ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2810 din 7 decembrie

2006, Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta U.M.I.

în contradictoriu cu Primăria com. Cristești.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 1

noiembrie 2005, reclamanta a contestat Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie

2005, emisă de Primăria com. Cristești, prin care aceasta a propus acordarea în

favoarea sa a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în

C.F. Cristești - construcții și teren în suprafață de 3.693,6 mp - imobil în

care funcționează în prezent Grădinița cu program redus din localitate.

Solicitarea de

restituire în natură a imobilului a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată,

întrucât în cartea funciară menționată nu figurează nici o construcție, iar din

Decizia nr. 566/1970 a Consiliului Popular al județului Mureș reiese că statul

a preluat terenul și construcțiile edificate pe acesta, iar nu terenul indicat

de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta U.M.I., arătând că Legea nr. 247/2005

permite restituirea în natură și a imobilelor în care funcționează instituții

de învățământ, iar susținerile pârâtei - în sensul edificării de către aceasta

a construcțiilor revendicate, în anul 1976, nu au fost dovedite, neexistând

nici un impediment pentru restituirea în natură a imobilului teren și

construcții.

Pârâta a depus la

dosar întâmpinare, prin intermediul căreia a susținut legalitatea soluției

primei instanțe, arătând că notificarea reclamantei a fost soluționată anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin Dispoziția nr. 179 din 10

aprilie 2002 - neatacată conform prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr.

10/2001 - propunându-se tot acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai arătat că

ulterior, răspunzând adreselor din 27 aprilie 2004 și din 16 august 2004,

reclamanta a comunicat valoarea estimată a imobilului din litigiu, fiind emisă

în acest sens Dispoziția nr. 195 din 15 aprilie 2005 - de asemenea neatacată în

instanță, iar prin Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 - obiect al

prezentei cauze, nu s-a făcut decât adaptarea propunerii de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent la prevederile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, reclamanta neformulând o nouă notificare, prin care să solicite restituirea

în natură.

Raportat la

împrejurările anterior expuse, pârâta a susținut că cererea de restituire în

natură a imobilului nu este întemeiată, deoarece reclamanta a acceptat oferta

de despăgubiri, nerevenind cu o nouă notificare, în baza Legii nr. 247/2005. Pe

de altă parte, construcția revendicată - respectiv „casă de lemn” - nu mai

există, fiind edificată între timp o nouă clădire, din cărămidă, în care

funcționează grădinița cu program normal din localitate.

Prin Decizia civilă nr.

20 din 19 februarie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de

reclamanta U.M.I., împotriva sentinței civile nr. 2810 din 7 decembrie 2006,

pronunțată de Tribunalul Mureș, a schimbat în tot hotărârea atacată și, drept

consecință: a admis acțiunea formulată de reclamanta U.M.I. în contradictoriu

cu pârâta Primăria com. Cristești, a anulat Dispoziția nr. 418/14 octombrie

2005 și a obligat pârâta la restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a

imobilului înscris în C.F. Cristești, compus din construcții și teren în

suprafață de 9.911 mp, situat în com. Cristești, județul Mureș și identificat

prin expertiza topografică - parte, stabilind în sarcina reclamantei obligația

de a menține afectațiunea imobilului - grădiniță pe o perioadă de 5 ani de la

data pronunțării hotărârii.

În vederea lămuririi

aspectelor controversate ale litigiului, Curtea a administrat proba cu

înscrisuri, constând în procurarea copiei fidele a cărții funciare

corespunzătoare imobilului revendicat și a dispus efectuarea în cauză a două

expertize tehnice, respectiv în specialitatea topografie și construcții, probe

în urma examinării cărora, prin coroborare cu cele administrate în fața primei

instanțe, a constatat că apelul dedus judecății este fondat.

Dispoziția contestată

în cauză - nr. 418 din 14 oct. 2005 - a fost emisă de către pârâta Primăria

com. Cristești în urma adresei din 22 sept. 2005, prin care Prefectura jud.

Mureș i-a solicitat ca, în baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 247/2005, să

procedeze la reanalizarea tuturor notificărilor cu a căror soluționare a fost

învestită, în sensul reverificării situației juridice a imobilelor revendicate

și precizării motivului pentru care nu este posibilă restituirea în natură.

În acest context, s-a

apreciat ca nefondată susținerea conform căreia, necontestând în instanță

dispozițiile anterioare, reclamanta ar fi optat în mod irevocabil pentru

propunerea de despăgubire prin echivalent, sub aspectul menționat trebuind a fi

observat faptul că, la momentul emiterii Dispozițiilor nr. 179 din 10 aprilie

2002 și 195 din 15 aprilie 2005, prevederile Legii nr. 10/2001 nu permiteau

restituirea în natură a imobilelor ocupate de unități din învățământ (art. 16

din lege). Or, tocmai având în vedere modificările de esență aduse cu referire

la această categorie de imobile prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 - în

sensul restituirii lor în natură, condiționat de menținerea afectațiunii specifice

o anumită perioadă de timp - legiuitorul a impus, prin dispozițiile art. 25 din

Titlul VII al legii menționate, reanalizarea notificărilor soluționate anterior

prin propunerea de despăgubire prin echivalent și nepuse în executare până la

intrarea în vigoare a prevederilor legale modificatoare.

De asemenea, nu a

fost primită nici susținerea conform căreia reclamanta ar fi trebuit să

formuleze o nouă notificare, pentru a putea beneficia de măsura restituirii în

natură, sub acest aspect Curtea amintind faptul că, prin ansamblul

dispozițiilor sale, Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în

natură, nefiind permisă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent decât

în situațiile în care aplicarea celei dintâi măsuri nu este posibilă (art. 7 alin.

(1) și 2 din lege). Pe de altă parte, prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu

s-a prevăzut un nou termen pentru depunerea notificărilor, impunându-se, în

schimb, reverificarea situației juridice a imobilelor pentru care s-a propus

anterior acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, în

contextul în care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului

din litigiu, în principal pe considerentul că acesta este ocupat de grădinița

de copii din localitate, contestația reclamantei s-a constatat a fi întemeiată,

Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 fiind emisă cu încălcarea prevederilor

art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea

nr. 247 din 19 iulie 2005.

În ceea ce privește

celelalte aspecte invocate în apărare de către pârâtă, Curtea a constatat că,

prin notificarea din 13 februarie 2002, reclamanta a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate în natură, descriind imobilul revendicat ca fiind

„teren intravilan, curte și casă”, înscris în C.F. Cristești, transcris din

C.F. Cristești, imobil care a fost preluat de Statul Român din proprietatea

defunctei U.V., în baza Decretului nr. 308/1953 și adresei din 1954 a Sfatului

Popular Ungheni.

Procedând la

examinarea notificării, pârâta a constatat că imobilul este ocupat de o unitate

bugetară din învățământ, în care funcționează grădinița cu program redus din

localitate, astfel că, prin Dispoziția nr. 179 din 10 aprilie 2002, a comunicat

Prefecturii județului Mureș propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, reținând incidența prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Ulterior, prin adresa

din 27 iulie 2004, pârâta i-a solicitat reclamantei să precizeze valoarea

estimativă a imobilului și, în urma răspunsului comunicat de aceasta prin

notificarea din 7 ianuarie 2005. a emis Dispoziția nr. 195 din 15 aprilie 2005,

propunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent la o valoare estimată

de 925.000.000 lei, precizând că acestea vizează un teren în suprafață de

3693,6 mp, deoarece construcția (casă de lemn) nu mai există, iar cea în care

funcționează în prezent grădinița este cuprinsă în inventarul comunei din anul

1976, precum și faptul că prin Decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al

județului Mureș i-a fost transmis în administrare terenul în suprafață de 9.902

mp, înscris în C.F., edificat la acel moment cu o clădire - stație emițătoare

(filele 16-17 dosar fond).

În fine, ca urmare a

solicitării transmise de Prefectura județului Mureș prin adresa din 22

septembrie 2005 - în sensul reverificării situației juridice a imobilului din

litigiu, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 247 din 19 iulie 2005,

pârâta a emis Dispoziția nr. 418/14 octombrie 2005 - contestată în prezenta

cauză, prin care a propus acordarea de titluri de despăgubire, cu motivarea

suplimentară că imobilul-construcție în care funcționează grădinița a fost

edificat de com. Cristești, cel a cărui restituire se solicită nemaiexistând la

data la care a primit terenul în administrare.

În dovedirea acestei

susțineri, pârâta a invocat Anexa nr. 33 la H.G. nr. 964/2002, cuprinzând

Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Cristești, însă

din examinarea înscrisului menționat rezultă că imobilul a fost dobândit în

anul 1947, iar prin expertiza tehnică în specialitatea construcții s-a stabilit

că a fost edificat în perioada 1945-1947 (fila 88 dosar fond, filele 176-189

dosar apel). Este adevărat că aceleași probe atestă faptul că imobilul este

construit din cărămidă, iar în cartea funciară este înscrisă mențiunea „casă de

lemn”, însă această împrejurare nu prezintă relevanță sub aspectul examinat,

deoarece cuprinsul cărții funciare atestă doar existența dreptului de

proprietate, iar nu și întinderea acestuia, descrierea imobilului fiind o stare

de fapt, susceptibilă a fi dovedită prin alte mijloace de probă. Or, potrivit

înscrierii de la poziția B+46 din C.F. Cristești, mențiunea privind

transmiterea în proprietatea statului a imobilelor s-a făcut la data de 5

octombrie 1954, în baza adresei din același an, emisă de Sfatul Popular Ungheni

în aplicarea Decretului nr. 308/1953, corelativ cu transcrierea în C.F. Cristești.

(fila 117 dosar apel). Prin urmare, construcția fiind edificată în perioada

1945-1947, se prezumă că a aparținut celui înscris ca ultim proprietar în C.F.,

anterior preluării acesteia de către stat, în anul 1953, respectiv defunctei U.V.,

antecesoarea reclamantei, conform prevederilor art. 32 alin. (1) din Decretul -

Lege nr. 115/1938 și ale art. 492 C. civ., prezumție care nu a fost răsturnată

prin celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, pentru

considerentele anterior expuse, Curtea a reținut ca fiind irelevantă, sub

același aspect, o altă împrejurare invocată în apărare de către pârâtă,

respectiv aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 560/1970 - prin care imobilul din

litigiu a fost transmis din administrarea județului Mureș în administrarea com.

Cristești - construcția a fost descrisă ca fiind „clădire stație emițătoare”,

deoarece o eventuală schimbare în timp a destinației unui imobil nu este de

natură a conduce la pierderea dreptului de proprietate al celui înscris în

cartea funciară ca proprietar al terenului, în lipsa consimțământului acestuia.

În ceea ce privește

argumentele reținute de prima instanță în sprijinul soluției de respingere a

cererii de restituire în natură a imobilului din litigiu - în sensul că în

cartea funciară nu figurează nici o construcție, iar prin Decizia nr. 560/1970

s-a preluat terenul și construcțiile, iar nu cel indicat de reclamantă - Curtea

a constatat că acestea sunt eronate, în contextul în care, atât în cadrul

procedurii administrative de soluționare a notificării, cât și pe parcursul

judecății, pârâta a confirmat faptul că imobilul revendicat de reclamantă este

cel ocupat în prezent de grădinița din localitate.

Pe de altă parte, așa

cum se poate observa din cuprinsul notificării, reclamanta a arătat că imobilul

solicitat spre restituire - în prezent înscris în C.F. Cristești, a fost

transcris din C.F. Cristești, precizând că antecesorii săi erau înscriși ca

proprietari la pozițiile B+ 43 (U.A.) și B+45 (U.V.). Or, aceste aspecte sunt

confirmate de copia fidelă a cărții funciare menționate, înscris din examinarea

căruia Curtea constată - potrivit mențiunii de la poziția B+46, că la data de 5

octombrie 1954 s-a dispus, în baza adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni

și a Decretului nr. 308/1953, transcrierea în C.F. și în favoarea Statului, a

imobilelor înscrise în foaia de avere la pozițiile A+14, 5, 6 și 17, imobile

asupra cărora erau înscriși ca proprietari U.A. - la poziția B+43, iar apoi U.V.

- la poziția B+45.

De asemenea, situația

de carte funciară anterior descrisă a fost confirmată și prin expertiza

topografică efectuată în cauză de expertul tehnic F.I.a, stabilindu-se că

imobilul edificat ca sediul grădiniței cu program normal din com. Cristești

este înscris în C.F. - casă de lemn și curte intravilan de 562 mp, - grădină de

1.440 mp, - grădină de 2.880 mp, - grădină de 414 mp și grădină de 4.615 mp,

iar din suprafața totală de 9.911 mp se identifică în curtea grădiniței o

suprafață de 3.373 mp, diferența de 6.538 mp regăsindu-se în exteriorul

acesteia și este folosită parțial ca organizare de șantier.

Din coroborarea

probelor anterior examinate, Curtea a concluzionat că prima instanță a apreciat

în mod greșit ca nefondată cererea reclamantei, în contextul în care

prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare

la data emiterii de către pârâtă a Dispoziției nr. 418 din 14 octombrie 2005,

obligau unitatea deținătoare la restituirea în natură a imobilelor ocupate de

unități din învățământ, condiționat de menținerea afectațiunii specifice pe o

perioadă de până la 5 ani. De asemenea, cu referire la terenul situat în afara

incintei grădiniței de copii din localitate, s-a reținut faptul că acesta este

liber, nefăcându-se dovada că ar fi afectat de lucrări de investiții de interes

public sau amenajări de utilitate publică, astfel că se impune aplicarea

aceluiași principiu al restituirii în natură, instituit prin dispozițiile art. 1

alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 3376

din 14 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul

declarat de pârâta com. Cristești prin primar împotriva Deciziei nr. 20/A din

19 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș și s-a dispus casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele

hotărârii s-au reținut următoarele:

Prin

notificarea nr. 272/13 februarie 2002 adresată Primăriei comunei Cristești,

intimata reclamantă a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în

natură a imobilului înscris în C.F. Cristești, transcris din C.F. Cristești; în

cuprinsul aceleiași notificări, intimata reclamantă a învederat că aceste

terenuri și casa de lemn au aparținut numitului U.A. de sub B - 43 din C.F.

menționată, fiind transcrise ulterior sub B - 45, în favoarea numitei U.V.;

imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 308/1953, fiind transcris în C.F.

în baza adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni.

Prin

Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 emisă de recurentă, contestată în

cauză, pentru imobilul solicitat identificat în C.F. a propus acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/20005; s-a reținut că nu este posibilă

restituirea în natură, întrucât acesta a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 308/1953, după care însăși recurenta se referă în cuprinsul la

Decizia nr. 560/1970 a Consiliului Popular al Județului Mureș - Comitetul

Executiv prin care s-a transmis din administrarea județului Mureș în administrarea

operativă a com. Cristești terenul în suprafață de 9.902 mp, înscris în C.F. și

construcțiile aferente (stație emițătoare, piloni antene, instalații

intercomunicații, cablu telefonic, instalații radiofar, fântână, tub beton,

magazie din scândură, împrejmuire gard din scândură și chirpici).

Instanța

de apel a dispus efectuarea unei expertize topo, din cuprinsul căreia reiese că

expertul a conchis în sensul că terenurile înscrise în C.F. Cristești,

solicitate de reclamantă, se află pe teritoriul administrativ al com. Pănet,

apreciind că acestea au făcut obiectul legilor de fond funciar, precum și că

reclamanta a făcut o confuzie în ce privește amplasamentul terenului,

necunoscând poziția reală a imobilului ce face obiectul cauzei.

Întrucât

obiectul litigiului privește o contestație formulată în temeiul art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a dispus administrarea de probe în

sensul verificării calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială, respectiv în temeiul art. 4 alin. (2) rap. la art.

3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sens în care era necesar a se

stabili calitatea de proprietari a autorilor U.A. și U.V. la data preluării

imobilului de către stat, precum și a întinderii dreptului de proprietate al

proprietarilor de pe urma cărora se solicită măsuri reparatorii.

Astfel,

notificarea a purtat asupra imobilelor menționate în cartea funciară inițială

C.F. Cristești, această carte funciară fiind indicată de intimata reclamantă în

mod expres ca fiind cea din care s-a transcris dreptul statului după preluare,

respectiv, în C.F. Cristești, carte funciară actuală.

Înalta

Curte a constatat însă că aceste copii ale C.F. de la fila 21 și urm., precum

și exemplarul de la filele 117 și urm. (ce țin de verificarea calității de

proprietari la data preluării a autorilor reclamantei) sunt ambele depuse în

limba maghiară, contrar celor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară care prevăd că procedura judiciară se desfășoară

în limba română, dar și de art. 13 din Constituția României; de altfel, și art.

112 pct. 5 alin. (3) C. proc. civ. este în același sens, întrucât acest extras

al C.F. trebuia atașat cererii de chemare în judecată ca înscris doveditor încă

de la învestirea primei instanțe.

În

considerarea acestui înscris, a concluziilor anterior menționate ale raportului

de expertiză și din coroborarea tuturor probelor cauzei, instanța de apel a pus

în discuția părților necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză, considerând

că obiectul litigiului de față este imobilul înscris în C.F. Cristești, (cum a

susținut și intimata prin întâmpinare), astfel cum a rezultat și din copiile

fidele de carte funciară, anume că se revendică fosta proprietate a numitului U.A.,

transcrisă din C.F., ceea ce corespunde mențiunilor făcute în C.F., poziția B-

46.

În

plus, față de cele arătate, Înalta Curte a constatat că nu este posibilă

exercitarea controlului de legalitate, întrucât cauza nu este lămurită sub

toate aspectele, iar identitatea de imobile nu poate fi confirmată, din

perspectiva art. 4 alin. (2) corob. cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Astfel:

intimata reclamantă a solicitat măsuri reparatorii

pentru imobilului înscris în C.F. Cristești

,

transcris din C.F. - Cristești, în timp ce instanța de apel, fără o justificare

legală, a acordat măsuri reparatorii (restituirea în natură) a imobilului

înscris în C.F. compus din construcții și teren; pe de altă parte,

întinderea dreptului de proprietate

ce

a aparținut autorilor săi, a fost indicată de intimată în cuprinsul notificării

ca fiind 1.026 stj. (respectiv, 3.693,6 mp, astfel cum recurenta a menționat în

cuprinsul dispoziției contestate), în timp ce instanța de apel a dispus

restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 9.911 mp - teren și

construcții; astfel cum și recurenta a susținut prin motivele de recurs, deși

după preluarea imobilului din proprietatea autorilor intimatei acesta a fost

transcris din C.F. Cristești, nu există nici o rațiune pentru

schimbarea numerelor topografice

ale

parcelelor.

Înalta

Curte a constatat că, relevante din acest punct de vedere, sunt dispozițiile art.

144 alin. (1) și (3) din Decretul-Lege nr. 115/1938 care dispun: „(1)

Modificările săvârșite prin alipire, dezlipire, reînscriere și

transcriere,

se vor arăta atât în

partea I cu numărul de ordine ce urmează,

numărul parcelei fiind vechiul ei număr urmat de indicele de

pe plan. (...).

(3) Transcrierea unei parcele în altă

carte funciară se va arăta prin sublinierea înscrierii parcelei în vechea carte

funciară."

De

asemenea, instanța de apel nu a analizat nici apărările pârâtei cu privire la

împrejurarea că intimata reclamantă ar fi urmat procedura Legii nr. 18/1991

pentru acest teren, sens în care, în rejudecare, se impun a fi verificate în

contextul probator al cauzei, și înscrisurile noi depuse de recurentă, pentru

susținerea acestei apărări, în dosarul de recurs.

Însă,

în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte a apreciat că se

impune precizarea că în ipoteza în care se va constata incidența art. 8 din

Legea nr. 10/2001, instanța de rejudecare va trebui să țină seama de

împrejurarea că prin dispoziția contestată, intimatei reclamante i-a fost

recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) ceea ce are semnificația unei

„valori patrimoniale" ce se circumscrie noțiunii de „bun" prevăzută

de art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană (Cauza Atanasiu -

hotărârea pilot - din 12 octombrie 2012, pr. 140-146, par. 180 - 183); în

același timp, contestația cu care prima instanță a fost învestită este o cale

de atac declanșată de aceasta, iar prin soluționarea ei nu i se va putea agrava

situația.

Înalta

Curte a înlăturat însă ca nefondată susținerea recurentei privind incidența în

soluționarea apelului a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (forma

anterioară Legii nr. 202/2010), întrucât cerințele textului nu sunt întrunite,

pricina fiind soluționată pe fond de tribunal.

Pe

de altă parte, apelul este o cale devolutivă de atac, iar în temeiul art. 295 alin.

(1) C. proc. civ. instanța de apel avea obligația verificării situației de fapt

stabilite de prima instanță și a aplicării legii, în limitele devoluțiunii

fixate prin motivele de apel, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar

în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel putea

încuviința refacerea, completarea sau administrarea unor probe noi în apel.

Legislația

procesuală civilă consacră însă principiul dublului grad de jurisdicție (primă

instanță și apel - calea ordinară de atac), iar nu al triplului grad de

jurisdicție, astfel cum recurenta susține și, în același timp, nici acesta nu

are o valoare absolută întrucât unele hotărâri de primă instanță sunt

susceptibile doar de recurs, cale extraordinară de atac (fiind suprimată de

lege calea de atac a apelului), ceea ce nu este cazul în speță.

Prin

Decizia civilă nr. 619/A din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă, a

admis apelul declarat de reclamanta U.M.I., împotriva sentinței civile nr. 2810

din 7 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 4737/2005

și a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că:

A admis acțiunea

formulată de reclamanta U.M.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria com.

Cristești; a anulat Dispoziția nr. 418 din 14 octombrie 2005 și, a obligat

pârâta la restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a imobilului înscris

în C.F. Cristești, compus din construcții și teren în suprafață de 9.911 mp

situat în com. Cristești, județul Mureș și identificat prin expertiza

topografică - parte integrantă din prezenta (filele 147-152 - dosar apel primul

ciclu procesual).

S-a stabilit în

sarcina reclamantei obligația de a menține afectațiunea imobilului - grădiniță,

pe o perioadă de 5 ani de la data pronunțării hotărârii.

A fost obligată

pârâta Primăria com. Cristești la 1.913 lei cheltuieli de judecată în favoarea

reclamantei.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Prin notificarea din 13

februarie 2002 reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în

natură, descriind imobilul revendicat ca fiind „teren intravilan curte și casă,

înscris în C.F. Cristești, imobil care a fost preluat de Statul Român din

proprietatea defunctei U.V., în baza Decretului nr. 308/1953 și adresei din 1954

a Sfatului Popular Ungheni (fila 11 dosar fond).

Raportat la

prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, din conținutul și

motivarea notificării rezultă că este avută în vedere proprietatea preluată în

mod abuziv de către stat de la antecesori.

Imobilul solicitat

spre restituire în prezent este înscris în C.F. Cristești și a fost transcris

din C.F. Cristești, antecesorii reclamantei fiind înscriși ca proprietari la pozițiile

B-43- U.A. și B-45 U.V.

Este neechivoc că,

potrivit mențiunii de la B-46, imobilul care a fost preluat abuziv la data de 5

octombrie 1954, în baza adresei din 1954 a Sfatului Popular Ungheni și a

Decretului nr. 308/1953 și transcris în C.F. Cristești în favoarea Statului

sunt imobilele înscrise în foaia de avere la pozițiile A1, 4, 5, 6 și 17,

imobile asupra cărora erau înscriși ca proprietari U.A. la poziția B-43 iar

apoi U.V. la poziția B-45.

Aceste aspecte

rezultă din copia certificată a C.F. Cristești, depusă în rejudecarea apelului

la filele 72 - 98. Aceasta reprezintă punctul de plecare în identificarea

imobilului ce a aparținut antecesorilor reclamantei.

Expertiza topografică

care se raportează la această situație de carte funciară este cea întocmită de

expertul tehnic F.I.a, stabilindu-se că imobilul edificat ca sediul grădiniței

cu program normal din com. Cristești este înscris în C.F. - casă de lemn și

curte intravilan de 562 mp, - grădină de 1.440 mp, - grădină de 2.880 mp, -

grădină de 414 mp și - grădină de 4.615 mp, iar din suprafața totală de 9.911

mp se identifică în curtea grădiniței o suprafață de 3.373 mp, diferența de 6.538

mp regăsindu-se în exteriorul acesteia și este folosită parțial ca organizare

de șantier (filele 147 - 152 dosar apel).

În ceea ce privește

imobilul construcție, determinant este faptul că prin expertizele tehnice de

specialitate construcții, s-a stabilit că a fost edificat în perioada 1945 -

1947 (filele 88 - dosar fond, filele 176 - 189 dosar apel, filele 39 - 43 dosar

rejudecare), deci anterior preluării imobilului de către stat, din data de 5

octombrie 1954.

De asemenea, din

Anexa nr. 33 la H.G. nr. 964/2002 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al com. Cristești, rezultă că imobilul a fost dobândit în

anul 1947.

Pe cale de

consecință, în mod justificat s-a reținut că imobilul construcție a fost

edificat în perioada 1945 -1947, anterior preluării de către stat din anul 1954

și acesta a aparținut celui înscris ca proprietar în cartea funciară de la data

edificării, respectiv, defunctei U.V., antecesoarea reclamantei.

În acest sens sunt și

prevederile art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938 care prevăd că,

dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se

prezumă că dreptul există în folosul ei.

De asemenea, potrivit

art. 492 C. civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau

asupra pământului, sunt prezumate să fie făcute de către proprietarul acelui

pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește în contră.

În prezenta cauză nu

s-a adus vreo probă contrară prin care să fie răsturnată această prezumție.

Din aceste probe mai

rezultă că imobilul este construit din cărămidă iar în cartea funciară este

înscrisă mențiunea „casă de lemn”, însă cuprinsul cărții funciare atestă doar

existența dreptului de proprietate, nu și întinderea acestuia, descrierea

imobilului fiind o stare de fapt susceptibilă a fi dovedită prin alte mijloace

de probă.

Referitor la faptul

că în cuprinsul Decretului nr. 560/1970 prin care imobilul din litigiu a fost

transmis din administrarea județului Mureș, în administrarea com. Cristești -

construcția a fost descrisă ca fiind clădire stație emițătoare, o eventuală

schimbare în timp a destinației unui imobil nu este de natură a conduce la

pierderea dreptului de proprietate al celui înscris în cartea funciară ca

proprietar al terenului, în lipsa consimțământului acestuia (fila 41 dosar

fond).

Coroborând toate

aceste probe și în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea

deținătoare era obligată la restituirea în natură a imobilelor ocupate de

unități din învățământ, cu mențiunea afectațiunii specifice pe o perioadă de

până la 5 ani.

Cu privire la terenul

situat în afara incintei grădiniței acesta este liber, nefăcându-se dovada că

ar fi afectat de lucrări de investiții de interes public, fiind aplicabil

principiul restituirii în natură prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1)

și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, nu s-a

făcut dovada că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs

pârâta com. Cristești, prin primar, invocând

în drept dispozițiile art. 312 alin. (5) și art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe pe

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei determinată de faptul

că notificarea a fost redactată, semnată și depusă prin avocat și pentru care

nu s-a făcut dovada calității de reprezentant legal la data notificării în

condițiile în care contractul de asistență juridică a fost încheiat în anul

2005 și a avut un alt obiect al prestației juridice.

O altă critică a

vizat încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanța de

apel, în rejudecare a nesocotit îndrumările obligatorii ale instanței de recurs

în ce privește identificarea imobilului ce a făcut obiectul notificării, a

imobilului ce a fost restituit, având în vedere că există neconcordanță între

suprafața de teren indicată în notificare ca aparținând autorilor

reclamantei și cea identificată de instanță și restituită.

În condițiile în care

reclamanta a indicat în notificare doar suprafața de 3693,6 m.p., instanța

avea obligația să identifice această suprafață și nu toată suprafața de

teren care a aparținut autorilor reclamantei.

În ce privește

construcția edificată pe terenul înscris în C.F., instanța a înlăturat

nemotivat concluziile raportului de expertiză care stabilește că între

actuala construcție și cea înscrisă în C.F. nu există nicio identitate, construcția

actuală fiind una nouă și nu a aparținut autorilor reclamantei.

A susținut recurenta

că, deși prin întâmpinare a invocat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că

reclamanta nu a beneficiat de despăgubiri în baza acordurilor încheiate de

România, instanța nu a pus în vedere reclamantei să facă dovada în acest sens,

apărarea sa nefăcând obiectul cercetării judecătorești.

Recursul nu este

fondat.

Critica privind

omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei determinate de lipsa dovezii de reprezentant

legal a avocatului la data formulării notificării este nefondată.

Se constată că la

data de 15 octombrie 2013, pârâta com. Cristești, prin primar și reprezentată

de apărător ales a invocat lipsa calității de reprezentant legal al

apărătorului reclamantei în formularea contestației și căii de atac

determinată de lipsa unui contract de asistență juridică în acest sens.

Calitatea de

reprezentant legal a apărătorului a fost cenzurată de către instanță prin

prezentarea contractului de asistență juridică din 2005 și care a avut ca

obiect acordarea asistenței juridice în ce privește revendicarea imobilului în

litigiu și prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, iar

după depunerea dovezilor în ce privește calitatea de reprezentant legal a apărătorului,

pârâta nu a mai susținut această excepție.

Este eronată

susținerea din recurs că s-a invocat prin întâmpinare lipsa calității de

reprezentant legal a apărătorului la data notificării și că instanța nu s-a

pronunțat pe această excepție.

Potrivit prevederilor

art. 22 (fost 21) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, „notificarea va

fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei

circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei

circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.

Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei

notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării”.

Condiția impusă de

dispoziția legală menționată, privind comunicarea notificării prin intermediul

unui executor judecătoresc, este edictată exclusiv în favoarea persoanei

interesate, ca o măsură de siguranță, de natură să ateste, în afara oricărui

dubiu, faptul formulării și transmiterii notificării către entitatea investită

cu soluționarea acesteia.

În principiu,

împuternicirea avocațială, este suficientă prin ea însăși să facă dovada

raporturilor de reprezentare stabilite între părți, fiind un înscris doveditor

emis în condițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea exercitării profesiei

de avocat, iar aceasta trebuie să poarte semnătura atât a mandatarului avocat,

cât și a mandantului, cea din urmă, certificată potrivit legii menționate de

avocatul însăși (dacă ar fi în discuție o reprezentare judiciară, conform art. 68

alin. (1) C. proc. civ.), concluzia anterioară rezultă din faptul că Statutul

profesiei de avocat (art. 126 alin. (1) prevede ad probationem forma scrisă a

contractului de asistență judiciară, iar împuternicirea avocațială este

accesoriul acesteia, astfel că se aplică principiul accesorium, sequitur

principale în ce privește condițiile de formă ce interesează în cauză.

Regulile prevăzute de

C. proc. civ. nu sunt aplicabile decât procedurii jurisdicționale, astfel că,

evaluarea reprezentării convenționale în cauză, trebuie a se face potrivit

dispozițiilor de drept comun, anume cele stipulate în C. civ. cu privire la

mandat, în măsura în care legea specială de exercitare a profesiei de avocat nu

conține dispoziții derogatorii. Așa cum s-a constatat în cauză, avocatul care a

acționat în numele reclamantei a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001

adresată Primăriei Cristești, prin intermediul unui executor judecătoresc, iar

pe parcursul soluționării pricinii de față, în procedura administrativă,

comunicarea s-a făcut către apărătorul ales, calitatea acestuia nefiind

contestată.

Acestea validează

concluzia, în sensul că apărătorul a acționat în baza unui mandat verbal.

Contractul de mandat este un contract consensual, astfel încât el ia naștere

prin simplul acord de voință al părților, fără a fi suspus vreunei forme

speciale.

De asemenea, legea

permite și mandatul tacit, fiind posibilă atât acordarea cât și acceptarea

tacită a mandatului, sens în care dispune art. 1533 alin. (1) și (2) C. civ.,

acceptarea rezultând din executarea lui. În toate cazurile, mandatarul este

ținut a acționa în limitele mandatului său, conform art. 1537 C. civ.

Mandatul verbal, din

punct de vedere probator, poate rezulta din împrejurări de fapt care fac

neîndoielnică intenția părților, iar dovada acestor fapte se poate face cu

orice mijloc de probă (atât de către părți cât și terții), întrucât cerința

dovezii scrise ar contraveni noțiunii de mandat verbal; regula este în mod identic

aplicabilă și mandatului tacit.

Numai dacă încheierea

mandatului nu poate fi dovedită, raporturile dintre părți urmează a fi

soluționare potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau îmbogățirii fără justă

cauză. Or, în speță, ambele părți ale raportului de reprezentare, atât

recurenta cât și apărătorul, au susținut în mod concordant că a existat mandat;

intimata pârâtă, terț față de acest contract, putea dovedi contrariul prin

orice mijloace de probă, ceea ce nu s-a întâmplat, calitatea avocatului fiind chiar

recunoscută prin comunicarea dispozițiilor, în numele contestatoarei.

Mai mult, calitatea

procesuală activă a reclamantei a fost statuată în mod definitiv și irevocabil

de către Înalta Curte prin decizia de casare și în care s-a arătat că intimatei

reclamante i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii chiar prin

dispoziția contestată, ceea ce are semnificația unei „valori patrimoniale” și

că în același timp nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de

atac.

Nefondată este și

critica privind încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul

neadministrării tuturor probatorilor necesare în vederea stabilirii exacte a

situației de fapt privind imobilul în litigiu, respectiv identificarea acestuia

și raportarea la obiectul notificării, instanța în rejudecare

conformându-se deciziei de casare în ce privește administrarea probatoriilor

necesare și utile cauzei.

În mod legal a

reținut instanța raportat la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 că

din conținutul și motivarea notificării rezultă că reclamanta a solicitat

restituirea în natură a proprietății ce a aparținut autorilor săi prin

indicarea evidențelor de carte funciară.

Indicarea eventual greșită

a suprafeței nu are relevanță în condițiile în care expertiza topometrică, efectuată

în baza evidențelor de carte funciară a stabilit că suprafața reală este de

9911 mp.

Chiar recurenta

pârâtă a recunoscut indirect această constatare a expertului și reținere a

instanței în ce privește întinderea dreptului de proprietate când a susținut că

intimata era ținută să identifice doar suprafața de 3.693,6 mp (indicată prin

notificare) și nu toată suprafața de teren care a aparținut autorilor reclamantei

(pct. 16 din motivele de recurs).

Nefondată este și

critica privind greșita restituire a actualei construcții în condițiile în care

aceasta nu se identifică cu construcția care a aparținut autorilor reclamantei

și care este descrisă în evidențele de C.F. ca fiind „casă de lemn”.

Expertiza în

construcții, în raport de caracteristicile tehnice ale construcției a statuat

că aceasta a fost edificată aproximativ în anul 1947, moment evidențiat și în H.G.

nr. 964/2002 iar în raport de momentul preluării bunului, respectiv anul 1954

este evident că această construcție a fost edificată de autorii reclamantei iar

eventualele modificări, transferări și modernizări nu au transformat-o într-un

imobil nou.

Primăria com.

Cristești a intrat în posesia imobilului în baza Deciziei nr. 560/1970 a

Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Mureș care evidențiază

suprafața de 9.902 mp și construcții „Stație emițătoare Radiofar” iar expertul

L.D. arată că actuala clădire este o clădire ce a suferit modificări față

de cea preluată în anul 1970 de la Stația Radiofar.

În cauză, Primăria

com. Cristești nu a produs nicio dovadă că actuala construcție aflată pe

terenul proprietatea autorilor reclamantei a fost edificată de către aceasta,

instanța făcând și o corectă aplicare a dispozițiilor art. 492 C. civ.

Invocarea de către

recurenta-pârâtă a excepției de la regula vocației generale la acordarea de

măsuri reparatorii pentru imobilele care fac parte din domeniul de aplicare al

legii, în cazul în care s-au primit despăgubiri potrivit acordurilor

internaționale, nu poate fi primită, în condițiile în care această excepție

ține de calitatea procesuală activă a reclamantei iar această problemă de drept

a fost rezolvată cu caracter irevocabil prin decizia de casare care a statuat

calitatea procesuală a reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii.

Nefiind o veritabilă

excepție procesuală peremptorie, ci o apărare de fond privind inexistența

dreptului la măsuri reparatorii trebuia dovedită de cel care o invocă iar în

cauză, Primăria nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se respinge recursul ca nefondat.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. se va respinge cererea intimatei reclamante privind

acordarea cheltuielilor de judecată pentru efectuarea expertizei efectuate în

apel, având în vedere că aceste cheltuieli trebuiau solicitate în fața

instanței care a judecat cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta com. Cristești, prin primar, împotriva

Deciziei civile nr. 619/A din 17 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă.

Respinge cererea

intimatei U.M.I. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 martie 2015.