ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3123/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3123/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC A.I. SRL societate aflată în procedura falimentului, reprezentată de administratorul judiciar desemnat, dl. R.G., s-a adresat, la data de 14 decembrie 2004, Tribunalul Olt cu acțiunea introductivă de instanță, formulată în contradictoriu cu pârâta SC Z.C. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata prețului datorat pentru cantitatea de 237.300 kg zahăr alb și respectiv 16.611 kg zahăr alb precum și la plata sumei de 1.350.000.000 lei vechi reprezentând primă pe produs ce urma a fi acordată de stat și neîncasată. Reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe contractul nr. 1/2003 convenit cu pârâta, prin care reclamanta în calitate de furnizor s-a obligat să înființeze, să producă și să livreze cultura de sfeclă de zahăr, pe o suprafață de 250 ha, stabilindu-se o producție estimată de 20 tone/ha ce urma să fie predată pârâtei în calitate de beneficiar.
Pârâta, la rândul său se obliga în calitate de beneficiar să plătească reclamantei ca preț 55 Kg zahăr alb/tona de sfeclă, să acorde avansuri din drepturile cuvenite reclamantei pentru lucrările de pregătire a terenului și să pună la dispoziția acesteia întreaga cantitate de sîmânță necesară însământării culturii de sfeclă. Totodată, reclamanta a mai susținut în motivarea acțiunii că a înființat cultura de sfeclă de zahăr cu sămânța primită de la pârâta, dar la scurt timp a constatat că plantele se uscau, iar potrivit analizei efectuate de L.C.C.F. București, s-a stabilit că întreaga cultură este afectată de bolile pythium sp și fusarium sp. Că, în aceste condiții, pârâta este în culpă contractuală prin netratarea seminței oferite și prin urmare trebuie să răspundă potrivit art. 5 și art. 8 din contract, pentru prejudiciul produs reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă, la data de 14 februarie 2005, pârâta a solicitat respingerea acțiunii susținând că furnizorul răspunde de pagubele produse urmare lipsurilor calitative ale bunului livrat, iar în speță furnizorul de semințe de sfeclă de zahăr a fost SC
R. SA GHIMBAV.
Sub un al doilea aspect pârâta a arătat că din actele de constatare întocmite de comisii și organisme competente în probleme legate de culturile de sfeclă de zahăr, rezultă că reclamanta este în culpă datorită modului de înființare a culturilor. Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Olt, prin sentința nr. 108 din 23 februarie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, sentința fiind desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, de către Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 251 din 15 septembrie 2005. Instanța de apel a constatat că tribunalul nu a calificat corect conținutul cererii pârâtei intitulată „întâmpinare” prin care aceasta a înțeles de fapt că cheme în garanție pe furnizorul de semințe indicat și în consecință instanța nu a dispus potrivit dispozițiilor art. 62 și art. 63 C. proc.
civ., în sensul citării societății chemate în garanție. În rejudecare, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 511 din decembrie iulie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta față de SC R. SA GHIMBAV. Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de specialitate privind protecția plantelor de sfeclă de zahăr, lucrare ce a fost încredințată unui specialist în domeniu din cadrul Universității de Științe Agricole Banat – prof. dr. B.A. Având în vedere concluziile raportului de expertiză, procesele verbale de constatare, tribunalul a apreciat că reclamanta a aplicat defectuos tehnologia de cultivare a suprafeței de 250 ha și nu a respectat normele de protecție fitosanitară, așa încât cererea sa privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri apare neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel pentru motive de netemeinicie și nelegalitate vizând modul de derulare a procedurii de verificare de scripte pentru certificatul de calitate al furnizorului seria BV nr. 002042 din 7 aprilie 2003, aprecierea eronată a probelor, încălcarea dispozițiilor privind convocarea părților la expertiză, iar pe fond criticând faptul că nu s-a reținut culpa exclusivă a pârâtei și chematei în garanție care au livrat semințe netratate corespunzător. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 252 pronunțată la 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Răspunzând motivelor de apel, curtea a reținut că procedura de verificare de scripte s-a derulat cu respectarea dispozițiilor art. 183 C. proc.
civ., iar expertiza tehnică s-a efectuat la a doua convocare a părților avându-se în vedere și obiectivele reclamantei. Pe fondul cauzei curtea constată că reclamanta nu a respectat tehnologia de cultivare începând cu pregătirea terenului, aplicarea fazelor de tratare până la respectarea perioadei de recoltare, ceea ce a facilitat transmiterea bolilor pythium și fusarium care au afectat cultura de sfeclă de zahăr. Reclamanta prin lichidatorul judiciar R.G. a declarat recurs împotriva acestei decizii, prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2007, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Recurenta și-a structurat criticile întemeiate pe aplicarea greșită a legii, pe următoarele aspecte: - scutirea pârâtei de plata taxei judiciare de timbru datorată formulării cererii de chemare în garanție este rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care cererea de chemare în garanție se taxează după regulile aplicabile cererii de chemare în judecată, text care însă nu justifică scutirea pârâtei în condițiile în care reclamanta beneficiază de scutirea de plata oricăror taxe de timbru urmare procedurii speciale pe care o parcurge respectiv procedura falimentului; - procedura verificării de scripte derulată în fața primei instanțe a fost defectuasă instanța încălcând dispozițiile art. 183 C. proc.
civ., care o obligau fie să suspende judecata înaintând în sensul procurorului sau să cerceteze falsul administrând orice mijloc de probă; - expertiza dispusă în cauză a fost efectuată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la desfășurarea ei pornind de la convocarea părților și până la ignorarea obiectivelor propuse de reclamanta, ceea ce impunea refacerea lucrării, cerere respinsă de instanță; - culpa contractuală a pârâtei a fost demonstrată cu expertiza efectuată în cadrul procedurii de asigurare de dovezi finalizată prin Încheierea din 6 august 2003 s Tribunalului Olt care a luat act de expertiza realizată de expertul V.A. în sensul că întreaga cultură de sfeclă de zahăr a fost compromisă datorită bolilor pythium și fusarium, astfel că pârâta datorează sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.
- certificatele de calitate prezentate de chemata în garanție prezintă o serie de inadvertențe și nu înlătură posibilitatea calamitării culturii cu atât mai mult cu cât bolile au apărut la toți cultivatorii de sfeclă de zahăr, ceea ce impune concluzia că, compromiterea totală a culturii s-a datorat tratamentului necorespunzător al semințelor cu insertofungicid. Asupra recursului. Examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Trebuie precizat în prealabil că potrivitactualei reglementări a recursului, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Deși recurenta indică motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 aplicarea greșită a legii, în dezvoltarea motivelor nu rezultă ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit și aceasta deoarece motivele de recurs reprezintă o reiterare aproape „in terminis” a motivelor de apel fără să conțină și referiri la aprecierile instanței de apel, care respingând apelul își motivează prin considerente clare și la obiect pct. de vedere în adoptarea soluției. Or, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă prin care se urmărește verificarea legalității hotărârii ce face obiectul său și prin urmare criticile formulate trebuie să vizeze în mod direct soluția atacată, instanța de recurs neputând examina cauza sub toate aspectele, în raport de toate susținerile și apărările formulate de parte pe parcursul derulării procesului.
În alți termeni stabilirea situației de fapt, aprecierea probelor administrate sunt chestiuni care aparțin în mod suveran instanței fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia și nu pot face obiectul reexaminării lor pe calea recursului, cu condiția ca instanța să își motiveze, hotărârea, condiție care în cauza de față este îndeplinită.
Stabilirea culpei reclamantei recurente în compromiterea culturii de sfeclă de zahăr, este o chestiune de fapt, instanța de apel menținând hotărârea primei instanțe sub acest aspect, își motivează soluția prin raportare la concluziile raportului de expertiză, hotărârea sa nefiind susceptibilă pe acest aspect de critică.
Încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. (8) C. proc. civ., referitoare la citarea părților dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului nu se confirma. Așa cum a constatat și instanța de apel, tribunalul a obligat expertul să trimită părților o nouă convocare și să refacă raportul de expertiză remediind astfel lipsa confirmării de primire pentru prima convocare.
Referitor la procedura de verificare de scripte recurenta, în realitate critică concluzia reținut de instanță care în raport de probele administrate pe acest aspect a reținut că nu este vorba de un fals. Potrivit art. 183 – art. 184 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata sau poate cerceta falsul dacă apreciază că nu este caz de judecată penală. Prin urmare nici acest motiv de critică nu se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru în raport de interpretarea dată articolului 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constituie un motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, distinct de faptul că reclamanta recurentă nu a formulat cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 18 3 din Legea nr. 146/1997. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că motivele de nelegalitate, astfel cum au fost dezvoltate, nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL CORABIA prin lichidator judiciar R.G. împotriva deciziei comerciale nr. 252 din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.