, intimata reclamantă a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Cristești, transcris din C.F. Cristești; în cuprinsul aceleiași notificări, intimata reclamantă a învederat că aceste terenuri și casa de lemn au aparținut numitului U.A. de sub B - 43 din C.F. menționată, fiind transcrise ulterior sub B - 45, în favoarea numitei U.V.; imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 308/1953, fiind transcris în C.F. în baza adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni. Prin Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 emisă de recurentă, contestată în cauză, pentru imobilul solicitat identificat în C.F.

a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/20005; s-a reținut că nu este posibilă restituirea în natură, întrucât acesta a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 308/1953, după care însăși recurenta se referă în cuprinsul la Decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al Județului Mureș - Comitetul Executiv prin care s-a transmis din administrarea județului Mureș în administrarea operativă a com. Cristești terenul în suprafață de 9.902 mp, înscris în C.F. și construcțiile aferente (stație emițătoare, piloni antene, instalații intercomunicații, cablu telefonic, instalații radiofar, fântână, tub beton, magazie din scândură, împrejmuire gard din scândură și chirpici).

Instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize topo, din cuprinsul căreia reiese că expertul a conchis în sensul că terenurile înscrise în C.F. Cristești, solicitate de reclamantă, se află pe teritoriul administrativ al com. Pănet, apreciind că acestea au făcut obiectul legilor de fond funciar, precum și că reclamanta a făcut o confuzie în ce privește amplasamentul terenului, necunoscând poziția reală a imobilului ce face obiectul cauzei. Întrucât obiectul litigiului privește o contestație formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a dispus administrarea de probe în sensul verificării calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, respectiv în temeiul art. 4 alin. (2) rap.

la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sens în care era necesar a se stabili calitatea de proprietari a autorilor U.A. și U.V. la data preluării imobilului de către stat, precum și a întinderii dreptului de proprietate al proprietarilor de pe urma cărora se solicită măsuri reparatorii. Astfel, notificarea a purtat asupra imobilelor menționate în cartea funciară inițială C.F. Cristești, această carte funciară fiind indicată de intimata reclamantă în mod expres ca fiind cea din care s-a transcris dreptul statului după preluare, respectiv, în C.F. Cristești, carte funciară actuală. Înalta Curte a constatat însă că aceste copii ale C.F.

de la fila 21 și urm., precum și exemplarul de la filele 117 și urm. (ce țin de verificarea calității de proprietari la data preluării a autorilor reclamantei) sunt ambele depuse în limba maghiară, contrar celor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevăd că procedura judiciară se desfășoară în limba română, dar și de art. 13 din Constituția României; de altfel, și art. 112 pct. 5 alin. (3) C. proc. civ. este în același sens, întrucât acest extras al C.F. trebuia atașat cererii de chemare în judecată ca înscris doveditor încă de la învestirea primei instanțe. În considerarea acestui înscris, a concluziilor anterior menționate ale raportului de expertiză și din coroborarea tuturor probelor cauzei, instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză, considerând că obiectul litigiului de față este imobilul înscris în C.F.

Cristești, (cum a susținut și intimata prin întâmpinare), astfel cum a rezultat și din copiile fidele de carte funciară, anume că se revendică fosta proprietate a numitului U.A., transcrisă din C.F., ceea ce corespunde mențiunilor făcute în C.F., poziția B- 46. În plus, față de cele arătate, Înalta Curte a constatat că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, întrucât cauza nu este lămurită sub toate aspectele, iar identitatea de imobile nu poate fi confirmată, din perspectiva art. 4 alin. (2) corob. cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Astfel: intimata reclamantă a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilului înscris în C.F. Cristești , transcris din C.F. - Cristești, în timp ce instanța de apel, fără o justificare legală, a acordat măsuri reparatorii (restituirea în natură) a imobilului înscris în C.F.

compus din construcții și teren; pe de altă parte, întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut autorilor săi, a fost indicată de intimată în cuprinsul notificării ca fiind 1.026 stj. (respectiv, 3.693,6 mp, astfel cum recurenta a menționat în cuprinsul dispoziției contestate), în timp ce instanța de apel a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 9.911 mp - teren și construcții; astfel cum și recurenta a susținut prin motivele de recurs, deși după preluarea imobilului din proprietatea autorilor intimatei acesta a fost transcris din C.F. Cristești, nu există nici o rațiune pentru schimbarea numerelor topografice ale parcelelor.

Înalta Curte a constatat că, relevante din acest punct de vedere, sunt dispozițiile art. 144 alin. (1) și (3) din Decretul-Lege nr. 115/1938 care dispun: „(1) Modificările săvârșite prin alipire, dezlipire, reînscriere și transcriere, se vor arăta atât în partea I cu numărul de ordine ce urmează, numărul parcelei fiind vechiul ei număr urmat de indicele de pe plan. (...). (3) Transcrierea unei parcele în altă carte funciară se va arăta prin sublinierea înscrierii parcelei în vechea carte funciară." De asemenea, instanța de apel nu a analizat nici apărările pârâtei cu privire la împrejurarea că intimata reclamantă ar fi urmat procedura Legii nr. 18/1991 pentru acest teren, sens în care, în rejudecare, se impun a fi verificate în contextul probator al cauzei, și înscrisurile noi depuse de recurentă, pentru susținerea acestei apărări, în dosarul de recurs.

Însă, în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte a apreciat că se impune precizarea că în ipoteza în care se va constata incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanța de rejudecare va trebui să țină seama de împrejurarea că prin dispoziția contestată, intimatei reclamante i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) ceea ce are semnificația unei „valori patrimoniale" ce se circumscrie noțiunii de „bun" prevăzută de art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană (Cauza Atanasiu - hotărârea pilot - din 12 octombrie 2012, pr. 140-146, par. 180 - 183); în același timp, contestația cu care prima instanță a fost învestită este o cale de atac declanșată de aceasta, iar prin soluționarea ei nu i se va putea agrava situația.

Înalta Curte a înlăturat însă ca nefondată susținerea recurentei privind incidența în soluționarea apelului a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (forma anterioară Legii nr. 202/2010), întrucât cerințele textului nu sunt întrunite, pricina fiind soluționată pe fond de tribunal. Pe de altă parte, apelul este o cale devolutivă de atac, iar în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel avea obligația verificării situației de fapt stabilite de prima instanță și a aplicării legii, în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel putea încuviința refacerea, completarea sau administrarea unor probe noi în apel.

Legislația procesuală civilă consacră însă principiul dublului grad de jurisdicție (primă instanță și apel - calea ordinară de atac), iar nu al triplului grad de jurisdicție, astfel cum recurenta susține și, în același timp, nici acesta nu are o valoare absolută întrucât unele hotărâri de primă instanță sunt susceptibile doar de recurs, cale extraordinară de atac (fiind suprimată de lege calea de atac a apelului), ceea ce nu este cazul în speță. Prin Decizia civilă nr. 619/A din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta U.M.I., împotriva sentinței civile nr. 2810 din 7 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 4737/2005 și a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că: A admis acțiunea formulată de reclamanta U.M.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria com.

Cristești; a anulat Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 și, a obligat pârâta la restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a imobilului înscris în C.F. Cristești, compus din construcții și teren în suprafață de 9.911 mp situat în com. Cristești, județul Mureș și identificat prin expertiza topografică - parte integrantă din prezenta (filele 147-152 - dosar apel primul ciclu procesual). S-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a menține afectațiunea imobilului - grădiniță, pe o perioadă de 5 ani de la data pronunțării hotărârii. A fost obligată pârâta Primăria com. Cristești la 1.913 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin notificarea din 13 februarie 2002 reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în natură, descriind imobilul revendicat ca fiind „teren intravilan curte și casă, înscris în C.F.

Cristești, imobil care a fost preluat de Statul Român din proprietatea defunctei U.V., în baza Decretului nr. 308/1953 și adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni (fila 11 dosar fond). Raportat la prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, din conținutul și motivarea notificării rezultă că este avută în vedere proprietatea preluată în mod abuziv de către stat de la antecesori. Imobilul solicitat spre restituire în prezent este înscris în C.F. Cristești și a fost transcris din C.F. Cristești, antecesorii reclamantei fiind înscriși ca proprietari la pozițiile B-43- U.A. și B-45 U.V. Este neechivoc că, potrivit mențiunii de la B-46, imobilul care a fost preluat abuziv la data de 5 octombrie 1954, în baza adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni și a Decretului nr. 308/1953 și transcris în C.F.

Cristești în favoarea Statului sunt imobilele înscrise în foaia de avere la pozițiile A1, 4, 5, 6 și 17, imobile asupra cărora erau înscriși ca proprietari U.A. la poziția B-43 iar apoi U.V. la poziția B-45. Aceste aspecte rezultă din copia certificată a C.F. Cristești, depusă în rejudecarea apelului la filele 72 - 98. Aceasta reprezintă punctul de plecare în identificarea imobilului ce a aparținut antecesorilor reclamantei. Expertiza topografică care se raportează la această situație de carte funciară este cea întocmită de expertul tehnic F.I.a, stabilindu-se că imobilul edificat ca sediul grădiniței cu program normal din com. Cristești este înscris în C.F.

- casă de lemn și curte intravilan de 562 mp, - grădină de 1.440 mp, - grădină de 2.880 mp, - grădină de 414 mp și - grădină de 4.615 mp, iar din suprafața totală de 9.911 mp se identifică în curtea grădiniței o suprafață de 3.373 mp, diferența de 6.538 mp regăsindu-se în exteriorul acesteia și este folosită parțial ca organizare de șantier (filele 147 - 152 dosar apel). În ceea ce privește imobilul construcție, determinant este faptul că prin expertizele tehnice de specialitate construcții, s-a stabilit că a fost edificat în perioada 1945 - 1947 (filele 88 - dosar fond, filele 176 - 189 dosar apel, filele 39 - 43 dosar rejudecare), deci anterior preluării imobilului de către stat, din data de 5 octombrie 1954. De asemenea, din Anexa nr. 33 la H.G.

nr. 964/2002 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al com. Cristești, rezultă că imobilul a fost dobândit în anul 1947. Pe cale de consecință, în mod justificat s-a reținut că imobilul construcție a fost edificat în perioada 1945 -1947, anterior preluării de către stat din anul 1954 și acesta a aparținut celui înscris ca proprietar în cartea funciară de la data edificării, respectiv, defunctei U.V., antecesoarea reclamantei. În acest sens sunt și prevederile art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938 care prevăd că, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. De asemenea, potrivit art. 492 C. civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate să fie făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește în contră.

În prezenta cauză nu s-a adus vreo probă contrară prin care să fie răsturnată această prezumție. Din aceste probe mai rezultă că imobilul este construit din cărămidă iar în cartea funciară este înscrisă mențiunea „casă de lemn”, însă cuprinsul cărții funciare atestă doar existența dreptului de proprietate, nu și întinderea acestuia, descrierea imobilului fiind o stare de fapt susceptibilă a fi dovedită prin alte mijloace de probă. Referitor la faptul că în cuprinsul Decretului nr. 560/1970 prin care imobilul din litigiu a fost transmis din administrarea județului Mureș, în administrarea com. Cristești - construcția a fost descrisă ca fiind clădire stație emițătoare, o eventuală schimbare în timp a destinației unui imobil nu este de natură a conduce la pierderea dreptului de proprietate al celui înscris în cartea funciară ca proprietar al terenului, în lipsa consimțământului acestuia (fila 41 dosar fond).

Coroborând toate aceste probe și în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare era obligată la restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități din învățământ, cu mențiunea afectațiunii specifice pe o perioadă de până la 5 ani. Cu privire la terenul situat în afara incintei grădiniței acesta este liber, nefăcându-se dovada că ar fi afectat de lucrări de investiții de interes public, fiind aplicabil principiul restituirii în natură prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, nu s-a făcut dovada că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta com. Cristești, prin primar, invocând în drept dispozițiile art. 312 alin. (5) și art. 315 alin. (3) C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei determinată de faptul că notificarea a fost redactată, semnată și depusă prin avocat și pentru care nu s-a făcut dovada calității de reprezentant legal la data notificării în condițiile în care contractul de asistență juridică a fost încheiat în anul 2005 și a avut un alt obiect al prestației juridice. O altă critică a vizat încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel, în rejudecare a nesocotit îndrumările obligatorii ale instanței de recurs în ce privește identificarea imobilului ce a făcut obiectul notificării, a imobilului ce a fost restituit, având în vedere că există neconcordanță între suprafața de teren indicată în notificare ca aparținând autorilor reclamantei și cea identificată de instanță și restituită.

În condițiile în care reclamanta a indicat în notificare doar suprafața de 3693,6 m.p., instanța avea obligația să identifice această suprafață și nu toată suprafața de teren care a aparținut autorilor reclamantei. În ce privește construcția edificată pe terenul înscris în C.F., instanța a înlăturat nemotivat concluziile raportului de expertiză care stabilește că între actuala construcție și cea înscrisă în C.F. nu există nicio identitate, construcția actuală fiind una nouă și nu a aparținut autorilor reclamantei. A susținut recurenta că, deși prin întâmpinare a invocat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta nu a beneficiat de despăgubiri în baza acordurilor încheiate de România, instanța nu a pus în vedere reclamantei să facă dovada în acest sens, apărarea sa nefăcând obiectul cercetării judecătorești.

Recursul nu este fondat. Critica privind omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei determinate de lipsa dovezii de reprezentant legal a avocatului la data formulării notificării este nefondată. Se constată că la data de 15 octombrie 2013, pârâta com. Cristești, prin primar și reprezentată de apărător ales a invocat lipsa calității de reprezentant legal al apărătorului reclamantei în formularea contestației și căii de atac determinată de lipsa unui contract de asistență juridică în acest sens.

Calitatea de reprezentant legal a apărătorului a fost cenzurată de către instanță prin prezentarea contractului de asistență juridică din 2005 și care a avut ca obiect acordarea asistenței juridice în ce privește revendicarea imobilului în litigiu și prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, iar după depunerea dovezilor în ce privește calitatea de reprezentant legal a apărătorului, pârâta nu a mai susținut această excepție. Este eronată susținerea din recurs că s-a invocat prin întâmpinare lipsa calității de reprezentant legal a apărătorului la data notificării și că instanța nu s-a pronunțat pe această excepție. Potrivit prevederilor art. 22 (fost 21) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, „notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.

Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării”. Condiția impusă de dispoziția legală menționată, privind comunicarea notificării prin intermediul unui executor judecătoresc, este edictată exclusiv în favoarea persoanei interesate, ca o măsură de siguranță, de natură să ateste, în afara oricărui dubiu, faptul formulării și transmiterii notificării către entitatea investită cu soluționarea acesteia.

În principiu, împuternicirea avocațială, este suficientă prin ea însăși să facă dovada raporturilor de reprezentare stabilite între părți, fiind un înscris doveditor emis în condițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea exercitării profesiei de avocat, iar aceasta trebuie să poarte semnătura atât a mandatarului avocat, cât și a mandantului, cea din urmă, certificată potrivit legii menționate de avocatul însăși (dacă ar fi în discuție o reprezentare judiciară, conform art. 68 alin. (1) C. proc. civ.), concluzia anterioară rezultă din faptul că Statutul profesiei de avocat (art. 126 alin. (1) prevede ad probationem forma scrisă a contractului de asistență judiciară, iar împuternicirea avocațială este accesoriul acesteia, astfel că se aplică principiul accesorium, sequitur principale în ce privește condițiile de formă ce interesează în cauză.

Regulile prevăzute de C. proc. civ. nu sunt aplicabile decât procedurii jurisdicționale, astfel că, evaluarea reprezentării convenționale în cauză, trebuie a se face potrivit dispozițiilor de drept comun, anume cele stipulate în C. civ. cu privire la mandat, în măsura în care legea specială de exercitare a profesiei de avocat nu conține dispoziții derogatorii. Așa cum s-a constatat în cauză, avocatul care a acționat în numele reclamantei a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 adresată Primăriei Cristești, prin intermediul unui executor judecătoresc, iar pe parcursul soluționării pricinii de față, în procedura administrativă, comunicarea s-a făcut către apărătorul ales, calitatea acestuia nefiind contestată.

Acestea validează concluzia, în sensul că apărătorul a acționat în baza unui mandat verbal. Contractul de mandat este un contract consensual, astfel încât el ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără a fi suspus vreunei forme speciale. De asemenea, legea permite și mandatul tacit, fiind posibilă atât acordarea cât și acceptarea tacită a mandatului, sens în care dispune art. 1533 alin. (1) și (2) C. civ., acceptarea rezultând din executarea lui. În toate cazurile, mandatarul este ținut a acționa în limitele mandatului său, conform art. 1537 C. civ. Mandatul verbal, din punct de vedere probator, poate rezulta din împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenția părților, iar dovada acestor fapte se poate face cu orice mijloc de probă (atât de către părți cât și terții), întrucât cerința dovezii scrise ar contraveni noțiunii de mandat verbal; regula este în mod identic aplicabilă și mandatului tacit.

Numai dacă încheierea mandatului nu poate fi dovedită, raporturile dintre părți urmează a fi soluționare potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau îmbogățirii fără justă cauză. Or, în speță, ambele părți ale raportului de reprezentare, atât recurenta cât și apărătorul, au susținut în mod concordant că a existat mandat; intimata pârâtă, terț față de acest contract, putea dovedi contrariul prin orice mijloace de probă, ceea ce nu s-a întâmplat, calitatea avocatului fiind chiar recunoscută prin comunicarea dispozițiilor, în numele contestatoarei. Mai mult, calitatea procesuală activă a reclamantei a fost statuată în mod definitiv și irevocabil de către Înalta Curte prin decizia de casare și în care s-a arătat că intimatei reclamante i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii chiar prin dispoziția contestată, ceea ce are semnificația unei „valori patrimoniale” și că în același timp nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.

Nefondată este și critica privind încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul neadministrării tuturor probatorilor necesare în vederea stabilirii exacte a situației de fapt privind imobilul în litigiu, respectiv identificarea acestuia și raportarea la obiectul notificării, instanța în rejudecare conformându-se deciziei de casare în ce privește administrarea probatoriilor necesare și utile cauzei. În mod legal a reținut instanța raportat la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 că din conținutul și motivarea notificării rezultă că reclamanta a solicitat restituirea în natură a proprietății ce a aparținut autorilor săi prin indicarea evidențelor de carte funciară. Indicarea eventual greșită a suprafeței nu are relevanță în condițiile în care expertiza topometrică, efectuată în baza evidențelor de carte funciară a stabilit că suprafața reală este de 9911 mp.

Chiar recurenta pârâtă a recunoscut indirect această constatare a expertului și reținere a instanței în ce privește întinderea dreptului de proprietate când a susținut că intimata era ținută să identifice doar suprafața de 3.693,6 mp (indicată prin notificare) și nu toată suprafața de teren care a aparținut autorilor reclamantei (pct. 16 din motivele de recurs). Nefondată este și critica privind greșita restituire a actualei construcții în condițiile în care aceasta nu se identifică cu construcția care a aparținut autorilor reclamantei și care este descrisă în evidențele de C.F. ca fiind „casă de lemn”. Expertiza în construcții, în raport de caracteristicile tehnice ale construcției a statuat că aceasta a fost edificată aproximativ în anul 1947, moment evidențiat și în H.G.

nr. 964/2002 iar în raport de momentul preluării bunului, respectiv anul 1954 este evident că această construcție a fost edificată de autorii reclamantei iar eventualele modificări, transferări și modernizări nu au transformat-o într-un imobil nou. Primăria com. Cristești a intrat în posesia imobilului în baza Deciziei nr. 560/1970 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Mureș care evidențiază suprafața de 9.902 mp și construcții „Stație emițătoare Radiofar” iar expertul L.D. arată că actuala clădire este o clădire ce a suferit modificări față de cea preluată în anul 1970 de la Stația Radiofar. În cauză, Primăria com. Cristești nu a produs nicio dovadă că actuala construcție aflată pe terenul proprietatea autorilor reclamantei a fost edificată de către aceasta, instanța făcând și o corectă aplicare a dispozițiilor art. 492 C. civ.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a excepției de la regula vocației generale la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele care fac parte din domeniul de aplicare al legii, în cazul în care s-au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale, nu poate fi primită, în condițiile în care această excepție ține de calitatea procesuală activă a reclamantei iar această problemă de drept a fost rezolvată cu caracter irevocabil prin decizia de casare care a statuat calitatea procesuală a reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Nefiind o veritabilă excepție procesuală peremptorie, ci o apărare de fond privind inexistența dreptului la măsuri reparatorii trebuia dovedită de cel care o invocă iar în cauză, Primăria nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va respinge cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată pentru efectuarea expertizei efectuate în apel, având în vedere că aceste cheltuieli trebuiau solicitate în fața instanței care a judecat cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta com. Cristești, prin primar, împotriva Deciziei civile nr. 619/A din 17 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Respinge cererea intimatei U.M.I. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2015.