ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5699/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 aprilie 2004 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul L.Ș. a chemat în

judecată pe pârâții S.N.P. P. București S.A. și S.N.P. P., sucursala Doljchim

Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

obligarea pârâtelor la plata sumei de 5 838 miliarde lei, reprezentând drepturi

bănești cuvenite reclamantului în calitate de autor al invenției „Dispozitiv de

filtrare fină, cu autocurățire, a poliacetatului de vinil”, pentru care

O.S.I.M. a eliberat brevetul de invenție nr. 89280 din 30 ianuarie 1986,

titular fiind S.N.P. P., sucursala Doljchim Craiova.

Competența judecării cauzei a fost

declinată în favoarea Tribunalului București prin decizia nr.1 din 11 ianuarie

2005 a Curții de Apel Craiova.

Prin sentința civilă nr. 559 din 31

mai 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția

calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea acestuia, cu

următoarea motivare:

Durata dreptului de exploatare exclusivă

a invenției este limitată la durata de valabilitate a brevetului de invenție,

care este de 20 de ani cu începere de la data depozitului național reglementar.

După expirarea acestei durate,

invențiile trec în domeniul public și pot fi exploatate liber de orice persoană

interesată.

Față de data depozitului național

reglementar, 18 ianuarie 1984, la data introducerii acțiunii invenția era deja

trecută în domeniul public.

Prin decizia civilă nr. 36 A din 15

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința

și a respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului a fost greșit admisă, din motivarea soluției

primei instanțe pe acest aspect reieșind că această calitate a fost pusă în

legătură cu aspecte ce țin de momentul formulării acțiunii, cu consecințe în

ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune.

Reclamantul este, potrivit

certificatului nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, autor recunoscut al invenției

„Dispozitiv de filtrare fină, cu autocurățire, a poliacetatului de vinil”, al

cărei titular a fost C.I.I.C. Craiova.

În aceste condiții, reclamantului nu

i se poate nega calitatea procesuală activă de a solicita plata drepturilor

bănești cuvenite ca urmare a utilizării invenției de către pârâte, existând

identitate între titularul cererii de chemare în judecată și cel al dreptului

pretins.

În schimb, excepția prescripției

dreptului la acțiune, invocată de asemenea de către pârâtă, este întemeiată.

Pentru a admite această excepție,

curtea de apel a reținut, pe de o parte, că perioada de valabilitate a

brevetului, conform art. 24 din Legea nr. 62/1974, s-a situat între 18 ianuarie

1984 și 18 ianuarie 1999 și că, la data intrării în vigoare a Legii nr.

203/2002, care prin art. 31 a prelungit durata de protecție a brevetelor valide

la 20 de ani, brevetul în litigiu nu mai era protejat.

Pe de altă parte, curtea de apel a

arătat că dreptul reclamantului la acordarea drepturilor bănești cuvenite

pentru invenție putea fi exercitat după intrarea în vigoare a Legii nr.

64/1991, în temeiul art. 70 alin. (3), fost art. 66, în termenul general de

prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, calculat de la data

intrării în vigoare a legii, sau cel mai târziu, la data la care brevetul a mai

încetat să mai fie valabil.

În măsura în care brevetul de

invenție ar mai fi fost menținut în vigoare prin plata taxelor anuale către

O.S.I.M. până la momentul apariției Legii nr. 203/2002, s-ar fi pus în discuție

incidența dispozițiilor privitoare la o durată de protecție de 20 de ani, care

unită cu exploatarea de către pârâtă a invenției, i-ar fi dat dreptul

reclamantului să solicite plata drepturilor patrimoniale corespunzătoare.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Fără a dezvolta separat motivele de

recurs invocate, recurentul susține că:

Instanța de apel a acordat mai mult

decât s-a cerut, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune, deși acest lucru nu fusese cerut de reclamant în apel, iar intimatele

nu au atacat sentința.

În acest fel, reclamantului-apelant

i s-a agravat situația în propria cale de atac, contrar principiului care

guvernează procesul civil și împiedică o atare măsură.

Curtea de apel a pronunțat o

hotărâre contradictorie, deoarece, pe de o parte admite apelul reclamantului,

iar pe de altă parte îi respinge acțiunea.

Motivarea deciziei nesocotește

dispozițiile a Legii nr. 64/1991 modificată, respectiv a dispozițiilor

referitoare la termenul de protecție a invenției și la condițiile necesare

pentru dobândirea drepturilor bănești ale inventatorului.

Instanța a făcut apologia Legii nr.

62/1974 care este abrogată.

Recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor referitoare la

admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și la respingerea

acțiunii.

Intimata P. S.A. București,

Combinatul Doljchim a depus la dosar întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată în

limitele criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul

este, într-adevăr, nefondat și-l va respinge pentru următoarele considerente:

mai mult decât s-a cerut, deoarece instanța de apel nu a judecat pricina în fond

și nu s-a pronunțat asupra pretențiilor formulate prin cererea de chemare în

judecată, motivul de recurs întemeiat pe plus petita fiind incompatibil cu

soluția recurată.

Soluționarea cu prioritate unei

excepții invocate de partea potrivnică sau ridicate din oficiu este o obligație

care-i incumbă instanței în temeiul art. 137 C. proc. civ. și nu echivalează cu

depășirea limitelor învestirii instanței, la care se referă art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

încălcarea art. 296 C. proc. civ. prin agravarea situației reclamantului în

propria cale de atac și, de aici, incidența motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aceasta deoarece prima instanță a

respins cererea reclamantului, iar instanța de apel a pronunțat aceeași

soluție, numai că în temeiul unei alte excepții decât cea reținută de tribunal.

Prin urmare, situația reclamantului

a rămas neschimbată.

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, motivarea deciziei, ca și

soluția însăși, nefiind contradictorie.

Astfel, admiterea apelului declarat

de reclamant s-a datorat faptului că excepția lipsei calității procesuale

active a acestuia fusese greșit admisă de tribunal, ceea ce nu împiedica

instanța de apel să soluționeze pricina în temeiul excepției prescripției

dreptului la acțiune, care, fiind de ordine publică, putea fi ridicată și din

oficiu.

cuprinse în Legea nr. 64/1991 și, respectiv, în Legea nr. 62/1974 nu înseamnă

că hotărârea este nelegală, în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Referirea la cele două acte

normative menționate a fost necesară pentru determinarea regimului juridic al

brevetului de invenție pentru „Dispozitivul de filtrare fină, cu autocurățire a

poliacetatului de vinil”.

Astfel, s-a reținut din probele

administrate că brevetul a fost emis de O.S.I.M. sub nr. 89280 din 30 ianuarie

1986, așadar sub imperiul Legii nr. 62/1974, și că durata de protecție a

expirat conform aceluiași act normativ la data de 18 ianuarie 1999.

În raport de această situație,

corect s-a constatat că dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 64/1991

modificată prin Legea nr. 203/2002 nu se aplică și că eventualele drepturi

bănești cuvenite pentru perioada cât invenția a beneficiat de protecție puteau

fi solicitate de reclamant în cel mult trei ani de la data intrării în vigoare

a Legii nr. 64/1991, care a prevăzut o serie de dispoziții finale și

tranzitorii pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau

nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii.

Cum excepția prescripției dreptului

la acțiune a fost corect admisă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

Înalta Curte va menține decizia atacată și, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul L.Ș. împotriva deciziei nr. 36/A din 15 februarie 2007

a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2007.